2,642 matches
-
de a fi anexat unui domeniu cu claritate delimitat. Portretistica plastică, blindată În propriile-i legi bine sedimentate În timp, prezintă avantajul unei raportări clare și rapide. Din păcate, ea nu este și o raportare pe de-a-ntregul relevantă. Fragmentarismul notației jurnaliere se află la originea unui cameleonism structural al textului, forțat să se reînnoiască ori măcar să se adapteze În funcție de presiunea temporală care-i condiționează existența. Rândul alb care separă o zi de alta, segmentarea aproape mecanică a porțiunii zilnice din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
regulă, În jurul a trei entități. Cea dintâi este o componentă morală. Este forma cea mai complexă, mai greu de supravegheat și de descifrat. Într-adevăr, cum pot fi aduse la același numitor și catalogate Într-o singură direcție a confesiunii, notațiile pline de disperare ale Virginiei Woolf și ariditatea unor note cvasi-contabilicești, din Jurnalul lui Liviu Rebreanu? Dar emfaza aproape adolescentină din notele lui Henri BeyleStendhal și patetismul rece al frazelor fără șir Înscrise În jurnalele lui Tolstoi? Dar tragismul cutremurător
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se pierde În precizie se câștigă astfel În consistență. Delegându-și competențele, scriitorul trece obligația reconstituirii autoportretului către cititor. În felul acesta, jurnalul acceptă jocul complex al ieșirii din sine. Mai Întâi, prin transferul și izolarea autoportretului psihologic În afara regulii notației zilnice (pentru că autoportretul este suma unor fragmente diseminate pe o perioadă lungă de timp) și apoi prin obligarea cititorului de a reconstitui, la lectură, adevăratele dimensiuni ale autoportretului. Deschiderea spre viitor Existând inițial ca o formă scrisă a persoanei Întâi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se Înalță la ipostaza de model și răspuns filozofic la Întrebarea privind identitatea profundă a scriitorului. Devenit personaj Într-un scenariu pe care nu-l mai controlează defel, autorul jurnalului intim se vede prizonierul ambiției nemăsurate de a face din notația lentă, de zi cu zi, literatură. Creație paradoxală, autoportretul se află mereu disputat de câteva timpuri greu de conciliat. Pe de o parte, el se subordonează spațiului retoricii, pe care o populează cu Întreaga sa gamă de ambiții și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de altminteri, În stare pură: nici un autor nu e capabil să noteze, Într-un jurnal intim, doar zbuciumul existenței sau doar fulgurația pură a ideii. Cazurile extreme, un Amiel, pentru prima situație sau Baudelaire, pentru a doua, rămân totuși rarisime. Notația aproape maniacală a lui Amiel, atent să capteze absolut totul, revenind de două sau mai multe ori pe zi la carnetul de Însemnări ori detașarea antiseptică a lui Baudelaire, de a nu lăsa În pagină nimic altceva decât rezultatul arderii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lipsește conștientizarea propriu-zisă a mobilurilor scrierii jurnalului. Teren de luptă cu propriile insuficiențe, neputințe și Îndoieli, jurnalul e, adeseori, pus sub semnul Întrebării de Însuși autorul său. Autorul-standard, Amiel, n-a fost ocolit de dubiile ce Însoțesc nespectaculozitatea aparentă a notației cotidiene. „La ce Îmi servește acest interminabil solilocviu?”, se Întreabă el. Percepând identitatea destul de precară a jurnalului (solilocviu nu e un termen care să indice o deschidere hotărâtă spre În afară, spre exteriorul lumii și al realității), el caută legitimitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
realitate. Dacă pentru Amiel utilitatea jurnalului intim se reduce, uneori, la rolul „gamelor” pentru pianist (mărturisirea e, În cazul lui, cel puțin abuzivă: el se pregătește, scriind jurnalul intim, pentru Însăși scrierea jurnalului intim! Cele șaptesprezece mii de pagini de notație cotidiană au acoperit cu totul discutabila-i operă științifică), pentru Gide aceasta e strâns legată de procesul creator ca atare. Ficțiunea este un extract de realitate, un eșantion al existentului, o formă de exprimare la fel de plauzibilă ca oricare alta. La
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În contrabalans, Încorsetat Între obligațiile scrierii zilnice, autorul dispune de un spațiu de manevră nelimitat. Libertatea nu e deplină decât din acest punct de vedere: stilistică, de formă, de conținut. Însuși ritmul scrierii rămâne la alegerea autorului. Ideală ar fi notația zilnică, uniformă și implacabilă. Inexistența prescripțiilor estetice nu Înseamnă și totala arbitraritate a redactării. Libertatea, atâta câtă e, aparține autorului. El dictează și ritmul, și tema, și stilul jurnalului. Dar, În egală măsură, el este scris de către propriile-i cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
puține jurnale intime dau o imagine strălucitoare a autorului. Și nu o dau, pentru că scriitura jurnalieră e, la nivel psihologic, o formă fundamental pasivă a scrisului: fără organizare, fără construcție, fără proiect vizibil al operei. Jurnalul trăiește din acumularea de notații, din ordonarea cronologică a Întâmplărilor. Din minima rezistență la imperativele creației. Între scrierea jurnalului și presiunea temporală se ivește o tensiune, În urma căreia autorul trece grija construcției pe seama timpului. Opțiune nu lipsită de ciudățenie, pentru că același timp care edifică ampla
