5,003 matches
-
pentru că, de obicei, atunci vântul suflă cu mai multă putere, zburătăcind nisipul și orbindu-i; iar ei sunt atât de transpirați, obosiți, nervoși și asaltați de nori de țânțari, că nici cel mai bun țintaș nu e în stare să nimerească un elefant de la zece metri. Niciodată n-am dat atenție acestor amănunte. Ar fi momentul să începi s-o faci, întrucât prima obligație a unui imohag este să studieze fiecare mișcare a cerului, pământului, oamenilor, plantelor și animalelor, fiindcă în funcție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ne-au promis că situația noastră se va rezolva În cel mult o lună. PÎnă atunci ne lovim de o mie de amănunte stupide, dar indispensabile, care ne agresează. Pornirea dușului a fost un coșmar. Nici eu, nici Rudolf nu nimeream gaura În care să introducem moneda ca să facem dușul să funcționeze. Nu-ți mai spun că Rudolf a spart geamul de la bucătărie negăsind acel mic clenci la fel de miraculos ca formula „Sesam deschide-te!“. Iar radiocasetofonul cel nou cu două boxe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Întoarce cu palma spre el și Începe să-i ghicească. Niki Bârsan nu-i vede. E la bucătărie cu doamna E. „...Îi curgeau balele, pe onoarea mea, cînd a văzut-o pe Wanda Înfășurată În prosopul de baie. Nu mai nimerea să-și descheie nasturii la cămașă. Era cu pantalonii-n vine și de-atîta bîțÎială - amfitrioana Îi vîră grațios În gură o măslină - i se Încurcau picioarele În bretele. Să-i fi văzut burta țuguiată și buricul ieșit În afară ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ministrul cu președintele și președintele cu bunul dumnezeu - de aici Înainte totul e În funcție de dispoziție. Azi ne dăm jos barba mîine ne-o punem la loc, azi ieșim la vînătoare, mîine nu mai ieșim. Mai sînt și gloanțe care nu nimeresc ținta și gloanțe oarbe. Și Dumnezeu se distrează uneori, ne Învață să ne apărăm, o dată, de două ori... pac, pac, pac! În marile malaxoare ale betonierei, unde se amestecă cimentul, tot efortul acela, toată lupta urmărind un singur țel - uniformitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mulțimile din zona fabricilor, acolo unde voia să mă trimită măicuța care venise după mine anul trecut. Zgomotul semințelor încolțite în sufletele noastre. Ele făceau uneori să se cutremure ferestrele. — Vino. Dacă vor să bombardeze biserica, fără îndoială o vor nimeri cu siguranță. Dar dacă nu, atunci nu vor bombarda nici împrejurimile. Ne ducem la Benjamin. Acum acolo e locul cel mai sigur. Mi-am amintit că ăsta era un calcul cam ca acela pe care-l făcusem eu pe vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ciozvârte de oameni. N-aș vrea să crezi că vreau să neg progresul social pe față. Dar am și eu întrebări. De pildă: toate astea în slujba cui lucrează? Simt cu precizie că, în anumite cazuri, Dumnezeu ar putea fi nimerit cu un aruncător de mine. Și dacă în anumite cazuri, înseamnă oricând. Iar pentru mine asta e suficient. M-am maturizat și afirm asta ca atare. Numai așa. Pentru că, ajuns la maturitate, omul vrea să spună una bună despre toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
drăguțe ar putea deveni dacă oamenii ar avea doar puțină grijă de ele. Tot timpul făceau pisicuțe, însă știam ce ar fi făcut tata dacă aș fi adus una acasă. Odată l-am văzut aruncând o cărămidă după una micuță nimerită în curtea noastră, căreia încercam eu să-i dau niște carne veche. Odată ajuns la capătul străzii, nu mai trebuia decât să o iau la stânga ca să ajung la școală. Fetele și băieții începuseră deja să intre în clase când eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
tanti Mae sau pe mine. Asculta toate poveștile și vorbea în timpul ăsta: „I-auzi numai ce zice omul ăsta“ sau „Cine crezi că e criminalul, David?“ Oricine aș fi zis că era, îmi zicea: „Nu, nu cred că l-ai nimerit.“ Și când era într-adevăr cel care zisesem eu, spunea „S-au înșelat, nu era el.“ Într-o seară când m-am dus iar pe pajiște, s-a ridicat de jos, m-a luat de braț, mi-a arătat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
