2,067 matches
-
acces la memoria lumii) și Mahanga (cel care organizează cosmosul, fiind simbolul sufletului universal). Simbolurile care reprezintă acest pământ Sacru al soarelui sunt: muntele, peștera, insula, axa lumii, labirintul, graalul. Textul lui Blecher preia unul dintre aceste simboluri în mod obsesiv, cel al grotei, peșterii, oferind astfel lectorului posibilitatea unor multiple interpretări. Grila simbolică ar ajuta și la o înțelegere aprofundată a bivalenței spațiului blecherian. Astfel, spațio-temporalitatea în romanele lui Blecher are un punct comun, în sensul că avem odaia celui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Inversând rolurile, Munch va scrie poezie, iar Strindberg va fi preocupat, o perioadă, de fotografie. În artele secundare, cei doi prieteni-dușmani au aceeași preocupare: ,,disecția sufletului", creată din inimă, în cel mai intim mod posibil. Distorsionarea realului implică în mod obsesiv, în primul roman al lui Blecher, o percepție cu totul aparte asupra eului. Astfel, am putea spune că lumea se schimbă, iar odată cu ea și eul narator. Proiecțiile imaginare ale eului narator au o trăsătură comună: imaterialitatea. ,,Metafora obsedantă" a
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
este în primul rând tentația de explorare a subconștientului uman. Blecher încearcă să surprindă mecanismul real al gândirii într-o situație limită a existenței lui. Influența poeticii suprarealiste se observă încă din paginile Întâmplărilor în irealitatea imediată, în fascinația aproape obsesivă pentru artificial, pentru kitsch, lumea întreagă fiind un imens panopticum, dar și în asemănarea pe care, de exemplu, Andreea Răsuceanu o menționa în Observatorul cultural dintre ,,omul-carcasă" al lui Dali și ,,corpul-vid" al lui Blecher: Dubla natură a corpului-cavernă temniță
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
explice simbolul lui "Dumnezeu" cu ajutorul simbolisticii sub-conștiente. Termenul de "subconștient" nu este însă decît un mijloc de localizare a intențiilor motivante, în măsura în care acestea evită controlul conștient: fantasmele rătăcirii, iluziile pseudo-consolatoare, care, refulate datorită faptului că sînt supraîncărcate cu culpabilitate, reclamă obsesiv satisfacerea lor ireală, căutată în jocurile vane ale imaginației exaltate patologic. Este oare simbolul lui "Dumnezeu", așa cum pretinde Freud, un produs al refulării, al unei imaginații patologice, o iluzie pesudo-consolatoare? Luarea unei poziții față de concepțiile freudiene asupra funcționării intime a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
banala lăcomie, descărcarea fără scrupule a dorinței perverse (amoralism), în ceea ce privește dorința, ea reușește să transforme angoasa culpabilă a supraconștiinței într-o angoasă frizînd fobia, în remușcări sterile, și, atunci cînd ea conține acumulări prea mari prin refulări repetate, se descarcă obsesiv pornind de la onirismul subconștientului fie printr-o explozie simbolic mascată de dorința perversă, fie prin ilogismul simbolic al ceremoniilor de purificare. Moralismul și amoralismul sînt tentative false de armonizare: primul prin refularea dizarmoniei culpabile, iar celălalt prin falsa justificare banală
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Contrariul libertății nu este determinarea, ci obsesia subconștientă (terminologie utilizată în psihiatrie pentru un anumit tip de nevroză, folosită aici pentru ansamblul deformărilor psihopatice). Toate manifestările subconștiente conțin elementul obsedant al exaltării imaginative a dorințelor, care, refulate (nervozitatea) sau realizate obsesiv (banalizarea), nu încetează să-și exercite puterea de fascinație devenită incontrolabilă. Datorită acestei situații, omul obligat biogenetic să delibereze înainte de a acționa, ar trebui să încerce să obțină individul controlul deliberării intime, legal comună tuturor, dar individual nuanțată, diferit acoperită
