1,327 matches
-
În care se pot Încheia jurnalele intime: sfârșitul scurt (de obicei, la finele unui an) și sfârșitul definitiv (jurnalele Încheiate odată cu moartea autorului). Celelalte se Încheie mai mult sau mai puțin accidental. Fantasma psihanalitică În procesul evoluției, Însemnarea fulgurantă capătă materialitate, devenind, În nu puține cazuri, carte. E o altă formă a metamorfozării actului ficțional În realitate. Astfel se stabilizează și tehnica pur retorică a strategiilor trecerii unului În multiplu. Mărturisindu-se, eul părăsește ipostaza de ficțiune, de fantasmă psihanalitică și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
tot adevărul (cel neplăcut, desigur) dacă știe că, odată și odată, el va fi cunoscut de persoanele implicate. Într-un sens mai general, legătura dintre realitate și ficțiune se rezolvă prin Însăși existența jurnalului intim: jurnalul se adaugă realității prin materialitatea sa, pe când realitatea se transformă În ficțiune, topindu-se sub influența subiectivității creatorului. Din acest du-te-vino, din această permanentă Încălcare de competențe rezultă enigma și, poate, chiar vitalitatea jurnalului intim. E greu de spus În ce măsură ficțiunea se metamorfozează În realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Fiecare, În felul său, contribuie la instituirea unei tensiuni temporale În interiorul jurnalului intim. A unui pact cu ziua de azi, cu ziua de ieri. Contragerea În fragment Jurnalul intim rezolvă și tensiunea Întreținută de memorie. Organizându-se ca discurs, ca materialitate și coerență În jurul ideii de iluzie a vieții 67, memoria dobândește unitatea dintre sine și lume, deschizând drum apariției textului, permițând transcrierea tensiunii invizibile, a nevăzutului ce organizează subteranele discursului confesiv. Supusă presiunii timpului, memoria se modifică prin mărturisire. Intrând
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
află o iconografie convențională, chipurile sunt simple măști, împlinind o funcție. V. a îmbrăcat în veșminte îngerești figuri profane, din viața cotidiană, reducând suavele ființe aripate la rostul de element decorativ. Există însă și situații în care îngerii, departe de materialitatea carnală din Cântec pentru dezbrăcare, sunt dematerializați până la abstractizare. Dând în vis „ocol grădinii sfinte”, poetul vede cu dezolare că „focosul heruvim flăcărător” nu îi „arată poarta, ca-nainte”. Exasperat de prea multe gânduri nepioase, ce alcătuiesc „un codru de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
stranie în cătușele de aur ale prozodiei clasice, versul exprimă o elevație considerată de unii interpreți de natură platonică. I s-a dat și interpretare creștină. Fapt este că mai multe sonete celebrează un eros sacralizant, instrument de transcendere a materialității: „Mă-nfățișez cu duhul, nu te sărut pe gură, / Plecat ca peste-o floare, te rup și te respir... / Și nu mai ești de-acum trupească o făptură, / Ci un potir de unde sug viața și strâng mir”. Tonalitatea sacrală nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
cultură a prezentului, cosmopolită, ca cea din spațiile supuse într-un mod mai direct globalizării. Iar schimbările se realizează mult mai greu și cu mai multe sacrificii. Față de spațiile globalizate, cele două sate sunt prinse parcă într-un fel de materialitate atemporală. În al treilea rând, schimbările produse de globalizare care întrețin în cea mai mare măsură interesul sociologilor sunt cele legate de aspectul cultural și social. Tot aici vom putea identifica efectele cele mai importante și în cadrul celor două comunități
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
lui, porți spre lumi imaginare arhaice sau cotidiene, moderne sau mondene, publice sau personale, urbane sau rurale, arhitecturale, vestimentare, ornamentale, de anumite dimensiuni, cu anumite forme, cu o anumită durată și transformând o anume materie. Se valorifică ideea că orice materialitate este potrivită pentru poveștile lumii, că narațiunea poate fi comunicată deopotrivă în limbajul scris sau vorbit, în imagini fixe sau mobile sau prin amestecul ordonat al tuturor acestor substanțe, prezente în mit, legendă, fabulă, povestire, nuvelă, tragedie, dramă, comedie, pantomimă
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
vitrină, țesăturile, oglinzile, tablourile și icoanele din pânzele lui Andreescu, Pallady, Petrașcu sau Ciucurencu, înseamnă a spune, împreună cu Roland Barthes , că poveștile lumii, nenumărate și de o mare varietate, sunt distribuite între substanțe diferite. Ca și cum omul ar considera că orice materialitate e potrivită pentru a-i încredința poveștile sale. Ca și cum povestea ar putea fi comunicată deopotrivă în limbajul vorbit sau scris, în imagini fixe sau mobile sau prin amestecul ordonat al tuturor acestor substanțe prezente în mit, legendă, fabulă, povestire, nuvelă
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
