2,090 matches
-
metabolismului. Necunoscutul ocoli motorul, venindu-i, din stânga, în dreptul portierei și ciocăni în foaia de geam pe jumătate coborâtă cu emisfera de argint de la extremitatea îngroșată a bastonului. Încovoindu-se o idee, cartilagiile cefei îi pocniră ca un dop de șampanie. Mătură cu privirea obiectele mizerabile din interiorul taximetrului și îndeplini formalitatea de a se informa. - Mă duci și pe mine până în orășelul nostru iubit, intoxicatule? Șoferul, intimidat o clipă de tăietura occidentală, costisitoare, a țoalelor ce-i fuseseră vârâte în ochi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Herești. 100 DANIEL BĂNULESCU Pe capotă, recăpătîndu-și vlaga, Relu și Doru își reexpediau bezelele și bilețelele lor cu propuneri de întîlnire către niște gagici gălbioare, fălcoase, cu taliile rochiilor, moștenite de la surorile mai mari, alunecate sub șolduri și care scărpinau, măturând cu degetele încîrcite ale unor târnuri de nuiele, bătăturile curților. N-aveau ele timp de întîlnire, deși tocmai timp de întîlnire ar fi avut. Genel trase mașina, de hățuri, în fața unei vilișoare cu portița deschisă. Cu ormamente și nu știu-ce-uri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și șampanie, răspândite peste tot și care, desigur, azi-noapte îi puseseră capac, se împiedică, părîndu-i-se că rămăsese înfășurat în cearceaf. Și, mult mai târziu, se dumiri că era înțolit într-o cămașă de noapte, cât toate zilele. Ale cărei poale măturau, când se mișca, dușumelele. Și pe ai căror piepți fuseseră cusute versurile: "Sosuri, gemuri, cozonaci, Bărbățelului să-i faci", Capitolul 6 ZIUA A DOUA: "SĂ NU UCIZI!" ...Trebuie să nu fii fanatic, zâmbi Celestin și mângâie părul fetei. Uite, eu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
început, tânăra doamnă Olimpia Frofrony, delicata și picanta soție a domnului Ninel, are ocazia să-l vadă pe Ulpiu în pantaloni. Îl place. Iute prinde cea mai fremătătoare încredere în el. Îl pune să lustruiască parchetul, să care gunoaiele, să măture curtea. Simte că nu s-a înșelat. Băiatul ăsta are într-însul ceva. Ia să vedem. Îi cere, din nou, să se preumble prin curte. O emoționează mișcările lui somnolente, rotunde, de tânăr bărbat. Este prima care lansează: - Din fute-vîntul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și se liniștiră, fiecare în sinea lui, că ăia ar putea fi foarte bine mama, tatăl și frații lui Radu. 298 DANIEL BĂNULESCU două-trei bricege, nu puteau deschide focul decât cu cornete din hârtie de ziar. Era un cerc vicios. Măturară câteva case de bătrâni, cuprinși și înstăriți în regimul ălălalt, prin angaralele cărora s-ar fi așteptat să dibuie "și vreo câțiva pui de arme de foc". Sosiră însă 40 de ani mai târziu. Cu 40 de ani în urmă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dânșii nu evitaseră. Coborî din autobuz pe șoseaua Olteniței. O luă agale pe Stoian Militaru. Deschise portița celui de-al doilea rând de case al proprietăresei, pus pe strada Perone. Madama părea să nu fie acasă. Vârând numai grumazul, Doru mătură c-o ocheadă camera ei și nu-i mai strigă nici binețe. Evident, gazda sa romanțioasă nu era acasă. Când era, și înnobila cu prezența sa cel de-al doilea rând de case, profesoara se retrăgea, de obicei, într-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
poet al plutonierilor din țara asta. Iar alții îl credeau un sfânt. Uitase până și cum parașutista de Mariușca C. Nicolici îi zvârlise cu sudoare descântată în față. Ședea liniștit și insensibil în șezut, ca un oligofren al Sanatoriului "Mociornița", mătura, cu privirile sale tâmpe, carosabilul și nu înțelegea cum de nu se poate descleia din patul acesta de boală, să-și sfâșie pijamalele de pe buci și, doar în nădragii de uniformă de liceu și într-o geacă, să-și croiască
