1,335 matches
-
ajungem la 100 de ani, toate, numai Ierimia Nechita din Cernăuți le știe și le spune în almanah. Scria și publica și versuri: despre Dorul vieții, Secretul viselor, despre parale și orașul industrial, despre Viorica și Vântul, despre O fantezie, oftat, lucruri bune și rele, Din iarnă-n iarnă, despre „Ce zicea Eminescu despre femei” și „Când e bucuria mare cu ... soacra.” Snoave, sfaturi pentru copii, mame și pentru prevenirea îmbolnăvirilor, sfaturi casnice, leacuri de casă și folosirea plantelor medicinale, vrăjiturile
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
tot restaurantul începe să aplaude. — Nu, nu, stați, oamenilor ! Stați, și așteaptă să se facă mai liniște. Să mă mai dreg puțin, domnilor și doamnelor. Permiteți-mi să vă prezint un tânăr aspirant care vă va bucura c-un cântec. Oftaturi și câteva huiduieli din sală. Urmate de un chiot de bucurie al lui Pribeagu, care i-a acoperit pe toți. — Haideți, distinși domni, doamne și domnișoare... Cum să se nască artiști noi dacă nu sunteți îngăduitori cu ei ? Cine știe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
a lumii. O perioadă cu meciuri de fotbal trăite la intensitate maximă, atunci când CFR-ul întâlnea pe Venus sau bătea o echipă din provincie ; cu pariuri pierdute pe ultima sută de metri la Hipodromul de la Băneasa în fiecare weekend și oftatul câtorva mii de oameni care cu nici cinci secunde mai devreme au crezut că își vor lua un automobil, iar acum prin binoclu văd cum favoritul lor cedează ; cu mult alcool și petreceri fără sfârșit, de unde nu lipsesc nici opiul
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de alergiile mele. Mi-e nasul înfundat și de-abia respir. Din cauza...lor. Am făcut o pauză, știind că nu eram prea convingător. Hei, fac și yoga, am chiar un profesor. Asta da reabilitare, nu? Se dădu bătută cu un oftat. - Ai auzit vreodată de Harrison Ford? - Superfaimosul și altădată popularul actor? - Îi place cum ai cizelat Spre părerea mea de rău și vrea să discute cu tine despre un scenariu. Va trebui să mergi acolo să te întâlnești cu el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a face cu tata, cred, și toți băieții ăia dispăruți de-acasă mă sperie de moarte și-mi declanșează conflictele astea psihice uriașe. Am făcut o pauză, în mijlocul perorației. O, și labradorul nostru crem mă urăște teribil. Am scos un oftat imens. Așa că am destule pe cap - mai slăbiți-mă. După care m-am întins după foaia pe care o ținea în mână: Dați-mi-o. O ținea ferm, scrutându-mă încruntată. Continuam să trag. Ea n-o lăsa din mână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și distant astăzi, am spus. - Vreau o alocație mai mare, a fost răspunsul lui. - Cred că dacă-ai fi mai prietenos, asta s-ar putea rezolva rapid. - Adică ce vrei să spui? - Nu mama ta are grijă de alocație? Un oftat imens emană din el. - Mami nu mă lasă să stau în față, repetă Sarah. - Dar tati crede că e în ordine. Plus că pare foarte confortabil. Și vrei să încetezi să înfuleci Skittles în halul ăsta? Treceam pe lângă o monstruozitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Dintr-odată l-am auzit pe Victor lătrând în curtea noastră. - Mimi nu vrea ca Hanson să mai joace Doom. - De ce? întrebă cineva. - Zice că e un joc de care se folosește armata Statelor Unite ca să-i instruiască pe soldați. Un oftat din rărunchi. Singurul lucru care separa casa noastră de cea a lui Allen era un gard viu foarte scund, dar casele erau atât de îndepărtate una de alta, încât orice reclamație privitoare la o eventuală lipsă de intimidate devenea nerelevantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
da seama după expresia de pe fața ei că ecranul putea să fi devenit complet alb. Eram pe punctual de a mă apleca să mă uit, dar a mai apăsat câteva taste. Am înțeles că lucrurile deveneau complicate când am remarcat oftatul ei repetat. (N-ar fi trebuit să vii niciodată în Midland. Ar fi trebuit să rămâi în New York. Veșnic.) - Nu găsesc nimic cu Clayton, zise ea, strâmbându-se. („Sunt student la colegiul acesta.“) - Zicea că e în anul întâi, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
