1,580 matches
-
decursul următorilor doi ani, a lansat mai multe ofensive în tentativa de a încercui Madridul. La 18 noiembrie, Germania și Italia au recunoscut oficial regimul lui Franco, și la 23 decembrie, Italia a trimis voluntari pentru a lupta de partea naționaliștilor. Cu aportul numeric al trupelor italiene și al soldaților coloniali din Maroc, Franco a mai făcut o încercare de a ocupa Madridul în ianuarie și februarie 1937, dar nu a reușit nici de această dată. La 21 februarie a intrat
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
de pe frontul de la Madrid pentru a le opri avansul. Mola, secundul lui Franco, a murit la 3 iunie, și la începutul lui iulie, în ciuda căderii orașului Bilbao în iunie, guvernul a lansat o puternică contraofensivă în zona Madridului, pe care naționaliștii au respins-o cu dificultate. Ciocnirea a fost numită apoi "Bătălia de la Brunete" (Brunete este un oraș în provincia Madrid). După aceasta, Franco a recâștigat inițiativa, invadând Aragónul în august și apoi ocupând orașul Santander. Trupele republicane au lansat o
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
sfârșitul lui noiembrie, când trupele lui Franco se apropiau de Valencia, guvernul a trebuit să se mute din nou, de această dată la Barcelona. Bătălia de la Teruel a fost o importantă confruntare între trupele naționaliste și cele republicane. Orașul aparținea naționaliștilor la începutul luptei, dar republicanii l-au cucerit în ianuarie. Trupele franchiste au lansat o ofensivă și au recuperat orașul la 22 februarie. Totuși, pentru a face aceasta, Franco a trebuit să se bazeze mult pe susținerea aeriană germană și
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
lansat o ofensivă și au recuperat orașul la 22 februarie. Totuși, pentru a face aceasta, Franco a trebuit să se bazeze mult pe susținerea aeriană germană și italiană, răsplătindu-i pe aceștia ulterior cu drepturi în minerit. La 7 martie, naționaliștii au lansat Ofensiva Aragon. Până la 14 aprilie, avansaseră până la Mediterana, rupând porțiunea deținută de guvernul republican în două. Guvernul republican a încercat să ceară pace în mai dar Franco a cerut capitularea necondiționată, iar războiul a continuat. Armata naționalistă a
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
la 28 martie, cu ajutorul forțelor profranchiste din interiorul orașului (nu atât de eficiente cât erau descrise de generalul Mola în mesajele sale propagandiste din 1936 prin care făcea referire la așa-zisa „a cincea coloană”), Madridul a căzut în mâinile naționaliștilor. A doua zi, Valencia, care rezistase sub tunurile acestora aproape doi ani, s-a predat și ea. Franco și-a proclamat victoria într-un discurs la radio la 1 aprilie, când s-au predat și ultimele forțe republicane. După sfârșitul
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
al trădării a apărut printre sprijinitorii celei [[A doua Republică Spaniolă|de-a doua republică spaniolă]]. În timpul [[războiul civil spaniol|războiului civil spaniol]], țările democratice au adoptat politica neutralității, în loc să sprijine guvernul liber ales al Spaniei republicane. În schimb, rebelii naționaliști au fost sprijiniți fățiș de [[Germania Nazistă]] și [[Italia Fascistă]]. În cel mai bun caz, familii din Franța, Belgia și Regatul Unit au adăpostit copii refugiați din Spania, iar mai mulți voluntari, în special membri sau simpatizanți ai partidelor de
Trădarea occidentală () [Corola-website/Science/304855_a_306184]
-