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lucrurile spuse nu sunt fictive, iar cel ce vorbește se Înfățișează fără mască 54. De-mascarea este prima operație a trecerii de la subiectivitate la obiectivitate, adică de la literatură la jurnalul intim. Distanța impusă de către cititor se anulează odată cu cea dintâi notație de jurnal. Scrierea acestuia inversează până și tipul de relații Întreținute de scriitor și cititor, deturnând Însăși semnificația de adâncime a subiectivității. Jurnalul intim nu dă răspunsuri, chiar dacă satisface multe curiozități. El stabilește un anumit protocol al Întrebărilor. Dă relații
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pe de o parte și decurgând din impreciziile persoanei Întâi, pe de alta - le așază În aceeași categorie. La urma urmelor, strategia jurnalului intim vizează dorința de comunicare. Or, paradisul comunicării se poate foarte bine realiza și printr-o simplă notație fugară, și rescriind aceeași scenă, aceeași secvență, până la deplina ei impersonalizare. Oricum ar sta lucrurile, scriitura zilnică, Înfruntarea cotidiană a timpului, rămâne un ideal. De pildă, Charles du Bos scrie de mai multe ori pe zi, notând ora, minutele și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
efectul de real”, ci imaginea realului. Adică o formă de transcriere, de interpretare - o formă literară. Oameni de interior După cum se observă, practicarea jurnalului ține, În mod fatal, de intermitență. E imposibil de stabilit frecvența minimală sau cea maximală a notației. Din astfel de observații nu se pot trage nici un fel de concluzii lămuritoare: importantă e nu constanța practicării sale, ci „constanța proiectului”92. Adică amplitudinea voinței de a scrie. Nu de a face simplă analiză, simplă contabilitate a existenței, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
probă incriminatorie: "1457-1504: domnia lui Ștefan cel Mare. După o domnie plină de războaie, voievodul moldovean se închină și el turcilor"125. În lecția de sinteză dedicată "evului mediu românesc în viziunea cronicarilor" era din nou menționat, dar citarea acestor notații a fost comprimată insidios, ajungând la forma: "un anume Ștefan cel Mare [...] remarcat, în viziunea autorilor [...], exclusiv prin faptul că a comandat scrierea unor cronici de natură ideologică cu privire la domnia sa! (s.a.)"126. În aceeași pagină a manualului criticat se afla
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
de clasa a VI-a din 1989 elaborat în 1970, reeditat integral și în 1990 îl amintea în capitolul despre "formarea statelor feudale românești", printr-un succint paragraf dedicat luptelor din 1475-1476, dublat de o notă elogioasă sub portret. Ambele notații insistau asupra dimensiunii europene a domniei sale152. Întâlnim astfel de mențiuni și în câteva dintre manualele alternative de clasa a VI-a, apărute în 1998-1999153. De această dată, informația era pusă sub un titlu mai puțin autohtonist ("Imperiul Otoman și
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
fi putut să fie. Istoricul și, împreună cu el lectorul, se văd nevoiți să își accepte limitele de înțelegere, judecându-i pe strămoși cu mai puțină părtinire decât se obișnuiește 251. Tentația laudativă nu a dispărut complet și a produs câteva notații entuziaste, de extracție romantică, cum ar fi cele legate de portul popular. În opinia sa, privind cu atenție Columna lui Traian, oricine ar putea recunoaște: "cusătura cămășii femeilor dace, care se regăsește întocmai pe ia țărăncii române"252. Asocierea nu
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
VIII-a, uzitate din 2000, cuprindeau o lecție despre "războiul pentru întregire națională", urmată de o alta, despre "formarea statului național unitar"63. Informația era mai consistentă decât în manualele pentru cei mici și în fiecare dintre ele apăreau câteva notații despre intervențiile armate române în provinciile susceptibile să se unească cu regatul. Ideea dominantă era aceea de reacție legitimă la periclitarea ordinii publice, cel puțin așa cum se definea ea pe atunci, în accepția românilor. "Bolșevicii" în Basarabia și naționaliștii ucraineni
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
istorice". 66 Publicarea acestor clasici ai unui gen aparent facil și inofensiv, cum pare a fi literatura istorică pentru copii, nu este atât de neproblematică pe cât poate părea cititorului necunoscător. În paginile de însemnări ale lui G.T. Kirileanu găsim o notație concludentă: "14 octombrie [1955] Scriu Editurii "Tineretului" din București în legătură cu apariția broșurii "Stejarul din Borzești" de Eusebiu Camilar, scriitor și academician, făcând unele propuneri: 1) Ar fi fost bine ca între ilustrații să fie și poza vechii biserici a lui
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
IV-a, Editura Corint, București, 2006, pp. 38-39. Inedită pentru manualele din ultimele decenii este aici trimiterea la textul lui S. -Kirileanu, despre "faptele și vitejiile lui Ștefan cel Mare și Sfânt", text care imaginează secvențe din copilăria domnitorului. O notație și mai puțin previzibilă invitație deschisă la imaginarea unei forme de if history ne amintește că pe tronul țarilor ruși ar fi putut să ajungă un Mușatin, copilul fiicei lui Ștefan, căsătorită cu țarul Ivan al III-lea (Ibidem, p.
