2,283 matches
-
-mă cu milă și mormăind acru, În vizuina lui insalubră, Îngropat sub un morman de efecte. CI-stul există fantome În pivniță A venit, ni se spune la raportul de dimineață. CI-stul e În unitate. Nu ni se spune, ni se mormăie. Totul rămîne la fel de neclar, n-avem nici o explicație oficială despre ce anume caută el aici. Nu avem nici măcar un indiciu cît de mic, astfel Încît mințile noastre să se atîrne de ceva și să se odihnească un pic. Mă Întreb
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și te duci Încet, să nu le deranjezi afacerea, spre spatele scenei unde se află o altă ușă, și gata, ai ieșit Într-un alt culoar, la parter sînt cabinele artiștilor, se fumează, coriștii se Încălzesc făcînd vocalize, saluți bine-crescut, mormăind În stînga și În dreapta, și toată povestea are ceva comic, pentru că din costumele Înfoiate, de sub machiajul exagerat și de sub bărbile false ți se Întorc zîmbete familiare, pe care le asociezi cu situații comune de viață, discuții despre cozi și despre
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cîntă. — Cine mă-sa cîntă tocmai acum? La vreo cîțiva metri, Înrămată de toate acele structuri metalice, se vede silueta lui Gărăgău stînd pe un pat cu o valiză În brațe, trăsăturile tăioase i se creionează Întunecat În clar obscur, mormăie o melodie de armată, care parcă se aude dintr-o altă realitate. Se deslușesc versurile, dar melodia e o improvizație. E cuprins de un exces de sensibilitate și Își modulează vocea, arătîndu-și dinții albi. Știe că ne uităm la el
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care am reușit să le aduc de acasă. Gărăgău, cu o delicatețe cu care am Început să mă obișnuiesc, nu vrea decît restul de borcan de miere, pe care Îl mănîncă liniștit În patul lui, cu căciula trasă pe urechi, mormăind pe limba lui un cîntec. — Trebuie să facem ceva cu frigul ăsta, Îi zic lui Csabi. Fumăm În fața pavilionului. E ora 8, Întunericul e total. Cerul spuzit de stele se varsă fără opreliști peste cîmpul enorm. Imaginea stelelor dezgolite impudic
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
gol, bă, da’ iote cît sînt pe lîngă tine! a zis și a Început să rîdă, uite unde Îți ajung, ia stai un pic, să văd, s-a lipit cu fața, În Întuneric, mirosul a dispărut și a Început să mormăie și să geamă, frecîndu-se cu putere de picioarele mele, aproape să mă răstoarne. E oare posibil să ne punem un pic de acord? m-am Întrebat, neînțelegînd spre ce anume vrea să ne Îndreptăm, dar foarte curînd, cînd am ajuns
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de gardă... probabil că e mai bine aici decît În baterie. Călin a trecut alaltăieri seara cu bidoanele spre cantină. Avea un aer de mîrțoagă tăvălită, am stat un pic de vorbă cu el, mi-a zis ceva, mai mult mormăia supărat... nu vreau să-mi imaginez ce fac nenorociții ăia În dormitor cu răcanii. Cristian mi-a povestit azi- dimineață că Moise trăncănește În baterie despre miracolele pe care le-am făcut În spital - astfel Încît știu ce mă așteaptă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În piept, firul de salivă Îi strălucește scurt, de cîteva ori, cînd trecem prin șirul de lumini al unui canton. — Ovi, Ovidel, Ovidanie... mă, Ovidescule... mă, nu vrei să mai tragi două fumuri dintr-o țigară? — Cum? Nu fumez. De ce? mormăie el și deschide pe jumătate un ochi. — Pentru că ești cam palid. Și-ți curge o bală. — A, vrei să-ți aprind iar de la baterie, și deschide pe jumătate și celălalt ochi, după care continuă: tu știai că romanii aveau niște
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
întrebă Gabriel. — În aprilie — O să locuiască la Papuc? Nu, aici, firește. — Odată a stat acolo. Asta s-a întâmplat vara. Acum e mult prea rece și nu-mi pot permite să încălzesc casa. — Vine cu un prieten? întrebă Brian. — A mormăit ceva la telefon că „o aduce pe Emma“, știi bine cât de vag e Tom. — Cine-i Emma? — Habar n-am. — Oricum, e o fată, asta-i bine. La un moment dat, se stârnise oarecare îngrijorare în familie dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
