110,211 matches
-
consideră Dan Buciumeanu aprecierea lui N. Manolescu din Istoria critică a literaturii române, și anume că nu traducerea psalmilor lui David de către Dosoftei contează, ci efortul lui de a-și crea limba poetică, "necesară uriașei întreprinderi." «Psaltirea în versuri» ca operă simbolică, Geneza stilului poetic, Imaginarul «Psaltirii în versuri» sunt cele trei mari departamente ale cărții, în care autorul ei lărgește și aprofundează, cu același gust monografic de insistentă investigare, participarea lui Dosoftei. În calitatea lui de creator de recunoscută originalitate
Tensiunea lecturii by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13769_a_15094]
-
o ascultă și îi notează individualitatea. În acest spațiu generos acordat analizei, Dan Buciumeanu compară texte, cercetează variante, se apleacă asupre registrului metric, asupra structurii prozodice, cunoaște voluptatea descoperirii limbii lui Dosoftei și odată cu aceasta, etapele îmbogățirii lexicului. Cu Posteritatea operei poetice a lui Dosoftei. Ecourile ei în literatura română, Dan Buciumeanu pune explicit în lumină ce datorează epocile de literatură română articulării în poezie a solemnității emblematice a textului dosofteian. Carte de gândire și cultură, adună în ea mai multă
Tensiunea lecturii by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13769_a_15094]
-
adună în ea mai multă mișcare și varietate de stări sufletești, face ca prin culoare și sunet, prin dialog și descriere, prin evocare și parabolă, cu o remarcabilă claritate a noțiunilor, să sfârșească prin a oferi o cunoaștere largă a operei omului bisericii care stăpânește prin poezie marile desfășurări ale istoriei. Are îndrăzneala parcurgerii lor, a pătrunderii în adâncurile sale de vechime codificată. Devoțiunea lui Dan Buciumeanu față de subiect a transformat cartea într-un poem, iar comentariile sale ca om de
Tensiunea lecturii by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13769_a_15094]
-
dedicat lui Eugen Simion. Volumul (am arătat asta și în intervența mea) nu cuprinde elogii convențonale, ci date bio-bibliografice, texte semnificative, referințe critice, fotografii cu valoare documentară. Este un "dossier", un instrument de lucru, bine gândit. Despre Eugen Simon și opera sa (literară, științfică, pedagogică) vorbesc Constantin Th. Ciobanu, Alexandru Zub, Lucian Orășel, Alex. Ștefănescu (adică eu). Al. Dobrescu, venit de la Iași, declamă patetic: "Aț avut dreptate, Eugen Simion!", referindu-se la pozița adoptată de Eugen Simion imediat după 1989 față de
Instantanee la Onești by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13800_a_15125]
-
să-și reproșeze. Nici dl Năstase, premierul totuși, n-a avut nimic de reproșat dnei Bartoș, încît dacă a schimbat-o numai din motive de restructurare înseamnă că dl Năstase subînțelege că ceea ce se întîmplă acum în Sănătate e și opera sa. Chiar dacă n-ar face-o, în cele din urmă, tot prim ministrul e de vină pentru ceea ce merge prost. Cu condiția ca și mass media să arate în direcția potrivită. Altfel ne trezim că medicii sînt corupții corupților din
Criză de formol by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13784_a_15109]
-
Universității Spiru Haret, cu studii În India și un doctorat luat la Universitatea Sorbona, a vorbit despre: Mircea Eliade - despre conceptul istoriei religiilor. Universitarul român, la ora actuală unul dintre cei mai mari specialiști europeni În studii hindice, valorifică, În afară de opera lui Mircea Eliade, și cele mai recente studii consacrate filozofului român, atât pe continentul european, cât și În SUA. Comunicarea sa subliniază meritele deosebite ale abordării comparatiste a subiectului și subliniază contribuțiile majore pe care și le-a adus Eliade
Adevărații ambasadori ai culturii Românești. In: Editura Destine Literare by Dan Budașcu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_331]
