2,054 matches
-
ea de pianina lucioasă. Se potrivea perfect între suporturile din bronz, pentru lumânări, sudate de capacul pianinei. Se opri să respire și își trase mâinile pline de praf peste tricoul galben care-i acoperea sânii. Merse la fereastră. Strada Venerei lucea stins, cu pietrele din caldarâm aruncând scântei purpurii, sub un amurg greu de toamnă. Salcia, cu o creangă foarte lungă, ajungând până la marchiză, vibra în adierile ușoare de vânt. La întretăierea a două crengi picotea o pisică portocalie vârstată cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu un ruginiu întunecat. Lăsă geamul deschis, dar trase draperiile de damasc stacojiu. În cameră se lăsă o semiumbră roșiatică. O rază de lumină, trecând printre draperii, lovea colțul lustruit al bibliotecii, acolo unde se afla micul crucifix metalic, care luci brusc cu flacără albă. Începu să scoată cărțile din bibliotecă și să le așeze, după oarecare gândire, pe podea, împrejurul pianinei și sofalei. Scoase marele Baltrusaitis din cutia sa de carton și citi dedicația: "Ginei, cu dragoste, ca să-i amintească
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
filmul Godzila, despre un monstru imens care distrugea un oraș. Așa arăta și statuia soldatului, acum albăstruie din cauza depărtării. Privind în direcția opusă, vedeam câmpul, arătura întinsă până la o lizieră de copaci, dincolo de care se ițea altă turlă de biserică, lucind în soare. Cu toate astea, până în comuna Dudești, câmpul nu era cu totul lipsit de interes. Dimpotrivă, exista acolo, în mijlocul lui, un lucru care mă fascinase dintotdeauna, de când îl văzusem prima oară din vârful cireșului amar. La vreo sută cincizeci
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tine. Câțiva centimetri, câțiva ani, câteva mii de lei în plus, câteva cărți citite în plus, mă rog, lucruri de felul ăsta despart oamenii. Încerc să te trag și mai aproape de mine, atât cât se poate. Dar pielea noastră, care lucește ușor zgrunțuroasă în întuneric (da, mon amour, Hiroshima) respinge apropierea. Tu nu mai ai nimic de femeie în tine. Tu ești o hartă. Harta unei insule de smarald, ieșită din ocean. Am urmat cu degetul de-a lungul ei urcușul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la fiecare călcătură pe caldarâmul neregulat; în jurul pietrelor din pavaj creșteau fire de iarbă. Am depășit ultima casă și în față ni s-a deschis câmpul, care se întindea până la orizont. Departe, în mijlocul lui, vedeam foișorul melancolic, cu un gemuleț lucind în turn, iar alături, ca o broască râioasă, baraca unde știam că se află REM-ul. Iadeșul ne sili s-o luăm direct peste arătură, sau mai bine zis peste pământul înțelenit, pe care nu creșteau decât scaieți, buruieni și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
porecla ei: o femeie totemică, rotundă ca planeta Jupiter, la fel de masivă. Hainele i se modificau în timpul mersului, tivul fustei se ridica sau cobora, pantofii aveau când tocuri subțiri, când butucănoase. De pe la jumătatea spațiului al treilea, pe deget începu să-i lucească o verighetă groasă de aur și, depășind a patra linie, părul începu să-i încărunțească. Era mai mult lată decât înaltă. Făcuse gușă triplă și sânii îi ajunseseră până aproape de buric. Mergeam alături de ea, pe marginea aleii, dar ea privea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mașinii de cusut din camera cealaltă. Când m-am ridicat (tanti Aura mă chemase la masă), în cameră era întuneric. După masa de seară m-am culcat și am visat un pahar. Doar o parte din buza lui se vedea, lucind, dintr-o tufă de măcriș. Căci mă aflam, pe cărarea mea, în pădurea fără limite. Am ridicat paharul și l-am privit atentă, îmi dădea un sentiment tulbure, îl priveam tot ca pe un obstacol apărut în drumul meu. Îmi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rău. Simțise toată noaptea tananții în ficat, și acum, în zori, avea ceafa dureroasă și o senzație de greață îi picura prin sinusul nazal. Dar răcoarea îl mai învioră, deși dinspre cutiile de gunoi venea un miros caracteristic. Automobilul crem lucea stins, geometric, cu geamurile lună, lângă bătător, între Ladă și Wartburg. Arhitectul scoase cheia argintie și descuie. Lăsă lângă roată servieta diplomat și intră pentru o secundă în mașină. Aprinse farurile, jucîndu-se cu cele două faze. Dădu drumul la ștergătoare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe portița din vale. Toni parcă înnebunise de fericire, că-i scos la plimbare alerga prin zăpadă, făcea tumbe și pe urmă sărea pe Petre, mai-mai să-l pună jos. Crescuse, se făcuse un dulău de toată frumusețea, blana îi lucea de sănătate. "Să-i mulțumesc lui Carmen, își spuse, l-a hrănit bine și a avut grijă de el." Ajunse la meșter, intră în casă și lelea Maria, nevastă-sa, îi spuse că-i în spate, în atelier. Petre cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
