1,582 matches
-
acuma? Acum când tu ai fost plecat atâta vreme?! N-aș vrea să fiu în locul tău cu nici un chip! Aș lua câmpii numaidecât”... Lui Dumitru i s-a părut chiar că pentru o fărâmă de timp privirea lui Todiriță a lunecat peste locul unde se afla el. N-a dat, însă, nici un semn că l-ar fi văzut că-i treaz deja. „Asta nu i treabă la locul ei, băiete! Da’ mai bine să te las să-ți rumegi necazul singur
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
tare vă mai țineți, spuse înciudat Ileana, împingându-și afară cumnata. Hai, să te duc acasă! Și cele două femei porniră grăbite de vântul ce se zbenguia printre baticele lor înflorate, îmboldind și pașii urătorilor. Se țineau strâns să nu lunece pe omătul preumblat de cetele de băiețandri, care pocneau din bice și spintecau văzduhul cu chiotele tinereții primenite și cu clinchete clopoțeilor, împodobiți cu brad și busuioc. Sărbătorile de iarnă trecură, dar bucuria lor fu tulburată, în tot satul, de
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Titi. Cumva el trebuia să o facă acum fericită, pe el îl alesese, dar realiza în acele momente că tot la sugestia lui Gonzales făcuse acea alegere destul de neinspirată.Trebuia să facă ceva... ceva ce promisese de mult. Gândul îi lunecă la Petruș, la felul cum avea să îl ademenească, se gândea cum să-l facă să coboare pe paratrăsnet și cum să brodească totul pentru ca domnișoara Creața să fie de față.Voia să-i arate cât e de iubită în
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
îngâna pe muzica scrisă din doar două note, iar acea așteptare părea că oprește secunda în loc. M-am apropiat în vârful picioarelor de pendul și m-am trezit că-i mângâi pătratele forme, desenându-i conturul în noapte. Din el lunecau legate în două lanțuri de fier, lacrimi ce căutau parcă, să se-ngrope direct în podea. Pipăiam acea cutie de lemn așa cum face olarul când strânge lutul în mâini și-i picură suflet din fruntea sa asudată, apoi, când am desprins
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pe înfundate, molipsit de trăirile ei care mă făceau să mă simt diferit, râdeam și de sforăitul greu care o scutura pe biata mătușă de grijile de peste zi, turuind ca un motor de tractor. Mă simțeam mai relaxat și ea, lunecând printre umbre, ajunse la marginea patului, apoi mă chemă și pe mine. Poți să iei loc unde vrei, i-am zis și am intrat amândoi în același așternut. Stăteam pe spate cuminți, lăsând între noi un loc generos și îmi
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
drăguțule. I-am aprins-o. Mihaela trase câteva fumuri cu gesturi ștrengărești, se înecă și începu să tușească. Apoi zvârli neîndemînatic țigara, încît sări din scrumieră tocmai în clipa când un pasager trecea printre mese. Acesta vrând să se ferească, lunecă și căzu la picioarele unei bătrâne cu părul alb, care se sperie și slobozi un țipăt. Acum toată lumea din vagon râdea. Râdea și bătrâna, și pasagerul, și mai ales eu cu Mihaela. Ce frumoasă era! Avea atâta armonie în ființa
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de dragoste pe care nu cred s-o mai fi auzit cineva pe lumea asta în afară de mine. Vaporul fluieră dogit și țipătul lui răni adânc văzduhul. Era semnalul de plecare. Puntea fu trasă, otgoanele desfăcute. Lebăda plutitoare, descătușată de chei, lunecă pe apă depărtîndu-se ușor de țărm. Batistele dintre cele două lumi, a apei și a uscatului, fluturau despărțirea. Din Constanța nu se mai văzură decât luminile împrăștiate pe spinarea ei. Farul de la Tuzla, intrat parcă în pielea lui Coleșiu, clipea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
acasă în fiecare după-amiază, ca de obicei. De fapt, voiam proteste, reproșuri, lacrimi. Adică întreg cortegiul de implorări care îmi gâdilaseră plăcut orgoliul de atâtea ori în astfel de împrejurări. Am expediat scrisoarea prin poștă și în clipa când a lunecat în cutie, am simțit o ușoară strângere de inimă. După aceea mi-am văzut de treburi, dar tot ce am făcut în ziua aceea a fost sub semnul unei apăsări lăuntrice. După câteva zile de așteptare răspunsul încă nu sosise
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Atunci Mihaela, înnebunită de durere, striga către mulțime ca o autentică eroină de tragedie: eu sânt vinovată, eu l-am ucis pentru că l-am iubit prea mult. Jalea care mă cuprinsese de propria-mi soartă îmi umezise ochii. O lacrimă lunecă ușor pe valea obrazului stâng, apoi alta, pe celălalt obraz. Închipuirea continuă să lucreze febril țesând noi scene. Astfel, prin perdeaua lacrimilor priveam înmormîntarea mea ca spectator nevăzut. Mihaela era într-o trăsură cu mama, dinapoia dricului; mama o mângâia