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gălbuie. Cădeau brumele. Ploile conteneau. Buruianul se înnegrea. Apoi nopțile se limpezeau. Cerul avea o șiră verde de stele. Dinspre răsărit, peste malul stingher se pornea un crivăț furiș, scormonind tulpinile mătrăgunei. Vuitul culca scaieții, urca râpile tunse și 10 mătura praful cărămiziu al maidanului. Salcâmii uscați răsunau. Gerul apăsa. Aglaia aprindea focul într-o sobă de tuci, înnegrită de funingine, și bordeiul lor se încălzea. Atunci îi plăcea bărbatului să-și aprindă o lulea îndesată cu tutun negru, iute și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cine ești dumneata? - A lui Grigore, de la groapa Cuțaridei, de-i șef pus de primărie... Meșterul își scutură șorțul și o iscodi: 15 - Și ce vrei? Cocoșată s-a uitat repede la curtea largă, plină de orătănii, și la drumul măturat de zăpadă. În fund se ridicau trei odăi arătoase, cu geamuri înalte, acoperite cu perdele albe. Se simțea mână de om gospodar. - N-ai vrea matale să intrăm înăuntru, că aici nu se poate vorbi, spuse ea cu șiretenie. Dogarul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de lângă Lina. Soacra și nevasta șefului deretecau prin odăi, așezau lucrurile aduse și parcă dugheana începea să se schimbe. După ce mâncară împreună, cârciumarul luă o damigeana de țuică și porni la gunoieri, să se cinstească cu ei. Femeile spălară vasele, măturară, așezară clondirele și întinseră hârtii pe rafturi. Cea tânără tăcea posomorită. Ar fi vrut să fugă cu maică-sa acasă, să se roage de dogar s-o lase să rămână toată viața lângă ei. Aglaia vorbea, vorbea, povestind de-ale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Împrejur, mirosea frumos până departe. Toată omenirea aceea zgomotoasă pieri într-un ceas. Pe șoselele ce duceau în afara Bucureștiului, se vedeau căruțe goale, gonind. Dinspre apus soseau nori mari, negri, aduși de vânt. Întâi răbufni o furtună ridicând praful și măturând târgul. Frunzele uscate ale acoperișului foșniră și o ploaie galbenă de crengi smulse pică peste mesele umede și părăsite. Nu mai rămăseseră decât câțiva clienți care beau grăbiți. Slugile hangiului strângeau ulcelele golite și resturile din farfurii. - Și-acum, hai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
părinții morți, de casa de la țară, de unde plecase de la doisprezece ani prin străini. Simțise pe rând, în seara aceea, neliniștea sfârșitului de martie, topirea înceată a zăpezii și auzise strigătul tulburător al cocoșilor. Se grăbi înapoi. Lucrătorii plecaseră. Femeia lui mătura dușumelele negre, unse cu gaz. Închise ușa în urma sa și-i spuse: - Lasă, du-te de te culcă... Închid eu prăvălia. Lina îl auzi apoi așezând obloanele și deschise ferestrele. Simțea și ea boarea lui aprilie, care venea pe furiș
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
coate, atunci spălat, cu iz de leșie. Așa începuse viața lui la oraș. Cât a stat la jupân, a văzut și pe alții. Unii plecau după câteva luni. El ce să facă? Unde să se ducă? Era legat, vândut stăpânului. Mătura prăvălia, căra butoaiele cu bere din curte, curățase cartofi pentru bucătărie, ce nu făcuse? Norocul lui era că trăise rău și nu se băga de seamă. Cel puțin la domnul Pandele Vasiliu învățase ceva: să n-ai milă de altul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de pe marginile tacâmurilor, gonea câinii pripășiți la picioarele cârciumarului și strângea masa. Stere se mai închina o dată, de mulțumire, apoi deschidea ușile cele noi ale prăvăliei. Clopoțelul de deasupra se smucea timp îndelungat, sunând fără rost. Ea se apuca să măture dușumelele, murdare de noroiul adus pe tălpile clienților. De afară venea aerul plin de miresme al maidanului. Bărbatul aștepta nemișcat în prag. Se odihnea privindu-și curtea largă. Zilele treceau repede. Lina nu băga de seamă. Și n-ar fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Erau singuri în circiumă. Sosise devreme, cu caii spumă. Era băut după drum, să aibă curaj. Când 1-a văzut, femeia a avut parcă o bănuială. A dat să-i zică ceva, că-i prea de dimineață, că n-a măturat, n-a fost chip! El s-a apropiat repede și-a întrebat-o neted: - Cucoană nu vrei să pleci cu mine? Linei i-au ars obrajii de rușine. A încercat să se întoarcă, dar Cristu o înșfăcase de mână și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frânghiile, au strigat la căruțași, împreună cu preoteasa. Fochistul a cărat dulapurile cu spinarea. Multe lucruri avea sfmția-sa: scrinuri grele, oglinzi, lămpi, oale, câte alea, o sobă, pat greu de stejar și șifoniere. Nevastă-sa a pus perdelele la ferestre, a măturat, până seara întinsese preșurile, ștersese praful. Părintele le-a mulțumit. Muierile vorbeau pe la porți: - Ce fel de popă o fi ăsta? Are barbă roșie ca Ucigașul! Și-i mic de-un metru. Nici n-o să-l vedem după evanghelii! Popa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Să vă mai uitați la nevestele altora! striga. Didina atunci îl ușurase de portofel pe președinte. Săriseră și nevestele să-și scape bărbații și strigau cu frică. În înghesuială, codoșul s-a apropiat și le-a pus piedică de-au măturat