1,403 matches
-
provine dintr-o familie cu o descendență ilustră pe linia ambilor părinți: tatăl, Ioan G. Manu, consilier la Curtea de Casație; bunicul, Generalul Gheorghe Manu, luptător în Războiul de Independență și ministru în repetate rânduri; mama, Elisabeta Cantacuzino, pe filiera nobiliară a Cantacuzinilor. Studii superioare la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București, doctor în fizică nucleară, la Paris, lucrând cu Marie Curie, care îi oferă conducerea unei secții importante din prestigiosul său Institut și o catedră la Sorbona, cu condiția renunțării
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
interpretând foarte bine rolul major al savantului român în contextul postbelic al constituirii Mișcării Naționale de Rezistență Anticomunistă. Această monografie esențială realizată de Gheorghe Jijie abordează multiplele aspecte definitorii ale savantului și rezistentului anticomunist George Manu, de la istoricul și genealogia nobiliară a familiei Manu până la prodigioasa activitate științifică și civică a lui George Manu, insistând și pe dimensiunea activității sale politice, a procesului și perioadei recluzionare bolșevice, a mărturisirii și jertfei sale pentru Hristos, la care se adaugă un consistent dosar
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
permisiunea era pentru familiile regale. Desigur, cu cât categoria „rudeapropiate” include mai multe genuri de persoane (unchi, mătuși, verișori), cu atâtpermisiunea era mai largă, mariajele de acest fel fiind, din motive economice și politice, chiar încurajate (vezi căsătoriile regale și nobiliare în Europa Evului Mediu). Din perspectiva simțului comun, nepracticarea relațiilor sexuale și a căsătoriilor între rudele apropiate este un lucru firesc, natural și nu comportă întrebarea „de ce?”. Discutarea acestui subiect este oarecum un tabu pentru bunul-simț. Dar întrucât spiritul științific
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
politicii europene s-au concentrat în această zonă. De reținut este, însă, faptul că marile puteri europene au neglijat, în acea perioadă, două din cele mai importante fenomene cu care era confruntata Europa de Est, si anume criză sistemului politico-instituțional al Republicii Nobiliare Polone, precum și cel al sistemului politico-instituțional al Imperiului Otoman. Așa a fost explicat, de exemplu, faptul ca Franța, ale cărei interese în zona erau arhicunoscute, a asistat, totuși, pasivă, la prima împărțire a Poloniei, în anul 1772, cât și la
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
în anul 178411. S-a lăsat, astfel, câmp liber de acțiune celei mai active puteri în Europa Orientala, si anume Rusia. 10 M.S. Anderson, op. cît., p. 209. 11 Cf., ibidem; după cum se știe, evoluției crizei sistemului politico-instituțional al Republicii Nobiliare Polone i-a fost consacrată o bibliografie imensă; din punctul de vedere al tematicii acestei monografii aș reține, îndeosebi, cateva, si anume: Klaus Zernack, Negative Polenpolitik als grundlage deutsch-russischer Diplomație în der Mächtepolitik des 18. Jahrhunderts, în vol. "Rußland und
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
și în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea și care a constituit, de altfel, și parte a problemei orientale, a fost problemă poloneză. Izbucnirea revoluției franceze a coincis, cum se știe, cu încheierea procesului de dezintegrare politico-instituțională a Republicii Nobiliare Polone, ca urmare a eșecului tentativelor de reformare structurală a statului polonez, inspirate de ideologia iluminismului european și având ca model revoluția franceză. Cu toate acestea, Republica Franceză a adoptat o atitudine rezervată față de evenimentele din Polonia. În consecință, reprezentantul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
un chimism interior, ce dă naștere diverșilor demoni care ne mână într-o direcție sau alta. * Pentru a-mi motiva greșelile aș fi vrut să am scuza geniului. Din păcate, nu-mi rămâne decât să invoc relativismul judecăților. * Orice titlu nobiliar sau profesional încearcă să suplinească lipsa renumelui la care aspiră deținătorul acestuia. Apariția bioeticii dă seama de disoluția sistemelor etice care ar fi putut securiza un loc al omului, ca valoare esențială, într-un ansamblu de atitudini umane din ce în ce mai problematice
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
o deplină răzeșie la Joldești"23, domnia sa vrea să dovedească documentar că în adevăr acesta a fost descendent din Iurașco pîrcălab de Hotin! Pentru D-sa "amintirile epistolare ale fratelui mezin rămîn documente de autoritate (s. n.)24 iar pretenția originii nobiliare pentru Augustin Z. N. Pop nu e guvernată de grandomanie. Ea pornește de la tradiția de familie, augmentată în subconștient, prin propria răsfoire în periodice și în colecțiile de diplome domnești"25. Dar pentru a "documenta" originea strămoșilor lui Vasile Iurașcu
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