au învățat. Am venit să-ți mulțumesc, dar și să mă achit! Domnule Petre, apoi poftiți în casă, să ședem oleacă. Badea Ion păși înainte, șopti ceva la ureche lelei Maria și intrară în "camera cea mare", de oaspeți. Totul lucea de curățenie, pereții erau împodobiți cu scoarțe viu colorate, lucrate în casă, mobila era ieșită din mâinile meștere ale badei Ion, din perete vegheau câteva icoane vechi, ferecate în argint. Apăru lelea Maria cu o tavă, pahare, o garafă plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
îndepărtat, poate la ceva mai mult de un kilometru distanță. Încercă să se calmeze, își încordă privirea, dar din nou nu zări nimic. Nimic, nimic. — Ăsta e sfârșitul...! de-abia îngăimă. Încep să înnebunesc. Dar pentru a treia oară, ceva luci printre pietre. Grăbi pasul și se îndreptă direct spre acel loc, nutrind un soi de imperceptibilă speranță - dar când ajunse la locul cu pricina, căzu în genunchi, lăsând să-i scape un geamăt răgușit. Vântul capricios se distra cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se poate! De unde au apărut cele opt volume cu documente privitoare la Istoria orașului Iași? Eu știu că - grație bunătății bătrânului - le am acasă. Cum au ajuns aici? Poate printr-o minune!” Călugărul mă urmărește cu atenție și ochii îi lucesc de bucurie. Nu întârzie să vorbească: Am să-ți spun cum au ajuns acele cărți în sipet. Nu-i nici o minune. Am avut două rânduri, din care unul... ți l-am dat ție. Le-am pus la vedere pentru a
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
s-au răspândit în mine ca o armată de spiriduși, am gustat din mâncare. Călugărul mă privea întrebător: Apoi așa o bunătate nu am mai mâncat de pe când biata mama o pregătea din ciupercile culese de mine. Bătrânului i-au lucit ochii și zâmbetul i-a luminat chipul, așa cum șade bine unei gospodine când o lauzi... După ce om rosti și rugăciunea către Cel de Sus pentru îndestulare, nu scapi fără să tragi un pui de somn. Pe urmă ne-om întinde
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
monotonia tictacului unui ceas, neobservată prin obișnuință, huruitoare prin prea multă atenție. Ca printr-o ocultă corespondență, pulberea de stele de pe cer își schimba țesătura mereu, așa cum și-o schimbă o spumă fină de săpun care se topește. Unele stele luceau mai repede, altele se stingeau, și mișcarea continua mereu, ca o fierbere. Lipsiți de viziunea pământului, cei doi se simțeau plutind în aer ca pe o navă. Sufletul lui Felix se umplu de o liniște sfântă, de un sentiment de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Marele bufet era dat la o parte, iar moș Costache ședea îngenuncheat în fața unei găuri în dușumea, făcută prin scoaterea unei bucăți de scândură. În ea, Felix zări, fără să vrea, o cutie de tablă de-ale Regiei, în care luceau monede, și un pachet cu hârtii, după toată aparența, bancnote. Bătrânul se silea, cu mâinile tremurătoare și pline de sudoare, să pună repede deasupra bucata de scândură. Felix voi să se strecoare îndărăt pe ușă fără a fi văzut, dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
regimului comunist!“ I-am răspuns repede că nu mă bag în așa ceva, nu mă simt dator să apăr nici o cauză politică și că am cu totul alte preocupări, așa că îl refuz. „E prea târziu“, m-a amenințat Lugoșianu; ochii îi luceau și mi am dat seama că nu glumea deloc. „Eu te curăț!“ mi-a spus scurt, cu o voce fără echivoc. „Știi deja prea mult.“ Ne-am despărțit în pripă, și cred că plecarea mea înapoi la Sibiu, la studii
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
în răstimp încerci să-ți amintești dispoziția catului de sus : așezarea camerelor ale căror ferestre dau spre grădină. Dormitoarele deci, budoarul Mărguței, băile, vis-à-vis cabinetul de studiu, dar etajul mansardat ? Camerele servitorilor ? Atâtea și atâtea încăperi, atâtea și atâtea ferestre, lucind în soarele copt al amiezii, pe care le simți lacome, devoratoare, îndreptate spre tine. Istovit, îți sprijini umărul de trunchiul neted al bătrânului cireș, de la toate ferestrele nenumărate priviri, nenumărate suliți se înfig în trupul tău de efeb, de feciorelnic
