12,849 matches
-
chiar le-am rostit fără să mă bâlbâi și fără să mă înec. N-a leșinat nimeni. Întâlnirea a avut loc în salonul locuinței lui Palmer. Draperiile din catifea violet erau trase, ascunzând înserarea, iar tapetul cu trandafiri negri pufoși, luminat de flăcările jucăușe, ne înconjura ca o pădure ostilă. Pe măsuță lămpile cu abajururi întunecate aruncau fascicule înguste de lumină peste colecția de cristaluri a lui Palmer, făcându-le să scânteieze din când în când în mod misterios, dar semnificativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rămase dincolo de ușă. 16 Am coborât treptele spre pivniță, împiedicându-mă și înjurând. Lada era infernal de grea. Am ajuns cu ea jos și i-am dat un picior. Sticlele au zornăit dojenitor. Un bec fără abajur și foarte slab lumina grota mucegăită care era pivnița lui Palmer. Un loc mai sumbru decât o pivniță obișnuită, în care mirosul sulfuros al ceții se contopea cu cel de lemne putrezite și de piatră rece și umedă. M-am așezat pe un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lângă pat, o scrumieră plină ochi, ziarul de ieri seară. M-am uitat lung la aceste relicve. M-am apropiat de fereastră. Jos, în stradă se vedea procesiunea nesfârșită de lumini de la mașinile care coteau spre Knightsbridge. Lămpile de pe stradă luminau copacii dezgoliți. Trotuarele ude reflectau lumina gălbuie. Probabil că plouase astăzi. Nu-mi mai aminteam. Am tras perdelele, manevrând șnururile de la capete așa cum mă învățase Rosemary cu multă perseverență. Problema draperiilor rămăsese nerezolvată. Am aprins radiatorul. Încălzirea centrală era insuficientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
investigăm un misterios... Permiteți? Șterse scaunul de praf și se așeză. Deces. Inspectorul afișă un zâmbet prostetic - din toată dantura strălucitoare. Aranjându-și ochelarii cu rame aurii, mă așteptă politicos să mă trezesc. Dar eram cu cel puțin jumătate de an lumină În urma lui, așa că mă Întrebam dacă cumva aș putea să... Poate Înțelegea? Înțelegea și puteam să. Am făcut ce trebuia să fac În spațiul amenajat pentru așa ceva, lângă scărița pe care o Împart cu vecinul meu. Ultimele fragmente de vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Ce zici? Deși, continuând să-mi Îmbrac sacoul, am observat că Dora se uita la mine În oglindă, de parcă aș fi spus un lucru a cărui semnificație nu o descoperise până acum. Treptat, mințile mi - sau poate - ni s-au luminat și, nesigur pe comportamentul meu, am zis să-mi pun paltonul. Și aș putea foarte bine să mă comport distrat În continuare, mi-am zis, Înfășurându-mi fularul În jurul gâtului, Înainte să spun ceva despre cilindrii cu față dublă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
masturbat din Augsburg cu isteria, sau hirsutismul cu invidia feminină a penisului? Nu știu dacă e adevărat, dar conform documentelor, Cancelarul Sănătății a râs la auzul criticilor. „Delegația vieneză trebuie să aibă răbdare. Într-o bună zi, adevărul Îi va lumina și pe ei“, Îi spuse unui reporter trimis de la Tageblatt, În timp ce fotograful Încerca să-l posteze Într-o lumină avantajoasă, care făcea ca sculptura africană din abanos să pară vie și să se oglindească În ochelarii săi groși, ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la cele două „Kr“ pe care le-am scrijelit În partea superioară a ovalelor, am Încercat să-mi amintesc cum se numea mușchiul care ridica testiculele, despre care vorbise și Karp cu accentul lui strident de pomeranian. Apoi m-am luminat: der Kremaster, „mușchiul cremaster“... Asta a pus capac. Da, clar, asta era prea mult. Gata cu proiecțiile pentru d-l Knisch. Am făcut o bilă din foaia mea și am Încercat s-o arunc pe geam - dar a aterizat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un fir sub formă de spirală, care lucea și chiar fâsâia cu un zel care părea cât se poate de periculos. Treptat, mi-am dat seama că nu doar părea, ci chiar era o insectă țintuită. Era clar că becul lumina atât de febril, pentru că larva se zvârcolea din cauza durerii. Cu cât o contemplam mai mult, cu atât mi se părea o copie a monstrului care tocmai a fost scos din mine - dar mai mică cu câteva numere. Osram, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