a transmedialității. Ea devine însă un punct de interes în studiile comparative, studiile media și narațiune, domenii cu evoluții de multe ori comune care atrag atenția asupra faptului că modurile în care proprietățile media, ca suporturi materiale informative a căror materialitate contează, influențează studiile despre narațiune și nu mai pot fi ignorate. Expunerile prezentate în această cercetare constituie o tentativă de valorificare a unor concepte, metode și contribuții la descrierea și interpretarea imaginilor picturale. Legitimarea acestui demers ține de faptul că
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
media într-un cod secundar. Există teoreticieni care resping ideea de mediu transmisiv ca simplă imagine a unui canal prin care informația trece, fără a fi afectată de specificitatea lui. Se subliniază astfel o axiomă din teoriile media contemporane despre materialitatea mediului, despre afordanțele sau posibilitățile sale, care contează pentru sensurile codificate . Se recunoaște în acest fel faptul că forma și dimensiunea canalului impun unele condiții privitoare la genul de narațiuni care pot fi transmise, fără a refuza însă ideea că
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
și distinge familii media verbale, vizuale și auditive care corespund literaturii, picturii și muzicii, dar se extind și dincolo de valențele estetice, pentru că de exemplu, limbajul poate avea utilizări literare, dar și non-literare, imaginile pot fi artistice, dar și utilitare. Abordarea materialității sau tehnologiilor mediale distinge suporturile materiale brute, neprelucrate cum ar fi argila pentru arta ceramică, piatra pentru sculptură, corpul uman pentru dans, sau disponibilitățile vocale pentru muzică, de suporturile elaborate prin mijloace tehnologice. Ea disociază de asemenea, tehnologiile de reproducere
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
unei în-scrieri în general, literală sau nu, străină sau nu de ordinea vocii, adică scriitura cinematografică, coregrafică, picturală, muzicală, sculpturală, atletică, militară sau politică . O discuție despre așa-zisul teritoriu pictural al scriiturii ar putea porni de la unele observații despre materialitatea contorsionată a lumii. Obiectele acestei materialități au uneori o:. Formele acestor obiecte sunt, așa cum spune Rudolf Arnheim, urme ale forțelor fizice care le-au creat. Mișcarea, dilatarea, contracția, procesele de creștere, toate acestea se manifestă ca forme procesuale. Curba dinamică
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
nu, străină sau nu de ordinea vocii, adică scriitura cinematografică, coregrafică, picturală, muzicală, sculpturală, atletică, militară sau politică . O discuție despre așa-zisul teritoriu pictural al scriiturii ar putea porni de la unele observații despre materialitatea contorsionată a lumii. Obiectele acestei materialități au uneori o:. Formele acestor obiecte sunt, așa cum spune Rudolf Arnheim, urme ale forțelor fizice care le-au creat. Mișcarea, dilatarea, contracția, procesele de creștere, toate acestea se manifestă ca forme procesuale. Curba dinamică a unui val oceanic este rezultatul
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
migra în orice media, dar potențialul narativ este completat și actualizat în mod diferit de la un mediu de comunicare la altul. Când se definește, se caracterizează și se inventariază manifestările mediale, sociologul, criticul de artă, artistul filosoful sau fenomenologul listează materialități diferite. În aceste condiții, ceea ce constituie obiect de studiu diferă în funcție de scopul cercetătorului. Medialitatea devine proprietate relațională și relevanța unei tehnologii pentru narațiune este supusă schimbării în funcție de felul în care umanitatea selectează noi utilizări. Se ilustrează ideea că naratologia transgenerică
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
obține, știind bine că acest maximum nu e atins niciodată, și au obiceiul de a dezbate. Sînt niște debateri extraordinari, dezbat și cu ei înșiși. Totul se învîrte în mod fundalmental în jurul materialismului dialectic. Dacă sînteți materialist, examinați o anumită materialitate, vă puneți întrebări și aveți un răspuns, știind bine că e provizoriu, dar treceți prin ceva. Nu credeți că veți ajunge la un adevăr pornind de la propriul creier, după un anumit număr de lovituri de ping-pong interior. Nu puteți ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
afectuoasă a lui Bastiat, serviciile se schimbă pe servicii, se aseamănă până în punctul de a se confunda cu formula economiștilor, produsele se schimbă pe produse; teoria sa asupra valorii nu diferă decât în ceea ce privește expresia de cea a economiștilor, căci eroarea materialității valorii, pe care o combate pe bună dreptate, datează din copilăria științei, iar cea a utilității confundată cu valoarea nu a fost niciodată o eroare generalizată printre economiști, care au distins întotdeauna foarte bine între "valoarea de utilitate" și "valoarea
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
retorică, Ronald Schleifer remarcă faptul că postmodernul, care a fost descris "în mod variat drept continuare a modernismului și drept ruptură de acesta, poate fi înțeles ca fiind metonimic legat de antecedentul său. El este traversat de același sens al materialității negative pe care îl deține discursul modern, dar relația sa cu acea materialitate nu este chiar nu pe de-a-ntregul "aceeași". [...] În această complexitate, relația dintre modern și postmodern reprezintă translația de la elegia metafizică la "simpla" retorică"148. Aparatul retoric
