3,384 matches
-
îi scapă, din neatenție, cafeaua în ochi. * Prima vizită trebuie să fie scurtă și oricum să nu dureze mai mult de două, trei zile. * În final: dacă tânărul nu beneficiază de amnistie prezidențială, va participa la propria căsătorie. 21. ZIUA MICROFOANELOR Doamnelor și domnișoarelor, Ziua Microfoanelor Deschise continuă. Continuă chiar dacă, între timp, singurul microfon disponibil și portofelul cu o sută de mii de lei în hârtii de una bucată o sută mii a iubitului nostru șef contabil au fost sustrase, evident
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
în ochi. * Prima vizită trebuie să fie scurtă și oricum să nu dureze mai mult de două, trei zile. * În final: dacă tânărul nu beneficiază de amnistie prezidențială, va participa la propria căsătorie. 21. ZIUA MICROFOANELOR Doamnelor și domnișoarelor, Ziua Microfoanelor Deschise continuă. Continuă chiar dacă, între timp, singurul microfon disponibil și portofelul cu o sută de mii de lei în hârtii de una bucată o sută mii a iubitului nostru șef contabil au fost sustrase, evident pentru a îmbogăți colecția unui
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
și oricum să nu dureze mai mult de două, trei zile. * În final: dacă tânărul nu beneficiază de amnistie prezidențială, va participa la propria căsătorie. 21. ZIUA MICROFOANELOR Doamnelor și domnișoarelor, Ziua Microfoanelor Deschise continuă. Continuă chiar dacă, între timp, singurul microfon disponibil și portofelul cu o sută de mii de lei în hârtii de una bucată o sută mii a iubitului nostru șef contabil au fost sustrase, evident pentru a îmbogăți colecția unui fan al radiofoniei. Nimic nu se face fără
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
să-l rogi să te invite la emisiunea lui...?“ E limpede că „producătorilor și jurnaliștilor nu le e la îndemână să caute oameni noi, necunoscuți de public și care, pe deasupra, nu sunt nici obișnuiți să stea în fața camerelor sau a microfonului. Jurnaliștii au dificultăți în a găsi buni specialiști în stare să explice în mod public și pe înțeles lucrurile la care se pricep“. Ei bine, susține Andrei Manolescu - iar eu subscriu cu ambele mâini -, „într-o instituție de presă serioasă
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
gelozie homosexuală, dar nu se fac nici speculații exagerate privind asasinarea lui la comanda Elenei Ceaușescu. Cândva se va afla, să sperăm, și adevărul acesta. Fapt e că picătura care a umplut paharul și l-a împins pe Cornel către microfonul din exil al Europei Libere a fost respingerea Phoenicșilor, în 1969, de la festivalul „Cer bul de aur“, o participare în care, spune Nicu Covaci, el își pusese mari speranțe. Ce ciudat! Acum, când rockerul din mine se gândește să-i
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Elan postrevoluționar, recuperând insațiabil scrierile exilului românesc, înghițind nesățios literatura anticomunistă, traducerile prohibite, libertățile necunoscute vreodată. Revelații în bine și în rău, resincronizare eficientă sau tardivă. Frenezia evenimentelor editoriale cu sute și chiar mii de oameni, inclusiv concurența neloială a microfoanelor, până la jalea lansărilor cu trei fursecari și-un deget de șampanie în pahar de plastic. Pe scurt: mărire și decadență. Ei bine, uite că roata se rotește. Din pricina sărăciei, exasperării, debusolării morale și mârlăniei fagocitare, cartea (evadarea spirituală) a redevenit
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
salvat. A mai existat o prejudecată, de origine literară. M-a cam tulburat, la vremea respectivă, rușinea judecării lui Ezra Pound într-o cușcă. Oricât de condamnabilă fusese rătăcirea lui Pound care, în plin război, vorbise împotriva țării sale, de la microfoanele lui Mussolini, mi se păruse cumplit să judeci un om, un poet de o asemenea talie, într-o cușcă, la fel ca o fiară. Pe urmă, mi-am zis că și Franța îl împușcase pe Brasillach. În atmosfera încărcată de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
năvală în aeroport și mă îndrept spre ghișeul companiei "Continental", întinzînd biletul și zicând în franțuzește că trebuie neapărat să iau avionul spre Cleveland. Funcționara nu înțelege franceza, dar poate că acesta e norocul meu. După ce ezită o clipă, ia microfonul și comunică prin el ceva, apoi îmi introduce biletul într-un calculator, mi-l dă înapoi și-mi face semn să mă grăbesc, să intru în tunelul-burduf care duce la avionul ce-și pornise motoarele. Nu mai am timp să
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