crede. Închisesem ochii și am început să vorbesc înainte ca el să termine. - Vreau să spun că nu sunt dezechilibrat. Poate că sunt, hm, puțin, dar nu sunt periculos sau bolnav. - De asta încă nu sunt sigur. Miller scoase un oftat, lăsându-se pe spate și încrucișându-și brațele. Mai e ceva ce nu-mi spui? - Nu știu mai mult. Am ridicat mâinile, predându-mă. - Ai avut vreodată vreun episod psihogen, domnule Ellis? întrebă Miller. Ai fost vreodată victima vreunei halucinații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Ăăă, Patrick? începe ea. - Da-aa, Jean? întreb condescendent, despicând cele două cuvinte. - Patrick, e aici un anume domn Donald Kimball care vrea să stea de vorbă cu tine, zice ea iritată. - Cine? mă răstesc, distrat. Ea scoate atunci un oftat scurt și speriat și ca și cum ar întreba își coboară vocea: - Detectivul Donald Kimball...?! Da, camera s-a răsturnat brusc în momentul acela, și da, ideea mea despre lume s-a schimbat când numele Donald Kimball a apărut tipărit într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Chip de pomenire,/ Chip de cununie,/ Să-mi placă și mie,/ C-o scară de fier/ Pân’ la naltul cer!” (Lacu-Sărat - Brăila). Suferința fratelui înregistrează o gradație ascendentă, care conduce la exteriorizarea chinului interior, al cărui preaplin este revărsat de oftat, la pronunțarea dorinței și insistența asupra ei, ca mărturisire pentru intensitatea trăirii. Cerințele Ilenei trasează și ele un traseu pe verticală, început cu podul din metalele durabile în plan uman, fixat de așezarea sfântă și dus la apogeu prin scara
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
despre mine și despre visurile mele. N-am simțit cum s-au scurs cele câteva ore. Fapt este că la Înapoierea spre sat, se lăsase Înserarea. I-am luat brațul și trecând pe lângă troița din capătul satului, am auzit un oftat. De ce ai oftat, la cruce, am Întrebat-o Înainte de a ne despărți. Aș fi vrut ca ziua de azi să nu se mai termine. Ne-am dat primul sărut. Îi văd și astăzi flăcările dragostei din ochii ei mari și
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
se adăposteau ochii cei cu pricina, a căror atracție, în contra legilor firei, în loc să scază, creștea în raport cu distanța. Iar după ce a dispărut orașul în ceața depărtărei, de nu se mai auzeau nici turnurile Mitropoliei, noi câteșitrei am scos câte un adânc oftat din piept și ne-am zis: de-acum, ce-a fi să fie! Noi mergem înainte. Ba mi se pare chiar că eu am repetat cuvintele celebre rostite de Caesar când a trecut Rubiconul. La Cernăuți, ne-am suit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
tânără și de suavă, mă târa de mână spre intrările din dos ale hotelului Opera, și nu fiindcă nu-i cunoșteam subsolurile, infern delec tabil al spasmurilor noastre amoroase de o clipă, răsunând de râsete și chicoteli, de gemete și oftaturi, de șoapte și țipete Înăbușite, de ritmice brusc Întrerupte - o Întreagă orchestrație veselă, exultantă, gravă a perechilor aflate aci În plin act al unei conjuncții sexuale trecătoare -, ci fiindcă mi se tăiau picioare le-naintea cutezanțelor imperioase ale acestei june
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ales la bătrânețe ca proprietare respectate ale blocului elegant din strada Jules Michelet, vecin cu mine și prin fața căruia, ori de câte ori trec zilnic, Îi socotesc În gând cărămizile, care numai că n-au glas să ne spună câte cazne amoroase, câte oftaturi minci noase și câte false Îmbrățișări Închid În huma lor negrăitoare. Îmi povestea cu toată seriozitatea un venetic de armean, pri pășit pe la noi ca director al Întreprinderii publicitare americane Walter Thompson, despre superioara competență a surorilor Bădulea, care contribuiau
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mai deșteaptă decât mine. Văzînd venind spre ea o dihanie cu aripi mari și cu un urlet neobișnuit pentru alte zburătoare, vaca a căzut în genunchi, iar avionul tocmai se hotărîse în clipa aceea să decoleze peste ea. Cu un oftat de ușurare mă aflam în aer deasupra satului. 7. Avionul trebuie păzit de șoareci cărora le plac învelișurile firelor electrice. Sunt cu doi răniți în avion în drum de la Tiraspol la Iași. Cel de pe targă are o barbă neagră, e
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
rânduri trimise de domnul care semna „Gigi cel rău“ se pomenea de un divorț, de posibilitatea unui nou început, dar și de fundulețul de neuitat al primei proprietare a celularului. Dacă aș ști noul număr al domnișoarei, i-aș redirecționa oftaturile și chemările bărbaților pe care i-a abandonat. Celor care îi reamintesc fetei numărul lor de celular le răspund însă eu și, în funcție de ce-i interesează, le spun că am sânii la fel de rotunzi și fierbinți ca în urmă cu patru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
