14,805 matches
-
Cu timpul istoriei. Nu aveam de unde să știu atunci, dar am aflat mai tîrziu, că orășelul se numise o vreme Vasile Roaită, iar Între cele două războaie, purtase numele poetei Carmen Sylva, regina care Întemeiase la București Așezămîntul orbilor Vatra Luminoasă. Acolo, la Vatra Luminoasă, Împotriva tuturor așteptărilor, aveam să ajung și eu, prin 1978, să crestez pe răboj Munci și zile, predîndu le tinerilor orbi limba În care poeta scrisese Les pensées d’une Reine. De la vîrsta de unsprezece ani
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aveam de unde să știu atunci, dar am aflat mai tîrziu, că orășelul se numise o vreme Vasile Roaită, iar Între cele două războaie, purtase numele poetei Carmen Sylva, regina care Întemeiase la București Așezămîntul orbilor Vatra Luminoasă. Acolo, la Vatra Luminoasă, Împotriva tuturor așteptărilor, aveam să ajung și eu, prin 1978, să crestez pe răboj Munci și zile, predîndu le tinerilor orbi limba În care poeta scrisese Les pensées d’une Reine. De la vîrsta de unsprezece ani, așadar, de o jumătate
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
din adîncuri defilează umbre... Umbre des prinse dintr-o ceață străvezie, dintr-o zi Învolburată de nori sau dintr-o noapte mînjită de raze. Borges avea dreptate spunînd că orbii nu trăiesc În Întuneric, ci Într-un fel de ceață luminoasă. Nimic nu e clar, afară de un singur amă nunt, unul de căpătîi: senzația de lumină se naște În zona ochilor, chiar dacă globii au fost eviscerați. Pentru cîteva năluci colorate, sînt de ajuns și două orbite goale. Organul lipsă Își duce
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de depărtată 123 Arhivele insulei Ellis ar fi ea pentru a i se Înmîna cele opt milioane de dolari care i se cuveneau. Acea rudă aproape pierdută, dar, iată, recuperată acum, eram eu, cu locul de muncă În Bucureștii Vetrei Luminoase. Eram rugat să confirm că exist, și se pare că existam, și să mi declar sau nu disponibilitatea de a prelua moștenirea inginerului care lucrase și condusese o firmă producătoare de helicoptere și alte mașini zburătoare și alergătoare. Am luat
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
loc ca fiind cea mai bronzată. Urmam eu care aduc destul de bine cu o coală de hîrtie, apoi Eva, Baum cea mică, situa tă doar pe locul doi fiindcă era stropită cu pistrui, iar cam pioană ieșea Erica, cea mai luminoasă dintre epidermele noastre greu Încercate de soarele verii. Ne jucam și „de-a irisul albastru“, după cum aș putea numi astăzi distracția, ne luam adică de bărbie cu vorba: „Ia să-i văd dacă sclipesc!“ și ne-nfigeam privirea În ochii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de binecuvîntarea fri voli tății. De cum Își face apariția, ea merge direct la subiect, la ces tiune, la interes, la business, e amputată de introducere și de Încheiere, nu e o cometă cu cap, cu plete și coadă, cu siaj luminos pe urmele ei. Simți că activismul ei programatic e incitat ca să umple un gol, ca să mascheze o carență, să sal veze Întregul din teroarea principalului amănunt al ființei sale. Urîtele și urîțelele vor să domine din start ori, tot din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
produc obligatoriu Înaintea ochilor Îndreptați asupra lumii, nici vorbă să răsară Înăuntrul craniului. Imaginile generate spontan se situează numai În bătaia... să zic a privirii? Nu. Spun mai bine a fantomei privirii. Dar se alcătuiesc toate În afara mea, din materie luminoasă, oricît de intens colorate sau de stinse ar fi ele. — Nemaipomenit! N-am Înțeles mare lucru, dar e fantastic! Mai povestește-mi! Nu știam ce i-aș mai fi putut povesti. N-o interesau decît trăiri de ale mele complicate
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o lumină mare. — Ce-a fost asta? tresări Silviu Ruba, gestionarul magazinului și al Întregului complex alimentar, deci și al bufe tului pe care-l Închisese cu vreo oră În urmă. — Trebuie să fie ceva rachete de recunoaștere, de astea luminoase aici pe graniță, s-o fi aprins una mai tîrziu și a căzut la noi, nu-i nimic, răspunse speriat milițianul cu care stătea de vorbă pe lavița din fața casei. Casa lui Silviu Ruba se afla În dreptul zidului dinspre apus
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
