1,494 matches
-
de general-maior dându-i-se comanda Corpului 9 mecanizată, din regiunea militară Kiev, care la izbucnirea ostilităților cu Germania va fi redenumit ulterior Frontul de Sud-Vest. Atunci când Germania a atacat Uniunea Sovietică în iunie 1941, Rokosovski era comandantul Corpului 9 mecanizat, cu care a participat la Bătălia de la Dubno - un contraatac sovietic incipient, care s-a încheiat cu distrugerea celor mai multe dintre forțele sovietice participante împotriva lui Grupul de Armate Sud al lui Von Rundstedt în Ucraina. Cum contraatacul progresa rezistența germană
Konstantin Rokosovski () [Corola-website/Science/311026_a_312355]
-
de comandant al Armatei a II-a (1990). A luptat în cel de-al doilea război mondial. A absolvit Școala de Ofițeri (1950) și apoi Academia Militară în U.R.S.S. (1959 - 1961). În perioada 1958-1959 a fost comandantul Regimentului 234 Mecanizat (din 10 ianuarie 1959 Regimentul 36 Mecanizat). Ulterior a fost comandant al Diviziei 2 Mecanizate de la Craiova (august 1961 - iunie 1973) și Diviziei 1 Mecanizate "Tudor Vladimirescu - Debrețin". În anul 1985 a fost trecut în rezervă. La data de 28
Dumitru Pletos () [Corola-website/Science/311901_a_313230]
-
1990). A luptat în cel de-al doilea război mondial. A absolvit Școala de Ofițeri (1950) și apoi Academia Militară în U.R.S.S. (1959 - 1961). În perioada 1958-1959 a fost comandantul Regimentului 234 Mecanizat (din 10 ianuarie 1959 Regimentul 36 Mecanizat). Ulterior a fost comandant al Diviziei 2 Mecanizate de la Craiova (august 1961 - iunie 1973) și Diviziei 1 Mecanizate "Tudor Vladimirescu - Debrețin". În anul 1985 a fost trecut în rezervă. La data de 28 decembrie 1989, generalul-maior (cu o stea) a
Dumitru Pletos () [Corola-website/Science/311901_a_313230]
-
Academia Militară în U.R.S.S. (1959 - 1961). În perioada 1958-1959 a fost comandantul Regimentului 234 Mecanizat (din 10 ianuarie 1959 Regimentul 36 Mecanizat). Ulterior a fost comandant al Diviziei 2 Mecanizate de la Craiova (august 1961 - iunie 1973) și Diviziei 1 Mecanizate "Tudor Vladimirescu - Debrețin". În anul 1985 a fost trecut în rezervă. La data de 28 decembrie 1989, generalul-maior (cu o stea) a fost rechemat în activitate și înaintat la gradul de general-locotenent (cu 2 stele) fiind numit comandant al Diviziei
Dumitru Pletos () [Corola-website/Science/311901_a_313230]
-
Vladimirescu - Debrețin". În anul 1985 a fost trecut în rezervă. La data de 28 decembrie 1989, generalul-maior (cu o stea) a fost rechemat în activitate și înaintat la gradul de general-locotenent (cu 2 stele) fiind numit comandant al Diviziei 1 Mecanizate "Tudor Vladimirescu - Debrețin" (24 dec. 1989 - 10 ian. 1990) și locțiitor al comandantului Armatei a 2-a. (ian. - febr. 1990) . În perioada 7 - 26 februarie 1990, generalul-locotenent (cu 2 stele) Dumitru Pletos a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a
Dumitru Pletos () [Corola-website/Science/311901_a_313230]
-
structurilor militare din teatrele de operații, conducerea primei echipe de rotire a forțelor românești aflate în Afganistan și deschiderea ciclului de instruire prin simulare în Armata României ca director al exercițiului desfășurat cu prima structură operațională a armatei, Brigada 81 Mecanizată. Cu aceeași dată, 01.05 2003, este numit în funcția de Director al Statului Major al Forțelor Terestre. În cadrul unei echipe dedicată proceselor specifice transformării, definitivează o nouă structură organizatorică a statelor majore ale categoriilor de forțe ce intră în
Ștefan Oprea (general) () [Corola-website/Science/311908_a_313237]
-
