2,766 matches
-
Te duci la Trandafir! Un trandafir făcut din piatră. Vine către mine, pot să-l țin în mână. Sunt pe cale să țin în mână trandafirul, să țin în mână trandafirul, să țin în mână... Nimic. Deschise ochii. Virgil îl fixă neliniștit. — Ce se-ntâmplă? strigă el. E Grimus? Se luptă cu tine? Nu poți să treci dincolo? Voință, voință! Asta e important. Unde există voință, există și o Cale. — Virgil, rosti încet Vultur-în-Zbor. Asta nu e Poarta. Bineînțeles că e, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un bol din sticlă cu ulei de măsline în care să le înmuiem; am luat o chiflă cu roșii uscate și am mușcat din ea. Mergea bine cu vinul, cel puțin. Chelnerul s-a retras și brusc m-am simțit neliniștită. Stând lângă Sebastian așa de formal, amândoi bine îmbrăcați (da, el era la costum) și comportându-ne exemplar, mă făcea să vreau să mă fâțâi pe scaun și să-mi rod unghiile. Am fost salvată de rămășițele bunului-simț primar, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o grimasă acră, cel mult caraghioasă. Știam că ea putea vedea în ochii mei încordarea de care îmi vorbiseră și alte femei când, aflându-mă în fața lor, mă pomeneam dintr-odată privindu-le și ele rămâneau nedumerite la început, apoi neliniștite, incomodate de privirea mea, în timp ce gândul meu se desprindea de ele, cufundându-se tot mai adânc în mine până acolo unde doar întrebările foșnesc ca un prund cu puzderii de râme, târându-se una peste alta, încolăcite, săltându-și capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
corectorilor, paginatorilor sau ale secretarilor de redacție? Și? S-a lăsat Arghezi de gazetărie? A renunțat el la pamfletele-i zilnice? Atunci de ce să renunț tocmai eu, acum, când lupta pentru noua dimensiune a trăirii românești de-abia începuse... Răsuceam neliniștit gazeta. Nu-mi venea să cred că nu apăruse articolașul. Poate se strecurase un exemplar greșit în teancul nimerit la vânzătorul din colțul berăriei. Am cerut un alt exemplar. Apoi un altul. Încă unul. Erau la fel. Le priveam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
promenada Bonanova, fiecare retras În propriile gînduri. Nu aveam nici o Îndoială că ale lui Fermín se concentrau asupra sinistrei apariții a inspectorului Fumero În povestea aceea. L-am privit cu coada ochiului și i-am observat chipul Îngîndurat, ros de neliniștite. Un văl de nori Întunecați se Întindea ca sîngele Împrăștiat, revărsînd așchii de lumină de culoarea frunzelor uscate. Dacă nu ne grăbim, are să ne prindă o ploaie zdravănă, am zis eu. Încă nu. Norii ăștia arată de parcă am fi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Își amintește de dumneata În fiecare zi, știi? Nu vine mai des fiindcă episcopul cel nou, care e un arivist, Îi face zile fripte, trimițîndu-l să spună atîtea slujbe, Încît umblă mereu afon. — Dumneata mănînci bine? Întrebă dintr-o dată bătrîna, neliniștită. — Mănînc ca un căpcăun, Jacinta, ce se-ntîmplă e că am un metabolism foarte masculin și ard totul. Însă, așa cum mă vezi, sub straiele astea, nu-s decît mușchi. Pune mîna. Ca Charles Atlas, Însă ceva mai păros. Jacinta Încuviință, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu ea. Într-o zi, pe cînd Îl aștepta pe Jorge la ieșirea de la colegiul San Gabriel, doica Își uită geanta la fîntînă și, cînd se Întoarse după ea, băgă de seamă cum tînărul Fumero bîntuia prin preajmă, privind-o neliniștit. În seara aceea, cînd căută fotografia n-o mai găsi, și avu certitudinea că băiatul i-o furase. CÎteva săptămîni mai tîrziu, Francisco Javier Fumero se apropie de doică și-o Întrebă dacă putea să-i transmită Penélopei ceva din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ultima dată cînd l-am zărit purta sutană și Împărțea binecuvîntarea urbi et orbe. — Mda... Vina e a mea, că v-am ațîțat. În ce ceas bun mi-a mai venit și mie să deschid pliscul. Vă văd un pic neliniștit. S-a Întîmplat ceva? — Nu tocmai. Sau da, Într-un fel. — Ce voiați să-mi spuneți, don Gustavo? Librarul Îmi zîmbi cu blîndețe. Obișnuita sa atitudine semeață și aroganța de salon bătuseră În retragere. În locul lor, mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să spăl farfuriile, cînd am auzit pași pe scară. Pași fermi, grăbiți, care izbeau În pardoseală și conjurau semne funeste. Mi-am ridicat ochii și am Încrucișat o privire cu tata. Pașii se opriră pe palierul nostru. Tata se ridică, neliniștit. O secundă mai tîrziu, am auzit bătăi În ușă și un glas tunător, mînios și parcă familiar. — Poliția! Deschideți! Mii de pumnale Îmi străpunseră gîndul. O nouă serie de lovituri făcu ușa să se clatine. Tata se Îndreptă spre ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