școlar - iar restul zilelor sunt cele ce aduc slujitorilor școlii doar reproșuri și ghimpii unor suave flori de trandafiri care de drept li s-ar cuveni în toate zilele anului școlar. Cu multă amabilitate mi se dă cuvântul și la microfon rostesc, cu adevărată emoție de dascăl, câteva cuvinte, ca sfaturi și îndemnuri pentru copii, părinți și cadre didactice. Sunt urmărit de școlari, cărora le văd sclipirile din ochi și bucuria întipărită pe fețele lor de copii, care își iau în
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
ca dintr-o labă de țânțar, a adio, spre mulțimea de care se despărțea, ca un fulg de nea, adâncindu-seîntr-un ocean fără fund și fără margini. FOTOLIUL DE VECI Da, gândi Mațoschi,în timp ce cobora, mândru, de la tribuna, de la al cărei microfon rostise primul său discurs, de învingător,în cursa pentru purtătorul de imagine al partidului său, aflat la putere. Da!, rosti, așezându-se pe fotoliul, de pe care se ridicase,înainte de a se urca la pupitru. De-acum sunt sigur că o să
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
cine era Juan Lucas? cine ești dumneata, unchiule Juan Lucas? — Unchiule, nu-i adevărat că fata aia a apucat-o pe un drum greșit, fiindcă azi Își făcea lecțiile Împreună cu celelalte două eleve. — Adevărat? Întrebă Juan Lucas, apăsînd pe butonul microfonului prin care Își comunica dorințele la bucătărie. — Julius nu minte niciodată, spuse Susan, sărind și ea pe un taburet și așezîndu-se lîngă Al Capone. — Unchiule, nu-i asa că Frau Proserpina nu e nepoata lui Beethoven? — Aduceți puțină gheață la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
spuse Susan, sărind și ea pe un taburet și așezîndu-se lîngă Al Capone. — Unchiule, nu-i asa că Frau Proserpina nu e nepoata lui Beethoven? — Aduceți puțină gheață la barul de larnă, spuse Juan Lucas, aplecîndu-se ușor ca să vorbească la microfon. Se ridică apoi Îndată și se uită la Julius: Hai, du-te la bucătărie și ai grijă să aducă mai repede gheața. — Ce-i povestea asta cu nepoata lui Beethoven? Întrebă Al Capone, În timp ce Julius se Îndepărta trăgînd cu urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-i povestea asta cu nepoata lui Beethoven? Întrebă Al Capone, În timp ce Julius se Îndepărta trăgînd cu urechea. — O glumă a lui Juan Lucas și bietul Julius... În bucătărie urmăreau cu mult interes conversația. Juan Lucas uitase să apese pe Întrerupătorul microfonului, se prăpădeau de rîs cei din barul de larnă. — De necrezut, spunea Susan. Nu se poate. — Ăsta? insista Juan Lucas, arătînd cu degetul lui foarte lung spre Al Capone; ăsta e În stare de orice. Trebuia să fii acolo ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
iar pe maestrul Lobo dirijând orchestra și În același timp cîntînd cu multă Îndemînare la pian sau la orgă. Andy Latino nu mai cînta; pierdut printre profesori, Îi Îndemna cu strigăte cubaneze și, din cînd În cînd, se apropia de microfon ca să cînte un refren. Dansatorii proști au băgat-o pe mînecă. CÎteva fete au Început să se plictisească fiindcă timizii nici n-aveau idee cum se dansează pe muzica asta. În schimb, dezghețații dansau cum voiau, cînd separați, cînd lipiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
le ticluise. Ne-ntre bam uneori cât de relevant era dacă un copil alegea „vân tul iubirii“ în loc de „inima zorilor“, dar presti giul maestrului ne-ntuneca până la urmă dreapta judecată... În fine, pierdeam ore-n șir înregistrân du-i la microfon pe aceiași copilași martiri care tre buiau să recite, la prima vedere, o poezie, de obicei tot pe cea cu mamița mare și pisica. Dacă se potic neau, trebuiau s-o ia de la-nceput. Mai erau și alte teste, pe
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Vine la noi, vrea să știe cine-i respectiva, cum arată, unde stă, în ce cămin, la ce cameră, ce studiază, mă rog, ca la Scotland Yard. Noi, nu și nu, că nu știm mai mult decât am spus la microfon, da’ omu’ insistă. Mai lăsăm și noi ceva și spunem să ne-a rugat să nu spunem mai mult, deci n avem voie să desconspirăm secretul. Atunci, maestrul pleacă, da’ vine peste o oră cu trei sticle de vodcă și
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
