2,098 matches
-
momentul fericit în care presiunea cedă brusc și toți cei de față începură să alerge după Maltez prin tot salonul. Cățelușul sărea, se rostogolea, se avânta într-un sens, apoi într-altul, în timp ce părul lung vălurea în jurul lui ca o mantie din franjuri de mătase. Cei mai tineri dintre bărbați se aruncară după el și căzură pe covor. Femeile și fetele, împiedicate de propriile lor fuste, ajunseră și ele tot acolo, țipând cu mare plăcere. Bărboșii boieri divaniți, incomodați de greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
colegii tăi din Viena când te-au văzut prima oară. Și tu care credeai că arăți ca un prinț din poves... Își mușcă buzele. Apoi sări din pat și începu să scotocească prin cufărul cu haine. Dulame îmblănite, anterie colorate, mantii din mătase orientală, giubele, ișlice, gearuri, blănuri, calpace, șaluri zburau prin aer și cădeau pe covor. În sfârșit, undeva, la fundul cufărului, regăsi tunica lui de studenție și câteva perechi de pantaloni. Nu arătau deloc rău. Ba chiar își amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
supremul grad al revoltei. În același timp începu să se plimbe cu pași mari de la un capăt la celălalt al salonului, cu cüpp-ul lui greu - albastru-levant, din cea mai scumpă catifea și căptușit cu pacea de samur - înfoiat ca o mantie imperială în urma lui. ― Nu mă interesează motivele. După mine, acestea nici nu sunt motive. Cunoști familia mea. O familie care a fost și va rămâne aici, în țara asta. O familie care a făcut și va mai face multe lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și, în liniștea dimineții, rugăciunea lui fu acompaniată doar de clinchetul zurgălăilor prinși la piciorușele șoimilor. Încheie stropind cu agheasmă spre cer, spre pământ, spre începutul și mântuirea omului. Atunci Nicolae ridică olifantul. Scolioza lui era mai puțin vizibilă sub mantia roșie. Arăta ca un chipeș cavaler într-un moment de maxim avânt eroic. Dădu semnalul de pornire. În aburul răsuflărilor și prin ceața pădurii sunetele aveau ecouri prelungite, ca și cum ar fi trecut prin mai multe spații, din ce în ce mai rarefiate. Auzind semnalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
curgerea lor veselă și ritmată de galopul ușor al cailor peste încremenirea albă a iernii. Remarcă preferințele călăreților pentru anumite culori. Prințul, de pildă, alesese o nuanță de albastru, considerată fastă pentru el și familia lui. Dimitrie Moruzi purta o mantie verde smarald, care amintea de culoarea steagului otoman. Și nu întâmplător preferase roșul și argintiul urmașul Văcăreștilor, Nicolae, în ton cu blazonul comtal al strămoșilor săi. În fine, Marioritza avea o slăbiciune pentru violete, așa că minunata ei pelerină, în contrast cu negrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un ceaun mare cât o cristelniță. Altele aduceau și întindeau fel de fel de bucate pe ștergarele întinse peste rogojini și covoare. Când cele două femei ieșiră din ascunzătoarea lor, Nicolae le zări primul. Înaintau ca într-un dans, cu mantiile fluturând, cu șuvițele de păr despletite și umede. Râdeau și vorbeau. Aveau aura luminoasă, intangibilă și sălbatică a unor nimfe. Nicolae uită de foame, uită de icrele și măslinele dulci de Tesalia, de sarmalele cu mămăligă fierbinte, de curcanul umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
asta îi luase aproape instantaneu durerea. Pe deplin calm și mulțumit de sine, consulul se opri ca să admire armoariile Franței imperiale. Un vultul de aur pe scut rotund, panglica Legiunii de Onoare, sceptrul și mâna justiției, toate înconjurate de o mantie azură cu hermină pe care erau presărate mai multe albine aurii. „Albina este o metaforă inspirat aleasă”, ținea să sublinieze el ori de câte ori avea vreun vizitator important, dar fără să intre în alte amănunte, pentru că, la drept vorbind, nu le cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
decât se așteptase. O puzderie de romburi, puncte și linii îi acopereau în întregime tatăl și se prelungeau cu o trenă la fel de colorată pe podele. Roșu viu, albastru transparent, galben și verde auriu, într-o feerică îmbinare, ca o veritabilă mantie de magician sau ca pelerina unui prinț fermecat. Și el stătea aplecat peste secrétaire, în dreptul ferestrei, și descifra niște desene ciudate. Poate că acolo, în acele desene, se aflau ascunse tainele unor vrăji sau complicatele trasee până la palatul vreunui zmeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
