2,490 matches
-
strălucitor. Nu făcea nimic libidinos. Zora era atât de frumoasă, Încât toată lumea se mulțumea doar să se uite la ea, la pielea ei albă, la sânii superbi, la abdomenul plat, cu buricul care părea să facă cu ochiul, la curbura magnifică a spatelui În balans, acolo unde carnea se contopea cu solzii. Înota cu brațele lipite de trup, unduindu-se voluptuos. Chipul Îi era senin, iar ochii de un albastru deschis, ca marea În Caraibe. La parter bubuia constant ritmul disco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pomeți ușor conturați și o frunte lată, să întregească, pentru mine, tabloul unei Fete Morgana. Cea din dreapta era mai specială decât partenera ei. De origine asiatică, avea un nume specific, Maritsu Horotashi. Avea un nas mic, ochi migdalați și un magnific iris negru. Dar nu era un negru cum se întâlnește de obicei la rasa ariană, unul corcit cu cea mai închisă nuanță de maro. Nici acel negru ce se întâlnește câteodată la cei mai colorați dintre oameni, acela ce împrumută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
admirând culoarea unui trandafir mirositor ce era încă deschis și îmbătându-mă cu izul său. Alături de el erau lalele și crini. Le vedeam culorile. Trandafirul imita un safir închis la culoare, lalelele erau de un galben aprins, iar crinii îmbinau magnific albul pur cu un verde crud. Mă obișnuisem cu întunericul, credeam eu. De undeva, de departe, se auzea un tren, iar cea mai apropiată cale ferată era la câțiva kilometri depărtare. Câte surprize ascunde o noapte tăcută! Povestește-mi despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pâsla. Tot ce era apropiat crepusculului era cufundat într-o baie de lumină, iar ce era încă în noapte, era amorțit de o pătură grea de tăcere. Stăteam acolo și priveam acel răsărit trăsnit de frumusețea sa. Gloria, măreția și magnifica sa teroare mă imobilizaseră și mă țintuiră pământului. Îl simțeam pe Vladimir în apropierea mea fiind incredibil de încântat. Pentru el era o simfonie de o armonie divină. O armonie pe care eu n-o puteam auzi, dar cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
începeau să se vadă. Lucrurile începeau să meargă din ce în ce în mai rău și vina a fost din nou dată pe vechiul sistem. Au hotărât să șteargă orice urmă a Imperiului, așa că, în scurt timp, toate acele construcții magnifice din scurta perioadă de aur au fost dinamitate și reduse la mormane de praf. Atâția ani de muncă! Atâta pasiune și dragoste reduse la nimic într-o clipită! Apoi au început să-și dea seama că trebuie să umple cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
întrucât culoarea sa se prelungea în cea a cerului de noapte cu o măiestrie greu de egalat. Pe măsură ce consuma bolta, aceasta devenea din ce în ce mai gri, mai posomorâtă și mai grea. Lumina arde magia nopților. În curând, tot ce rămâne din cerul magnific de iarnă, portocaliul maiestuos punctat de fulgii căzători de zăpadă, este un murdar și monoton cenușiu în care apare pe undeva un slab și banal disc alb de lumină firavă. Ăsta a fost răsăritul și el face această zi specială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
minunată. Arhitectura era specific imperială. Avea acel aer de glorie și demnitate care impresiona și caracteriza stilul. Marcela era tot lângă mine. Îi oferisem cazare la mine. Eu, în calitate de Cronicar, aveam din partea Imperiului un mic conac înconjurat de o grădină magnifică, care adăpostea înăuntrul său o impresionantă bibliotecă. Pentru raportul Baronului trebuia să fiu la Palat mâine dimineață. Acum era prea extenuant să mă duc și acolo. Pe peronul alb și întins, protejat de frigul de afară de o cupolă de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
false perspective. Își plimbă privirea pe sus, acolo unde pereții sunt lăsați albi la el acasă. Aici însă, până și golul acesta este populat cu tot felul de coloane care se îndepărtează, prelungind prin aparențe înșelătoare încăperea într-o alta, magnifică, de cealaltă parte a zidului. O arhitectură ireală, își zice cu năduf. Se întreabă apoi dacă artistul și-a propus înadins acest efect, ca și cum ai deschide o fereastră imaginară. Sau a vrut pur și simplu să copieze tablourile care se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