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai găsește necesar să-i arunce nici măcar o privire... Iarăși clopoțelul de la intrare, iarăși pași pe scara de lemn, strigătul sacagiului, afară, imediat acoperit de zdrăngănitul roților butoiului pe piatra de râu cu care e pavată strada, tu, care odinioară luceai atât de vie, o voce de bătrân, uscată și plângăcioasă, aco perită imediat de flașnetă, o ușă deschizându-se, un plâns înăbușit, el, neavând ce face, schimbându-se de pe un picior pe altul, cu ochii uscați, pe când eram în lume
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
așază mai bine copilul pe genunchi. Maxima puseului de febră pare să fi trecut, pentru că se simte mai întremat. Și, pe măsură ce se simte mai întremat, devine iarăși locvace. Îl împinge același sentiment neplăcut, dar vocea îi rezonează, plină, ochii îi lucesc și verdele irisului s a împrospătat de febra după-amiezii : — Pentru că la noi, dragii mei, oamenii arată dintru început obosiți, dintru început resemnați, de parcă au mai trăit încă atâtea alte vieți grele și dezamăgitoare, așa că au renunțat de mult să se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
leu să sticlească, impudică, goliciunea albă a zidului. Jos de tot, în întuneric, lespezile de piatră înfundate în pământul gras, acoperite de mușchiul verde negru. Aici, penumbra dulce a salonului, împăienjenindu-se de amurg, mobila de mahon care nu mai lucește a nou, conversația Profesorului Mironescu, încălcând cu bună-știință codul monden care i-ar cere să rămână spumoasă, agreabilă și superficială. Iar dincolo de cămașa cu guler tare, gheara puiului de vulpe care i se zbate sălbăticit la piept, care își înfige
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
creierului, uită. Uită, uită, nu te gândi, nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat și bocănitul sângelui, mereu și mereu, geamul ce dă afară în curte lucește de noapte și niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva care stă nevăzut alături, care te urmărește, și nici telefonul nu sună măcar. Trosnește doar boazeria casei, doar scara, e târziu, e tot noapte, tot liniște, tot n-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înainte ca el să deschidă gura, așa că o vezi pe Margot făcându-i domnului Ialomițeanu semne discrete, da, e Margot, chiar Margot, chiar căciula ei roz-murdar, flaușată, înfundată până la ochi. în același timp vezi foarte bine și capul chel, rotund, lucind ca o bilă. Margot îi face domnului Ialomițeanu semne discrete, mutește, să nu spună, dar domnul Ialomițeanu pare că nu o vede. — Gâlci, spune domnul Ialomițeanu. Așa că să ne preparăm pentru... Te ghemuiești de frică, de frig, în scaunul înalt
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înțelege cu Moapsa, măcar se înțelege cu Reli, vecina de dincolo de gardul maro. Anii trec peste vecina Reli fără să o atingă, uite-o și-acum, tot blondă oxigenată. Tot cu fața albă, cu cele trei riduri din colțul ochilor, lucind de alifie, cu sprâncenele îngrijit pensate și gura veștedă, rujată în formă de inimioară, și moațele ascunse cochet sub basmaua legată sus în două colțuri. Și ochii mereu triști. Are ochii triști vecina Reli pentru că s-a despărțit de Mișu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o pagină importantă din istoria marketingului.“ Nu-i de mirare că Cyril a intrat așa În priză. — În cinci minute. Dave se uită la ceas. Aproximativ. — Dar... de unde pînă unde ? spune Katie. Adică, așa, din senin ? În ochii lui Dave lucește un licăr de satisfacție. Evident că a spus povestea asta de o mie de ori de azi-dimineață și se distrează copios. Se pare că vrea să-și arunce și el așa un ochi asupra filialei din UK. — Parcă se retrăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
spune Jane pe un ton lugubru. — Și de ce mă rog ar face asta ? — Nu se știe niciodată. — Teoria mea, spune Dave, și cu toții ne aplecăm capetele, atenți la ce are de spus, e că vrea să vadă dacă plantele astea lucesc destul de tare. Arată din cap către Cyril, și izbucnim cu toții În rîs. — Ai grijă, se răstește Cyril. Să nu distrugi tulpinele. Ridică privirea. Și voi ce faceți aici ? — Acum urcăm ! spune Katie și ne Îndreptăm cu toții spre scări, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]