rânjindu-mi parcă în nas, pe linoleumul ros din fața chiuvetei de la bucătărie. Doi stropi roșii și-atât, acum mai bine de-un sfert de veac, dar ei continuă să lucească și azi în acea icoană a ei ce atârnă veșnic luminată în imaginarul meu Muzeu Modern al Durerilor și Suferințelor (alături de o cutie de tampoane și ciorapii ei de nailon, la care o să mă refer acuși). În această icoană apare și sângele care se prelinge la nesfârșit prin strecurătoare în ligheanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
greutatea vagoanelor. Apoi, brusc, mașina Începu să funcționeze lin, mecanicul trase la loc maneta supapei și soarele se mai văzu o clipă la orizont În timp ce trenul trecea prin Bruges, cu regulatorul Închis, Înaintând lejer cu foarte puțină presiune. Razele apusului luminau ziduri Înalte pe care se scurgeau șiroaie sau canale cu apă inertă lucind o clipă cu lumină lichidă. Undeva În perimetrul sumbru zăcea orașul străvechi, ca un giuvaier faimos, atrăgând prea multe priviri, prea multe discuții, prea mult trafic. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
El Îi luă mâinile și i le frecă, privindu-i fața cu neajutorată Îngrijorare. I se păru brusc de o vitală necesitate să-i sară În ajutor. Dacă ar fi privit-o dansând pe scenă sau așteptând pe o stradă luminată În fața intrării artiștilor, ar fi considerat-o doar o provocare pentru simțurile lui, dar așa neajutorată și bolnavă sub lampa slabă care pendula pe culoar, cu corpul zdruncinat de viteza trenului, ea trezea o dureroasă compătimire. Nu se plânsese de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
contribuția la ceea ce visă. Culoarul deveni lunga și dreapta Spaniards Road, deschisă la fiecare capăt. Era În Bentley-ul lui Isaacs, care conducea Încet, și se uitau amândoi la fețele fetelor care se plimba câte două de-a lungul trotuarului estic, luminat de felinare, vânzătoare ce se ofereau riscant pentru un pahar la han, o plimbare cu mașina În viteză și pentru simpla distracție. Pe cealaltă parte a bulevardului, În Întuneric, pe cele câteva bănci, ședeau prostituatele, șleampete și bătrâne, cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
butonul storului cu arc, iar lumina lunii Îi atinse fața și cuțitul pentru pește și transformă șinele de oțel de pe linia pustie din față În șine de argint. Zăpada Încetase să mai cadă și zăcea troienită de-a lungul cușetelor, luminând În Întuneric. La câteva sute de metri mai Încolo, Dunărea luci ca mercurul. Putu vedea copaci Înalți care zburau În urmă și stâlpi de telegraf, care prindeau În trecere lumina lunii pe brațele lor metalice. Câtă vreme În vagon domni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
câtă singurătate Îl abandonase. „Am o singură ocupație.“ Era o confesiune care Îl Înspăimântase, pentru că nu fusese Întotdeauna așa. Nu crescuse cu ideea de a avea o slujbă singură și nici nu se obișnuise cu așa ceva. Viața lui fusese cândva luminată de multitudinea Îndatoririlor sale. Dacă se născuse cu un spirit asemănător unei vaste Încăperi goale, acoperită cu Însemnele unei case sărăcite, cu pereții zgâriați, tapetul sfâșiat și plină de praf, Îndatoririle lui, asemenea luminilor separate ale imensului candelabru, mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un spirit asemănător unei vaste Încăperi goale, acoperită cu Însemnele unei case sărăcite, cu pereții zgâriați, tapetul sfâșiat și plină de praf, Îndatoririle lui, asemenea luminilor separate ale imensului candelabru, mult prea masiv pentru a putea fi pus amanet, o luminaseră cum se cuvenea. Fusese datoria lui În fața părinților care ajunseseră să flămânzească pentru ca el să ajungă un om cu educație. Își aminti ziua În care Își luase diploma de medic și cum i-au făcut o vizită În camera lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
al temerității, și uneori simțise un resentiment ilogic Împotriva celor care astăzi se nășteau fără sentimentul religios și erau capabili să râdă de seriozitatea iconoclastismului din secolul al nouăsprezecelea. Iar acum mai era doar o singură lumânare, prea slabă ca să lumineze vasta Încăpere. Nu sunt un fiu, se gândi el, nici un doctor, nici un credincios. Sunt un socialist. Cuvântul declamat de politicieni la nenumărate tribune, tipărit cu caractere proaste pe hârtie proastă În nenumărate ziare, suna fals. Am dat greș până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pare rău. N-am vrut... Apoi brusca oprire a trenului Îi desfăcu unul de altul. — Ce e? Întrebă ea. — O gară. — De ce trebuia să apară tocmai acum? Myatt deschise puțin fereastra și se aplecă În afară. Șiragul slab de becuri lumina