început, Adam păruse amuzat, ochii îi erau strălucitori, semănând, brusc, cu cei ai bunică-sii. Acum, însă, gata să izbucnească în plâns, îl luă în brațe pe Zet și alergă la Gabriel. Se îndreptară împreună spre ușă. Brian îi urmă mormăind: „Dracu să le ia pe toate!“ Tom se uită la George, care ședea cu palmele rezemate pe genunchi, privind în gol, cu buzele întredeschise și încruntându-și ușor sprâncenele. —Du-te, Tom dragă, pe tine nu sunt supărată, îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că ne aflăm aici. După un prelung țârâit al soneriei se auziră niște bătăi și mai puternice cu pumnii în scândurile ușii. John Robert reuși să se lase întâi într-un genunchi și apoi să se ridice în poziție verticală. Mormăi: — Trebuie să mă duc. Trebuie! Se târî, anchilozat, până în hol, urmat de Hattie și, pe urmă, după ce bâjbâi în întuneric după cheie și clanță, deschise ușa. Răbufnirea de lumină rece, strălucitoare, a dimineții îl orbi o clipă. În ușă stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ea la culcare în camera ei. - Mama, mi-e sete! - Strigă Ingrid din camera ei. - Bine, bea apă, dar repede! - Spune mama din camera ei. - Nu vreau apă, vreau lapte! - Bine atunci, bea lapte, ai pe noptieră! - Trage de timp! - Mormăie tata. - O să vină Moș Ene pe la gene curând! Îl liniștește mama pe tată. După cum știți, dragi copii, Moș Ene presară pe genele copiilor un praf fermecat, ca aceștia, vor, nu vor, să adoarmă. - Așa de bine a fost azi noapte
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
a la guillotine, a la guillotine". Și atunci mă repezeam la fereastră să pândesc strada. Uneori nu vedeam nimic decât o lumină chioară și mă înfioram. Mi se părea că în fiecare umbră văd o trăsură sau un bețiv care mormăia "a la guillotine, a la guillotine". Pe urmă apăreau farurile unei mașini care măturau strada de umbre și-mi arătau că numai imaginația mea bolnavă născocea totul. Atunci mă linișteam. Mă duceam și mă întindeam din nou în pat. Peste
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Și e normal să vrea să mă felicite de ziua mea. De data aceasta am ridicat mirat capul. ― Ziceai că te-ai născut în zodia Capricornului. Acum e vară. ― E vorba de ziua mea onomastică, improviză ea. După asta am mormăit un "Aha... Bine, du-te", iar ea, neștiind ce să mai spună, se îndreptă cu pași automați spre sala de așteptare și de-acolo, după un moment de ezitare, dispăru în coridor. S-a întors peste câteva minute. Cred că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
scuzat eu mai mult ca să spun ceva. După asta a rămas să asculte vântul ca de obicei. Când să plece, s-a întors și, rânjind, m-a întrebat: Nu m-a recunoscut în mlaștină? Mă mir". Și după o pauză mormăi: "Păcat..." Apoi s-a întors, îndepărtîndu-se prin întuneric spre stufăriș, care l-a înghițit ca o pală de vânt... De-atunci, n-a mai venit. Am mai ieșit de câteva ori noaptea, dar nu era nimeni în bălării. Și în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Ușor la început, apoi din ce în ce mai puternic. Un scârțâit prelung și un scrâșnet asurzitor veneau din toate direcțiile și se amplificau înfricoșător. A urmat un fel de cutremur. Speriate, viețuitoarele au început să fugă care-ncotro. Urșii mormăiau înfiorător. Lupii urlau sinistru. Vulpile lătrau scheunat, Cerbii și căprioarele mugeau sfâșietor. Felurite păsări cârâiau pe „limba” lor și zburau încotro vedeau cu ochii. Oamenii se frăsuiau de colo- colo, neștiind ce se întâmplă. Copiii și femeile, mai ales, țipau
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
care urma să le fie pierdută. Ajunși pe drumul ăsta întortocheat în fața feliei bizare de casă ce le era proprietate, se opriră printr-o aceeași mișcare, uitîndu-se în sus spre camera sechestratei, apoi unul la altul. - Nu mai trebuie femeie! mormăi încet unul sau cellalt, pentru amândoi. Apoi intrară în cucurigul ciudat al locuinței să-și plănuiască mai departe riturile bizare ale îngemănării lor respingătoare. Lică așteptase plecarea tuturor pentru a porni și el după cortegiu, pe care-1 zărise curând de la
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
oprea ca să explice babicii că el s-a îmbătat și leac la asta nu poate fi decât tot un „cui”. Fără vorbă, dânsa strângea din buze și-l mâna înainte, pe cărarea știută de ea. Atunci Coca se întrista și mormăia un cântec din tinerețe: Lasă mândră, lasă, lasă ! Eu suspin, ție nu-ți pasă. A veni o vreme-așa Când și tu îi suspina Și mie nu mi-a păsa. Într-o viață de om bucovineanul nu-și irosise decât