rătăcise fotografia asta pe masa mea din Stockholm? Mi s-a tăiat respirația. Inima a început să-mi bată cu putere, vrând să-mi iasă pe gură. Îmi venea să vărs, parcă terorizată de spirite nevăzute. Fusesem neatentă din nou? Nimerisem într-o zonă periculoasă privind o imagine veche? Fotografia îngălbenită mă arăta tânără, între doi bărbați. Țineam brațele pe umerii lor, semănam cu o pasăre ciudată, cu aripi din corpuri omenești. Îmi aminteam fragmente despre acea clipă prinsă din zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
unde locuiam în acea perioadă. Pașii mei, eram convins, nu luaseră nicicând calea acelui loc. Spun „mi s-a întâmplat să mă pomenesc” pentru că este maniera în care pot descrie cel mai bine felul absolut de neînțeles în care mă nimerisem în fața acelei clădiri. Mintea mea, năucă, se chinuia din răsputeri să pătrundă misterul unei pauze a existenței despre care nu aveam nici cel mai mic amănunt, astfel că nu-mi puteam da seama nicicum de unde începuse, cât durase sau pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
întrebare. Când ne-am apropiat, a ieșit din nemișcare și, după ce ne-a cercetat de parcă ar fi luat la ochi un vânat care nu stătea locului, a răpăit cu glas răgușit: - Domniță, haideți să vă plimb. Și, convins că a nimerit ținta și că nu-i rămâne decât să-și ridice vânatul, a coborât din sanie - o namilă măreață, verde, fără picioare, cu mănuși albe uriașe, cât un cap de copil, și în cap cu un cilindru oneghian cu calota retezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Acesta se conformase și, deși nu cunoștea orașul, se descurcase destul de bine dacă era să ne luăm după mirosul ademenitor care venea din bucătărie. Fii fericită ca m-am întors! strigă Pop de pe fotoliul din sufragerie. Era să nu mai nimeresc drumul înapoi. No, mare-i orașul ăsta, ficior! se plânse bătrânul când dădu cu ochii de Cristian. M-am rătăcit. Puteai să iei un taxi. Puteam, păcatele mele, oftă Pop, dacă știam adresa. Așa, ce să-i spun șoferului? Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care nu l-am avut niciodată, iar prietenii lui sunt oricând bine veniți în casa mea. Traian Pop era un coleg de-al lui Cristian Toma, polițist și el. Fuseseră colegi la Academia de Poliție, iar apoi după ce absolviseră se nimerise să lucreze împreună la Inspectoratul de Poliție din Iași. Ieșiseră împreună într-o seară ca băieții la o bere, în grădina din dealul Copoului. Tocmai se pregăteau să plece când Cristian văzu la câteva mese mai încolo o figură ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un ofițer în civil. răspunse repede Vasilică, trăgându-și mai aproape scaunul de birou. Abia intră adineauri în secție. Acum e la șef în birou, stau de vorbă, abia ce îl condusei acolo. Și tu cum de ai aflat? Mă nimerii la poartă când sosi, aveam nițică treabă pe acolo. Așa îl văzui și venii să vă spun și vouă, să nu-mi iasă vorbe că nu sunt un coleg bun. Adică iar îi trăgeai clopotele lui Ildiko, comentă Loți, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
său atacându-l din mai multe părți deodată. Tactica lor dădea roade și, în curând uriașul era copleșit. Lovit de moarte, cu ultimele puteri, Negru se ridică deasupra celor trei și mai roti odată paloșul deasupra capului. Lovitura nu-i nimeri pe atacatori, însă tăișul reteză vârful muntelui care se prăbuși cu un zgomot asurzitor în apele râulețului ce curgea la poale. Ileana se opri și se întoarse spre apă, arătând cu mâna în întuneric: Uite! îl îndemnă ea pe Cristi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
drumeagul cotea ușor la stânga într-o pantă foarte ușoară. Ileana îi făcu semn să meargă mai departe. Se auzea un fâșâit neplăcut de la ierburile peste care treceau și care se frecau de burta mașinii. Inspectorul conducea încet, atent să nu nimerească în vreo groapă ascunsă de vegetație. Apoi, în fața lor se deschise o poiană largă, aproape circulară. Soarele strălucea intens, deasupra muntelui, aruncând o lumină crudă peste pădure. Sânzienele crescuseră în pâlcuri înalte până la nivelul capotei, iar printre ele se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu reprezenta decât o soluție de moment, nu puteau proceda așa la infinit. Statistic vorbind, la un moment dat, ceva putea merge prost. Ori se împiedica unul dintre ei și nu mai apuca să se protejeze sub toiag ori se nimerea vreun trecător prin preajmă, pe care le-ar fi fost imposibil să-l salveze. Monstrul atât aștepta, o greșeală din partea lor, mai devreme sau mai târziu, era în firea lucrurilor ca ceva să nu se învârtă rotund. Bestia avea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai încet decât le-ar fi plăcut. Locurile prin care treceau îi erau cu totul necunoscute. Știa doar că drumul rămăsese undeva în spatele lor, dar dacă ar fi trebuit să se întoarcă singur, nu era sigur că ar mai fi nimerit înapoi. Terenul era foarte accidentat, ravene adânci ca niște canioane le tăiau calea și se vedeau siliți să ocolească stânci imense, prăvălite în calea lor. Niciodată nu mai văzuse copaci cu trunchiurile atât de mari, ba la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
