KorAP: Find »[drukola/base=negare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...126 >

3,146 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

va face obiectul unei tratări mai detaliate în ultima secțiune a acestui capitol -, Kernberg ( 1975) sugerează că forma cea mai precoce a sa ar putea avea elemente de clivaj și că nivelul cel mai înalt ar putea prezenta caracteristici ale negării sau izolării. Dorprat (1985) a stabilit ontogeneza refuzului identificând patru stadii, începând cu prototipurile fiziologice (închiderea ochilor, de pildă) și terminând cu gândul verbalizat (de exemplu, negarea). 3) Se întâmplă ca un mecanism de apărare să sufere o „schimbare a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de clivaj și că nivelul cel mai înalt ar putea prezenta caracteristici ale negării sau izolării. Dorprat (1985) a stabilit ontogeneza refuzului identificând patru stadii, începând cu prototipurile fiziologice (închiderea ochilor, de pildă) și terminând cu gândul verbalizat (de exemplu, negarea). 3) Se întâmplă ca un mecanism de apărare să sufere o „schimbare a funcțiilor sale” (Hartmann, 1939/1958): forma cognitivă de gândire persistă, dar se separă de originea sa conflictuală putând fi utilizată, în noile condiții, în cadrul unei activități intelectuale

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de sistemul perceptiv) și refuzul în fantezie (care apare mai mult la un nivel cognitiv și implică construcția unei fantezii personale). Fără să se îndepărteze prea tare de percepție, anumite etape din evoluția refuzului - percepția eronată, transformarea în contrariu și negarea - implică, într-o anumită măsură, funcționarea cognitivă a subiectului. Astfel, aceste componente asigură legătura dintre refuzul perceptiv și refuzul în fantezie. Secvența de dezvoltare a refuzului perceptiv, a cărui funcție decurge din faptul că lucrurile care nu sunt prezente nu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de dezvoltare a refuzului perceptiv, a cărui funcție decurge din faptul că lucrurile care nu sunt prezente nu pot produce suferință, cuprinde cinci etape: 1) retragerea atenției; 2) refuzul prin evitare; 3) percepția eronată; 4) transformarea în contrariu; și 5) negarea. 1) Retragerea atenției are două componente: - Adormirea, observată la copilul aflat la o vârstă foarte fragedă, atunci când acesta este asaltat de o stimulare excesivă. Reacția permite o întrerupere perceptivă și este, în opinia lui Spitz (1957), mecanismul fiziologic cu rol

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
a acesteia (etapa 2) sunt urmate de o serie de trei etape în cursul cărora copilul încearcă să schimbe percepția, pentru ca aceasta să fie mai puțin amenințătoare, mai puțin chinuitoare: este vorba de percepția eronată, despre transformare în contrariu și negare. 3) Percepția eronată (în general de tip benign) a stimulului perturbator îl transformă în ceva care nu există în realitate și reprezintă o componentă primitivă a refuzului. Funcția sa defensivă decurge din reducerea anxietății, rezultată dintr-o schimbare a realității

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
În loc să plângă ori să protesteze prin țipete, bebelușul râdea foarte tare. Această observație demonstrează că, printr-un mecanism de răsturnare, suferința pe care o generează copilului înfometat privațiunile alimentare se transformă în opusul său, respectiv în râsete de bucurie. 5) Negarea (considerată de numeroși autori o apărare distinctă) poate fi privită ca o componentă a refuzului ce permite perceperea realității și respingerea ei rapidă, transformarea sa prin adăugarea adverbului de negație nu. Stimulii, gândurile și sentimentele neliniștitoare, deși percepuți, sunt apoi

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
posibilitatea aceasta: „Nu este testul meu, cred că ați greșit rezultatul!”. Utilizarea negației le permite persoanelor care trebuie să înfrunte această veste să nu fie copleșite de angoasa asociată ei (teama de moarte, de respingere, de abandon etc.). În cazul negării, percepția îngrijorătoare nu mai poate fi total evitată, dar semnificația sa este totuși respinsă. Cronologic, conceptul de „nu” apare în jurul vârstei de 2 ani. Negarea, ca și transformarea în contrariu, depinde în mare măsură de dobândirea limbajului. Negarea se poate

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
copleșite de angoasa asociată ei (teama de moarte, de respingere, de abandon etc.). În cazul negării, percepția îngrijorătoare nu mai poate fi total evitată, dar semnificația sa este totuși respinsă. Cronologic, conceptul de „nu” apare în jurul vârstei de 2 ani. Negarea, ca și transformarea în contrariu, depinde în mare măsură de dobândirea limbajului. Negarea se poate asocia transformării în contrariu, o negare inițială făcând logic posibilă răsturnarea. Jocul negărilor și al transformărilor în contrariu întâlnit la mai multe personaje celebre din