București, 1999), un curs de limba engleză (Canada, 2003). A obținut în anul 2006 titlul academic de doctor în științe militare. După absolvirea Școlii de ofițeri, a îndeplinit funcțiile de comandant pluton și companie (1974-1980), șef al cercetării la Regimentul Mecanizat (1982-1983), șef de stat major la Regimentul Mecanizat (1983-1985) și ofițer de stat major în secția planificare și pregătire operativă a Direcției Operații din Statul Major General (1985-1992). În anul 1992 este numit în funcția de șef de stat major
Ion Bârloiu () [Corola-website/Science/311904_a_313233]
-
2003). A obținut în anul 2006 titlul academic de doctor în științe militare. După absolvirea Școlii de ofițeri, a îndeplinit funcțiile de comandant pluton și companie (1974-1980), șef al cercetării la Regimentul Mecanizat (1982-1983), șef de stat major la Regimentul Mecanizat (1983-1985) și ofițer de stat major în secția planificare și pregătire operativă a Direcției Operații din Statul Major General (1985-1992). În anul 1992 este numit în funcția de șef de stat major la Brigada 7 Tancuri, apoi devine comandant al
Ion Bârloiu () [Corola-website/Science/311904_a_313233]
-
Brigada 7 Tancuri, apoi devine comandant al aceleiași brigăzi (1996-1998). După un stagiu în Statul Major al Forțelor Terestre, ca șef al serviciului personal și mobilizare și șef al serviciului operații, revine la conducerea operativă în calitate de comandant al Brigăzii 282 Mecanizate (2000-2001), locțiitor al comandantului Comandamentului 2 Operațional (fosta Armată a II-a) (2001-2002), locțiitor al comandantului (2002-2006) și comandant (1 octombrie 2006 - 15 noiembrie 2007) al Corpului 1 Armată Teritorial din București (fosta Armată 1). A fost înaintat la gradele
Ion Bârloiu () [Corola-website/Science/311904_a_313233]
-
la gradul de maior, Florian Pinta devine ofițer de stat major la Direcția Operații din Statul Major General (1988-1990). În anul 1989 obține gradul de locotenent-colonel. După Revoluția din decembrie 1989, este numit șef de stat major al Diviziei 1 Mecanizate (1990-1992), după care, avansat la gradul de colonel (1992), devine ofițer de stat major la Secția de Instrucție Infanterie din Comandamentul Forțelor Terestre (1992-1993). În anul 1993 este transferat în Statul Major General, ca șef de birou la Inspectoratul pentru
Florian Pință () [Corola-website/Science/311952_a_313281]
-
al Corpului 1 Armata Teritorial - nouă denumire a Armatei 1 (2000-2001). La data de 29 noiembrie 2001, colonelul Florian Pinta este înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea) , fiind numit în funcția de comandant al Brigăzii 282 Mecanizate (2001-2003). Generalul Pinta îndeplinește apoi funcțiile de director al Statului Major al Forțelor Terestre (2003-2004) și locțiitor al șefului Statului Major General (2004-2006). Între timp, este înaintat la gradele de general-maior (cu 2 stele) la 9 iulie 2004 și general-locotenent
Florian Pință () [Corola-website/Science/311952_a_313281]
-
și este promovat la gradele de locotenent-colonel (1959) și colonel (1964). Urmează apoi studii la Academia Militară Generală - secția artilerie (1966-1969), absolvite ca șef de promoție și ulterior Cursul postacademic superior (1975). În urma acestora, este numit comandant al Diviziei 10 Mecanizată (1969-1976), fiind avansat la gradul de general-maior (mai 1971) și apoi la cel de general-locotenent (mai 1977). În perioada 9 decembrie 1976 - 21 martie 1979, generalul Stelian Popescu a condus Armata a III-a de la Cluj. În martie 1979, a
Stelian Popescu (militar) () [Corola-website/Science/311950_a_313279]
-
gradul de locotenent major (1952) și numit comandant de batalion (1952-1953). În anul 1953, având deja gradul de căpitan, devine comandant al Regimentului 227 Tancuri și autotunuri independent (1953-1955), aflându-se ulterior la comanda Brigăzii 94 Tancuri (1955-1957), Diviziei 11 Mecanizate (septembrie 1959 - iunie 1960) și Brigăzii 20 Tancuri (iunie 1960 - aprilie 1961). În această perioadă, este avansat la gradele de maior (1954) și locotenent colonel (1956). ocupă apoi funcții de conducere în cadrul Armatei a 3-a: șeful Secției Tancuri și