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Ne-ni-șor!) Și tocmai pe când coboram scările interminabile (ascensorul nu funcționa) am avut o iluminare subită, asemenea unui fulger, care mi-a descoperit adevărul. ― Mihaela e aceea cu accidentul. Și Nenișor? Nenișor, numele pe care-l citisem în cartea de vizită lunecată din poșeta Mihaelei. E tânărul care o ceruse de nevastă. Nu era o simplă bănuială, nici vorbă! Bănuiala implică ezitare, nesiguranță, îndoială. Eu aveam o certitudine așa de netăgăduită ca însuși faptul că trăiam. Era acea siguranță revelatorie cu care
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
înainte de toate ― ce știam? Am ridicat din umeri fără să articulez un cuvânt. ― Sărmana! Ar fi meritat o soartă mai bună! Cecilia rostise vorbele astea de compătimire? M-am uitat la ea surprins. Altă mirare: pe fața ei de marmură lunecau câteva boabe de lacrimi la vale. ― Plîngi? Ce descoperire! Statuia mea nu era construită din marmură, decât numai pe dinafară. În piept avea inimă și simțire care o făceau să sufere. Vestea îi străbătuse învelișul protector, umanizînd-o. Întoarse capul, se
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Dar după aceea ești răsplătit. Apa e limpede, curată și aproape imobilă, iar pe fundul mării petele verzi ale algelor, incastrate în lespezi albe, alcătuiesc un mozaic natural de-a dreptul fabulos. Înot cu ochii deschiși, privind desenul pe deasupra căruia lunec și, o vreme, nu mă gândesc la nimic. Apoi, constat că e prea multă liniște, prea multă pace. Nu se aude nici un zgomot, în afară de plescăitul apei. Dar, nu. M-am înșelat. Un pescăruș lansează un țipăt scurt. Mă întorc pe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
sub picioarele mele s-a deschis o trapă prin care m-am prăbușit într-un tunel vertical. Am apucat să aud în urma mea un hohot de râs, după care am continuat să cad însoțit de o muzică languroasă. Simțeam că lunecam pe ceva mucilaginos. Deodată, m-am oprit lângă un fotoliu unde dormita un bărbat de vreo cincizeci de ani, chel, cu fața nespus de tristă. Am tușit ușor, dar bărbatul din fotoliu n-a dat nici un semn că m-ar
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
stare de excitație nervoasă și mai mare. Nu mai suntem nici măcar melancolici că ne apropiem de finalul croazierei. Toată lumea vrea să pună, cât mai repede, piciorul pe cheiul de la Pireu. Să ajungem pe "teren sigur". Discuțiile sunt crispate, iar privirile lunecă, mereu, spre geam pentru a vedea cum mai arată valurile. Nu sunt prea înalte, deocamdată. Dar n-am ieșit, încă, din golf. Vom afla după ce vom ajunge în larg cât de agitată e marea. Numai "Biju" își păstrează umorul. "Monseniore
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
sunt mai grozavi, mai "civilizați". Chiar mai tehnici. Cu bani, ei pot să cumpere, dacă vor, și parcele în Rai. Și îi pot demonstra lui Dumnezeu că pot conversa cu El, stând răsturnați, comod, pe pernele unei limuzine. Gândul îmi lunecă (dar acum nu mă socot nici sentimental, nici retrograd!) la turlele celor două biserici din Lisa, când începeau să bată clopotele, da câte ori cerul se acoperea cu nori infernali, prevestitori de grindină; mai întîi, clopotul de la biserica "mare", ortodoxă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
să facă, fără s-o fi deliberat, această experiență. După ce ne-am potolit foamea, ne ducem să vedem un hotel celebru (aici s-a turnat filmul "Hotel"), Ne plimbăm, ca niște copii, cu liftul exterior, o cușcă de sticlă care lunecă pe zid, în sus și în jos, dîndu-ți o senzație de vertij, apoi căscăm gura prin elegantele încăperi de la parter, Nimeni nu se miră de curiozitatea noastră, din contră, am ocazia să verific o calitate a americanilor. În Franța, un
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Atunci când aproximarea de similitudine se preciza la douăzeci de zecimale cele două obiecte intrau în conliguitate, iar cel mai mare străbătea spațiul. Gosseyn se similariză dincolo de grilaj și porni în fugă spre pădure. Sesiză prezența energiei magnetice și văzu avionul lunecând spre el deasupra copacilor. Fugea în continuare, urmărindu-l cu coada ochiului, încercând să-i analizeze sursa de energie. Nu avea elice, doar niște fișe de metal care ieșeau din aripile masive. Niște plăci de un tip analog acopereau fuselajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