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
În cazul negării, percepția îngrijorătoare nu mai poate fi total evitată, dar semnificația sa este totuși respinsă. Cronologic, conceptul de „nu” apare în jurul vârstei de 2 ani. Negarea, ca și transformarea în contrariu, depinde în mare măsură de dobândirea limbajului. Negarea se poate asocia transformării în contrariu, o negare inițială făcând logic posibilă răsturnarea. Jocul negărilor și al transformărilor în contrariu întâlnit la mai multe personaje celebre din serialele de televiziune i-a fascinat și continuă să-i fascineze pe copii

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
fi total evitată, dar semnificația sa este totuși respinsă. Cronologic, conceptul de „nu” apare în jurul vârstei de 2 ani. Negarea, ca și transformarea în contrariu, depinde în mare măsură de dobândirea limbajului. Negarea se poate asocia transformării în contrariu, o negare inițială făcând logic posibilă răsturnarea. Jocul negărilor și al transformărilor în contrariu întâlnit la mai multe personaje celebre din serialele de televiziune i-a fascinat și continuă să-i fascineze pe copii. Astfel, Clark Kent, reporter miop, smiorcăit și slab

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
totuși respinsă. Cronologic, conceptul de „nu” apare în jurul vârstei de 2 ani. Negarea, ca și transformarea în contrariu, depinde în mare măsură de dobândirea limbajului. Negarea se poate asocia transformării în contrariu, o negare inițială făcând logic posibilă răsturnarea. Jocul negărilor și al transformărilor în contrariu întâlnit la mai multe personaje celebre din serialele de televiziune i-a fascinat și continuă să-i fascineze pe copii. Astfel, Clark Kent, reporter miop, smiorcăit și slab, se transformă în Superman, iar David Bruce

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
personaje celebre din serialele de televiziune i-a fascinat și continuă să-i fascineze pe copii. Astfel, Clark Kent, reporter miop, smiorcăit și slab, se transformă în Superman, iar David Bruce Banner, cercetător științific, se preschimbă în Incredibilul Hulk. Utilizând negarea și transformarea în contrariu, două componente ale refuzului, aceste personaje devin ne-slabe și își asumă astfel calități cum ar fi forța fizică și morală, depășind posibilitățile muritorilor de rând. Uneori, utilizatorii negării și transformării în contrariu sunt considerați niște

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
științific, se preschimbă în Incredibilul Hulk. Utilizând negarea și transformarea în contrariu, două componente ale refuzului, aceste personaje devin ne-slabe și își asumă astfel calități cum ar fi forța fizică și morală, depășind posibilitățile muritorilor de rând. Uneori, utilizatorii negării și transformării în contrariu sunt considerați niște persoane cu tendințe spre exagerare sau de-a dreptul niște mincinoși. Trebuie totuși precizat că, în măsura în care exagerarea este o parte a negării realității, ea nu se află sub controlul conștient al subiectului. Persoana

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
forța fizică și morală, depășind posibilitățile muritorilor de rând. Uneori, utilizatorii negării și transformării în contrariu sunt considerați niște persoane cu tendințe spre exagerare sau de-a dreptul niște mincinoși. Trebuie totuși precizat că, în măsura în care exagerarea este o parte a negării realității, ea nu se află sub controlul conștient al subiectului. Persoana care exagerează în mod defensiv crede deci în aceste distorsiuni ale realității, ca și când ar fi adevărate. Să nu procedeze astfel ar fi prea dureros, prea neliniștitor. Recurgerea la refuz

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
într-o profundă și dureroasă depresie, iar când credința sa în persoanele idealizate se erodează, Candide trăiește sentimente de insignifianță, de abandon și fragmentare. Tipul de interpretare eronată a realității - sub forma idealizării - ar constitui forma cea mai matură a negării realității. Prezentă la adulții excesiv de optimiști, pozitivi, mulțumiți, ea este desemnată în psihologia clinică prin termenul refuz pollyanic, de la numele tinerei eroine Pollyanna din nuvela scriitoarei americane Eleanor H. Porter. Pollyanna este prototipul persoanei excesiv de optimiste, care tinde să vadă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
încercând să unifice și să integreze cei doi termeni ai clivajului identității aculturate. Gounongbé descrie mai multe mecanisme de control pe care le pune în legătură cu unele dintre mecanismele de apărare cunoscute în psihopatologie. Astfel, el stabilește corespondențe între: - scotomizarea și negarea atitudinii ostile față de negri / refuzul și anularea; - iertarea, fraternizarea și metisajul / formația de compromis și negarea realității; - denunțarea, denigrarea și demistificarea / proiecția; - idealizarea metropolei / identificarea cu agresorul; - procesul / reparația. Originalitatea acestui demers constă tocmai în punerea în relație a mecanismelor

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
multe mecanisme de control pe care le pune în legătură cu unele dintre mecanismele de apărare cunoscute în psihopatologie. Astfel, el stabilește corespondențe între: - scotomizarea și negarea atitudinii ostile față de negri / refuzul și anularea; - iertarea, fraternizarea și metisajul / formația de compromis și negarea realității; - denunțarea, denigrarea și demistificarea / proiecția; - idealizarea metropolei / identificarea cu agresorul; - procesul / reparația. Originalitatea acestui demers constă tocmai în punerea în relație a mecanismelor specifice situației de aculturație cu mecanismele psihice de apărare. Astfel, mecanismele iertării, fraternizării și metisajului se