parchetul. Lați i-au lăsat. Se mai amestecară niște chelneri și alți negustori, dar Sandu și Nicu-Piele au terminat repede cu ei. Până să vină sergenții, au plecat cu trăsurile în goană, veseli... Săptămâna brânzei Cine să-i țină minte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răsucea încet. Se strecura apoi dedesubt, ținînd-o răstignită între gheare. Se amestecau zvâcnind și stropșindu-se. La urmă, o ducea moale ca pe-o treanță până la marginea streșinii și o zvârlea în curte. Dulăii atâta așteptau. O forfecau în colți, măturând zăpada vineție cu ea. Săptămână brânzei numai săptămână nu era. Bairamul nu se isprăvea până în martie. Pe la nouă, când stelele pluteau într-o ceață lăptoasă pe acoperișuri, se strecurau cetele cenușii. Din groapă urcau motanii urduroși ai sifonarului. Săreau gardurile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lungă și băloasă, urla aproape de cățeaua înspăimîntată și se lingușea. Vinețiii oltenilor se repezeau și ei și se încăierau. Dulăul nu se juca. Rânjea o dată cu ochii aprinși și se zvârlea spre ceilalți. Trupurile se încolăceau, se înnodau, zvâcnind scurt, și măturau pământul. Își căutau beregățile, aprigi. Tot al lui Gogu era mai tare, u alunga și se întorcea potolit. Cățeaua venea singură și se lăsa coțăită. Spre seară, turma sălbatică urca iar malul pieptiș și cădea în goană peste câmpul pietros
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
prăfuite, cu geamurile nespălate, în care se aflau două mese nevopsite, pline de hârtii, și câteva bănci înguste și lungi. Împrejur se simțea un miros de tutun prost. Dușumelele erau murdare și se vedea că în camera asta nu se măturase de mult. După o masă, pe un scaun ce scârțâia, ședea comisarul, o namilă de om, gras și burdușit. Pe cap ținea chipiul lui tivit cu fire de aur, cu cozorocul ridicat, dat pe ceafă. De sub masă ieșeau două cizme
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai devreme și îl pândea de la fereastră, să plece. El lăsa ușa descuiată și Veta intra cu sfială în odaia în care mai atârna un fum verde de țigară scumpă, străveziu ca o perdea. Deschidea geamurile și se apuca să măture. Pe urmă ștergea urmele de praf cu o cârpă umedă și silabisea titlurile cărților groase și grele, uitate deschise pe masă. Le răsfoia cu puțină spaimă și privea desenele colorate și explicațiile scrise într-o limbă străină. Într-o zi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zădărî unul. Cel tânăr -la slăbit și i-a lăsat pumnul în jos, spunîndu-i: - Zexe-mi zice, dacă vrei să știi! Asta a fost. De atunci nu -la mai atins nimeni, nici pe el, nici pe Gheorghe. Cărau ăilalți hârdăul, măturau. Ei se uitau. Zicea ăl bătrîn: - Stăpâne am să-ți spun de-acum... Hoții cei vechi le-au dat țigări și de mâncare. Au dus-o ca beii. Duminica venea țiganca în Dealul Văcăreștilor și le căra pui fripți și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Marghioala a lui Mială își învelise capul cu un bariș negru, lung, care-i atârna puia la poale, și se îndesa spre luminări să nu le lase să se stingă, iar Chirița se dase lângă văduvă și o sfătuia: - Dacă mături, să dai gunoiul spre coada casei, să nu te iei, Doamne ferește, după răposat! - Las', că știe ea! se amestecase Aglaia. E muiere trecută... Baba Mița se mira că nu-l așezaseră pe Gogu cu capul la ușă. - Nu e bine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Muierile aprinseseră candelele. - Doamne, Maica Domnului! Scapă-ne, Doamne! se rugau. Întâi s-au umflat șanțurile. Apele gâlgâiau sub geamuri. Drumul rampei era tot un nămol, o clisă neagră. Dinspre mahalaua ceferiștilor se scurgeau șerpi galbeni de gunoaie. Pânzele ploii măturau totul. Luaseră gardurile și bulumacii, care se rostogoleau spre adânc. Balta se umflase și clocotea. Puhoiul se lățise, apăsase pereții de lut, turtise magaziile lucrătorilor și cărase vreo două acoperișuri. Sipcile subțiri se frângeau, purtate de valul greu. Apa urcase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai 323 Înțelegea cu el. Ce-i făcea Voica, cum îi sucea mințile, se schimbase, începuse s-o bată din nimic. Să fi spus o vorbă, era mare lucru, dar femeia tăcea. Stere căuta pricină, ba nu-i plăcea cum măturaseră băieții, ba că lipseau din banii prăvăliei, n-avea cum să-l împace, că, dacă bărbatul vrea să găsească cusur, îl găsește! Nevasta s-a speriat. A vorbit și cu a gunoierului: - Ce-i fac, coană Aglăițo, că s-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]