-
Paul Joseph La CHANCE este profesor de teologie la Colegiul Sf. Elisabeta din New Jersey și a fost prezent la simpozion cu o comunicare cu tema: „Apusul lui Dumnezeu: Voegelin și Lonergan - cu privire la Înțelesul constitutiv”. Conferențiarul aduce substanțiale clarificări cu privire la opera celor doi gânditori, făcând astfel mai accesibilă gândirea teologică a acestora. Tânăra universitară Alina FELD, profesor de filozofie al Universității Hofstra ne propune câteva argumentate „Reflecții asupra renașterii spirituale În România post-comunistă”. Am citit cu deosebit interes prelegerea distinsei cercetătoare
Adevărații ambasadori ai culturii Românești. In: Editura Destine Literare by Dan Budașcu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_331]
-
a pleca departe, oriunde, chiar și pe lumea cealaltă. Totul e pe muchie de cuțt în punerea în scenă de la Bulandra, e foarte firesc gîndul lui Toca, tulburător paginat, cu o muzică ce pregătește, însoțește, comentează momentele importante, ca o operă grandioasă uneori ce se topește, în final, în acordurile slujbei ortodoxe de înmormîntare. Mi se pare fundamental pentru anvergura rafinamentului din Oblomov, implicarea scenografului Dragoș Buhagiar, la prima colaborare cu Tocilescu. Felul în care decupează spațile, cum le construiește, cum
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
ori poezia americană. E ciudat că o cultură mai globalizată și mai efemerizată decât cea britanică a izbutit să păstreze locul poetului ca mandarin. Nu vreau să spun prin aceasta că prefer poezia moartă, "academică"! Mă gândesc doar la rolul operei. N-avem nici aria de extindere continentală. În operele noastre, în loc de ambiție există un soi de miniaturizare defensivă a preocupărilor și posibilităților. O mare mândrie pentru Anglia este caracterul ei cosmopolitan: dacă iei metroul la Londra, auzi mai multe limbi
Fiona Sampson by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13779_a_15104]
-
globalizată și mai efemerizată decât cea britanică a izbutit să păstreze locul poetului ca mandarin. Nu vreau să spun prin aceasta că prefer poezia moartă, "academică"! Mă gândesc doar la rolul operei. N-avem nici aria de extindere continentală. În operele noastre, în loc de ambiție există un soi de miniaturizare defensivă a preocupărilor și posibilităților. O mare mândrie pentru Anglia este caracterul ei cosmopolitan: dacă iei metroul la Londra, auzi mai multe limbi decât îți poți imagina. Un jamaican șade lângă un
Fiona Sampson by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13779_a_15104]
-
și Caraibe, dar nici pe departe la fel ca în proză, care se schimbă rapid la impactul cu India, Africa, China, Europa. Prin urmare, sunt poeți minunați în Anglia de azi, dar sunt și multe șanse ratate. Poeți a căror operă o prețuiesc: John Burnside (liric, ritmat, studiat); Alice Oswald (moștenitoarea lui Hughes); Menna Elfyn și Gwyneth Lewis din Țara Galilor; Michael Donaghy (e drept, american); W.N. (Bill) Herbert (remarcabilă imaginație); poeții importanți: Douglas Dunn, Geoffrey Hill și Tony Harrison. Și
Fiona Sampson by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13779_a_15104]
-
Ei știu cel mai bine că traducerea e o muncă de creație mai dificilă decît se crede în general și de ceea cu atît mai mult sînt de apreciat traducătorii buni, fără de care publicul românesc nu ar avea acces la opere importante ale literaturii clasice și contemporane. Nu întîmplător acești traducători buni, activi azi, sînt ei înșiși prozatori, poeți, eseiști sau universitari specializați pe cîte o arie lingvistică. Sau redactori de editură cu mare experiență. Gîndindu-ne să-i numim aici, ne-
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13785_a_15110]
-