libertate, avînd aceste principii înscrise pe stindardul lor [...]. Ei bine, toate acestea nu se pot face decît după moartea nu a monarhului, ci a monarhiei, după sfidarea forțelor religioase, decît după ce nu va mai exista inferioritate socială, după dispariția castelor nobiliare, după împărțirea bunurilor senioriale. Vă cer douăzeci de ani, adică douăzeci de secunde de veșnicie. Firele Conjurației au fost înnodate. Fiecare dintre complici cunoaște rolul ce i-a fost conferit și întreaga urzeală în care a fost implicat. Pînă și
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
regiuni) și accelerarea instalării Noii Ordini în lumea contemporană în strânsă legătură cu comitetul celor 300, grupul de la Bilderberg, etc. Există și opinii conform cărora grupul respectiv exprimă dorința unanimă de a apropia grupurile financiare anglo-american de continuatorii vechilor case nobiliare din Europa. În zilele noastre clubul se află sub președinția lui El Hassan Bin Talal, prințul Iordaniei. Cert este că în anul 1972 membrii clubului au anunțat încheierea raportului de analiză pe care și l-au propus, raport care este
Prelegeri academice by VASILE BURLUI () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92374]
-
propune o suspendare a filiației ereditare autor-operă, apelînd modelul operelor paricide care cuceresc universul într-un dezinteres total pentru creator. Către Horia Petra-Petrescu formulează o întrebare ce își conține și răspunsul ("Ce-are a face familia mea, care nu e nobiliară, cu operele mele?"), unui colaborator mai tînăr îi oferă un răspuns fabulistic: ("Cînd ai dumneata o pereche de ghete, și ieftine și potrivite, poartă-le sănătos, și nu-ți mai pese de locul nașterii autorului lor și de împrejurările vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
care rîse subțire Caragiale" apreciază Călinescu) și un joc de cuvinte bazat pe efectele diferenței dintre omofonie și omografie: Sînt în Dealul Spirii tist! Fără deschidere asupra noilor experiențe ale poeziei simboliste, Caragiale îl atacă pe Macedonski pentru fumurile sale nobiliare (conte Geniadevsky), numindu-l Aamsky "un geniu cu picioarele strîmbe" sau pur și simplu Macabronsky autor al unei Balade simboliste macabre în care se citează parodic armonii imitative macedonskiene; pentru că făcea parte din gruparea de la Literatorul este vizat și poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
morgă și de stil"; Teodor Vârgolici crede a găsi explicații în planul biologiei și al socialului, remarcînd efortul fiului "de a-și depăși condiția de bastard, de a înlocui extracția socială umilă moștenită de la tatăl său printr-o iluzorie descendență nobiliară, plăsmuită cu uimitoare convingere intimă..."; Al George opinează că fiul ar reprezenta un construct edificat conștient prin negarea modelului generator: "este evident că Mateiu și-a conceput opera și și-a construit un personaj exterior și interior în oponență sau
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
o subțire ironie semnalată de presupuneri aparent inocente și relația oximoronică dintre substantiv și epitet ceea ce ar induce ideea unei mistificări a unei legende vii pe care maliția călinesciană o demistifică fără menajamente în continuare, așa cum I. L. Caragiale împrăștia fumul nobiliar ieșit din pipa fiului rătăcitor: Deși cu privirea cultă, rafinată, omul era prea rigid în protocolul mersului său ca să fie un aristocrat pur sînge. În lăsarea în jos a fălcilor sale era o afectare rece. Nu puteai să nu te
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cu rîie fanariotă acoperită de blazon bizantin, împăunat chiar în vremea cînd era silit să apară fără cea mai simplă decență vestimentară, ceremonios și protocolar, timid pentru că era orgolios peste măsură, sau orgolios ca să nu pară prea timid, cu fumuri nobiliare împrăștiate din pipele iluziei, cu preocupări de lucruri rare, subtile și inutile, cu risipă de cunoștințe prezentate sub forma paradoxului mistificator al tatălui său, în fața cărora competența oricui amuțea Matei realizase un personagiu pe care îl voia numai aristocratic, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cel care adevărată pasăre de noapte urăște zorile: "pe măsură ce se așterne vălul serii, renasc" căci "știu a prețui noaptea ca nimeni altul." În această atmosferă își desfășoară față de Cella Delavrancea și de tatăl său întreaga manie a unei imaginare grandori nobiliare: Se plimba prin salon cu mîinile la spate, ridica bărbia, își țuguia buzele [...]. Se oprea brusc, ne măsura condescendent, își ferea gîtul de gulerul înalt și scrobit, și continua să viseze cu glas tare la palatele strămoșilor din Urbino. Părea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
o scrisoare ce i-o expedia din stațiunea Travemunde: Delabaltica. Rangurile nu-l impresionează pe noul botezător, ba din contra am putea spune: Carol devine prin derivare succesivă Charles și apoi Șarla (în Șarla și ciobanii), Macedonski pentru pretențiile sale nobiliare Contele Geniadevsky, Aamsky sau Macabronsky, semnatar al volumului Primele gîngîneli ale puiului mamei... (citește Prima verba), Duiliu Zamfirescu din aceleași motive Zuiliu Damfirescu (cu varianta Damfiresco) sau Duilă (uneori Bucă), V. Alecsandri e dulcele bard de la Mircești, Olimpianul nostru, Conul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
