9,947 matches
-
Câți ani să fi avut eu atunci? Urc scara plină de miasme și, în întunericul deplin, nu-mi dau seama câte paliere am trecut; mai trec de un palier, cotesc și încep să urc, dar brusc simt în pulpe o oboseală stranie care nu-mi permite să merg mai departe; e semn sigur că pe palierul pe care tocmai trecusem se află ușa de la apartamentul nostru. Cobor; mă gândesc cam în ce parte se află ușa care-mi trebuie, apoi mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se apere. Trase adânc aer în piept și țipă din toate puterile. Urletul său prelung se frânse apoi brusc în întunericul ce se prăbușea de sus peste el. 4 Jetul rece de apă îl lovea cu putere, scoțând din el oboseala drumului. Într-un târziu închise robinetul și păși dincolo de margi nea căzii. Din cuierul de pe spatele ușii de la baie luă prosopul aspru și se frecă energic pe tot corpul. Își puse schimburile curate și ieși în cameră. Nu apucase încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putut apare acolo. Locurile erau sălbatice, se cunoștea că nimeni nu mai trecuse pe acolo de ani buni. Terenul cobora ușor, după care, zona defrișată din stânga lui se termină brusc. Mai departe, pădurea se întindea iarăși spre vârf. Îi trecuse oboseala și respirația îi revenise la normal. Se opri puțin rezemându-se de trun chiul unui copac. Liniștea din jur îi dădea un sentiment reconfortant. Doar sunetul slab al acelor de brad ce cădeau de pe crengi tulbura tăcerea. Peste el, venind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu se putu el abține să adauge. Am înțeles, să trăiți! răspunse Pohoață pocnind din călcâie. 14 Reflexele roșietice ale focului încetaseră de mult să se mai zărească dincolo de peretele de pânză al cortului. Lângă el, Solomeia adormise, doborâtă de oboseala și zbuciumul zilei trecute. Femeia sforăia ușor, cu gura întredeschisă. Gemea în somn răsucindu-se agitată de pe o parte pe cealaltă. Nici Strugurel nu era odihnit, peste zi starostele îl pusese la treabă alături de ceilalți bărbați ai șatrei la spălat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Urcase în camera lui și se trântise îmbrăcat pe pat. Retrăise în memorie evenimentele petrecute, dar ideea refuza să iasă la iveală. Era sigur că informația se afla acolo, în mintea lui, numai că n-o putea scoate la lumină. Oboseala îl doborâse și somnul îl furase pe nesimțite, ațipind fără să vrea. Se trezise speriat, sărind imediat în picioare. Se repezise la fereastră, privind cu teamă afară. Nu întâr ziase, încă era lumină, seara nu începuse să coboare peste munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo și lucrul acesta era destul de dificil. Își aruncă ochii în jur căutând ceva de care s-ar fi putut ajuta ca să urce până la zona alterată a stâncii. O scară ar fi fost foarte bună, dar de unde s-o ia? Oboseala ultimelor nopți nedormite începea să-și spună cuvântul. De ce îi trebuia o scară? Doar avea toiagul cu care se putea ridica oriunde voia. Încă nu se obișnuise cu gândul că era un paznic și se putea bucura de niște avantaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Adevărului. Nici vorbă de peisajul selenar de mai înainte și ceața groasă în care plonjase care se întinsese peste tot. Nu pricepea ce se întâmplase. Visase? Să-și fi pierdut cunoștința și să fi plonjat într-un coșmar? Poate din cauza oboselii i se întâmplaseră toate acestea? Condusese toată noaptea spre Baia de Sus, după care lucrase în cimitir noaptea următoare și apoi, tot fără să se odihnească, venise aici. Nu, exclus! Nu era prima oară când nu dormea două nopți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și simplu l-au pontat absent nemotivat și, după trei zile, i-au desfăcut contractul de muncă. Atunci m-am hotărât să merg acasă la Vișinescu. Ți-am spus ce am găsit acolo. Inspectorul rămase tăcut. Era sleit de puteri. Oboseala își spunea cuvântul, îl durea capul și își simțea pleoapele grele. Câteva ore de somn i-ar fi prins foarte bine, înainte de a porni din nou pe munte. Urma o noapte grea. Trebuia să închidă la loc vâlva în bârlog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sa urma să dea roade. Poate că în noaptea aceea Calistrat nu avea de gând să plece de acasă. Se rezemă ușor de zidul casei, respirând