pentru a duce la bun-sfârșit această operațiune. Trupele aliate au trebuit să se descurce cu programele diferitelor autorități locale, care deseori difereau de programul guvernului de la Viena. La conferința de pace, diplomații au trebuit să împace aceste autorități cu cererile naționaliștilor, cu interesele politico-economice imediate sau pe termen lung ale Aliaților și cu dorința de a implementa cu adevărat cele 14 puncte wilsoniene. De exemplu, pentru a asigura dreptul la autodeterminare (în conformitate cu prevederile declarației „celor 14 puncte”) a germanilor atât din
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
importante minorități naționale. Mai multe sute de mii de germani s-au trezit peste noapte minoritari în noile state naționale apărute. Un sfert dintre unguri se aflau în afara Ungariei independente. Anii interbelici au fost grei pentru evreii din regiune. Mulți naționaliști nu aveau încredere în evrei, pe care îi considerau incomplet integrat în comunitățile naționale. Spre deosebire de vremurile monarhiei austro-ungare, evreii au fost deseori ostracizați și discriminați. Deși atitudinile antisemite erau răspândite și în timpul domniei Habsburgilor, evreii nu trebuiau să facă față
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
picturi și sculpturi sumbre. Scriitorii, precum Erich Maria Remarque, au descris în romane pline de tragism grozăviile războiului. Astfel de lucrări au avut un impact uriaș asupra societății, ducând la controverse aprinse și aruncând lumini noi asupra conflictului. În Germania, naționaliștii în frunte cu naziștii considerau că cea mai mare parte a acestor lucrări de artă sunt produsul unor degenerați, care nu făceau decât să submineze coeziunea societății. În toate regiunile în care fuseseră tranșee sau lupte, (de exemplu în regiunea
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
premierului Levi Eshkol. În anul 1967 cu câteva zile înainte de izbucnirea Războiului de Șase Zile Eshkol a fost silit de atmosfera politică în țară să coopteze într-un guvern de unitate națională partide de opoziție, inclusiv lista Rafi, precum și pe naționaliștii conduși de Menahem Beghin și pe liberalii conduși de Yosef Sapir. După victoria Israelului în acest război, în anul 1968 Eshkol a patronat împreună cu liderii fracțiunii Akhdut Ha'avodá și cu cei ai mișcării Rafi reunificarea fractiunilor social democrate de
Levi Eșkol () [Corola-website/Science/305276_a_306605]
-
împreună cu lingvistul Ion Coja, un simpozion cu titlul edificator: „Holocaust în România?”, cu care ocazie și-a lansat „Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR”, devenind președintele ei. Tot în anul 2001 el a publicat cartea elevului său, deputatul PRM Vlad Hogea, "Naționalistul", o culegere de articole care apăruseră în revista „România Mare”, printre care „Care Holocaust?”, „Acești evrei care ne conduc viața” etc. România de după 1989 văzuse inundarea librăriilor cu scrieri virulent-xenofobe, antisemite, naziste și neonaziste, ca „Mein Kampf”, „Protocoalele înțelepților Sionului
Gheorghe Buzatu () [Corola-website/Science/305343_a_306672]
-
de articole care apăruseră în revista „România Mare”, printre care „Care Holocaust?”, „Acești evrei care ne conduc viața” etc. România de după 1989 văzuse inundarea librăriilor cu scrieri virulent-xenofobe, antisemite, naziste și neonaziste, ca „Mein Kampf”, „Protocoalele înțelepților Sionului” etc., deci "Naționalistul" ar fi putut trece neobservat dacă Buzatu nu s-ar fi folosit de o stratagemă: pentru a amplifica provocarea, el a tipărit cartea lui Hogea în cadrul Centrului de Istorie și Civilizație Europeană al Filialei Iași a Academiei Române, exploatând poziția sa
Gheorghe Buzatu () [Corola-website/Science/305343_a_306672]
-