chemase Înainte de război Carmen Sylva. Purtase numele reginei poete care deschisese prima școală și primul așezămînt pentru orbi În Vechiul Regat al României. La școala aceea aveam să dau și eu de primele Munci și primele Zile, din așezămîntul Vetrei Luminoase aveam să Încerc a rîndui și eu În țara asta soarta orbilor. Se spune, prin urmare, că, atunci cînd pătrunzi În moarte clinică, ți se arată de undeva o lumină ori o ființă de lumină ademenitoare care te tot Îndeamnă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Aș vîsli Înapoi cu toată puterea brațelor, aș trage Îndărăt cu dinții și cu ghearele, spre mocirla acestei lumi, caldă, plină de miasme și miresme, dar unde orbii nu trăiesc În Întuneric după cum Își Închipuie tembelo-mulțimea, ci Într-o «ceață luminoasă», cum nu contenește de a spune fratele Borges, dar nu-l aude nimeni. M-aș tîrÎ Înapoi din fața acelei lumini pînă În mlaștina zilei de azi unde n-am văzut nici un mort, nici un tiran, singurii oameni pe care i-am
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a lui Isus pe lumea cealaltă cu taina botezului. Botezul înseamnă scoaterea omului vechi, reînnoit, din iad. Teologumena este reprezentată în iconografia ortodoxă, conform indicațiilor lui Dionisie din Furna, astfel: Iadul, ca o peșteră întunecoasă sub dealuri; îngeri purtând veșminte luminoase îi leagă cu lanțuri pe Belzebut, domnul întunericului, și pe demoni, pe unii bătându-i, pe alții gonindu-i cu sulițe; câțiva oameni, în pielea goală și legați cu lanțuri, uitându-se în sus; multe lacăte și încuietori sparte și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
moment dat, un astru (Lucifer) pică din cer, urmat de alții. Din împreunarea lor cu vitele de pe pământ apar elefanți, cămile și măgari. Elefanții încep să sfârtece în bucăți taurii, apoi se mănâncă între ei. Imediat după aceea, șapte „ființe luminoase”, cu chip de om (arhanghelii) ies din cer. Trei îl iau pe Enoh de mână și-l urcă în vârful unui turn imens, de unde acesta vede ce se va întâmpla cu elefanții, cămilele, măgarii, aștrii și taurii. Unul din grupul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
această noapte soarele și luna șstândț deasupra capului meu. Razele șlorț mă înconjurau (kyklounta) și îmi dădeau lumină (photagogounta). și pe când priveam eu aceasta cu bucurie, am văzut cerul deschizându-se și un om strălucitor (photophoros) coborî șdin elț, mai luminos decât șapte stele laolaltă. Iar acest om strălucitor luă soarele de deasupra capului meu și se urcă iarăși la cerul din care se pogorâse. M-am întristat cumplit pentru că-mi răpise soarele. Puțin după aceea, pe când plângeam eu și mă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
toată puterea șde a făptui cevaț se află în mâini. Ei legau toate cele, în chip frumos și sfânt, de dreptate și de adevăr. 307 După cum am spus, în fiecare zi se adunau în locul acela tare plăcut, deopotrivă liniștit și luminos, și lucrau ce aveau de lucrat. Se întâmplă așa încât tălmăcirea fu isprăvită în șaptezeci și două de zile, ca și cum ar fi fost stabilit dinainte. 308 La sfârșit, Demetrios, adunând toată comunitatea evreilor în locul unde se înfăptuise traducerea, o citi tuturor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
N-am scris decât atât: "Nu te teme !"." Ceilalți l-au înconjurat să-l aline, dar împăcarea parcă nu mai venea. A adormit plângând, roșu de rușine, într-o floare de mac. A doua zi, au găsit fiecare, lângă florile luminoase care le serveau drept așternut, o scrisoare. Primiseră rezultatele ! Și textul nenumăratelor scrisori era același: " Fiecare din cuvintele voastre e exact ceea ce trebuie pentru om. Cu ele voi alcătui scrisoarea mea de iubire pentru el". Un singur rezultat suna puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
îți trimite scânteia. Și-a amintit și a fost de ajuns: gheața s-a topit, pe maluri au prins să se înalțe flori, pământul reavăn reveni la viață; el însuși s-a ridicat, fără să simtă durerea, privind cu ochi luminoși în jur, privind în sus la Soarele care se înălțase, la cerul senin, la arbori, la păsări, la animale. Dumnezeu trimisese, într-adevăr, o singură scânteie dar aceea era Amintirea: suntem cu toții fiii Lui, fiii Focului ceresc, lumină din lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-o văd. Pe măsură însă ce priveam la chipul fără viață, mi se părea că lacrimile ei și chipul acela își vorbeau tainic un șuvoi de viață și durere trecea din ființa ghemuită la pământ spre cealaltă, întinsă, împăcată, luminoasă și... la fel de