adânc. Parcă avea nisip sub pleoape, era nedormit de multă vreme și îl ajunsese oboseala. Își scutură repede capul, străduindu-se să rămână cu ochii deschiși. Nu avea voie să ațipească nici o clipă. Tresări, devenind dintr-o dată atent. De dincolo de ușă răzbă teau niște lovituri înfundate. Nu auzise pașii bătrânului, zgomotul făcut de toiagul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acum foarte bine ce are de făcut, planul său era gata și ardea de nerăbdare să înceapă să-l pună în aplicare. Se ridică și se dezbrăcă de tot. Intră în baie și se spălă îndelung, îndepărtând odată cu apa, toată oboseala zilei trecute. Se bărbieri și își puse un rând de haine curate. Ieși apoi din cameră, îndreptându-se spre apartamentul lui Mihailovici. Intră fără să mai aștepte vreun răspuns la bătaia sa formală în ușă. Știa că Vlad încă doarme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
moment dat, se va întoarce spre el. E drept că acum avea toiagul, putându-se apăra de un eventual atac, numai că acesta îl apăra câtă vreme era treaz. Va veni totuși un moment în care, vrând-nevrând, îl va răzbi oboseala și va adormi. Nici nu voia să se gândească ce se va întâmpla atunci. Se hotărî să se apropie de ieșire. Nu-și făcea nici o iluzie, dar trebuia să încerce să deschidă capacul. Poate că va reuși să învingă rezistența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În glod, darămite o căruță greoaie la care erau Înhămați doi cai povarnici și silnici. Pe locul din față, fără coviltir, stătea un domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într-o mînă, ca un căruțaș destoinic, Înfășurînd ambele curele În palma sa mare, Într-o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mînă strîngea biciul, nou-nouț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Gospodarul era-ntr-un costum de tweed englezesc (căci nu trebuie să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed englezesc, dar cu-n alt desen. În măsura În care aparențele nu Înșală, și În ciuda oboselii evidente, dădea impresia unui om mulțumit de sine, nu din pricina biciului cumpărat (era un fleac), ci fără Îndoială și a treburilor bine făcute. Fiindcă (vezi Doamne!) era și asta o Împlinire, să-ți Înscrii fiicele la gimnazium, printre copiii „de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
timpul să mergem la culcare. MÎine ne așteaptă o zi grea... Domnilor, permiteți-mi să vă atrag atenția, afară s-a crăpat de ziuă.“) CÎnd X Închidea cartea - acum deja subliniată și Însemnată pe margini - afară se făcuse ziuă. În pofida oboselii, nu putea adormi. Așteptă ora zece ca să telefoneze domnului Graves, corespondentul ziarului Times. 11. În luna august a anului 1921 cotidianul londonez Times - același care În urmă cu aproape un an era uluit de forța de anticipație a Conspirației, Întrucît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dimineții mi-a dezmierdat fereastra și ochii mei istoviți au alunecat peste ultima filă. M-am Întins În penumbra albăstrie a zorilor cu cartea pe piept și am ascultat rumoarea orașului adormit picurînd peste acoperișurile presărate cu purpură. Visul și oboseala Îmi băteau la ușă, Însă m-am Împotrivit să Închin steagul. Nu voiam să pierd vraja poveștii și nici să spun adio personajelor sale. Odată, l-am auzit pe un client obișnuit al librăriei tatei zicînd că puține lucruri Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
tăcere. M-am lăsat să cad Într-unul din scaunele din sufragerie. Privirea Îmi căzu În pămînt. — Îmi spui pe unde ai fost? — Am umblat. — Am tras o spaimă de moarte. Nu era mînie În glasul lui, nici măcar reproș, doar oboseală. — Știu. Și-mi pare rău, am răspuns. — Ce-ai pățit la față? — Am alunecat prin ploaie și am căzut. — Ploaia aia trebuie că avea o lovitură de dreapta zdravănă. Pune-ți ceva. Nu-i nimic. Nici nu simt, am mințit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