interzis comercializarea cărții în librăriile din regiune. La protestele liderilor maghiari, romi și evrei, ziarul România Mare a replicat pe 24 august 2001 cu un lung articol care începea cu fraza: "„Față de încercările sioniste de a pedepsi Academia Română pentru publicarea „Naționalistului” atragem atenția Mafiei evreiești: Lăsați România în pace!...”". Ulterior, C.V.Tudor și Vlad Hogea, au negat că ar fi fost xenofobi sau antisemiți. Buzatu nu s-a dezis. La sfârșitul lui iunie 2002, Gheorghe Buzatu a decis să submineze simpozionul
Gheorghe Buzatu () [Corola-website/Science/305343_a_306672]
-
industriale, în zonă fiind proclamată o republică comunistă - Republica Sovietică Chimneză. Armata Națională Revoluționară condusă de Chiang Kai-shek a reușit să încercuiască provincia Jiangxi. În această acțiune, Chiang Kai-shek s-a bucurat de sprijinul consilierului militar german Hans von Seeckt. Naționaliștii au reușit să încercuiască zona, urmărind să-i înfrângă pe comuniști prin înfometare. Comuniștii au hotărât să efectueze o retragere strategică pentru a evita anihilarea. Prima acțiune a retragerii a fost efectuată de Fang Zhimin. Fang Zhimin a reușit o
Marșul cel Lung () [Corola-website/Science/303470_a_304799]
-
succesului acestor atacuri, ele s-au dovedit de fapt diversiuni, care urmau să ascundă mișcările mai importante de retragere. În octombrie, o forță de 130.000 de oameni, aflată sub conducerea lui Bo Gu și Li De, a străpuns liniile naționaliștilor. Dintre cei aproximativ 130.000 de oameni, cam 86.000 o reprezentau soldații, 11.000 personalul administrativ, restul fiind format din civili simpatizanți ai comuniștilor. Această acțiune militară a fost sprijinită de o serie de diversiuni locale în timpul străpungerii pricipale
Marșul cel Lung () [Corola-website/Science/303470_a_304799]
-
pentru Duma au avut loc în martie 1906 și au fost boicotate de socialiști, de eseri și de bolșevici. În prima Dumă au intrat 170 de kadeți, 90 de trudovici, 100 de reprezentanți fără partid ai țăranilor, 63 de de naționaliști de diferite orientări și 16 octombriști. În aprilie 1906, guvernul a prezentat proiectul noii constituții. Țarul era confirmat ca autocrat, având controlul total asupra guvernului, politicii externe, bisericii și forțelor armate. Rolul Dumei a fost schimbat, devenind camera inferiaoră a
Revoluția rusă din 1905 () [Corola-website/Science/301455_a_302784]
-
Dr. José P. Rizal (pe numele său complet: José Protasio Rizal Mercado y Alonso Realonda) (19 iunie, 1861 - 30 decembrie, 1896) a fost un scriitor, poet și naționalist filipinez. Militant pentru cauza patriotică, a pregătit revoluția anticolonialistă dintre 1896 - 1898, fiind considerat eroul național al Filipinelor. Prin romanele "„Noli me tangere”" (1887) și "„El filibusterismo”" (1891, "Pirateria"), reprezentări ale vieții populare, în care sunt dezvăluite acute contradicții sociale
José Rizal () [Corola-website/Science/313157_a_314486]
-
în mod natural în națiuni, națiunile pot fi cunoscute și deosebite datorită unor caracteristici identificabile în mod empiric, iar singura formă de guvernământ legitimă este statul național. Limitele națiunilor sunt uneori mai puțin clare și mult mai permeabile decât recunosc naționaliștii, drept care discursul naționalist pretinde îndeplinirea mai multor criterii pentru a categoriza o națiune de „adevărată”. Astfel, membrii unei națiuni „adevărate” trebuie să aibă în mod ideal un teritoriu comun și distinct, o limbă și o cultură națională comună și distinctă
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
nu este definitoriu națiunilor care, în genere, sunt prea mari și au un prea înalt grad de diversitate internă pentru a lăsa loc ideii de origine comună a tuturor membrilor. De altfel, nici în rândul specialiștilor și nici în rândul naționaliștilor nu există consens asupra definirii termenilor de "națiune", "naționalitate" și "naționalism". Asta face ca ideologia naționalistă să fie o construcție discursivă, un fel de a vorbi care pe de o parte ne modelează felul de a gândi (pe noi înșine