era compusă din oceane întinse presărate cu insule, și o navă aeriană apăru plutind deasupra copacilor, în stânga. Avea vreo cincizeci de metri lungime, un bot scurt și o grosime de zece metri. Ateriză ușor în fața lor. O lungă pasarelă îngustă lunecă înspre ei. Atinse nisipul la picioarele tinerei femei. Ea urcă degrabă. Îi strigă peste umăr: - Repede! Gosseyn trecu pragul, iar ușa se închise și mașina începu să urce. Viteza cu care s-a desfășurat totul îi amintea o experiență analogă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
pentru închidere. Gosseyn aprobă și închise panoul. Era un risc ce trebuia să și-l asume. Putea fi oricând o conexiune cu panoul de control. Apăsă pe buton fără să mai stea pe gânduri. Se auzi metalul duruind, folii groase lunecară pentru a obtura deschiderea și se întâlniră cu un pocnet de oțel. - V-ar deranja dacă aș vorbi cu colegul de afară? întrebă Olerdon. Gosseyn se gândi la acest lucru. - Ce vrei să-i spui? - O, doar că am închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
lumină puternică. O serie de trepte mici duceau în vârful contrafortului. Secoh porni pe una din scări și-i făcu semn lui Gosseyn să urce pe cea care se găsea de cealaltă parte. Cum se apropia de vârf, un panou lunecă și dezveli partea superioară. - În genunchi, zise Secoh cu glas energic, și VEZI! Stând în genunchi, Gosseyn văzu umerii, o parte din brațe și a toracelui și capul celui culcat înăuntru. Figura uscățivă era destinsă, buzele ușor întredeschise. Era figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
se mai vede nimic. Cerul s-a apropiat de mare, scoica uriașă s-a închis, cuprinzîndu-mă. Și dacă ar pune cineva urechea, ar auzi desigur accente elegiace însă prinse în cadențe măsurate după regulile clasice, ordonate și cuminți: POATE A LUNECAT... Paris, 1926 Porspoder, 1929 IOANA În sfârșit, automobilul de curse părăsi centrul Bazargicului, coborî pe ulițe chinuite, o porni pe pământul galben, neted, printre lanurile de grâu tremurând și schimbând culorile ca marea cea așa de apropiată, și, printre maci
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nopții, eu singur a trebuit să organizez ceremonia. L-am găsit pe Hacik și apoi, împreună, am trezit, pe Cadîr. Într-un șervet am luat pe Ahmed și ne-am urcat în barcă, eu, Ioana, Hacik și Cadîr. Barca a lunecat ușurel pe ape, iar lumina lunii se revărsase pe toate ținuturile. Hacik a început un cântec de jale și era așa de transfigurat, că ai fi crezut că este în legătură directă cu tainele cerului și ale mării. L-am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sterp... Și totuși Irina moare, căzând de pe vârful unui munte, foarte probabil intenționat. Eroul se consolează cu ideea că femeia n-ar fi putut fi chiar așa de profundă și că a fost la mijloc un simplu accident: "Poate a lunecat..." Totuși această îndoială e prețioasă și scrierea începe să capete interesul analizei unei conștiințe încărcate de vina de a fi judecat prea ușor o femeie. Nedîndu-și sea-ma că aici ar putea fi punctul serios al romanului, autorul, menținîndu-se la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a lucrului. La portretul Irinei sinuciderea nu mai adaugă decât ultima notă ("Ea care se îndoia sub hotărârile tuturora, a fost în stare de un gest așa de mare"), fixînd-o într-un ultim gest măreț. Gest totuși nesigur, "poate a lunecat...", astfel încît imaginea Irinei rămâne nu neclară, ci nedesăvârșită. Făcând abstracție de ambiguitatea morții în sine, situația este simbolică pentru lipsa de progres și de limită a staticului: cartea poate continua la infinit. Dacă nu este creată o altă Irina
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Muneharu, Gessho și trei vasali. Toți bărbații, femeile și copiii din castel stăteau cocoțați pe ziduri și acoperișuri. Văzându-l pe Muneharu cum se îndepărta, nu plângeau, ci-și împreunau mâinile în rugăciune sau își ștergeau ochii de lacrimi. Barca luneca pașnic pe suprafața lacului. Când întoarse capul, Gessho văzu Castelul Takamatsu rămas la bună distanță în urmă, barca ajungând la jumătatea distanței dintre castel și Nasul Broaștei. — Ajunge, îl instrui Muneharu pe vâslaș. Omul ridică vâsla, fără o vorbă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]