împreună, legați prin aceeași prietenie. Și acesta era lucrul cel mai important. Călcau în același ritm. Frunzele căzute pe alee foșneau la intervale regulate. Înaintau, braț la braț, pe sub zidul împrejmuitor din cărămidă roșie, ca de cetate. Două siluete cu mantii albastre prinse în argintul viu al funigeilor. Și, într-un fel nebănuit de ei, împlineau de fapt vechiul blazon comtal al strămoșilor coborâți din cetatea Făgărașului. PAGINĂ NOUĂ 34 Aproape de Cottbus, în mijlocul unei păduri, se ridica o cabană de vânătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
găsi urmele caravanei, cu vaga speranță de a pune stăpânire pe niște bogății ce, potrivit unei legi nescrise, aparțineau celui care era în stare să le smulgă nisipurilor, dar nisipurile își păstraseră bine taina. Nisipul era capabil să înăbușe sub mantia lui orașe, fortărețe, oaze, oameni și cămile, și cu siguranță sosise violent și pe neașteptate, purtat în brațe de aliatul său, vântul, și se năpustise asupra călătorilor, învăluindu-i și transformându-i într-o altă dună între milioanele de dune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
În care demnii reprezentanți ai Transoxianei trec neîncrezători pe lângă războinicii nomazi, cu lungi plete răsucite, veniți să-și reînnoiască jurământul de credință față de clanul lor. Malik Șah, având doar șaptesprezece ani, un uriaș cu față de copil, afundat Într-o bogată mantie de caracul, tronează pe un piedestal, același pe care s-a prăbușit tatăl său, Alp Arslan. În picioare, la câțiva pași de el, se află marele vizir, cel mai puternic om din imperiu, În vârsta de cincizeci și cinci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Un eunuc plecat după vești se Întoarce tremurând: „Nizam al-Mulk, stăpâne! Un ucigaș a sărit asupra lui! Ți-a dăruit restul anilor săi!” Sultanul și sultana au schimbat o privire, apoi Malik Șah s-a ridicat. S-a Înfășurat În mantia sa de caracul, și-a bătut ușor obrajii cu palma, În fața oglinzii soției sale, apoi a alergat fără zăbavă la cortul răposatului, mimând surpriza și cea mai apăsătoare suferință. Femeile s-au Îndepărtat ca să-l lase să se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În cadrul ușii, pe bărbatul a cărui sosire l-a tulburat. E Înalt, cu mustăți, Își atinge ușor, cu palma, cu un gest părintesc, garda săbiei. Capul Îi e Înfășurat Într-un turban de un verde strălucitor. Iar pe umeri poartă mantia scurtă a ofițerilor din Nizamiya. — Cine ești? Întreabă Khayyam, cu gura căscată. Și cine ți-a dat putere asupra somnului meu? — Stăpânul nu m-a văzut niciodată alături de Nizam al-Mulk? Eram garda lui de corp, eram umbra lui. Mă cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cuvine atunci când Howard le dezvălui că eu mă aflam la obârșia venirii lui În Persia. Când am socotit că sosise momentul să mă așez și să mă reazem, În fine, de perete, un bărbat Înalt se ridică În fundul Încăperii. Lunga mantie albă pe care o purta Îl desemna, dincolo de orice Îndoială, drept personajul important al adunării. Făcu un pas În direcția mea: — Benjamin! M-am ridicat, am făcut doi pași, m-am frecat la ochi. Fazel! Ne-am aruncat unul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de toate În el. Liturghie În fiecare zi, nu trebuie să-i frecventeze pe cavalerii excomunicați, totuși, dacă unul dintre aceștia solicită admiterea În Templu, trebuie primit creștinește, și vedeți că aveam dreptate când vorbeam de legiunea străină. Vor purta mantii albe, simple, fără blănuri, afară numai dacă sunt de miel sau de oaie, interzis să poarte Încălțări fine, aduse pe picior, cum era moda, vor dormi În cămașă și nădragi, o saltea, un cearșaf și o pătură...” „Pe căldura aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mei, Îi prezentasem ca pe niște personaje de desene animate. Poate că era vina lui Guillaume din Tyr, istoriograful acela incredul. Nu erau chiar așa, acești cavaleri ai Templului, ci erau bărboși și Înflăcărați, cu frumoasele lor cruci roșii pe mantiile albe ca zăpada, săltând În șa la umbra stindardului lor alb cu negru, vestitul Beaucéant, gata oricând să meargă - și Încă splendid - la petrecerea lor de moarte și de cutezanță, iar sudoarea de care vorbea sfântul Bernard era probabil un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
presărată cu capele votive, cu snopi de trofee, și o puzderie de fierării, de șelării, țesătorii, depozite de grâne, un grajd de două mii de cai, un Întreg du-te-vino de scutieri, ajutoare, oameni stabiliți pe pământ turcesc, cu crucile roșii pe mantiile albe, rasele cafenii ale slujitorilor, trimișii sultanului, cu turbanele și cu coifurile aurite, pelerinii, o Întretăiere de patrule arătoase și de ștafete, și mulțumirea cuferelor Întărite cu fier, portul din care plecau ordinele și dispozițiile și Încărcăturile pentru castelele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