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
Se observă astfel o anumită continuitate a exercițiului puterii între puterea politică anterioară apariției sentimentului național (regalitate, administrație colonială) și puterea acaparată de o națiune (noul stat național). Aceste decupaje administrative (geografice, etnice, lingvistice, economice etc.) le-au creat viitorilor naționaliști orizonturi geografice, culturale, politice "naturale" deoarece respectivii indivizi au trăit de la bun început cufundați în Weltanschauung-ul croit de colonizatori, în acel fel de a orândui lumea în jurul individului; de remarcat că nu toți pionierii naționalismului dintr-un anumit spațiu
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
precum India și Indonezia nu sunt astăzi entități unificate decât ca urmare a decupajelor administrative a colonizatorilor lor respectivi care au creat astfel, în pofida dorinței lor, orizonturi pentru reprezentările naționale ale independentiștilor lor respectivi. De altfel, după dobândirea independenței, proaspeții naționaliști din aceste țări au intrat în raporturi de forță între ei cu scopul de a-și defini cu precizie "națiunile". În ambele țări, procesul de precizare a limitelor identității naționale a implicat conflicte armate intra- și / sau inter-etnice. Un alt
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
deschis focul asupra demonstranților turci, ceea ce a provocat sute de morți. Procesul de asimilare forțată și de impunere a „conștiinței naționale bulgare” s-a derulat în virtutea mai multor argumente, printre care și acela potrivit căruia „așa-zișii turci” (formula aparține naționaliștilor bulgari) din Bulgaria sunt de fapt bulgari islamizați și turciți în cei 500 de ani de stăpânire turcească. În cursul acestui proces de schimbare a identității comunității turce, statul bulgar a recurs la o mare varietate de acțiuni: închiderea progresivă
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
un port cu impresionantă suprafață de 230 ha (hectare), aparat de două diguri puternice, dintre care cel vestic pătrunde în mare câțiva kilometri. Până în 1956, pe dig se ridică statuia lui Ferdinand de Lesseps (1805-1894), inginerul francez al canalului Suez. Naționaliștii egipteni au considerat însă monumentul un simbol al colonialismului și s-au descotorosit de el, aruncandu-l în mare. O relicva mai rezistentă a trecutului Egiptului s-a dovedit farul maritim, înalt de 53 m, a caruit lumină e vizibilă
Port Said () [Corola-website/Science/314607_a_315936]
-
lucrărilor, pe 17 noiembrie 1869, a avut loc inaugurarea oficială a canalului. Compania Canalului Suez și-a rezervat drepturile de exploatare a acestuia pentru 99 de ani, începând din 1856. Până și președintele Nasser, conducătorul Egiptului deja independent și un naționalist convins, a fost nevoit să onoreze contractul. Abia după expirarea acestuia, în 1956, a emis un decret prin care naționaliza canalul Suez și Compania Canalului Suez. De atunti, aceasta importantă arteră navigabila aparține egiptenilor. Circulația pe canal a fost blocată
Port Said () [Corola-website/Science/314607_a_315936]
-
înlocuit pe José Sanjurjo ca director general al Gărzii Civile. În 1934, a devenit delegat al Partidului Radical Republican. În iulie 1936, a fost comandant al diviziei a cincea din Zaragoza, unde și-a declarat la 19 iulie susținerea pentru naționaliști. Deoarece era cel mai în vârstă, a fost președinte al Junta de Defensa Nacional care l-a proclamat la 28 septembrie 1936 pe Francisco Franco șef al guvernului și Generalissimo. Ulterior, a fost inspector-șef al armatei până la moartea sa
Miguel Cabanellas () [Corola-website/Science/314681_a_316010]