avut niciodată Încredere În mine. Mai multă Încredere avea În dumneata, Daniel, și nu te-a văzut decît de două ori. — Te asigur că te Înșeli. — În ultima după-amiază cînd ne-am văzut, mi-a adus plicul ăsta. Era foarte neliniștită, Îngrijorată de ceva ce n-a vrut să-mi povestească. M-a rugat să păstrez plicul și, dacă se Întîmpla ceva, să ți-l predau dumitale. — Dacă se Întîmpla ceva? — Astea au fost cuvintele ei. Am văzut-o atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián sărise peste Îngrăditură și pîndea casa asemenea unui animal neliniștit. Miquel l-ar fi putut striga de acolo, Însă a preferat să nu alerteze niște posibili martori. Avea impresia că priviri furișe spionau bulevardul de pe la ferestrele Întunecate ale caselor Învecinate. A Înconjurat zidul proprietății pînă În partea care dădea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
scuturat din cap. — Haida-de, intră un moment și aranjează-te... Am refuzat, ținîndu-mă cu mîinile de stomac. Partea stîngă a capului Îmi palpita ca și cum oasele ar fi vrut să se desprindă de carne. — Dumneata sîngerezi, mi-a zis don Saturno, neliniștit. — Nu-i prima oară. — Atunci, joacă-te În continuare și n-o să mai ai șansa de a sîngera prea mult. Haide, intră și-o să chem un doctor, fă-mi plăcerea. Am reușit să ajung pînă la poartă și să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nedumerit. „Pulsul e și el aproape normal. Și atunci de ce Îmi spuneți că Oliver a decedat?” Auzind că e În joc propria sa viață, masterandul reacționă pe loc, foindu-se pe scaun. Ramurile Încărcate de frunze și de flori foșniră neliniștit și aici, și dincolo de presupusul geam (după zodiacul chinezesc, Oliver era născut În Zodia Scorușului), iar penajul de pe piept și creștet căpătă o strălucire orbitoare. „Iată că totuși mișcă”, spuse profesorul, frecându-și mâinile de satisfacție. Practicanzii apludară. „Dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
plin de mândrie, mâinile de satisfacție. În Întuneric, copăcelul adus din parc putea fi luat drept el. Cum nu-i plăcea să lase lucrurile la voia Întâmplării, Oliver Își dezbrăcă halatul și-l aruncă pe umerii momâiei, care stătea foșnidu-și neliniștită frunzele În mijlocul salonului. Acum totul era aproape perfect. Ca să fei totuși sigur de substituirea sa, masterandul renunță la pălăria de fetru și i-o Îndesă arțarului pe cap. La fel făcu și cu sandalele: scoțându-le ușurel de sub pat, i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Noimann stătea În fața oglinzii, privindu-și cu nedumerire chipul buhăit de alcool. Cum și-ar putea arăta o astfel de față În lume? Stomatologul Își mai umplu un păhărel și-l dădu În grabă pe gât. În dulap, costumele foșneau neliniștit. Umerii li se Înghesuiau În jurul crăpăturii, cu scopul vădit de a surprinde cu ochiul lor măcar un fragment din supliciul cinicului. Pantofii lui Noimann țopăiau alături de pantofii Mathildei. Șireturile sale se Înnodau cu de la sine putere de tocurile ei cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Împingeau, voind să treacă mai departe. „Nici noi nu avem bilete”, strigară câțiva. Iar alții completară: „E foarte bine ca, În loc de bilete, să se distribuie frunze... Și frunzele trebuie să fie folosite la ceva...” Noimann aruncă spre conductor o privire neliniștită. Abia ținându-se pe picioare, acesta Îi făcu semn din ochi. Și atunci medicul Își dădu seama că are de-a face cu om amețit de băutură. Văzându-l gata-gata să-și piardă echilibrul, Noimann Întinse mâna și-l prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cerneală numele de familie numai litera I (mare de mână), iar pe rândul următor, ceva mai dreapta, scrie clar: Gavrilă. Bătrânul care până atunci stătuse pe jos alături de Popescu se ridică și el, va fi rândul lui la cazan, pare neliniștit, are de făcut vreo trei sau chiar patru cazane și nu știe cum va face, dacă băieții ăștia mai tineri i-ar da o mână de ajutor el ar fi bucuros să le dea și lor câte un chil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
abat Și-ncerc până la capăt să duc a mea povară Acum, când viața însăși, devine mai amară, Mă tot trudesc să aflu...și încă n-am aflat... De ce, trecând prin lume, nu pot ca să ajung La țărmul ce mă cheamă, neliniștit, în vise, Cu-a sale frământări, care mi-au fost prescrise Și ținta lui precisă, nu pot să i-o străpung?...