același lucru. Habar n-am, poate că da, poate că nu. Oricine ajunge acolo este cuprins de teama aceea pe care o cunoști. Zeii nu vor să le fie deranjată liniștea. De-a lungul vremii, să știi că au mai nimerit și alții acolo. Nimeni nu a scăpat teafăr. Din cauza asta mă speriasem atunci când mi-ai povestit pe unde umblaseși. Ei, uite că eu am scăpat. Cu tine a fost altceva. Am înțeles pe loc că tu ești diferit. Draga mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și de sprijinul masiv al populației din cătunele pierdute printre stâncile montane, care de multe ori îi ascundeau în casele lor. Godunov rămăsese în Afganistan până la retragerea finală a sovieticilor. Odată întors acasă, la fel ca foarte mulți dintre veterani, nimerise într-o altă lume, diferită complet de ceea ce lăsase acolo, în urmă cu zece ani. Perestroika lui Gorbaciov aruncase în haos Uniunea Sovietică iar el se trezise lăsat la vatră, practic fără nici o sursă de venit. Îl cunoscuse pe Vlad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
plătească corespunzător și o făcea din plin. Ce-i drept, îi și cerea o mulțime de lucruri și nu dintre cele mai ortodoxe, însă nu uita niciodată să-l răsplătească. Partea proastă era că, în ultima vreme, nu o prea nimerise cu afacerile. Boris observase că, alergând disperat după bani, Vlad începuse să facă greșeli. Bunăoară, treaba asta cu aurul, la prima vedere nu părea o afacere proastă, găsiseră ceva metal prețios, dar destul de puțin, în orice caz, nu pe măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce nu încetau să clocotească în fața sa. Nu păreau însă să aibă vreun efect, peretele lichid era tot acolo. Aruncă sectorul consumat și îl atașă pe următorul. De data aceasta trăgea în serii scurte, sistematic, în diferite părți, sperând să nimerească un organ vital. Zadarnic, nici un rezultat, bestia rămânea în același loc, străduindu-se să se arunce spre el și, oprindu-se de fiecare dată, imediat ce o atingeau razele de lumină. Pistolul mitralieră scoase un sunet sec atunci când și al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
glumise când îl amenințase mai devreme. Nu avea nici cea mai mică îndoială că pistolul se afla în mâna lui. La fel de sigur era și că nu va ezita nici un moment să tragă asupra lui. Poate că nu l-ar fi nimerit în genunchi, așa cum promisese, dar în mod cert, de la distanța aceea, glonțul nu și-ar fi greșit ținta. Se mută în partea stângă. Nici aici situația nu era mai bună, deși poate că ar fi putut încerca ceva. Corpul cilindric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
unui martor al scenei. Dacă nu era cumva pură invenție. De bună seamă că măslinul cu umbra sa deasă rămînea singurul fapt de netăgăduit al acestei istorioare neobișnuite despre minunea lui Simon). Deci Întîmplarea a vrut ca acolo să se nimerească Petru cu suita sa. Probabil, stîrnit de priveliștea nerușinată a Sofiei, unul dintre ucenici, Întorcîndu-și capul Într-o parte, parcă să Înlăture ispita, Îi adresă următoarea Întrebare lui Simon: „cum e mai bine, să semeni pe pămînt și să seceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
carte, despre care cititorul se va Întreba, dacă vreodată Îi va pica În mînă, dacă altcineva Înaintea lui o mai deschisese sau dacă se ivise cineva pe lume care să Întindă mîna după ea; era una dintre acele cărți care nimeresc din Întîmplare În mîna caldă a cititorului, dintr-o eroare (fie că un cititor și-a notat greșit cota, fie că un bibliotecar a confundat autorul), așa Încît cititorul să-și Închipuie zadarnică orice trudă, ca atunci cînd el, căutînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]