minunat! exclam eu cu mărinimie, în ciuda liniștii care pare să se fi pogorât în sală la venirea lor. Sophie și Lisa chiar că s-au pregătit pentru ieșit în oraș - numai că au făcut-o în Kilburn, iar ce arată magnific în Tramp, e complet ridicol în Wine Cellar de pe Kilburn High Road. Arată extraordinar... extraordinar de nepotrivite cu locul. Lisa a fost evident la coafor, care a trimis-o afară cu o freză atât de mare, că aproape trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
răsuflarea cămilei“, care are o aromă deosebit de puternică, dar este excelent pentru scăderea nivelului de colesterol și longevitate. „Iar când voi muri, mai devreme sau mai târziu“, am zis eu În glumă, „acesta“ - am continuat mângâind imensa cutie funerară - „acest magnific vapor către lumea de dincolo, adevărat Cadillac al sicrielor, să-mi servească drept coșciug, iar În timpul Înmormântării capacul să fie ținut desfăcut pentru a putea fi admirată și opera măiestrită de pe interior...“. După moartea mea, mai mulți dintre cei prezenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
indian, o umbră de budism han, plus câte o tușă de animism și daoism. Un talmeș-balmeș, ziceți? Nu, ceea ce găsim În acele temple este un amalgam pur chinezesc, o eleganță Încântătoare și În același timp desuetă, o amestecătură pestriță și magnifică ce face din China o țară care stârnește inepuizabile curiozități. Nimic nu se aruncă sau se Înlocuiește vreodată. Dacă influența unei perioade cade În dizgrație, se construiește peste ea. Vechile priveliști nu pier, ele există sub primul strat ciobit, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
o conversație cu Marlena și să reia flirtul. În timp ce Wendy și Wyatt se pregăteau pentru o sesiune Încă și mai fierbinte, Harry Îi Întrerupse fără să vrea adresându-se Marlenei: Ia uite ce păsări imense! Uită-te la aripile lor, magnifice! Și arătă pe geam către niște păsări care zburau În cerc. Mai multe capete se Întoarseră, printre care și ale lui Wendy și Wyatt. —Vulturi, spuse Wyatt. —Hmm, zise Marlena. Da, asta sunt, Într-adevăr. Am văzut mulți până acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ar putea fi. Un oraș străvechi Îngropat În junglă, un fel de Machu Picchu al Myanmarului! Sau poate un sat plin cu femeile cu „gât de girafă“, din pricina cărora această zonă era faimoasă. Sau poate un alt Shangri-La, atât de magnific și Încântător cum nu se mai văzuse, nici măcar În filme. Singurele critici veneau din partea Roxannei care se plângea: — Aș vrea să văd unde naiba mergem ca să pot filma totul. Într-un final, camionul se opri. Călătorii Își scoaseră capetele afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Harry se concentră asupra comentariului pe care avea să-l facă. Într-un final, un membru al echipei de filmare Îl goni pe nebun, iar Harry se Întoarse cu fața spre cameră. Ne aflăm În această superbă pagodă, lângă acest magnific Buddha. Uitați-vă, și-i puteți vedea pe oameni punând aur pur pe statuia lui Buddha. Este un fel de eternă reînnoire. Și tot aici l-au văzut călugării pe prietenul meu, Mark Moffet, dus de doi bărbați dubioși... Reporterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fost viața mea. Am participat la multe curse mari din întreaga lume și am câștigat. A fost minunat. Acum îi instruiesc pe tinerii jochei. Am impresia că mă urc pe cal odată cu ei. Asta e legătura dintre noi. E ceva magnific. Asta e viața mea actuală.“ „Când mănâncam, mi se facea atât de somn, încât nu puteam rezista. A durat aproape o lună.“ Shimada Saburō (62 de ani) S-a născut pe 7 iulie, 1932. O zi de naștere ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cineva la cimitir, dar boierul li se părea etern. Toți repetau știrea, nedumeriți. Și dacă Pandele s-ar fi sculat din sicriul enorm în care încăpuse cu greu, nu s-ar fi mirat nimeni. I s-a făcut o înmormîntare magnifică, așa cum hotărâse el prin testament și cum se și cădea să se facă. Era tocmai în zi de Paște. Se strânsese lume multă și, ceea ce nu hotărâse boierul mai dinainte, mulți erau sincer emoționați. Femeile pe care le terorizase odinioară
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