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
ca într-o grădină zoologică, într-un internat bucureștean unde trebuia să fie "educată" și "civilizată". Amestecul de orgoliu și timiditate care era, încă de atunci, baza caracterului meu, nu mă împingea nici el să mă arăt mai prietenos. Am mormăit un "nu" arțăgos, agresiv, când un băiat m-a chemat să intru și eu în joc, și m-am dus în fundul curții, lipindu-mă cu spatele de zid. De-acolo puteam să urmăresc ce se întîmpla, fără să mă amestec
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
praf măcar la două zile, atâtea pendule și să țină ordine într-o "casă de nebuni", cum bodogăne ea. M-am săturat s-o aud. Și făcu un gest plictisit, disprețuitor, care arăta cât preț punea pe asemenea bârfe. Apoi, mormăi ceva ambiguu: ― Melancolia nu cruță pe nimeni, să știi. Și, la urma urmei, între liniștea sfinților și furia nebunilor nu e decât o diferență de diagnostic. Poate, nu întîmplător la intrarea coridorului prost luminat de la etaj, unde se află "salonul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de a trăi". "Depinde de cauze...", îndrăzni Julius, dar doctorul Luca nu-l lăsă să termine: "Cui îi pasă de cauze? Cu cine poți împărți o disperare?" Mai goli un pahar, își șterse picăturile de vin prelinse pe bărbie și mormăi: "Un idiot, băiete, rămâne un idiot și după ce a trecut prin rai...". Părea doborât de băutură. Brusc, se ridică în picioare, găsind chiar puterea să încerce un zâmbet tulbure: "Spun prostii. Sunt un bătrân neserios". Afară, îi aștepta o surpriză
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
din perete arăta ora cinci după-amiază, dar doctorul Luca părea să nu fi închis ochii de mult timp. Avea privirea mai tulbure decât de obicei, iar pe fața lui roșie plutea o umbră de îngrijorare. ― Ce e cu câinele ăsta? mormăi el. Printre rafalele vântului, se auzea, într-adevăr, de-afară, un schelălăit de câine. Era gata să mă muște, se plânse bătrânul. Cred că are și o boală urâtă de piele. ― S-a strecurat azi-dimineață în curte, îl lămuri Julius
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
countess?“ Abia-l vedeam prin ceața dimi neții. „I belive I did“, i-am răspuns și m-am îndrep tat spre Roverul masiv care ne aștepta la poartă. Poetele ce nu-și vorbiseră niciodată erau deja în mașină. Șoferul a mormăit ceva în engleza lui de neîn țeles, apoi a-ntors cheia-n contact. Am bătătorit bruma-n arc de cerc și-am intrat pe șosea. Am lăsat în urmă castelul bântuit de la Annaghma kerrig și ne-am repezit iar, ca nelumea
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
dumneata și tovarășul maior Blezneac” a spus străinul, arătând cu capul înspre anchetatorul brunet, care, la biroul său, stătea absorbit, cu nasul într-un uriaș teanc de hârtii și parcă n-auzise nimic. Ca trezit dintr-un somn adânc, Blezneac mormăi: “Da, da, așa e, cum spune tovarășul avocat...” La vreo lună și jumătate, l-au luat iar la anchetă. În birou se aflau acum străinul despre care auzise că e avocat și un altul, mai înalt și mai bine legat
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
lasă antrenați și atrași de religie, de misticisme... că, Dumnezeu nu există, el este prezent doar în închipuirea bolnavă și bolnăvicioasă a unora, că... I-am răspuns că nu pricep de ce-mi spune mie lucrurile acestea. A roșit, a mormăit ceva și a plecat, cam cu coada între picioare. Aveam să-l regăsesc, peste ani și ani, tot într-o biserică din orașul unde, fără s-o știm, împărtășeam o studenție comună. Mult mai stăpân pe el de astă dată
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
totuși, Mark nu vorbea. Karin îl imita pe logoped, repetând la nesfârșit: Ah. Oh. Oo. Mu mu mu. Tu tu tu. Mark se holba la gura ei mobilă, dar nu voia s-o imite. Zăcea pur și simplu în pat mormăind, un animal prins sub o baniță, temându-se că ființele vorbitoare or să-l reducă la tăcere pentru totdeauna. Oscila între docilitate și furie. Privindu-i pe terapeuți, Karin învăță cum să manipuleze fiecare stare. Îi testă reacția la televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]