55,424 matches
-
care autorul o califică drept „plutocratică”, în care ascendența familială joacă un rol important prin transmiterea proprietății. Totuși, peste această ierarhie bazată pe avere și pe legăturile familiale se alătură unei ierarhii de manageri mai deschisă (ibidem, p. 279). În magistratură și diplomație, în artele frumoase, în profesiunile liberale și, într-o oarecare măsură, fundamentată mai ales în învățământul superior, prevalează o logică pe o tradiție familială. Alte sectoare de activitate sunt mai deschise la mobilitatea interși intragenerațională: este cazul administrației
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
nu poate întreține o conversație cu contemporanii săi. 4. Convertirea la hedonism. Ascultând pe părintele său, Montaigne face studii de drept și devine magistrat. începând cu anii de formație î1549-1553) - la Paris? la Toulose? - până în momentul în care-și vinde magistratura de consilier al Parlamentului din Bordeaux î1570), el consacră mai bine de douăzeci de ani acestei discipline. S-a spus despre el că a fost un jurist avizat și un magistrat conștiincios... Schimbarea în bine coincide cu data morții tatălui
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
A trebuit, desigur, să invoce un al doilea testament pentru a beneficia de averea lăsată de bunul tată, prin cel dintâi, soției sale, peste capul fiului, dar să lăsăm astea... Bucurându-se, așadar, de avantajele micii sale averi, Montaigne părăsește magistratura la vârsta de treizeci și opt de ani, pe data de 28 februarie 1571 - dată aniversară: lui Montaigne îi plac totuși cifrele... Pune să se graveze în turnul său un citat -latinesc, cum se și cuvenea... - în care, în substanță
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ex-proprietar și-a pus semnătura după ce notase pe coperta interioară: liber prohibitus? Același om căruia îi lasă după moarte stema familiei și biblioteca sa - deci și cărțile lui La Boătie? Dar despre Florimond de Raemond în favoarea căruia a renunțat la magistratura sa din parlamentul din Bordeaux? Zadarnic am căuta numele acestor trei prieteni în Eseuri... Se pare totuși că Montaigne le-a datorat numeroase ceasuri fericite ori măcar pline de veselie pe pământurile lui din PĂrigord. Și episoade mai curând reale
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
simultan punct și trupului filosofului și Eseurilor, acest alt corp filosofic. Mereu neterminate de către autor în cursul vieții, cartea este închisă odată cu ultima suflare a lui Montaigne. Prietenii sunt de față: Florimond de Raemond, un istoric care-i succede la magistratură în Parlament, Pierre de Brach, poet și avocat din Bordeaux, Anthony Bacon, fratele viitorului cancelar, Pierre Charron, ecleziast, campion al Ligii cândva și moștenitor al blazonului lui Montaigne, autor al unui tratat Despre înțelepciune care plecând de la Eseuri, va face
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în cadrul vechiului capitalism și în perioada primei revoluții industriale -, Biserica avea posibilitatea să intervină și să reprime, opunându-se brutal unei anumite voințe formal democratice și liberale a puterii statale. Mecanismul era simplu: o parte a acestei puteri - de exemplu, magistratura și poliția - își asuma o funcție conservatoare și reacționară, punându-și automat instrumentele de putere în slujba Bisericii. Așadar, avem de-a face cu un dublu raport de asociere la înșelăciune între Biserică și Stat: în ceea ce-o privește
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
le oferea oamenilor o viziune totală și unică asupra vieții (nemaiavând nevoie așadar de clericalism, ca instrument al puterii). E adevărat: după cum spuneam, lamentărilor patetice ale jurnalistului de la Osservatore romano li se adaugă imediat - în cazurile de opoziție „clasică” - acțiunea magistraturii și a poliției. Dar este un caz de supraviețuire. Vaticanul încă mai găsește în aparatul de stat oameni din vechea gardă, care să-i fie fideli: dar sunt bătrâni. Viitorul nu le aparține nici bătrânilor cardinali, nici bătrânilor oameni politici
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
să comunice necesitatea de consum, ci se prezintă de-a dreptul ca un nemesis - chiar și inconștient - care pedepsește Biserica pentru pactul său cu diavolul. De data aceasta, jurnalistul de la Osservatore romano se află cu adevărat descoperit și neputincios: chiar dacă magistratura și polițiștii, puși imediat, creștinește, în mișcare, vor reuși să smulgă de pe zidurile națiunii acest manifest și acest slogan, de-acum este vorba despre un fapt ireversibil, chiar dacă poate cu mult anticipat: spiritul său este noul spirit al celei de-
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