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
în punerea în relație a mecanismelor specifice situației de aculturație cu mecanismele psihice de apărare. Astfel, mecanismele iertării, fraternizării și metisajului se leagă de unificarea și integrarea celor doi termeni ai clivajului identității aculturale prin intermediul formației de compromis și al negării realității. Alte trei mecanisme - denunțarea, denigrarea, demistificarea - ajung la același rezultat, dar prin intermediul proiecției, „aruncând în afara individului acele aspecte ale identității care sunt incompatibile cu existența celeilalte părți”. 3. Principalele metode și instrumente de evaluaretc "3. Principalele metode și instrumente

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
DMI sunt: 1) întoarcerea împotriva obiectului, care include identificarea cu agresorul, deplasarea, traducerea în act și regresia; 2) proiecția; 3) întoarcerea împotriva propriei persoane, care se referă la răspunsurile autohandicapante, pesimiste sau masochiste; 4) transformarea în contrariu, care include (de)negarea, refuzul, formațiunea reacțională și refularea; 5 ) „jocul cu principiile”, stil comun intelectualizării, raționalizării și izolării afectului. Aceste cinci ansambluri au fost descrise în capitolul 2 al prezentului volum. Dintre celelalte instrumente elaborate în ultimii douăzeci de ani, patru merită, în

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Alte aplicațiitc "4. Alte aplicații" Un domeniu aparte în care mecanismele de apărare își găsesc aplicații este clinica afecțiunilor fizice. Într-o discuție cu privire la mecanismele de apărare folosite „în fața bolii”, Scheider (1989) evidențiază rolul anumitor mecanisme cum sunt regresia, (de)negarea, refuzul, formațiunea reacțională și izolarea afectivă. În decursul ultimilor ani, rolul mecanismelor de apărare a fost studiat adesea în raport cu infectarea cu HIV. Vasconcellos (1993) arată că punerea la punct a unor apărări în fața angoasei reprezentate de infectarea cu HIV decurge

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
vol. II). Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Anularea retroactivă are puncte comune cu alte două mecanisme de apărare: refuzul și denegarea, reușind, într-un anumit fel, să contracareze refularea. Dacă refuzul este o negare a realității, anularea retroactivă este negarea unei părți a acesteia, respectiv derularea timpului, din moment ce, după expresia folosită de Brusset (1994), „timpul este inversat pentru a se nega astfel ideea sau actul”. Persoana care utilizează denegarea propune o interpretare pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Anularea retroactivă are puncte comune cu alte două mecanisme de apărare: refuzul și denegarea, reușind, într-un anumit fel, să contracareze refularea. Dacă refuzul este o negare a realității, anularea retroactivă este negarea unei părți a acesteia, respectiv derularea timpului, din moment ce, după expresia folosită de Brusset (1994), „timpul este inversat pentru a se nega astfel ideea sau actul”. Persoana care utilizează denegarea propune o interpretare pe care însă o anulează imediat: „Vă imaginați

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
apărare, ascetismul adolescentului nu este deloc prezent în tehnicile proiective. Totuși, Andronikof-Sanglade (1993) a asociat acestui mecanism răspunsul „Abstracțiune” din testul Rorschach, asociat în mod obișnuit stărilor psihotice. Potrivit autorului, acest răspuns corespunde „unui dublu mecanism: pe de o parte, negarea corpului și a subiectivității emoționale, iar pe de altă parte, activitatea intensă de concepție a ideilor și manipularea ideilor «pure»”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" A. Freud (1936/1993) explică aspectul specific și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
patologică, ce presupune fie absența, fie prezența sa în exces. Ținând cont de locul său în economia psihică a unui subiect, se poate orienta mai bine oricare dintre evaluările cu scop de diagnosticare sau terapeutic. Dtc "D" (De)negaretc "(De)negare" Definițietc "Definiție" În opera lui Freud, termenul „denegare” acoperă următoarele două sensuri: - imediat după formularea unui gând, a unei dorințe, a unui sentiment care se constituie în sursă de conflict, refuzul de a-și recunoaște paternitatea asupra lor; - refuzul de către

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
recunoaște paternitatea asupra lor; - refuzul de către subiect a unei interpretări exacte care îl privește, formulată de un interlocutor (de obicei un psihanalist). Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Prezența parantezelor ce încadrează prefixul cuvântului (de)negare accentuează efectul provocat de condensarea termenilor negare și denegare, între care este atât de greu de ales pentru a desemna acest mecanism. Laplanche și Pontalis (1967), cărora li se datorează grafia, explică dificultatea alegerii prin problemele pe care le ridică traducerea cuvintelor germane corespunzătoare negării și denegării

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]