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a rațiunii devenind ea însăși un obiect de cult, de credință. În L'Avenir de la science, Renan își propune explicit să inculce credința în rațiune, considerîndu-se un preot de tip nou. "Știința este religia mea", va repeta el în mod obsesiv. Lumea îmbunătățită prin știință va fi regatul spiritului, "domnia fiilor lui Dmnezeu". Concepția lui Renan seamănă mult cu proiectele și teoriile lui Saint-Simon și Auguste Comte, față de care a avut însă tot timpul o atitudine condescendentă. Comunitarienii acuză faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
22). El ne oferă imaginea glorioasă a plenitudinii Ființei și modelul de urmat pentru schimbarea condiției existențiale a umanității. El a eradicat bolile condiției uma-ne prin răspîndirea pneumei, a spiritului către suflet și minte. Harul său tămăduitor eliberează de atașamentul obsesiv față de lucrurile materiale și mentale, oferind, în schimb, eliberarea spirituală. Ca și hinduismul sau budhismul, gnosticismul consideră că mintea omenească sălășluiește într-o lume iluzorie autocreată, din care se poate elibera prin gnosis: "Izbăvirea desă-vîrșită este perceperea însăși a măreției
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
poeziei, a literaturii nu mai sunt aceleași ca mai înainte. El e cel mai mare explorator al vieții mentale de la Sigmund Freud încoace. Dar drumul pe care l-a urmat este foarte diferit de cel al lui Freud".5 Aproape obsesiv, cei care încercau să marginalizeze valențele demersului psihanalitic invocau eseul Noua structură și opera lui Marcel Proust, scriitorul manifestându-și aici mefiența în legătură cu posibilitățile freudismului de a sonda psihicul uman și, implicit, domeniul literaturii. E însă foarte probabil ca autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
poeți ai timpului...hrănit cu oțet, fiere și dezgust de contemporani, a dus tăcut țeava rece pe inima caldă și stupidă și a domolit-o, sfărâmând-o. Noapte bună, poet smintit și cumsecade."244 Schema abuliei poetului, reiterată îndeajuns de obsesiv în textul narativ, devine o reprezentare arhetipală a mitului eminescian: "Mai ales în ultimele săptămâni din viață, ți-era milă să-l privești. Parcă se rupseseră în el resorturi, parcă organele nu-i mai funcționau. Era cu mult mai rău
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
sunt importante. Golemul este martor la săvârșirea Genezei, aspect lesne de demonstrat la Eminescu și poetul Ladima. Hyperion "Vedea ca-n ziua cea dintâi/ Cum izvorau lumine//", în timp ce majoritatea poeziilor din paratextul romanului Patul lui Procust abordează cosmogonia ca temă obsesivă. Apoi, Golemul nu are grai, se rostește pe sine fără ca oamenii să reușească a-l înțelege. Este constrâns astfel să nu deconspire o mare taină divină, să o cunoască, dar să nu o împărtășească altcuiva. Acesta ar fi o cu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
din epilepsie, din oligofrenie. Pe deasupra, există o relație evidentă între normalitate, boală psihică și limbaj. Iată câteva corelații amplu prezentate de St. Stössel și D. S. Ogodescu: •eșuarea operațională a epilepticului; • eșecul valorizării la depresiv; • însingurarea schizofrenului; • șurubul infinit al eșuării obsesive; • descentrarea isterică de la sensul major la determinanți; • lumea amorfă a oligofrenului 178. Drept consecință, subiectul nu se poate integra în colectivul grădiniței (școlii) de masă și are nevoie de asistența de specialitate. Cum în nevroză precumpănește "defectul de comunicare și
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