pământul doar la câteva palme de linie. Zăpada deja era groasă de câțiva centimetri. Undeva, În depărtare, o scânteie roșie strălucea intermitent, ca un girofar printre rafalele albe. — Nu e o gară, spuse el. Doar un semnal care ne ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Funcționarul se bâlbâi o clipă, Îi veniră lacrimi În ochi și spuse, cu dureros regret: — Dacă mi-ar sta În putință, dacă mi-ar sta măcar În putință, sunt convins c-aș fi bucuros să vă ajut. Fața i se lumină și sugeră, plin de speranță: — Ar trebui să Încercați la hotel. Myatt puse portofelul la loc În buzunar. Făcuse tot ce se putuse face, așa că ieși să găsească mașina care-l aștepta. În ultimele câteva ore soarele fusese ascuns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spre fereastră. — Ne este foarte sete, spuse el. Nu ai puțin vin? Ninici clătină din cap. — Nu. Adăugă cu o ezitare: — Lukici are peste drum o sticlă de rakia. Lăsarea serii făcuse deja drumul mai lung. Lipsea luna care să lumineze oțelul șinelor, iar felinarul din biroul șefului de gară părea să fi fost la o sută de metri depărtare, nu la treizeci. Fii băiat bun și adu-ne ceva să bem. El clătină din cap: — Nu am voie să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de femeia care Îi strigase „Evreu Împuțit“, de privirile santinelei, de insolența funcționarului. Tocmai În asemenea colțuri pustii de lume, printre câmpuri Înghețate și vite slăbănoage, te puteai aștepta să găsești, Încă vii, vechile aversiuni ale lumii. Un soldat Îi lumină fața cu lanterna și repetă somația cu nerăbdare și dispreț. Myatt Își scoase pașaportul. Omul Îl ținu cu susul În jos și examină de aproape leul și unicornul, apoi rosti singurul cuvânt pe care Îl știa În germană: — Engländer? Myatt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Înapoi pe banchetă și deveni preocupat de hârtiile șoferului, care se deschideau Într-un pliant lung, asemenea cărților pentru copii. Josef Grünlich se aplecă prevăzător În față și luă pașaportul lui Myatt de pe bancheta din față. Când lanterna roșie Îi lumină fața, rânji și flutură pașaportul. Soldatul Îl chemă pe prietenul lui și Îl cercetară În lumina scăzută, vorbind unul cu celălalt În șoaptă, fără să dea atenție gestului său. — Ce vor? se plânse el, fără să-și modifice zâmbetul Încremenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
timpul. Dar când vânzarea asta se va fi Încheiat, adăugă el optimist, voi aranja ceva pentru ea. Taximetrul trase Într-o curte mică și Întunecată, În care se afla un container de gunoi, dar scările lungi pe care urcară erau luminate de ferestre largi și Întregul Istanbul părea să se scurgă pe sub ei. Puteau vedea Sfânta Sofia și Turnul Pompierilor și un canal lung, care trecea prin partea de apus a Cornului de Aur, spre Eyub. — Excelent plasat, spuse domnul Stein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
din fericire). Deși camera era ticsită, am reușit să disting șase perechi de palmieri din ipsos vopsiți În alb de-a lungul peretelui din spate, separați de șase glasvanduri care se deschideau către o grădină ca la carte, care fusese luminată din belșug pentru acea ocazie. Semăna mai mult cu Veneția decât cu West Village. La un capăt al camerei se afla un pian alb cu coadă Într-un stil foarte rock‘n’roll, deasupra căruia se afla un colaj Alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
prin care mă anunța că găsise cel mai frumos candelabru vechi la Les Puces, nu a avut darul să mă Înveselească. Cui Îi mai păsa de corpuri de iluminat din cristal venețian, când nu era nici un soț care să fie luminat de ele? —Te-ai văzut cu Hunter? am Întrebat. —Ăăă... făcu Milton. —Poftim? Asta ce Înseamnă? — Nici măcar nu l-am zărit. Candelabrul este minunat. — Dacă-l vezi, ai putea, poate... faza e că... Total pe neașteptate, am izbucnit În lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
câteva ore mai devreme, Lauren de-abia dacă Își scosese vreun pic ochelarii de soare de la ochi sau căștile iPod-ului din urechi. Nici măcar când am găsit În aeroport singurul exemplar disponibil al revistei New York, tot nu s-a mai luminat la față. Unul dintre titlurile de pe copertă titra: „NYTV: Oamenii de televiziune ai orașului“. Poate că era menționat și noul show al lui Hunter. Tocmai răsfoiam revista În căutarea articolului respectiv, când Lauren Își scoase căștile din urechi și oftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]