2,543 matches
-
își mângâia aripa mai scurtă... Un scârțâit mă smulse din jocul meu topind toate acele culori într-un alb asemeni fulgerului de mai-nainte. Inima începu să bată mai repede. Am deschis ochii, dar nu vedeam dincolo de lumina care mă orbea. Am mai clipit de câteva ori apoi am înțeles că privesc spre lumina unei lanterne. M-a prins... gata cu somnul, gata cu visul. O mână mare și crăpată de muncă răsări dintr-o parte și stătea deasupra capului meu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
-o, te uimea. Atunci când exista în realitate, - parțial și acum - conversația cu ea se vădea o plăcere, era inteligentă, chiar prea inteligentă, în detrimentul ei sufletul îi era dominat de rațiune, până la îngrădirea acestuia sub false reflectoare de lumină, ce-i orbeau substanța cu care era chemat să vadă cu ochii lui lumea. Era o ciuntire de care uneori conștientă se lepăda; atunci, cu adevărat, era imperial să conversezi cu ea. Orele se îmbrăcau în străluciri de aur, de argint, de fosfor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în stuf se oprește într-o coșcovă. Marin se înalță - și, izbit întăi îndărăt, mă ridic și eu și pășesc pe pământul plutitor, între plante de apă cunoscute, lângă un culcuș cunoscut... E locul întâlnirii! Și deodată o lumină mă orbește, mă face să închid ochii, amețit. Am înțeles! —Ai înțeles? zise greu Marin, răsărind lângă mine. Ochii rotunzi mă privesc și ard. Îi simt răsuflarea zgomotoasă. De ce mi-ai înșelat copila?... Eu, cu pușca în dreapta, cu stânga în lungul trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lămurit și înțelegea că de multă vreme nu mai avea nimic cu fata picherului. Ba, după vorbele Tudoriței, ca și cum i s-ar fi luat o greutate de pe inimă, simți o zvâcnire de sânge care-i bătea la tâmple și o orbea, cum sta încruntată, cu ochii ațintiți, în colțul ei de divan. Simțea un tremur în toată ființa, o dorință întunecată a tuturor simțurilor, simțea în sfârșit cu toată puterea că iubește pe feciorul lui Vartolomei de mult, din sara când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un plâns omenesc de desnădejde. O plasă de stuh ca o aripă uriașă plesni pe Lepădatu. Se plecă amețit, căutându-și buzduganul, voind să se apere de un dușman. Vântul scăpătă ca o bătaie de pușcă prin spărtură și-l orbi cu omăt aspru. - Toate se petrecuseră într-o clipă, și vitele mugeau prin împrejurimi. - Căzut în brânci, Niță Lepădatu nu mai avu când să se ridice; acoperișul de paie căzu greu peste el. Se simți pierdut; numai o clipă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vitelor, cutremurul șopronului și urletul străpungător. Se abătu repede din drum și strigă cu glasu-i răgușit: — Măi Lepădatu, măi! unde ești? ce este? Descălecă și se năpusti prin viscol. Pipăi cu mânile și cu picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
În acea clipă, totul se schimbă brusc. Valerius se văzu pe sine, adult, în mijlocul unui amfiteatru roman, strângând în mână o sabie, bine proptit pe picioare. Soarele la asfințit scălda arena într-o lumină roșiatică; o clipă, lumina aceea îl orbi. Mulțimea urla, încurajându-l pe adversarul său, un gladiator înarmat cu o plasă și un trident. Valerius îi întâlni privirea limpede, de nepătruns; avea chipul plin de cicatrice. Cercetă calm trupul acela care se înălța amenințător, gândindu-se unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am spus. Ai fi avut un avans mai mare. — Aseară fratele tău nu putea încă să se miște, răspunse Valerius. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul înghețat. — Acum, cel puțin, poate să stea în picioare. Fulgii deși îl orbeau. — Și eu aș fi preferat să plecăm aseară. Înainta cu greu; brațul gladiatorului pe care-l susținea îi atârna greu ca plumbul pe umăr, însă îl îngrijora mai ales faptul că puteau să-i slăbească genunchii. Se aștepta să audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care i se iveau în cale - trunchiuri, pietre, crengi, tufișuri -, sărind peste ele în întunericul pădurii, unde nu pătrundea lumina zilei. Nu-și dădu seama că lângă el nu era nimeni. Nimeni nu-l urma. Deodată, lumina unei rariști îl orbi. Vântul răscolea zăpada, șuierând. Și chiar în mijlocul