1,712 matches
-
români (Geo Bogza, F. Brunea-Fox) vor ilustra cu excelență această specie modernă, scoțînd-o de sub incidența paraliterarului. Principii pentru timpul nou, cel mai important text programatic despre poezie al lui Ion Vinea, poate părea cititorului de azi o colecție de platitudini moderniste; situat în contextul de idei al epocii, el își dezvăluie însă implicații semnificative. Definirea poeziei ca experiență interioară („stare sufletească”), ca elementaritate și ca evanescență („e un element precum: apa, eterul, lumina”) trimite la ideea purismului nonfigurativ, antimimetic și autotelic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
între apetitul novator al unui „muntenism” plebeu și fervoarea bătăioasă a futurismului. „Minusul de profunzime acuzat de Lovinescu în formula „simbolismului mai mult exterior și mecanic” apare, în perspectiva istoriei literare, ca un paradoxal cîștig pe calea coagulării unei atitudini „moderniste” față de limbaj, care își va reliefa ponderea reală la un Adrian Maniu sau Ion Vinea, în anii imediat următori” (cf. Ion Pop, Jocul poeziei, Editura Cartea Românească, București, 1985, p. 49). Ecourile românești ale curentului au fost - cum spuneam - suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sale, Eliza Vorvoreanu, Urmuz își compusese schițele în 1908 la Răchițele, jud. Argeș, iar în 1909, cînd apărea manifestul lui Marinetti, le citea familiei): „Citind fulminantele declarații ale lui Marinetti și ale acoliților lui, făcute acolo, în Parisul tuturor temerităților moderniste, ajutorul de judecător (...) se va fi simțit întărit în conștiința eficienței literare a scrisului său” (Nicolae Balotă, „Post-scriptum urmuzian“, în Urmuz, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Hestia, Timișoara, p. 164). Articolul „O școală nouă: Simultaneismul“ al aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Opere IV. Publicistica (1913-1919), Ediție critică, note și comentarii de Elena Zaharia-Filipaș, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, București, 2001, p. 360). Deși comentatorii lasă să se întrevadă profilul unei „reviste moderniste” sau cu ambiții avangardiste, Chemarea a fost în primul rînd o publicație de atitudine politică și civică din perioada neutralității antebelice, o publicație antirăzboinică și nealiniată, componenta literar-artistică fiind împinsă în plan secund. Același raport între prim-planul civico-politic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Din 18 decembrie 1917, revista — condusă acum de N.D. Cocea — recuperează numele de Chemarea (se poate observa cum cei doi își „pasează” denumirea publicației și funcțiile de conducere, alternînd — după împrejurări — orientarea militant-politică, recte socialistă, a revistei cu cea literar-artistică, modernistă), iar din 29 ianuarie 1918 poartă subtitlul „Revistă săptămînală politică, socială, literară, artistică”. Pe 26 februarie 1918, un articol-program mutilat de cenzură anunță transformarea ei în „ziar radical socialist” (o singură filă, format mare), pentru ca, peste numai două zile, Cenzura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de teorie literară, tom. 26, nr. 2, 1977, pp. 271-288, și în Manuscriptum, IX, nr. 1(30), 1978, pp. 133-140, cit. în „Sensuri ale avangardismului românesc. Insurecția de la Paris din 1922. Polemica Breton-Tzara“, apud. vol. Istoria poeziei românești moderne și moderniste, 2, Editura Curtea Veche, București, 2004, pp. 73-116). Originea străină, neaderența la poezia franceză a lui Tzara, denunțat ca „impostor avid de reclamă”, fuseseră invocate fățiș de liderul suprarealist în Le journal du peuple (22 februarie 1922). Iată și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
colorată și pustie/ trenurile pleacă pe vecie.../... Ieși dintr-un sertar melancolie/ cu panglici, cu bucle de hîrtie/ căci paiața-i fără de scufie!”). În comentariul publicat în Manuscriptum, Henri Béhar consideră că „În ciuda invitației de a-l publica, acest poem modernist și languid n-a avut fericirea să placă dadaiștilor aflați în fervoarea exaltării lor, sau încă rezervele lui Marcel Iancu (...) vor fi devenit un obstacol de netrecut, versurile n-au fost traduse și Vinea n-a fost astfel integrat noului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al unei gări de provincie — provincia românească de care Tzara tocmai se rupsese. Pentru Vinea însă, „trenul” Dada trecuse, lăsînd în urma lui melancolia celui incapabil să emigreze altundeva decît în fantezie. Această ambiguitate, sesizată de toți exegeții, între imageria acut modernistă și sensibilitatea simbolistă caracterizează atitudinea poetului Vinea la care, pe lîngă luările de poziție novatoare, există întotdeauna o rezervă, o distanță față de retorica „angajată”. Este, poate, expresia unei inerții „oblomoviene”, estetismul unui „om de prisos”, un temperament scindat, care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Jacques Rivière, această mare «inteligență inaplicată», cum se numește el însuși... s-a potrivit unei elogioase Réconnaissance à Dada”. Această distanță ironică, dublată de recunoașterea stingherită a succesului mișcării se va regăsi în mai toate luările de