un exercițiu de umilitate («Cei fără nume pe copertă»), dar și de orgoliu creator (prin voința de a depăși statutul îndeobște rezervat traducătorului prin însăși performanța traducătorului)." E evident că nu orice cunoscător de limbi străine poate transpune în românește opere literare (deși multe edituri își aleg colaboratorii aiurea, pe criterii de amiciție, pe pile, sau dintre cei ce pot obține, prin relații personale, un copyright mai ieftin). Întrebată cît timp durează formarea unui traducător și ce abilități cere, Irina Mavrodin
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13785_a_15110]
-
culturii anglo-saxone care, apoi, s-a întors să colonizeze ceea ce mai rămîne valoros din cultura franceză. În anii ’50, așadar, apar Noul Roman și ideologii lui, sau alții, aflați în margine. Printre ei, cel mai abil, poate, Roland Barthes, califică operele proaspătului curent în modul cel mai surprinzător și le conferă o aură la care autorii lor nu se gîndiseră neapărat. Într-un narticol din 1954, autorul lui S/Z vorbește augural despre trei romane "noi", printre care și despre Gumele
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
gîndiseră neapărat. Într-un narticol din 1954, autorul lui S/Z vorbește augural despre trei romane "noi", printre care și despre Gumele lui Robbe-Grillet, anunțînd cît se poate de nietzscheean că "psihologia, psihanaliza, metafizica sau afectivitatea sînt absente din aceste opere", iar apoi, într-un studiu care va intra în volumul Eseuri critice face o analiză a Gumelor care se erijează în proces al literaturii. Cu toate acestea, Robbe-Grillet va mărturisi ceva mai tîrziu că nimeni nu observase pînă atunci cum
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
mass-mediei, a i-mediatului,. Mediul televizual instalează ca simulacru al medierii viteza, astfel încît oricît de paradoxal poate părea, și fără nevoia de a face mai mult decît să pomenesc numele lui Walter Benjamin televizualul boicotează imaginea așa cum filmul boicotează opera de artă. Literatura se vede și ea obligată să renunțe la canale de transmisie a mesajului prea sofisticate, prea lungi ori prea înalte de unde, și în cazul ei, cuvîntul de ordine este autenticitatea ca echivalent estetic al noțiunii televizuale de
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
care, instinctiv, îți vine să-i ocolești, deși uniforma e menită să-ți câștige încrederea. Băieții vorbesc așa cum i-a învățat mama lor, doctoriță pesemne, adică invocând varii organe și acte fiziologice. Și mai cred că au tați cântăreți de operă, pentru că strada răsună bubuitor de limbajul colorat până la nebunie al acestor români, ieri, băieți destoinci la strung, așchietoare sau doar la pilă, astăzi mardeiași cu acte în regulă. Nu generalizez, firește, dar zece-doisprezece ani de prezență a „badigarzilor" printre noi
O nouă ideologie: „badigardismul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13810_a_15135]
-
antologia alcătuită de Vasile Popovici, Scene, fragmente, reflecții. O antologie ( Editura Fundației Culturale Române) nu s-a remediat mai nimic, nu s-a bucurat de prea multă trecere, deși intenția antologatorului era limpede: o resuscitare a interesului prea amorțit față de opera lui Lucian Raicu. Cele cîteva cronici ce i s-au dedicat n-au schimbat mare lucru în privința receptării (nereceptării?) scrierilor acestui critic, odinioară cu atîta autoritate în mica lume literară românească. Este oare critica pe care o practică Lucian Raicu
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
că sînt mari. Probabil că și pe critici tot așa îi recunoaștem. Ce poate însemna critica, orice fel de critică, în afara postulatului acestei înrudiri?" ("Cel ce vede e înrudit cu ce e de văzut" Plotin), n.m. "Necesara «distanță» critică față de operă nu anulează postulatul, cel mult îl nuanțează. Restul e vociferare; vanitate de intrus." Dacă aflăm asta despre critica lui Lucian Raicu nu mai are cum să ne mire, nici întrebarea pe care (și-)o adresează: "Cum se poate face «critică