luminișului, nemișcați, erau quazii. Se întoarseră toți deodată. Erau vreo douăzeci. Antonius era singur. Lângă el nu se afla nimeni. Strânse în pumn gladius-ul și ridică scutul la piept. Unde erau soldații lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dându-i parcă de înțeles că nu trebuia să plece, că nu trebuia să fugă. Valerius se întoarse brusc. Lângă el nu era nimeni. Privi din nou în fântână: apa reflecta doar razele soarelui. Își duse o mână la ochi, orbit de strălucirea lor. Se așeză pe margine și-și ascultă bătăile inimii, pe care viziunea aceea o trezise din amorțeală. Apoi se uită în jur. Ceva îi atrase atenția. Pe piatra cenușie se vedea ceva alb... Cu o mână tremurândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
l-aș fi oprit, gărzile lui Vitellius l-ar fi ucis pe loc. Se uită o clipă spre statuia de lângă el, spre balaurul ținut cu hotărâre de mâna copilului. — Din cauza impulsivității a ajuns la Ludi, zise Proculus. S-a lăsat orbit de furie... Dacă vrei să-ți atingi obiectivele, trebuie să nu fii orb. Trebuie să vezi limpede unde vrei să ajungi și să raționezi în consecință. Îmi pare rău, dar Valerius plătește pentru greșeala lui, ca mulți alții. — Dar Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Apoi se apropiară încet. — Așa... Ai înțeles? Cu o clipă înainte ca instructorul să se prăbușească la picioarele sale, slăbi strânsoarea. Știa să calculeze exact clipa aceea dintre viață și moarte. Instructorul se clătină, ducându-și mâna la gât. Era orbit de furie și de ură. — Ticălosule! N-ai idee ce mult aș vrea să te omor! Nu-i păsa că cei din jur îl auzeau. — Aș vrea să te omor nu pentru că ești trufaș și nepriceput, ci pentru că l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dar o nouă lovitură în tibie îl făcu să se prăbușească. Urlând de durere, încercă să se apere cu scutul. Adversarul se apropie și începu să-i înțepe cu tridentul gleznele și brațele; după câteva clipe, începătorul sări în picioare, orbit de durere și mânie. Începu să-l urmărească pe rețiar cu o furie ucigașă. Acesta sărea când la dreapta, când la stânga, și de fiecare dată începătorul lovea în gol și cădea, iar celălalt îl înțepa cu tridentul. Începătorul se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cu Florius - arătă spre un secutor mic și îndesat, de vreo douăzeci de ani, care la Augusta îl încurajase întotdeauna pe Valerius în timpul antrenamentelor. E tânăr, dar e ca o fiară, adăugă. — Care e punctul lui slab? — Furia. Se lasă orbit de furie. Mânia e bună, dar când lupți trebuie să știi s-o folosești. Dacă o lași să te domine, te distruge. — Și care e punctul meu slab? — Tu eziți. Ți-e teamă să faci rău cuiva, să rănești... Lovește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui unduia în vânt, imaculată pe cerul albastru. Explodă muzica flautelor și a orgii hidraulice. Mulțimea amuți. Valerius inspiră profund. Sosise clipa. Inima îi bătea cu putere. O rază de soare reflectată de plăcuța metalică de pe umărul lui Flamma îl orbi, trecând prin micile orificii ale coifului. Nu mai văzu nimic. Nu-și zărea adversarul și înghiți în sec, îngrozit, căci simțea deja tridentul lovindu-i spatele... Instinctiv, își trase pieptul înapoi, încercând să-l vadă pe Flamma prin găurile coifului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fi uciși. Antonius văzu trupurile celor doi eroi alături de catapulta devenită inutilă. În clipa aceea, luna se ivi, imensă, la orizont și începu să se ridice pe cer, luminând câmpul de luptă. Se afla în spatele flavienilor, iar strălucirea ei îi orbea pe vitellieni. Oamenii și caii din armata lui Antonius Primus li se păreau acestora niște umbre uriașe, neclare, care nu puteau fi atinse de săgeți, căci lumina lunii era înșelătoare și-i făcea să-și greșească ținta. În schimb, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl ridicau, cremonezii aruncau în ei cu verdețuri putrezite, îi insultau și îi umileau? Uiți că aici a organizat Caecina luptele de gladiatori în cinstea lui Vitellius și că Valerius a trebuit să lupte? Soldații noștri au intrat în Cremona orbiți de ură și au vrut să se răzbune. Caecina a ales de două ori orașul ăsta ca bază de operațiuni, și de