poziție ale criticii moderniste interbelice. Paragraful dedicat lui Tzara de către E. Lovinescu în Istoria literaturii române contimporane (1927) are o valoare simptomatică. Dadaismul este deja „legitimat extern” și - în consecință - recuperat în spirit „sincronist”, cu reverențiozitatea sobră de rigoare. „Nu trebuie să uităm că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin Braque și Picasso, nu în 1915, prin Marcel Iancu... În replică, tradiționalistul Al. Hodoș va publica în revista Țara noastră, nr. 6, 10 februarie 1924, articolul „Dadaism, cubism - etcaetera sau capacitatea de export a geniului românesc“. Potrivit acestuia, poezia modernistă ar fi „artificială și nesinceră”, căutînd extravaganța în vederea originalității cu orice preț. Apreciind că romantismul, simbolismul, poporanismul au fost „mărfuri de import”, autorul tradiționalist consideră că modernismul de după 1917 e un „curent de export”, fără aderență la specificul nostru etnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dir.: Gelu Naum). Alte reviste din anii ’30: Ulise (1932-1933, dir.: Lucian Boz), Radical (Craiova, 1929-1931, intermitent; dir.: Constantin Nisipeanu) și mai ales cele 34 de numere din „caietele literare” Meridian (1934-1936, 1941-1945, Craiova, director: Tiberiu Iliescu) cultivă un eclectism modernist, cu colaboratori în general de stînga, recrutați din rîndul avangardiștilor „rămași pe drumuri” sau din rîndul „noii generații” a anilor ’30. Evoluția revistei conduse de Ion Vinea și Marcel Iancu a cunoscut trei etape distincte: 1) o etapă dominată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comun multor intelectuali ai vremii, ostili războiului și dezamăgiți de consecințele economico-politice ale acestuia. Este și cazul grupului care înființa la Sibiu, în 1921, revista Gîndirea (Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Adrian Maniu, Nichifor Crainic). De asemenea, cazul unor scriitori moderniști precum Camil Petrescu, Gala Galaction și Tudor Arghezi (ultimul — condamnat penal pentru colaboraționismul din perioada ocupației germane). Un gest de „neutralitate antirăzboinică” fusese însăși plecarea din țară, în 1915, a viitorilor dadaiști Marcel Iancu și Tristan Tzara. După despărțirea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Fundoianu („Ferestre spre Occident“, despre problema traducerilor din literatura română). După cum se vede - oameni politici de stînga și gazetari independenți de aceeași orientare, critici ai politicii liberale din timpul Primului Război Mondial, combatanți la revistele socializante imediat postbelice (Chemarea, Depeșa etc.), scriitori moderniști, foști membri ai cercului patronat de Bogdan-Pitești... Linia revistei va fi una democratică, apărătoare a cauzei „celor mulți și săraci”, adversară militant-socialistă (dar nu neapărat dogmatic) a „plutocrației” liberale, a „camarilei” regale și a „politicianismului”, a corupției, a inerției tradiționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
social-politice (mai ales în prima etapă a revistei, 1922-1924), cît și în plan artistic (1924-1927), cu precizarea că, în tradiția Faclei lui N.D. Cocea, arta este separată de politică. Atitudinea amabil-distantă sau chiar ostilă a Contimporanului față de critica de direcție modernistă (E. Lovinescu și revista Sburătorul - două serii, 1919-1923, 1926-1927) sau simbolistă (revista Vieața nouă a lui Ovid Densusianu va supraviețui pînă în 1925) se exercită atît de pe poziții politice de stînga, cît și din unghiul unui radicalism artistic modern favorabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Arghezi - rămîne constantă; nu este vorba aici doar de antipatii ideologice (socialism vs. liberalism burghez), ci și de sensibilități artistice incompatibile. Oricum, dincolo de tonul pamfletar și de parti-pris-urile evidente, obiecțiile „contimporane” cu privire la dubioasele simpatii ale criticului sînt - privite din unghi modernist - valabile. În schimb, în nr. 12 al revistei Integral, la rubrica „Note-cărți-reviste”, Ilarie Voronca (încurajat la debut de Lovinescu, căruia tînărul Eduard Marcus îi datorează și pseudonimul) semnala entuziast apariția Istoriei civilizației române moderne: „Primele două volume, din cele șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mainstream și avangardă, prețuit de cele mai diferite grupări ideologice (Gîndirea, Viața românească, Criterion ș.a. - printre admiratorii săi din epocă se numără Mircea Vulcănescu). Și, asemenea lui Ion Vinea, va sfîrși prin a fi „asimilat” - chiar și periferic - de canonul modernist interbelic (totuși, în mod regretabil, nu există pînă azi nici o monografie autohtonă dedicată artistului...). Numit de către F. Brunea-Fox „portretistul scriitorilor români”, Iancu va ilustra, printre altele, cele două volume ale Antologiei poeților de azi, realizată de Ion Pillat și Perpessicius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în nr. 50-51 - fragmentul „Cuvinte în libertate“. De asemenea, sînt publicate texte literare „novatoare”, în special poetice, semnate de Tristan Tzara și Ion Vinea. Postdatarea unora indică, probabil, voința de subliniere a continuității cu perioada predadaistă. Sînt