imens de bogat, cheltuiește și risipește, duce o viață Împrăștiată, ajunge În proces ecleziastic... Și dacă unuia dintre dragoni, sau amândurora, li s-a Întâmplat ceva asemănător? Ingolf coboară primul, găsește un obiect prețios de dimensiuni reduse, Îl ascunde sub mantie, urcă din nou, nu le spune nimic celorlalți doi... În fine, sunt Încăpățânat, și dacă n-ar fi fost mereu așa, aș fi avut o altfel de viață”. Își trecuse degetele peste cicatrice. Apoi Își dusese mâinile la tâmple, mișcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
obicei”. Întoarse cu un gest de prestidigitator fotocopia și ne arătă niște Însemnări ale lui cu litere de tipar. ÎN (NOAPTEA) DE) SFÎNTUL IOAN 36 (ANI) P(OST) CĂRUȚA CU FÎN 6 (MESAJE) INTACTE CU SIGILIU P(ENTRU CAVALERII CU) MANTII ALBE [TEMPLIERII] R(ELAP)S(I) DIN PROVINS PENTRU (VAIN)JANCE [RĂZBUNARE] DE 6 ORI 6 ÎN ȘASE LOCURI LA FIECARE 20 A(NI FAC) 120 A(NI) ACESTA ESTE PLANUL: MEARGĂ LA CASTEL PRIMII IT(ERUM) [DIN NOU DUPĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
atent. Continuă să interpreteze, iar Diotallevi saliva la delicatesele acelea numerologice. Gematrie pură. „Ajungem la sigilii: șase lucruri intacte cu câte un sigiliu. Ingolf găsește o casetă, evident, Închisă cu un sigiliu. Pentru cine a fost sigilată această casetă? Pentru Mantiile Albe, deci pentru templieri. Acuma găsim În mesaj un r, unele litere șterse și un s. Eu citesc „relapsi”. De ce? Pentru că știm cu toții că relapsi erau vinovații care și-au mărturisit vina și care retractau, iar acești relapsi au jucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Întemeiaseră prima lojă masonică pe timpul regelui Solomon. Că Dante fusese rozacrucean și mason - ca, de altfel, și sfântul Toma - era scris negru pe alb În opera lui. În cânturile XXIV-XXV ale Paradisului se găsesc tripla sărutare a prințului Rozei-Cruce, alambicul, mantiile albe, aceleași cu ale bătrânilor din Apocalipsă, cele trei virtuți teologale ale capitulelor masonice (Credință, Speranță și Caritate). În fapt, floarea simbolică a rozacruceenilor (roza albă din cânturile XXX-XXXI) a fost adoptată de Biserica din Roma ca figură a Mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
goale, alții În teniși. Mă izbi imediat altarul: pretos velhos, caboclos cu pene multicolore, sfinți care ar fi putut semăna cu niște căpățâni de zahăr, dacă n-ar fi fost dimensiunile lor pantagruelice, Sfântul Gheorghe cu platoșa scânteind și cu mantia purpurie, sfinții Cosma și Damian, o Fecioară străpunsă de spade și un Crist de un hiperrealism nerușinat, cu brațele desfăcute ca Mântuitorul din Corcovado, dar În culori. Lipseau așa-zișii orixás, dar li se simțea prezența pe chipurile celor prezenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
apa nu poate străluci așa! Te apropii și nu-ți vine să crezi, e o mare! Îți potolești setea și apoi te întrebi ,, Ce e cu această apă în mijlocul nimicului?...E apă?’’...Așteptați un răspuns Și...apoi...lași în urmă mantia de sânge și te acoperă o mantie albă, pură precum lacrimile Fecioarei Maria, dar rece, închisă cruntă precum inima Crăiesei Zăpezii...!
O noapte eterna. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Antohi Paula () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2327]
-
și nu-ți vine să crezi, e o mare! Îți potolești setea și apoi te întrebi ,, Ce e cu această apă în mijlocul nimicului?...E apă?’’...Așteptați un răspuns Și...apoi...lași în urmă mantia de sânge și te acoperă o mantie albă, pură precum lacrimile Fecioarei Maria, dar rece, închisă cruntă precum inima Crăiesei Zăpezii...!
O noapte eterna. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Antohi Paula () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2327]
-
cu ochii verzi și luminoși. Ochi ce intersectau, cu o căutătură blajină, șaua nasului, pe sub streașina fină a sprâncenelor, într-o înfiripare cuceritoare de strabism. Tânărul suplu și zâmbitor, cu morgă charismatică, era înveșmântat într-o togă sau într-o mantie sacerdotală, cu desăvârșire albă și lungă până la călcâie, drapată statuar și atât de curată, de neprihănită, încât ar fi umbrit, cu aureola ei, omăturile himalayene cele mai înalte și mai inaccesibile cu putință. La gât, acesta purta o amuletă ujdat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]