fiecare dată a fost primit cu brațele deschise. Cremonezii au fost întotdeauna de partea lui Vitellius: au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era plin numai de lucruri bune - dar mi-am umflăturile și i-am șters una cu dosul palmei, și am plecat mai departe. Ceea ce nu a fost un lucru înțelept. Ceea ce era o porcărie... Am intrat pe ușă. Pe jumătate orbit de întuneric, am zărit o scară abruptă și m-am, îndreptat spre ea. Apoi am auzit în urma mea pași și scârțâitul ușilor în balamalele țepene și zgomotul mortal al lanțurilor agitate. Ascultă la mine, am urcat scările alea mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mare și neagră, cu cel mai bun... nu, stai așa Poate că am început cu blonda fierbinte care și-a scos... Na Nu, era gagicuța neagră a cărei... Oricum, după o vreme în timpul acelei veghi, când mintea mi-a fost orbită de băutură, minciuni și pornografie, fetele au început să se amestece și să se dezmembreze în capul meu. Procedeul era mereu același, și Fielding le primea și le scotea pe ușă ca un felcer care face injecții pe bandă rulantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am dat cu un borcan de murături peste picior, am alunecat pe lapte și m-am trezit pe podea cu nasul în lada de gunoi... După care am dat-o-n bară cu râșnița. I-am scos capacul prea devreme, orbindu-mă și spreind fiecare crăpătură din bucătărie. În cele din urmă am reușit să-mi croiesc drum afară din bucătărie cu o cană de cafea căldicică, dar foarte neagră, care s-a înnegrit și mai tare după ce i-am adăugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Jones, sculptorița, anunță Suki, cu aerul cuiva care prezintă o specie aparte de iguană într-o reuniune de zoologi. — Charles de Groot, zise Adonis strângându-mi mâna și zâmbindu-mi, în timp ce albul ochilor și al dinților lui aproape că mă orbi. Încântat de cunoștință. Cu toții așteptăm nerăbdători să-ți vedem opera. Alți câțiva tineri, care pe lângă chipeșul Charles dispăreau în decor, începură aceleași comentarii strângându-mi mâna; mi-au spus numele lor, dar le-am uitat pe loc. — N-ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
îl găsise în cămăruța din spatele biroului, o cameră mică și goală unde bâzâiau zeci de monitoare ale camerelor video. Era căzut pe podea, își strângea pieptul și încerca disperat să respire. Se înroșise puternic la față, iar ochii îi erau orbiți de durere. —Dumnezeule... Am îngenuncheat într-o secundă să îi iau pulsul. Sebastian, lângă mine, suna deja după ajutor. —Urgență, spunea, avem nevoie imediat de o ambulanță în clădirea Mowbray Steiner, Broadgate... am impresia că cineva a suferit un atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pregătesc un ospăț pe cinste și acum să-l las baltă numai pentru că o femeie a dat buzna peste mine, m-a drogat și și-a făcut de cap cu mine pe mocheta din living. Aprinse lumina mare, care te orbea. Termină cu astea! Cu ochii abia mijiți, bâjbâiam după lucruri. —Unde e baia? Ridică din sprâncene. —Ești pregătită să faci sex cu un străin înainte să știi măcar unde e baia? Între timp îmi pusesem cămașa. — Ți-ar fi ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Simon, dar acum se pare că dispăruse din nou. Mi-am făcut loc prin salon, trecând pe lângă Geneviève Planchet care era lângă bolul cu punch, și am ieșit pe punte. Barele albe și decorațiunile străluceau în soare, captând lumina și orbindu-ne. Un grup de bărbați tineri în maiouri și cu început de burți se zbenguiau cu una dintre vestele de salvare, aruncând-o de la unul la altul ca pe un Frisbee gigantic, cu fețele roșii de soare și băutură. Sebastian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o mână. Nu aș fi fost surprinsă dacă ar fi aruncat cu otravă în noi. — Ieșiți! țipau. Ieșiți din casa noastră, ieșiți, ieșiți! Sebastian m-a tras afară pe ușă, trântind-o în spatele nostru. Soarele ne-a lovit în față, orbindu-mă pentru un moment, și cred că de aceea am început să plâng, din cauza luminii soarelui, din cauza contrastului dintre această luminozitate și întunericul cu care mă confruntasem înainte. Deși asta nu are nici o logică acum când îmi amintesc. Deloc. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]