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
variat drept continuare a modernismului și drept ruptură de acesta, poate fi înțeles ca fiind metonimic legat de antecedentul său. El este traversat de același sens al materialității negative pe care îl deține discursul modern, dar relația sa cu acea materialitate nu este chiar nu pe de-a-ntregul "aceeași". [...] În această complexitate, relația dintre modern și postmodern reprezintă translația de la elegia metafizică la "simpla" retorică"148. Aparatul retoric care este utilizat în această clarificare relațională este deosebit de sugestiv pentru înțelegerea legăturii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dedicat problemei simulării la Baudrillard un număr de critici ai acestei teorii: Katherine Hayles sancționează tendința autorului francez de a abstractiza foarte mult mediile simulate (cultura digitală), în pofida faptului că tehnologiile care stau la baza acestora se oferă într-o materialitate concretă. În contrast, Nick Perry consideră teoria simulării una aptă de a produce analize concrete ale culturii contemporane, iar James Der Derian chiar a dezvoltat, plecând de la textele lui Baudrillard, un model de analiză generală a complexelor relații și a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
teribile și, cum vom dovedi mai Încolo, imaginația urcă În chip frecvent spre bolțile cerului. Trebuie Însă spus că aceste elemente sînt mai ales retorice, elemente de referință, rareori ele intră În poeme Însoțite de o percepție mai acută a materialității lor. Ca toți poeții din epocă, Heliade acordă mai mare prețuire realității literaturii decît realului propriu-zis. Căci obiectul trecut prin literatură este superior unuia rămas În afară, În sacra (altfel) natură. Natura este și pentru Heliade o sumă de piscuri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
astfel, la Bolintineanu, o metaforă-cadru, o metaforă-matrice, spațiul imaginar În care extazul și moartea stau În aceeași barcă. Există Însă și o altă imagine a mării În Florile Bosforului, Conrad și alte poeme, dedusă dintr-o intuiție mai precisă a materialității, fluidității ei. Imaginea nu este desprinsă cu totul de modelele literare, Însă senzația freamătului acvatic, jocul acela superb al delfinilor care „treheră” valurile, pulberea argintoasă a peștilor, toate acestea vin dintr-o imaginație mai vie și mai personală. Marea este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un „gigantic nepăsător”. Alecsandri nu poate trăi prea mult cu sentimentul catastrofei. Natura este frumoasă Îndeosebi În formele ei pașnice. Pașnice și decorative. Obiectele se integrează Într-un ansamblu (tablou, scenă, spectacol), ansamblu Încîntă privirea, dar Împiedică percepția elementelor În materialitatea lor specifică. Contactul senzorial cu lucrurile este, În acest fel, aproape exclus. Alecsandri ține lucrurile la distanță, privirea le străbate, dar nu le apropie, privirea le integrează doar Într-un cadru de o măreție, de regulă, statică. Bucuroasă, privirea trece
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
funebru ce lasă unde trece De albe oseminte o cladă tristă, rece!” Citind aceste versuri, un fapt se observă: poezia, ieșind de sub regimul solarului, grațiosului, devine mai puțin evazivă, indistinctă. Stimulată de sentimentul ororii, fantezia inventează imagini pline, de o materialitate puternică. Haosul alecsandrian este populat de păsări rău prevestitoare: vulturi, ulii, buhne și corbi. Umbrele groase, ceața densă, „fantasmele tupilate”, vedeniile mari, tăcute” dau impresia de vitalitate monstruoasă. Poemul are o Încheiere morală. Satanicul Grui Își ucide tatăl, Codrul fără
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reduce nivelul semnificației și al simbolului și lasă forma ca singură finalitate. În continuare, Mișcarea Modernistă, care va cauta să pună din nou În relație cultura și societatea cu modul de a concepe arhitectura, se va concentra pe spațialitate, formă, materialitate, funcționalitate, Înlăturând ornamentul și odată cu el, simbolul. Modernismul impune o ordine rațională și abstractă, epurată de „surplusuri―. Ornamentul devine sinonim cu surplus și superficial. Din perspectiva modernistă, Înlăturarea lui nunumai că nu afectează semnificația clădirii, ci o eliberează, o apropie
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
În acest moment foarte evident În ce constă ea. Reapariția ornamentului este argument suficient pentru a justifica existența lui și pentru a demonstra că Îndeplinește un rol ce Îl face necesar. Această confuzie poate avea ca sursă Înțelegerea greșită asupra materialității ornamentului. În cazurile prezentate În cuprinsul cărții, niciunul dintre elementele identificate ca ornament nu poate fi izolat de clădire, lăsându-i În același timp funcționalitatea intactă. Rolurile principale pe care le au aceste elemente și care le justifică existența, sunt
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]