fornicații în grup, sub aceeași grilă a unui realism devastator. Nimic gratuit în abordarea derapajelor psihofiziologice, în tonul burlesc de carnaval al cruzimii, al măștilor dezînsuflețirii. O mare parte din dialoguri și descripții au gustul aforismului, ca de pildă: Căutarea obsesivă a purității este pentr·u creație o sinucidere", astfel încât nu trebuie să ne mire că hrana spirituală a cititorului postmodern poate fi un cocteil de Purcell și Prince. Anxiosul, febrilul, cinicul contratimp în care se agită personajele capătă o și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
telepatic la nivel de temperament, o transmigrare controlată ce ar fi răspândit "în trupul motanului voluptatea tristeții de a fi, secretând germeni de melancolie, contaminându-l cu setea maladivă de nefericire ...". Doctorul este un suflet psihanalizabil, bântuit de vise erotice obsesive cu mireasa moartă, soră a lui, deși el era singur pe lume, ceea ce îi sporește până la paroxism sentimentul de jucărie a mașinațiunilor biologice, dar și misoginia. Moartea motanului în urma perfuziilor sistematice de sânge, dovedind "incompatibilitatea flagrantă între sufletele ce coexistaseră
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și erosul. Preeminența Logosului în lirica lui Liviu Antonesei poate fi justificată de varii motive poetice sau trăsături formale. Între ele: componentele poematice de influență și expresie modernistă, topite într-un aliaj semantic în care metalul dominant este moartea cuvântului; obsesiva invocare a "Cuvântului profetic", revelator de lumi semantice; căutarea asiduă și, imediat, refuzul iluminării (rimbaudiene?) prin cuvântul ce dă glas "splendidei străluciri a/ dezastrelor intrapsihice, interpsihice, intens specifice,/ cu adevărat ospifice" (Fragmente alese din viața de zi cu zi a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
după ferestrele/ înflorite alb din minodora". La fel ca aici, discursul poetic specific întregului volum intenționează să traseze linii de continuitate între sferele de existență identificabile pe axa orizontală a universului, dar și între trecut și prezent, în numele unui aproape obsesiv ideal al unității (nu foarte străin de idealul basarabnicolescian, la care Paul Gorban va face referire într-un text din Submarinul karmei). Căci, oricât de racordat la actualitatea imediată ar putea să pară, la o lectură neglijentă, poetul, prezentificarea lui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
plăcere uriașă, o voluptate a construirii de scenarii atemporale, în care actantul e în aparență altul. Am văzut, încă din trecerea în revistă a elementelor paratextuale, că alterii pentru care optează, în această tentativă de alienare conștientă de un sine obsesiv, proces paradoxal însă transformat în exact opusul său introspecție, clarificare și validare de sine sunt în general purtătorii unui mesaj existențial binecunoscut, așadar provocator ca virtualitate re-interpretativă: Fedra, Hipolit, Iona. În spatele tratărilor poematice ale Carmeliei Leonte se ascunde un cod
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Carmelia Leonte optează exclusiv pentru lirica religioasă, convertindu-și de fiecare dată spațiul poematic într-un spațiu al întâlnirii cu alteritatea radicală, cea divină. Astfel se explică apariția, în texte, a unor elemente de gnoze animiste și în special revenirea obsesivă a unei scenografii epifanice sau hagiografice: poeme precum Oul, Copilul Soarelui, Mama Copilului, Ochiul conțin litanii întunecate, dar sfâșietoare, în care decorul, recuzita și scenariul rugăciunii configurează un spațiu textual menit parcă exclusiv conceptualizării sacrului. Dumnezeu cel viu este, practic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
brumă/ beau aer mănânc aer sunt singur ocolit/ paznicul lumii la recolta postumă". Autosuficiența, captivitatea într-un fel de perfecțiune bizară, tristețea irepresibilă cauzată de conștiința înzestrării cu un har care condamnă la solitudine, iată unele dintre trăsăturile sau atitudinile obsesive ale creatorului marca Ioanid Romanescu, așa cum va apărea el configurat de-a lungul unei creații parcă inepuizabile, dacă luăm în calcul cel puțin volumele antume ale "marelui visător" ieșean, de la Presiunea luminii (Editura Tineretului, București, 1968) și până la Paradisul (Editura