din țara asta a noastră ar behăi deodată, s-ar cutremura pământul. Și nimeni nu s-ar mai întreba dacă e o formă de luptă cuviincioasă, eroică sau ridicolă. Nici n-ar mai semăna cu un behăit, ci cu un oftat gigantic din toți rărunchii. Poate că nomenclaturistul nu și-a dat seama că-l lustram. Nu conta. Ce a contat a fost faptul că am avut și eu un punct de vedere asupra situației. Drept pentru care vin și insist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
felul său calm și tăcut. În timp ce se îndrepta spre ultimul pahar, acela cu care soția declanșase teribilul experiment magic, doamna Ghiborțea l-a întrebat: „Ce a fost între tine și verișoară-ta?“. „Fuse și se duse - a răspuns cu un oftat discret domnul Mișu, dar uite ce pahare frumoase de cristal ne-a trimis fata la nuntă! Ar trebui să umbli mai atent cu ele, ca să le rămână copiilor.“ Un parizer întreg Orice persoană care face un lucru ce nu poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
e compact și luminos, iar soarele face ca spectacolul să pară acompaniat de o muzică de trompeți pe care n-o aud toți. Bunica însă, deși e pe jumătate surdă, o aude. „Ce primăvară e afară“, spune ea cu un oftat. Bunica a consumat într-o singură propozițiune cele două ore în plus de viață pe care i le-a dat ca bonus cursa de Londra și a revenit la ale ei, la analogiile cu trenul. „Ce fel de avion e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
azi; cineva ne răspunde, iar Alberto oftează, spunînd: „Ce coincidență, azi se Împlinește un an.“ Candidatul o să Întrebe, un an de la ce; răspundem că de cînd am Început călătoria. Alberto, mult mai tupeist decît mine, lasă să Îi scape un oftat lung, spunînd: „Ce păcat că se Întîmplă În aceste circumstanțe cumplite și nu putem să sărbătorim“ (spune acestea cu discreție, ca și cînd mi s-ar adresa mie). Candidatul se oferă imediat să plătească; pentru o vreme ne prefacem că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
totuși enunțul multor propoziții rămânea contradictoriu. Nu reușeam să apreciez corect situația, intenția cu care erau rostite. Întorceam pe toate fețele mojicii de genul „Asta-i nostim“, înțelegându-le ca pe niște propoziții conclusive. Nu pricepeam că se voiau un oftat de circumstanță, că nu exprimau ceva anume, ci doar un: „Așa vasăzică“ sau „Mda“. Eu însă le luam ca pe propoziții întregi, gândindu-mă că „nostim“ rămâne opusul lui „trist“. În fiecare cuvânt, îmi ziceam, trebuie să existe un conținut
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
creator cât demiurgul!) nu e decât o diversiune la sfânta și brutala luptă dintre text și pretext, care ar trebui numită așa - o luptă pentru coroană între adversari îndreptățiți. Îndreptățiți - dar și loiali? Nu. Mai bine o viclenie decât un oftat. Mai bine o masă de lucru decât o autocrucificare. Mai bine o tăcere complice cu mine însumi decât o jalbă. 13: Lista, probabil incompletă, a propunerilor privind forma mesei la tratativele de la Paris în problema vietnameză. Americanii au propus: masă
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
spun că ficțiunea Îl transformă acum și pe creatorul ei În ficțiune? Firește, totul depinde de adevărul cu care el vrea să umple piatra. Pygmalion știe sau ar trebui să știe aceasta În timp ce, lovind cu dalta, așteaptă să audă un oftat sau un țipăt. În această aventură, el va pierde sau va cîștiga totul. Fata Morgana nu-i mai e de ajuns. El vrea să Îmbrățișeze această Fata Morgana și de aceea n-o mai caută pe nisipuri, ci și-o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
e frică. Încă nu știu dacă arta mea e un izvor de fericire sau de nefericire, dar nu mai pot da Înapoi...) Pygmalion provoacă astfel arta să dea un răspuns neîntîrziat și tranșant. Eternitatea e pentru el suspendată de un oftat ușor care trebuie să aburească buzele statuii. Avem arta pentru ca adevărul să nu ne ucidă, afirmă Nietzsche, iar surîsul statuilor grecești părea să nu-l contrazică. Însă la Pygmalion aflăm un punct de vedere diametral opus: avem arta pentru ca adevărul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]