adaug greșită, plictisitoare și copiată. În același număr din Giorno (7 iulie 1974) în care el mă atacă, apare al doilea episod din acest „reportaj”, din care cea mai mare parte este copiată din Valpreda più quattro, volum îngrijit de „Magistratura democratică”, cu o prezentare de Giuseppe Branca 1 (Editura Nuova Italia), care desigur că nu apare citat. Orice formă de zel ascunde ceva urât, inclusiv zelul antifascist. Dacă Ferrara și Bocca au înțeles „prost” ce am scris eu - reducându-mi
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
la Craiova, București, Mizil, iar liceul la Ploiești și Galați. Frecventează un an Facultatea de Medicină din București, un an Conservatorul de Artă Dramatică, apoi urmează Facultatea de Drept, la București și la Iași, luând licența în 1923. Intră în magistratură la Celaru (județul Dolj), funcționează la Caracal, Călărași, Miercurea Sibiului, ocupă postul de judecător la Tribunalul din Slatina și avansează treptat, până ajunge consilier la Curtea de Apel din București. Debutează în 1916 cu versuri satirice la revista „Scena” și
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
în filosofi, artiști, oameni de litere. Anulând vechile „libertăți“ și distrugând funcția politică a nobilimii, monarhia transforma - fără să vrea - scriitorii în substitute imaginare ale clasei conducătoare 91. Instalarea literaților într-o funcție din care nu exercită decât partea simbolică, magistratura opiniei, excluzând orice practică a puterii, a avut repercusiuni asupra culturii politice înseși 92. Intelectualii tind să substituie faptului dreptul, echilibrului de interese și aprecierii mijloacelor, principiile, iar puterii și acțiunii, valorile și scopurile 93. Așa se întâmplă că, privați
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
înscris apoi la pensionul francez din Iași al lui Louis Jourdan. În 1857 obține postul de secretar-translator al directorului general al închisorilor din Moldova; după doar o zi, își dă demisia. Deși nu avea studii, face o frumoasă carieră în magistratură. Judecător la Tribunalul din Suceava (1857), de unde va fi destituit pentru manifestări prounioniste, după întronarea lui Al. I. Cuza se vede numit președinte la același tribunal (1860), iar după un an, la Iași, membru al Curții de Întărituri. Prefect de
GANE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
secție la Curtea de Apel din Focșani; în urma unui incident demisionează și se stabilește în fosta capitală a Moldovei, avocat fără procese, cum avea să glumească mai târziu. În 1868 îndeplinește funcția de procuror general pe lângă Curtea de Apel. Abandonând magistratura, intră în administrație. Prefect de Iași la 1870 (ulterior, și în 1901), între 1872 și 1911 a fost, de cinci ori, primar al Iașilor, un primar foarte destoinic. Sunt anii în care se introduc în acest oraș pavajul drumurilor, iluminatul
GANE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
al lui Ion Ghica și frate cu Dimitrie Ion Ghica. A fost trimis la învățătură în Anglia (va absolvi Wellington College din Londra) și la Paris. În 1878 se întorcea în țară licențiat în drept la Paris. A funcționat în magistratură (judecător supleant la Râmnicu Vâlcea, procuror la Curtea de Apel din București) și a fost, din august 1899, director general al teatrelor. G. e cunoscut ca traducător al repertoriului shakespearian: a publicat Viața și moartea regelui Richard III (1884), Neguțătorul
GHICA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287256_a_288585]
-
al lui Scarlat Miclescu, mare logofăt. Învață acasă cu poetul Daniil Scavinschi și cu profesorul francez Étienne Malgouverné, apoi în diverse școli particulare și la Academia Mihăileană. Călătorise, ca mai toți boierii vremii, în Apus și în 1846 intră în magistratură. La 1848, amestecat în mișcările revoluționare de la Iași, se vede obligat, pentru a scăpa de represalii, să se ascundă, dar în 1849 este din nou judecător și după puțini ani ajunge prezident al Divanului de Apel din Iași (1855) și
MICLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288106_a_289435]
-
Giugariu, profesor de muzică (ofițer, șef de orchestră). Urmează Liceul „N. Filipescu” de la Mănăstirea Dealu (1939-1946), apoi Facultatea de Drept a Universității din București, absolvită în 1950. Lucrează o vreme ca desenator, funcționar de poștă etc. Din 1955 intră în magistratură (angajat, succesiv, ca judecător la diferite tribunale din provincie, consultant juridic la Tribunalul Suprem, judecător la Curtea Superioară de Control Financiar), ulterior profesând avocatura. Este diplomat al Facultății pentru Studierea Dreptului Comparat din Strasbourg (1974). Între 1992 și 1996 este
GIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287283_a_288612]
-
, Emil (15.V.1907, Giurgiu - 20.XI.1942), poet, publicist și traducător. Părinții, Elena și Iulian Ionescu-Gulian, erau intelectuali, profesând în învățământ și, respectiv, în magistratură; fratele mai mic, Constantin-Henri, va fi profesor de filosofie și academician. În perioada când a urmat cursurile Liceului „I. Maiorescu” din orașul natal, G. a făcut parte din societatea culturală a elevilor, în a cărei revistă, „Sufletul nostru”, a dat
GULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287384_a_288713]
-
, Adrian (pseudonim al lui Ioan C. Popovici; 11.XI.1898, Fălciu, j. Vaslui - ?), prozator. A absolvit, în februarie 1924, Facultatea de Drept a Universității din București și a intrat în magistratură, ca ajutor de judecător la Silistra, abia în martie 1926. Ulterior va fi peregrinat și prin alte localități, urcând totodată treptele ierarhice. În primăvara anului 1925 tânărul licențiat citea nuvela Împăratul atât la Sburătorul, cât și în cenaclul condus de
HURMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287468_a_288797]
-
Bruxelles, unde studia și filosofia. Intră la Facultatea de Drept din București în 1897 și își ia licența în 1900, cu teza Delictele de presă în legislația noastră. Absolvise, ca premiant, și Conservatorul din București (1895). Funcționează șase ani în magistratură - portărel la Tribunalul Ilfov, substitut la Brăila, supleant la Constanța, procuror și judecător sindic la Ploiești. Din 1900 este, o perioadă de zece ani, membru în Consiliul de disciplină și prodecan al Baroului Ilfov, iar în1933-1934 decan. Participă la primul
ROSETTI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
istoria romanilor, subiect a două dintre contribuțiile sale: Istoria romanilor (1829-1830), prelucrare după O. Goldsmith, ce popularizează idei din Montesquieu, și Anticile romanilor acum întâia oară românește scrise (1832-1833), o compilație extinsă ce prezintă organizarea societății și a instituțiilor romane (magistratură, armată etc.). În adaosuri personale, insistă asupra elementelor de civilizație, mitologie, credințe și datini românești, pe care le consideră derivate din cele romane. Diregătoriul bunei-creștere spre îndreptarea multor părinți și bun folosul tinerimei române (1830), o lucrare de pedagogie practică
BOJINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285799_a_287128]
-
adică Satan etc. Cuvântul ∀⊇ ƒ>≅ΛΦ∴∀4 constituie o trimitere directă la pasajul, foarte controversat printre cercetătorii moderni, de la Rom. 13,1‑7 (cf. de asemenea Ef. 2,2; 6, 12; Col. 1,13). Are acesta simpla semnificație de „autorități”, „magistraturi”, „funcții politice” sau cea de „puteri cosmice”? Comentariul lui Daniel înclină către această din urmă semnificație. În legătură cu acest termen, cf. O. Cullmann, Dieu et César, Paris, Neuchâtel, 1956, pp. 97‑120; F. Paschoud, Roma aeterna, Neuchâtel, 1967, p. 170. . Vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Iași - 3.II.1954, București), prozator, memorialist. Este fiul Sofiei Teodoreanu (n. Muzicescu), profesoară la Conservatorul din Iași, și al lui Osvald Teodoreanu, avocat, magistrat, om politic, gazetar. Bunicul dinspre tată, Alexandru Teodoreanu, a fost o figură de prestigiu a magistraturii ieșene, iar cel dinspre mamă, Gavriil Musicescu, originar din sudul Basarabiei, s-a impus ca o personalitate proeminentă a muzicii românești. Scriitorul Al. O. Teodoreanu este fratele său, iar prozatoarea Ștefania Velisar-Teodoreanu i-a fost soție. După ce termină școala primară
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
natal, doi ani Școala Militară, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept, dar a întrerupt-o, fiind mobilizat pe frontul primului război mondial. Ulterior rămâne ofițer de cavalerie activ; totodată își încheie studiile în 1921. În 1940 intră în magistratura militară cu gradul de maior, îndeplinind funcția de șef al Cenzurii presei militare. Confundat pe peronul gării din Iași cu fratele său, generalul Octav Ulea, fost mareșal al Curții regale, în 1952 este arestat și în urma unei sentințe eronate rămâne
ULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290326_a_291655]
-
Justiție, U., publicație de satiră care mărturisește a fi avut ca model revista pariziană „Quinzaine”, se prezintă fără echivoc într-un Cuvânt înainte semnat de director: „A cui este această revistă? A tuturor...! A tuturor celor ce iubesc Baroul și Magistratura țării și ar vrea să le vază moralmente la rangul de prime instituții ale unui popor mare și civilizat. A tuturor care iubind frumosul și știința își dau seama că pentru a înălța patria trebuie să închine inteligența lor culturii
URLATOAREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290380_a_291709]
-
pe un număr de coloane în exces, luând un aspect pronunțat autobiografic și de răfuială cu unii contestatari ai săi, iar altul, de pildă cel despre Gheorghe Grigurcu, conține numai date biografice sumare, nu menționează nici o lucrare, examinarea propriu-zisă a magistraturii critice exercitate de acesta peste trei decenii reducându-se la concluzia că „va rămâne ca demolatorul nr. 1 al marilor scriitori din perioada 1960-2000”. Volumul Publiciști precursori ai Marii Uniri (1988) însumează studii și documente despre George Barițiu, Vincențiu Babeș
VASILESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290455_a_291784]