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al singurătății" (Pieta), despre o rigoare autoimpusă, fără mari rezerve: "să taci/ și în singurătate absolută" (***) sau despre o despărțire trufașă de lume: "adio, tuturor adio,/ doar umbra mea vă mai salută" (Ploaia de pe manuscrise). Astfel de idei se repetă obsesiv, dovedind că Eugen Simion avea dreptate să descopere, dincolo de "limba, gesticulația și răsfățul de sine" al lui Ioanid Romanescu, "o mare timiditate și un complex al singurătății mândre". O atitudine firească, s-ar putea spune, a celui care tinde spre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
explică Bloom. Dorind să-și făurească un glas original, drumul său e îngreunat de propria anxietate a influenței, o patologie din zona melancoliei: A fi subjugat de sistemul vreunui precursor, precizează Bloom, inseamna a-ți inhiba creativitatea, raționând și comparând obsesiv propriile opere cu cele ale precursorului. Influență Poetica este așadar o boală a conștiinței de sine.529 Tentativă lui Quasimodo de a se feri de morbul înrâuririi să nu uităm că apariția primelor sale volume fusese umbrită de numeroase acuzații
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cosmică, după cum apreciază istoricul român al religiilor, iar din timp în timp se simte nevoia unei revigorări. Prin intratextualitate, "autorul, într-un dialog cu el însuși, lasă ușor să se întrevadă, prin jocul adesa involuntar al reluărilor și variațiilor, figurile obsesive ale imaginarului său" (Vaillant:1992, 113). Faptul că autorul revine pentru un plus de nuanțare la anumite imagini îl ajută pe cititor să traseze hărți intratextuale de la un nod textual la altul. Desenul care apare astfel dezvăluie un peisaj sufletesc
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cojița unei alune, cânta subțire și frumos, de stai îndrăgit de el... ([Archaeus] Eminescu: 2011, II, 205). Prin intratextualitate, autorul, într-un dialog cu el însuși, lasă ușor să se întrevadă, prin jocul adesea involuntar al reluărilor și variațiilor, figurile obsesive ale imaginarului său (Vaillant: 1992, 113). Urmărind seriile intratextuale și constelațiile lor, vom percepe figuri obsesive ale imaginarului prozei eminesciene sau, în termenii MER, modele exemplare. (H6a) Adâncimea mea tu o ai în tine, numai încă nedescoperită. Crezi c-ai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
205). Prin intratextualitate, autorul, într-un dialog cu el însuși, lasă ușor să se întrevadă, prin jocul adesea involuntar al reluărilor și variațiilor, figurile obsesive ale imaginarului său (Vaillant: 1992, 113). Urmărind seriile intratextuale și constelațiile lor, vom percepe figuri obsesive ale imaginarului prozei eminesciene sau, în termenii MER, modele exemplare. (H6a) Adâncimea mea tu o ai în tine, numai încă nedescoperită. Crezi c-ai pricepe ceea ce zic dacă n-ai fi de firea mea? Crezi că te-aș fi ales
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care numai Eminescu era în stare, problema "cuadraturii cercului", a devenirii infinitului în finit, adică în linia cercului care este "linia" adevărului" (ibidem, 107)80. Pompiliu Crăciunescu (2000, 69 et all.) reproduce desenul "quadraturii cercului" și îl relaționează la preocuparea obsesivă a lui Eminescu, mai ales în intervalul 1880-1883, pentru definirea individului (am adăuga, pentru înțelegerea și salvarea lui de la relativism): "Ineditul acesteia [...] constă în dominanța ideii de tensiune dinamică (s.a.) pe care, sugerează Eminescu, orice entitate o presupune". Individul este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]