ADEV?RUL by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83740_a_85065]
-
asta contează cu adevărat. Ne vedem duminică, la brunch. Suntem În plin sezon de nunți pre-sărbătorite, așa că-mi Închipui că vom avea câțiva câștigători În anunțurile de duminică. Îmbracă-te de scandal, dragă. L-am aprobat, dar m-am simțit neliniștită. Ceva se schimbase - sau cel puțin o luase În altă direcție - și nu reușeam să-mi dau seama exact ce anume. — Hei, Bette, aici, strigă Penelope un pic prea tare În timp ce-l plătea pe șoferul taxiului și-mi făcea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
parcă îi un fier încins!” „Mai stai lângă el. Pune-i pe frunte un șervet cu niște omăt, poate”... Îndată a reapărut în fața musafirilor, cu două ulcele aburinde... După ce cei doi au mâncat și au băut vinul, jandarul a devenit neliniștit. Se vedea că ar vrea să facă ceva, dar, aruncându și privirea spre arendaș, își ogoia pornirea. ― Vedeți? Don’ jandar avea onoare. Nu și-a lăsat musafirul și el să se ducă săăă - a vorbit unul din jurul povestitorului. ― Da, dar
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
canion kosher dintre Beverly și Fairfax. Erau membri în White Fence, 1st Flats sau Apaches, iar tatuajele dintre degetul mare și arătătorul de la mâna stângă indicau în care din ele. Periculoși când erau îmbibați cu mescalină, marijuana, barbiturice și păsărice, neliniștiți când se plictiseau. Buzz parcă și își vârî bastonul de cauciuc în spatele pantalonilor, stricând și mai tare echilibrul costumului. Se apropie de un grup de patru mexicani. Doi dintre ei îl văzură și o întinseră rapid - evident, ca să ascundă drogurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Jake Kellerman. Motelul nu-i putea oferi decât nume de femei scrijelite pe ușa de la baie, iar dacă îl suna pe Stefan, probabil că dădea de Celeste. Ar fi fost primul lor contact social după ce Mal îi redesenase contururile feței. Neliniștit, achită nota de plată, apoi se urcă în mașină și ajunse pe dealurile din Pasadena, unde parcă mașina într-o râpă complet întunecată a canionului: „Cordite Alley”, locul unde generația lui de boboci LAPD se amețea cu alcool, discuta tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și tuciurii - obicei deprins în cazarmă, în Alabama. Aici Mickey și-a ieșit din pepeni, s-a pornit să împroaște cu scuipat ca un câine turbat și a turuit obscenități în idiș, făcându-i pe bodyguarzii lui evrei să freamăte neliniștiți. Johnny știa în mod evident că varianta lui o contrazicea pe cea a lui Buzz. Faptul că nu se uitase deloc în ochii lui îl convinse că așa era. Când Mickey va înceta să mai urle și va începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
primirea celor două surori, dulcineele prietenilor noștri. Le așteptam pe la 5. Gică și Fănică veniseră însă de pe la 4: Gică, înfrigurat la culme de rezultatul scrisorii; iar Fănică, flegmatic și calm ca un englez. Trebuie să mărturisesc că mă simțeam cam neliniștit. Nu era o emoție propriu-zisă... Dar nu-mi găseam locul, deși căutam să par foarte puțin impresionat de această vizită. Odată cu apropierea orei 5, frământarea punea stăpânire din ce în ce mai puternic pe Gică. Se așezase la masa mea și luase "Poeziile" lui
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Dragu, care-l sâcâise și-n tren, n-avu de lucru și spuse: ― Lăsați, don' suplinitor, că acum le știm bine, doar ne-a explicat ghidul! * Timpul până la ora plecării înapoi spre București s-a scurs foarte greu. Toți eram neliniștiți, apăsați parcă de o mare greutate. În tren, Marinescu s-a retras într-un compartiment și nu ne-a mai dat nici o atenție; parcă nici n-am fi existat. N-a mai schimbat nici o vorbă cu nici unul dintre noi: nici
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]