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a secolului al XIX-lea. Vezi Mirela-Luminița Murgescu, Între "bunul creștin" și "bravul român", Editura A'92, Iași, 1999, p. 192. Dar această "redescoperire" a fost girată științific de medieviști prestigioși, precum Șerban Papacostea, în op. cit., p. 71. 177 Aceste notații, cu greșeli de ortografie reale, au fost redactate, în 27 ianuarie 2004, de elevii clasei a II-a D de la Școala generală "Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Iași. Învățătoarea le-a cerut copiilor să răspundă pe loc și a colectat apoi
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
București, 2008, pp. 155-156. Dincolo de mesajul didactic, poemul a rămas o invitație la recitarea "artistică", un prilej pentru părinți de a se mândri pur și simplu cu talentele celor mici, indiferent de soarta reală sau închipuită a domnitorului. Într-o notație de jurnal din 1966, un scriitor trecea, pentru posteritate, performanțele copiilor săi în fața pomului de Crăciun: băiatul lui de șapte ani declamase "formidabil în intensitate și cu câteva pauze bine plasate, cu un surâs de încântare pe față, Mama lui
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
pornind de la axiome emoțional-identitare de genul "poporul român este unul din puținele popoare care și-a iubit și respectat întotdeauna armata sa" (vezi nota redacției, în "Revista de istorie militară", nr. 2/1990, p. 1). 89 După 1989 au apărut notații fugare, în cuprinsul unor grupaje de istorie interbelică, apoi câteva articole special dedicate operațiunilor militare din acei ani, cum ar fi cele semnate de Niculae Koslinski (1918. Episoade inedite la gurile Dunării, în "Revista de istorie militară", nr. 3/1993
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a proclamat unirea Transilvaniei cu România, iar curtea regală s-a reinstalat în capitala eliberată. 110 Ibidem, p. 133, 136. 111 Mulți dintre martorii și actorii acelor evenimente au lăsat însemnări personale încă neuniformizate de canonul istoric "tradițional". Astfel de notații au fost strânse în volumul citat, al lui Ștefan Ciobanu, apărut inițial în 1928 (314 p.) și apoi într-un alt volum, coordonat de Ion I. Nistor, apărut în 1938, sub titlul Amintiri bucovinene din vremea unirii. Acesta din urmă
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
am putea fi ajutați prin o cooperare în Rusia" (Mareșal Alexandru Averescu, Notițe zilnice din războiu, 1916-1918, ediția a III-a, Editura "Cultura Națională", București, 1935, p. 283, 291). 118 Generalul Henri Berthelot, op. cit., p. 266, 272, 276. 119 În notațiile sale zilnice, scopul militar și politic al intervenției lui Berthelot se contura cu greu. Primele sale propoziții despre cele întâmplate în 1918 sunt: "1 octombrie [...] Clemenceau mă trimite să ridic România la luptă [...]. Îi spun că acest lucru îmi displace
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
au fost monopolizate mai târziu de televiziune. Aceste observații arată că dimensiunea semiotică, tehnologică și culturală poate influența potențialul narativ al medialității în moduri diferite și cu extensii variabile. Ceea ce contează însă ca mediu pentru cercetarea narativă este, dincolo de aceste notații, conexiunea cu exigențele care fac diferența în relație cu ceea ce spun sau nu spun narațiunile, cu modul în care sunt prezentate, cu motivul pentru care sunt comunicate și cu modul în care este trăită experiența narativă. Aceste exigențe narative sunt
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
că trăsăturile, tușele, liniile sau muchiile din aceste reproduceri nu au fost create, ca în cazul originalelor, de forțele active din traiectoria mișcărilor, ci de presiunea perpendiculară a mașinii de imprimat sau din fluidul amorf de ipsos. Din perspectiva acestor notații despre grafologia artei și despre imaginea care poate fi denumită, ca și scrisul de mână, prin scriitură și care, ca și scrisul de mână, este un fel de diagramă vie de forțe artistice, se poate spune că la Petrașcu picturile
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]