publicate și poeme moderniste „de atitudine” - cu sau fără tentă socială și anticlericală -, semnate de mai vechi comilitoni: Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Emil Isac, sau de aliați mai noi (Victor Eftimiu). Asidua publicistă Tita Bobeș, colaboratoare a lui Cocea și Vinea din timpul războiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a Contimporanului: „ridicarea unei flamuri negre, cu pajură aristocratică, în vitrina librăriei românești...” Coincidență sau nu, Paradisul suspinelor apare în același an și la aceeași editură - Cultura Națională -, unde director era prietenul comun al celor doi, Alexandru Rosetti... Aristocratismul estetic modernist, nota „poescă”, fantastă, levantinismul oniric explică atît înrudirile dintre poezia, respectiv, proza lui Ion Vinea și literatura lui Ion Barbu sau Mateiu I. Caragiale, cît și aprecierile lui G. Călinescu din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent: „poeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Artelor, spectacole de teatru modern în montări neconvenționale și proiecții de filme abstracte. Într-o cronică publicată în revista Mișcarea literară, an 1, nr. 4, 6 decembrie 1924, Tudor Vianu surprindea expresiv atmosfera primei expoziții, apropiind-o — pe linia „ritualului modernist” — de manifestările dadaiste: „Întunericul sălii în care se agita o mulțime foarte numeroasă de invitați și în care se pierdea puțin cuvîntul de introducere rostit de d. Eugen Filotti fu deodată sfîșiat de un uruit de tobă. Luminile care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
primă impresie generală, amestecul aiuritor de tonuri ca într-o uriașă colecțiune de fluturi colorați, pentru că, cel puțin în ce privește intervenția jazz-band-ului, este sigur că aveau de a face nu numai cu un efect de regie, dar cu un adevărat ritual modernist de cînd cu mișcările dadaiste” („Prima expoziție internațională Contimporanul“). Expoziția va fi comentată și de către Lucian Blaga („Abstracție și construcție“, în Cuvîntul, an II, nr. 55, 14 ianuarie 1925, pp. 1-2, reprodus în Ferestre colorate, Editura Librăriei Diecezane, Arad, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu aceea a literaturii - pe care au avut-o în economia revistei artele vizuale: arhitectura, sculptura, pictura modernă, teatrul și filmul, artele decorative. Acest constructivism hibrid, impur, impregnat de futurism și afin expresionismului, aliat, împotriva realismului și naturalismului, unor curente moderniste mai moderate (unele chiar cu iz tradiționalist), nu era totuși asumat ca program explicit, ci subordonat unei formule sintetice, prea generoase și vagi — „arta nouă” sau „curentul nou”. Numărul 57-58 dedicat „Interiorului nou“ are un grupaj tematic mai degrabă sărac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atmosfera europeană a epocii decît oricare alt roman românesc” (cf. D. Micu, Modernismul românesc, 1985). Cum publicarea sa în foileton începuse încă din 1924, sub titlul provizoriu Tic-tac, nu credem a greși prea mult văzînd în el cea dintîi experiență modernistă radicală în cadrul romanului autohton. O experiență comparabilă doar cu cea (ulterioară) a lui Blecher sau H. Bonciu din Bagaj și Pensiunea doamnei Pipersberg: experiența avangardei se dizolvă, aici, în matricea estetizantă, postsimbolistă, precum ceaiul în apă. Intriga psihanalitică freudiană (rivalitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Luntre și punte“ și „Cu inima’n cap“ (v. și analizele lui Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică” și de obsesie sexuală dilatorie bîntuie și prin scurtele proze din Descîntecul. Prețuit de cvasitotalitatea criticii moderniste interbelice (G. Călinescu, Șerban Cioculescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Lucian Boz ș.a.), Paradisul suspinelor a avut, totuși, „ghinionul” de a fi inclus ca nuvelă într-o culegere. Dacă ar fi apărut independent (căci este un microroman!), ar fi avut alte șanse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Volumul Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte (apărut în 1931 la Editura Naționala, S. Ciornei cu un portret al autorului și cinci desene de Marcel Iancu, plus un desen de Milița Petrașcu) a fost primit cu amabilitate de critica modernistă (Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, Lucian Boz, F. Aderca): facilitate umoristică, inteligență risipită în artificii sterile, calambururi ș.a, lipsa sensibilității compensată prin fantezism ironic și virtuozitate imagistică sînt cîteva dintre „etichetele” aferente. Plusul de „disciplină formală”, caracterul relativ „unitar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tzara în România: „Succesul ăsta m-a făcut să mă gîndesc la tine și la posibilitatea unei vizite oficiale a ta aici, spre toamnă-iarnă. Ce spui? Am găsit platforma? Relațiile noastre de aici ne-ar permite să organizăm un tam-tam modernist solemn de nuanță franceză. (...) Poate să vii cu cineva de acolo care e cunoscut și el aici, dar să fie francez autentic. (...) Două-trei conferințe, o înscenare teatrală cu o piesă de tine (sic!), aduci și ceva tablouri moderne pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]