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
vreme ci numai aceea a geniilor și a scriitorilor importanți. Aici găsește și excepția și regula, și singularitatea, dar și umanitatea în genere. "Impresionist" sadea, Lucian Raicu nu vede ce legătură există între lucrurile și întîmplările "fragile" din viața și opera unui scriitor și "Literatura ca instituție și studiu sever", cu istoria literaturii, curente, doctorate, cu morga "specialiștilor", cu dezbaterile "pe teme majore". Chiar așa, ce legătură au? Vedeți vreo legătură între Dumnezeu și teologie? Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Gide, Proust, Eminescu
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
pe teme majore". Chiar așa, ce legătură au? Vedeți vreo legătură între Dumnezeu și teologie? Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Gide, Proust, Eminescu, Slavici, Caragiale, Rebreanu, Marin Preda, Faulkner, Țvetaeva îl fascinează pe autorul "Scenelor..." nu prin ceea ce e știut, comentat în legătură cu opera și cu personalitatea lor, ci prin ceea ce biografii și bibliografii lor nu vor putea cunoaște niciodată, "orele slabe ale geniului creator, fazele sale de rușinată neputință", secretul din "zonele amorfe", "de tăcere, de gol și de disperare", "orele de spaimă
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
lor la maximă înflorire. Fără a da sens peiorativ excepționalității, Lucian Raicu se simte, cred, mai solidar cu ceea ce numește "morala intransigentă" a celor mari, decît cu "morala relaxată" a celorlalți. Prostiile respectabile" și înfricoșătoarea banalitate ucid adevărata înțelegere a operelor literare, de aceea criticul autentic, cel care trebuie "să cadă pe gînduri" și să te pună pe gînduri are nevoie de ceva esențial: "puterea de caracterizare" ("Un critic se recunoaște după această vocație specială, depreciat «impresionistă» a caracterizării"). Boala, care
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
impresionistă» a caracterizării"). Boala, care stimulează creativitatea, plictiseala vieții literare în momentele cele mai importante din punctul de vedere al aparițiilor valorilor, revelațiile în existența creatorilor, obsesiile proprii și ale scriitorilor comentați, obositoarele clișee, cazna demontării lor, veleitarismul, artificialitatea în opera literară îl preocupă pe Lucian Raicu, atît de mult, încît toate acestea sînt recurențe ale cărților sale, iar în antologia despre care vorbim s-au aglomerat destule, pînă la sațietate. Ceea ce le supraordonează și astfel le și salvează de pericolul
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
Manolescu Încă un scriitor pe trei sferturi uitat: Ion Agârbiceanu (12 septembrie 1882 28 mai 1963). Dubla aniversare, din toamna trecută și de la finele lui mai curent, n-a trezit nici cel mai mic ecou. Dificultatea receptării moderne a prodigioasei opere a scriitorului ardelean i s-a părut a fi lui G. Călinescu eticismul romanelor sale de maturitate. În ce mă privește, cred că dificultatea este alta, mai ales că eticismul nu se regăsește în toate scrierile autorului și, pînă și
Dureri înăbușite by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13809_a_15134]
-
deși atunci cînd își publica poeziile muzicale și pesimiste, Eminescu era încă acela de dinainte de 1870, un emul zglobiu al lui Alecsandri și Bolintineanu. Iată două cazuri de epigonism paradoxal. Neșansa lui Agârbiceanu nu se oprește aici. Întîia parte a operei sale, aceea de pînă la război, se încheie cu romanul Arhanghelii din 1913, roman solid, de pionierat realist, care este reținut totuși de către istoria genului doar ca o verigă între Mara ( în volum abia în 1906) și Ion din 1920
Dureri înăbușite by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13809_a_15134]