Paul Cheler () [Corola-website/Science/311335_a_312664]
-
comandant de pluton, apoi începând din anul 1971 a intrat în Marele Stat Major. În cadrul Marelui Stat Major, a îndeplinit funcțiile de ofițer în Secția Pregătire Operativă (1971-1972), ofițer în Secția Operații (1972-1977), șeful Secției Organizare (1980-1984), comandantul Diviziei 11 Mecanizată "Carei" (1985-1990), locțiitor al șefului Marelui Stat Major pentru probleme generale (1991-1993), locțiitor al șefului Statului Major General pentru organizare-mobilizare, planificare-înzestrare și controlul armamentelor (1993-1995) și locțiitor al șefului Statului Major General pentru organizare-mobilizare, planificare-înzestrare și logistică (1995-1997). Numele generalului
Nicolae Șchiopu () [Corola-website/Science/311368_a_312697]
-
absolvit ulterior ca șef de promoție cursurile Facultății de Arme Întrunite, Tancuri și Auto, secția arme întrunite din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare din București, (1987). După absolvirea Școlii de ofițeri, a fost numit comandant de pluton la Regimentul 1 Mecanizat (1977-1980). Avansează în ierarhia militară, ocupând următoarele funcții: instructor în statul major al gărzilor patriotice al sectorului 6, București (1980-1985), ofițer-student în Academia de Înalte Studii Militare (1985-1987), locțiitor al șefului de stat major și șef birou operații la Regimentul
Teodor Frunzeti () [Corola-website/Science/311430_a_312759]
-
Avansează în ierarhia militară, ocupând următoarele funcții: instructor în statul major al gărzilor patriotice al sectorului 6, București (1980-1985), ofițer-student în Academia de Înalte Studii Militare (1985-1987), locțiitor al șefului de stat major și șef birou operații la Regimentul 1 Mecanizat (1987-1989), șef de stat major la Batalionul 452 Construcții Locuințe (1989-1990) și ofițer de stat major în secția operații la comandamentul Armatei 1 (1990). Începând din anul 1990 este cadru didactic (lector, conferențiar și profesor) la Academia de Înalte Studii
Teodor Frunzeti () [Corola-website/Science/311430_a_312759]
-
de brigadă (cu o stea) la 1 februarie 2002 și apoi la cele de general-maior (cu 2 stele) la 1 decembrie 2004 și general-locotenent (cu 3 stele) la 23 decembrie 2006. Este transferat în funcția de comandant al Brigăzii 33 Mecanizată și locțiitor al comandantului Corpului 10 Armată Teritorial (2002-2003), apoi ca șef instrucție și doctrină (și inspector general al Forțelor Terestre) și comandant al Comandamentului Forțelor Terestre (2003-2004). Înecpând cu data de 1 decembrie 2004, generalul-maior dr. Teodor Frunzeti a
Teodor Frunzeti () [Corola-website/Science/311430_a_312759]
-
Suez și, mai departe, pentru controlul câmpurilor petroliere din Orientul Mijlociu. Înfrângerea de la El Alamein a marcat sfârșitul expansiunii Axei în Africa. În iulie 1942, după succesul din Bătălia de la Gazala, „Armata Panzer Africa” (compusă din unități de infanterie și unități mecanizate italo-germane), de sub comanda generalului Rommel, înaintase mult spre est în Egipt, amenințând liniile de aprovizionare ale Commonwealthului Britanic care traversau Canalul Suez. Generalul Auchinleck a retras Armata a 8-a de sub comanda sa până la aproximativ 80 km vest de Alexandria
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
Aliate, a fost declanșat atacul final. Diviziile blindate britanice (întâia, a 7-a și a 10-a) au străpuns liniile Axei și le-au depășit. În această zi au fost distruse diviziile blindate italiene Ariete și Littorio, ca și divizia mecanizată Trieste. Divizia Ariete condusă de generalul Francesco Arena a luptat eroic la El Alamein, zădărnicind planurile aliaților de încercuire și distrugere definitivă a forțelor lui Rommel. Propaganda germană avea să omagieze sacrificiul italienilor afirmând că „ britancii au plătit scump pentru