tăcută. Între ele două, vii erau doar lacrimile și tăcerea fără sfârșit. Și lumina. Dar cum să vezi lumina în atâta mâhnire ? Era străină. N-o mai văzuserăm până atunci. Nimeni n-o zărise venind. Și nici portul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acasă și din același motiv, nu-i la fel). Dar chiar nu e la fel ! Tristețea iese din sunetele obișnuite ale gării, din luminile care se văd în vagoane, din glasul megafoanelor, impersonal și metalic, tristețea se atârnă pe semnalele luminoase de la capătul liniei... sunt toți acolo, își caută locul, apoi apar la fereastră și-ți surâd, ca și cum e lucrul cel mai obișnuit să plece așa, în asfințit... îi vezi sau nu... dar sunt acolo, pe scări sau în vagoane, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de lemn. A fost înmormântat, a stat trei zile în mormânt, apoi a înviat. Mama : Da, bine, s-a reîncarnat, dar chiar așa de repede ! Tânărul : Nu, mamă, nu s-a reîncarnat : a ieșit din mormânt cu trupul său, neputrezit, luminos, dar cu trupul său ! Mama : Of, fiule, fiule ! De-ar fi fost aici tatăl tău, nu te-ai mai fi dus după gărgăuni ! Auzi colo : păi ăsta s-a reîncarnat așa de repede, de parcă ar fi fost un spirit inferior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
doar din priviri... „Atunci, la treabă,flăcăii tatii!”... ― Doamne, ce om cum se cade! - s-a mirat Elena. ― Acesta era căpitanul nostru... Un bărbat trecut doar de prima tinerețe, dar cu un comportament de bunic. Nu prea Înalt, cu chip luminos și privire ocrotitoare... Mereu zâmbitor... De fiecare dată, când plecam În vreo misiune, eram cu gândul la el... „Tăticul nostru ne așteaptă. Să facem totul ca la carte. Să se bucure, fiindcă tare ne duce grija!”... Ne-am ocupat locurile
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
rămânem fără caimac, băiete” - l-am Îndemnat eu. ― Mare coraj! - a vorbit, mai mult În șoaptă, mama Maranda. ― Noi, Însă, am lungit pasul cu grijă, să nu facem zgomot... La o vreme, ni s-a părut că locul devine mai luminos... Scăpasem de malurile Înalte. Din nou, Păpădie ridică mâna. Semn de atenție! „Ce mai este?” - am Întrebat. „În fața noastră sunt doi indivizi... Întrebarea e: sunt de santinelă sau e o patrulă?” - mi-a șoptit Păpădie. Am rămas Încremeniți, cu mâna
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a părut că am ghicit ca pe o umbră copacul unde aveam Întâlnirea cu căpitanul nostru... O licărire de lumină de o secundă ne-a dat semnalul că suntem așteptați... La zece secunde, trebuia să fie lansate alte două semnale luminoase, scurte. Dar... nici un semnal. Atunci am pus mâna pe automate! Cine știe ce s-a putut Întâmpla?!... Am mai făcut câțiva pași, ca pisica atunci când simte prada... Ne-am oprit și am rămas În așteptare. Nici un semnal... Atunci i-am șoptit lui
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cumpănire... ― Doamne, prin ce au trecut bieții oameni - a șoptit Maria rezemându-și capul de umărul lui Gruia. ― Când m-am văzut lângă copac și nu am dat de nimeni, am rămas mut! Mă Întrebam: „Cine a dat acel semnal luminos, dacă nu căpitanul, Însoțit de doi cercetași, cum ne-a fost Înțelegerea?” Din vălul de ninsoare Însă s-au aruncat asupra mea două umbre, punându-mi țeava automatului În piept, cu somația șoptită: „Malcite!”... În secunda următoare Însă, două lovituri
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dată. Un moment de amuzament a intervenit când au ajuns la țigăncușa Stăncuța, care i-a Întâmpinat cu un zâmbet larg. ― Ei? Cum te simți, Stăncuțo? ― Bini, domnu’ profisoru’ șî vreu sî merg acasî - a răspuns ea, aruncând o privire luminoasă către Gruia. ― Mâine pleci, Stăncuțo. La auzul acestei vești, țigăncușa s-a ridicat În șezut, a apucat mâna profesorului și a sărutat-o... ― Lasă, Stăncuțo, că doar nu-s popă. Ne-am bucura dacă ne-ai chema la nunta ta
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cu o căldare plină de apă. Înjurându-l și batjocorindu-l că era fiu de chiabur, cei trei îi smulseseră căldarea din mâini și se apucaseră să urineze în ea, ca să se vadă bine cine conducea țara pe drumul cel luminos al socialismului și comunismului. Militarul nu avusese pe moment nici o reacție, îndurând cu stoicism batjocura, apoi intrase fără să spună nici o vorbă pe poarta casei sale și reapăruse peste câteva clipe înarmat cu o coasă, pe care o ținea pesemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]