a răspuns că după nimeni. Că toate personajele lui erau el Însuși. — Atunci, dacă cineva ar voi să-l distrugă, ar trebui să distrugă poveștile și personajele astea, nu-i așa? Înflori din nou zîmbetul acela abătut, de Înfrîngere și oboseală. — Dumneavoastră Îmi amintiți de Julián, zise ea. Înainte să-și piardă credința. — Credința În ce? — În tot. S-a apropiat În penumbră și mi-a luat mîna. Mi-a mîngîiat palma În tăcere, ca și cum ar fi vrut să-mi citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un bazin comercial. în timp ce, în 1598, China îi învinge pe japonezi în Coreea fără ca totuși să le ocupe țara îacest lucru se va repeta de încă trei ori și va fixa niște reguli esențiale pentru viitor), Genova dă semne de oboseală: orașul nu mai are suficiente resurse umane și financiare pentru a ține piept concurenților ei pe toate fronturile. Lipsită de armată, ea nu-i poate împiedica pe olandezi, în sfârșit liberi, să preia controlul noilor rute ale Atlanticului și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
cu fugiții, a plecat în concediu și ne-a lăsat pradă păduchilor, iar acum, că aveam ocazia să plecăm de aici, nu-i e rușine să ne închidă ușa-n nas. Existau crize de nervi, copii plângând, bunici palizi de oboseală, bărbați exaltați cărora li se terminaseră țigările, femei istovite care încercau să facă un pic de ordine în disperatul haos familiar. Ocupanții uneia dintre mașini au încercat să facă stânga împrejur și să se întoarcă în oraș, dar au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
publicitate și ei răspund că da, domnule, și din cea mai bună care există. Aceste întâmplări fericite îi dădură un suflet nou comisarului, ca printr-o pasă de magie, din cea albă, nu din cea neagră, făcură să-i dispară oboseala, e un alt om acesta care înaintează pe aceste străzi, e alt cap cel care gândește, văzând clar ceea ce înainte era obscur, modificând concluzii care înainte păreau de fier, iar acum se sfărâmă între degetele care le pipăie și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
inimă și de ceilalți. Smulsese spada din mâna unuia din oameni și Își croia drum secerând plantele cu avânt, cufundat În apă până la genunchi. Pâraie de sudoare Îi curgeau pe trup, dar emoția descoperirii părea să Îi fi alungat orice oboseală. Nu izbutea să vadă Încotro se Îndrepta. Apoi mai izbi o dată și se opri tresărind, În timp ce, În spatele său, se ridicau strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
celălalt. Se pare că măcar domnia ta izbutești să ieși, noaptea... Dante se Întoarse dintr-o dată și făcu câțiva pași spre bărbatul acela. Sângele Începuse să Îi zvâcnească În tâmple cu vuietul unei cascade. Vederea Îi era și ea Înnegurată de oboseală și de starea de rău. Virtuțile Îi cedau, Își dădea seama de asta cu detașarea unui observator străin, În timp ce Își Întindea mâinile spre interlocutor, care se grăbi să coboare spre corpul de gardă. - Doar nu ești gelos pentru curva dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
epuizat pe pat, lunecând În sfârșit În somn. 2 7 august, dimineața târziu Îl trezi o lumină tăioasă, care Îi bătea În ochi. Soarele urcase deja sus pe cer, Însă nici măcar clopotul de ora a treia nu reușise să Învingă oboseala pe care o Încerca el. Își petrecuse toată ziua dinainte pradă unei febre populate cu vise. Se ridică În șezut. Odaia se rotea În jurul său, legănându-se precum corabia care Îi străbătuse vedeniile În chip obsedant. O chilă neagră, Înțesată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care se exercita justiția În acel oraș. - Poate că n-ar fi rău să Îl ascultăm. Vreau să Îl interoghez. Ai grijă să nu plece. La Priorat, În primele ore ale după-amiezii Probabil că ațipise pentru câtăva vreme, Învins de oboseală. Se ridică din pat cu mintea Încă Învolburată, stăpânită de imaginile din vis. Deschise larg poarta chiliei și ieși În portic, respirând cât Îl țineau plămânii. În aerul după-amiezii Începea să se simtă ceva din umezeala nopții, dar nu Îndeajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ședere printre Îngeri, acea revenire la convulsiile vieții o umplea de durere. Călugărul se pare că observase și el acele semne de umană istovire. Se apropie și, cu un gest afectuos, Îi atinse umărul dezvelit, parcă voind să Îi aline oboseala. Relicva păru să primească atingerea mâinii ca pe un semnal precis. Imediat se cufundă În tăcere, Închizând ochii și gura și readucându-și Încetișor brațele peste piept, ca pentru a-și ocroti sânul delicat În somnul care Îl aștepta. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]