fumuri aristocratice nemotivate, îi aruncă argumentul înghețat al originii, arătându-i moalele capului", adică, după Ș. Cioculescu "îl dezmeticește necruțător, spunându-i că se trage din neam de plăcintari albanezi"; totuși, "adolescentul își muncește fantezia cu visul compensator al obârșiei nobiliare" și abordează ținute pentru care nu este menajat nici de prietenii familiei: "...mănușile, gulerul, ghietele și pomada mi-au lăsat o impresie desagreabilă" (Delavrancea). Un alt măr al discordiei îl va constitui apetitul fiului pentru cariera literară ("Nenorocitul, cât i-
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
au fost străini atâți scriitori în ultimul veac, un Balzac, un Gobineau, un Ștefan George, l-au făcut pe Matei Caragiale să cultive închipuirea descendenței dintr-o veche și aleasă seminție." Din această adîncă perspectivă, ce tulburătoare rezonanțe își atașează nobiliarul portret din amintita nuvelă, eroul căreia consonează perfect cu idealul matein: "Mi-l închipuiam dar, răsfoind cu degetele lui subțiri cărți cu legături scumpe, în somptuoasa singurătate a odăilor cu oglinzi adânci, unde lâncezește o risipă de flori rare; ...ar
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
vieții și nu s-a sinucis după cum scrie în Jurnal "spre a nu umili printr-un gest laș o dată mai mult stirpea mea care a așteptat poate de la mine înălțarea de care predecesorii mei cunoscuți au lipsit-o". De pe poziții nobiliare a abordat și "formula căsătoriei din interes, obișnuită în cercurile aristocratice" (B. Cioculescu); în certificatul de căsătorie era înscris evident, după propriile declarații că "Domnul Matei I. Caragiale, major, necăsătorit în vârstă de ani 38 de profesiune literat" era "fiu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de-a întregul în artist" un artist din familia de autocrați estetici că "mai toți eroii izolează și dezvoltă cîte una din însușirile felului de a fi a povestitorului, prezent și prin atmosfera care învăluie întregul", indicele fundamental al eticii nobiliare fiind orgoliul "ca manifestare a tăriei de caracter și a respectului de sine", mîndria fiind cea care împodobește firea omenească; la cel pe care Vianu îl numește poet muzician, instinctul aristocratic s-ar putea recunoaște în farmecul singular și puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
coborîseră prapurele înstemate și una cîte una se stinseră cele șapte candele de la altar. Și plecam tustrei pe un pod aruncat spre soare-apune, peste bolți din ce în ce mai uriașe în gol." E, aici, mai mult decît rezultatul unei autosugestii a fabuloasei ascendențe nobiliare, e pana unui analist al sîngelui albastru (Ș. Cioculescu), chiar dacă acesta pare rafinamentul inutil al nobleței (Al. George), admirația nelimitată față de manierele aristocratice traducînd chiar snobismul matein materializat într-un monument de snobism, evident exagerare de tipul celor care îl
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
proiect pe care Pompiliu Constantinescu îl considera în parte utopic, pornind și de la experimentele singulare ale fiului căruia i se accentuează de tînăr "sentimentul ilegitimității, care i-a ascuțit sensibilitatea și a contribuit hotărîtor la mania heraldică și la snobismul nobiliar." (Silvian Iosifescu). Problematica e specifică și altor literaturi privitor la reprezentativitatea unor scriitori pentru spiritul francez, un critic formula întrebarea "care e definiția comună ce ar putea să se aplice deopotrivă lui Pascal și lui Voltaire, lui Rabelais și lui
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
s-a preschimbat într-o mască." Îndărătul unei măști, Mihail Sebastian regăsea o regală noblețe ("Scrisul său avea ceva regal prin noblețe") iar George Călinescu descoperea mai multe fațete ale unicului multiplicat în om, artist, personaj: "Mateiu Caragiale avea snobismul nobiliar, își alcătuia un blazon și vîna ordine străine, el care nu era în nici un chip aristocrat. [...] Cu Mateiu Caragiale se petrecea un fenomen de confuzie ereditară, caracteristică multor indivizi de pe acest pămînt, care, neputîndu-și determina arborele genealogic, se pierd în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
tratatele pe care le-a negociat, formula ca principală pretenție calitatea de monarh autoritar, cuvântul lui având putere de lege peste consiliul boierilor, și ereditar, puterea fiind transmisă automat urmașilor săi. În toate acțiunile lui a ținut seama de clasele nobiliare, și nu de popor. În film, trupele lui Mihai Titus arată ca „armata întregului popor”. La întrebarea lui Sigismund Báthory : „Câtă oaste ai ?”, Mihai Titus răspunde mândru : „Toată țara”. Nimic mai fals. Armatele organizate și conduse de Mihai Viteazul s-
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]