timpul împreună cu mine, n-avea prilejul să ascundă ceva. Fiind fericită alături de mine, petrecând din tot ce petreceam eu, nu avea motive. Am văzut-o deseori disperată, și nu cred ca această disperare să fi fost numai o înaltă comedie magnific jucată ca să mă facă să iau anumite hotărâri, cu toate că, după cum am mai spus, anumite socoteli nu-i lipseau. Se poate ca aceste minciuni care trebuiau să-mi liniștească îndoielile să fi fost pricinuite chiar de mine, bineînțeles, ea având instinctul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un drum simplu care nici nu merita să fie băgat în seamă, rămânând mereu grațioasă, zîmbi-toare, discutând cu același farmec și ușurință, doar cu câteva broboane de transpirație pe frunte și pe brațe. Ajunși sus, se desfășura înaintea noastră o magnifică panoramă asupra mării. Spațiul, cam strâns în port din pricina golfului se deschidea acum fără margini. Am căutat să întrețin o conversație "burgheză" cu Viky, ca să demonstrez că-i sunt prieten bun, că nu sunt omul ciudat pe care îl bănuiesc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mine, să-și renege familia, să trăiască cu mine nemăritată, în văzul tuturor, indiferentă la bârfeala lumii, să se arunce în mare fără de nici o ezitare. Starea care o cuprinde în întregime (o simt în toate fibrele vibrînd) este extazul. Ce magnifică noapte! Ce parfumat e aerul, stelele ce sclipitoare și luna halucinantă, pe razele căreia coboară și urcă fără oprire strigoii și toate arătările. Ursitoarele torc firul vieții noastre din raze de lună! Iar marea! Tot mai aproape se simte mirosul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lumea însăși este acum cea din jurul unui refugiu mai înfricoșător decât oricare altul. Voi reveni asupra unui aspect greu de trecut cu vederea, anume că fiecare labirint devine un loc de intimitate a vieții cu moartea. Regele invitat să vadă magnificul edificiu e lăsat singur să rătăcească. Moartea sa, dacă s-ar fi petrecut, ar fi confirmat măreția terifiantă a noului edificiu. Către seară, fiind sigur că va muri acolo, cade în genunchi și se roagă. Restul nu depinde în nici un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lumea însăși este acum cea din jurul unui refugiu mai înfricoșător decât oricare altul. Voi reveni asupra unui aspect greu de trecut cu vederea, anume că fiecare labirint devine un loc de intimitate a vieții cu moartea. Regele invitat să vadă magnificul edificiu e lăsat singur să rătăcească. Moartea sa, dacă sar fi petrecut, ar fi con firmat măreția terifiantă a noului edificiu. Către seară, fiind sigur că va muri acolo, cade în genunchi și se roagă. Restul nu depinde în nici un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
populară de impresionante proporții, la care prea puțini se așteptau și care dovedește o conștiință națională de o nebănuită sensibilitate. Ultimatumul englez este semnalul de alarmă, care trezește un întreg popor dintr-o torpoare vecină cu moartea. Din nefericire, această magnifică deșteptare a sentimentului național nu duce nicăieri. Poziția de rezistență cu orice preț împotriva Angliei e sterilă, primejdioasă și ineficace față de considerabila forță a Imperiului Britanic. Boicotul produselor englezești, dacă ar fi fost prelungit în chip serios, ar fi dus
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
scăpat de soldații lui, schimbase direcția și își îmboldea calul, căutând să se întoarcă între ai săi. Dintr-odată, îl văzu din nou, pe malul ierbos, pe războinicul cu brâu verde, care se dovedea un luptător de temut: în tovărășia magnificului său cal, se mișca necontenit, ferindu-se de sulițele ce se întindeau în zadar să-l atingă, se apăra cu un scut rotund și mânuia cu vitejie sabia. Alți doi huni păreau să-i țină spatele oriunde s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trecu de el, dar își opri aproape imediat calul și îl făcu să se întoarcă, plecând la un nou atac. Sebastianus înțelese că nu avea scăpare: fără o suliță nu ar fi putut să se opună atacului la care pornise magnificul războinic, iar dacă i-ar fi întors spatele, căutând să scape iarăși printre copaci, celălalt ar fi venit repede asupra lui. Hotărât de acum să moară într-un mod onorabil, își înfipse bine picioarele în pământ și-și strânse sabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
numai în numele comandantului său, de care îl lega aceeași devoțiune absolută pe care în trecut o avusese față de tatăl său, valorosul Uldin. Pentru Balamber, Mandzuk fusese, după asasinarea lui Uldin, un fel de tată adoptiv, oarecum aspru, și un maestru magnific de arme, care făcuse dintr-un orfan rătăcit un războinic de valoare, dedicat cu totul propriului clan, al cărui prestigiu căuta să-l recâștige, și supus orbește lui Utrigúr, așa cum fusese înainte și tatăl său. El era cel căruia Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]