se întoarse în sfârșit, văzu pasărea care se zbătea, frântă: un cardinal care, de două săptămâni, își ataca propria reflecție din geamul bucătăriei, crezându-se un intrus în propriul lui teritoriu. Stătea în fața amfiteatrului plin de studenți, jucându-se cu microfonul fără fir și luptându-se cu senzația aceea de înșelătorie care îl cuprindea acum înainte de orice prelegere. Studenții erau la fel ca în fiecare an: puști albi din pătura de sus a clasei mijlocii, din Ronkonkoma și Comack, care încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Scriau în continuare tot ce le spunea, cuvânt cu cuvânt, dar o făceau acum mai mult ca să-l demaște, ca să miroasă șarlatania, cu pixurile în poziție de atac. Voiau știință, nu povești. Weber nu mai putea distinge între ele. Testă microfonul și focaliză proiectorul. Își ridică ochii spre amfiteatrul plin cu studenți în ultimul an. Părul facial cu aspect sălbatic revenea în modă. Și piercing-ul, normal, metalele grele - cu asta n-avea să se obișnuiască niciodată. Nepoții din Levittown 1, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
formă neregulată, mare cam de cinci picioare, conectată cu un spațiu echivalent aflat la o distanță imensă între cele două galaxii. Vocea lui Gosseyn Doi pătrunse în gândurile celuilalt: - Trei, este rândul tău. Se aplecă în față și vorbi în microfon: - Și tu Yona, comandant Troog, fă-ți datoria. ...Stătea întins pe spate în întuneric. Deși știa că de data aceasta venise intenționat și cu ajutorul ființelor Troog, ajunsese exact în poziția care trebuia; Gosseyn remarcă o reacție Talamică. Cum stăteam acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
există și alte modalități prin care te poți adresa pacienților. O să-ți arăt un pacient. Se duse la cea mai apropiată tapiserie și o trase în lături, dezvelind un ecran circular din sticlă în peretele din spate. Dedesubt atîrna un microfon subțire. îl aduse la divan, trăgînd un fir subțire după el, se așeză și zise: — Aici Ozenfant. Arată-mi camera doisprezece. Neoanele din tavan se stinseră și o imagine încețoșată se arătă pe ecran, după toate aparențele, un cavaler în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că părea lipsită de expresie, în timp ce sprîncenele își schimbau forma, trecînd de la o expresie gînditoare la una de uluială sau nefericire profundă. — Pe Lanark îl plictisesc toate aspectele astea tehnice, spuse el. O să-i arăt mai mulți pacienți. Vorbi în microfon, și pe ecran apăru un cadru cu dragoni pe mese metalice. Unii aveau pielea lucioasă, unii aveau carapace asemenea țestoaselor, unii aveau solzi ca peștii și crocodilii. Majoritatea aveau ghimpi, spini sau țepușe, unii aveau coarne uriașe ca de cerb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-i lipsește inteligența, dar și-o folosește într-un mod limitat. — Bun, am o pacientă pentru el. Tot încăpățînată, suspicioasă, cu o inteligență care nu face decît să întărească o disperare profundă și nemăsurată. Arată camera unu, spuse Ozenfant în microfon, și prezintă pacientul de sus. Un dragon argintiu și scînteietor apăru încadrat de o pereche de aripi din bronz strînse. Un braț masiv, terminat în șapte gheare de bronz zăcea lîngă o aripă, și un braț subțire de om lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dar în întregul apartament, instrumentele rezonau dogit și spart. Lanark observă că Munro stătea tot lîngă el. Fruntea îi era transpirată și-și ștergea cu rîvnă ochelarii cu o batistă. Ecranul gol era crăpat dintr-o margine în cealaltă, dar microfonul era agățat cu grijă sub el. Ozenfat era la cîțiva pași, studiind o vioară. — Uite! strigă el, coarda do a pocnit. Și totuși, unii susțin că un Stradivarius n-are suflet. — Nu sînt expert în salamandre, dar vibrația aceea mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Du-mă la atelier, Gloopy. — Bine, dar te-am avertizat. Ușa se dădu la o parte și Lanark auzi schelălăitul complicat al unui cvartet de coarde cîntînd foarte prost. Dădu la o parte tapiseria, intră și lovi cu umărul un microfon care atîrna. Se trezi în fața a patru portative, fiecare cu omul său. O femeie sfrijită, îmbrăcată într-o rochie lungă din catifea roșie, se lupta cu un violoncel. Trei bărbați în frac, veste albe și papioane zgîriau o violă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
timp ce-și ștergea o pată de vopsea cu un ziar înmuiat în terepentină, observă reclama pentru un film numit Pilot de încercare. Un cap vînjos și ușor îndurerat se uita spre cer dintr-o găoace matlasată de care atîrnau microfoane, cabluri și cadrane de telefon. O femeie înfățișată din profil se afla în apropiere, cu spatele la pilot, dar aruncîndu-i zîmbete provocatoare. Avea păr negru tuns scurt și buze ca ale lui June Haig. Era în picioarele goale, cu brățări și pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]