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
înaintarea unităților sale spre pasul Metsovon, unde erau așteptate lupte cu germanii. Pe 18 aprilie au izbucnit lupte la Grevna între mai multe unități elene și brigada „Leibstandarte SS Adolf Hitler”. Unităților elene le lipseau echipamentele necesare luptei cu trupele mecanizate inamice și din acest motiv au fost rapid încercuite și copleșite. Germanii au continuat înaintarea și, pe 19 aprilie, au cucerit Ioannina, ultimul punct de reaprovizionare al Armatei I elene. Pe 20 aprilie, comandantul forțelor elene din Albania, generalul Georgios
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
timp, pe coasta Adriaticii, Armata a 8-a britanică a avansat pe linia Campobasso - Larino - Termoli. Armata a 10-a germană a fost foarte aproape de distrugera capului de pod de la Salerno. Deși au folosit șase divizii de tancuri și infanterie mecanizată, atacul german nu a avut suficientă vigoare pentru a străpunge liniile aliate și să facă față focului artileriei terestre și navale. Aliații au fost norocoși pentru că Adolf Hitler fusese de acord cu punctul de vedere al comandantului apărării germane din
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
aliaților s-a transformata într-o lungă luptă de uzură dusă împotriva unor linii defensive bine pregătite și apărate cu dârzenie de germani. Condițiile meteorologice, fortificațiile germane și buna pregătire de luptă a apărătorilor au anulat superioritatea aliată în mijloace mecanizate și în avioane. Aliații au luptat până la mijlocul lunii ianuarie 1944 pentru a a străpunge linile defensive „Volturno”, „Barbara”, „Bernhardt”, pentru a ajunge în fața „Liniei Gustav”, cea mai puternică componentă a Liniei de iarnă. Aici a avut loc una dintre
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
Vânătorul de tancuri (denumit în trecut și tun anticar pe afet mobil) este un vehicul de luptă blindat care este dotat cu un tun antitanc. Vânătorii de tancuri sunt proiectați pentru a fi folosiți în sprijinul unităților de infanterie și mecanizate, în operațiuni de retragere și apărare. Unele tipuri au substituit tunul cu lansatoare de rachete antitanc. În ziua de azi, vânătorii de tancuri au fost substituiți de tancurile de luptă universale, care sunt mai flexibile și au capacități de atac
Vânător de tancuri () [Corola-website/Science/310919_a_312248]
-
comanda lui Rommel au fost desfăsurate lângă Pas de Calais, în conformitate cu planurile germane de contraatac în caz de invazie. Nici una dintre aceste divizii nu a fost mutată de la Pas de Calais pentru următoarele două săptămâni de după debarcarea aliată. Restul diviziilor mecanizate capabile să intervină în Normandia se aflau sub comanda Cariterului General al Froțelor Armate (OKW) și fuseseră refuzate lui Rommel: Patru divizii de tancuri au fost desfășurate în Normandia în primele șapte zile de la începerea invaziei: Alte trei divizii, care
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
1947) și numit Comandant Militar al Capitalei și subinspector general al Armatei pentru Educație Cultural-Politică (1947-1948), apoi șef al Spatelui Armatei (ianuarie - aprilie 1949), comandant al Corpului 5 Tancuri (mai 1949 - noiembrie 1950), comandant al Comandamentului Trupelor de Tancuri și Mecanizate și al Regiunii I Militare. Urmează apoi Cursul Academic Superior de pe lângă Academia Militară Generală (decembrie 1953 - septembrie 1954), la finalizarea căruia este înaintat la gradul de general-locotenent (august 1954). În paralel cu studiile urmate, este numit în postul de comandant
Mircea Haupt () [Corola-website/Science/309012_a_310341]