1,604 matches
-
mine. Și chiar în ziua când se încolătăcește împrejurul meu și când tremură fierbinte, nu sunt în stare să mă gândesc este ceva anormal, și frenezia ce o pune îmi place s-o explic: "Așa au făcut toate îndrăgostitele". Și, orgolios, îmi spun: Am avut prilejul să fiu iubit în mod excepțional". Este posibilă o dragoste veritabilă, în care să nu consideri tovarășul egal cu tine capabil să te înțeleagă? Să te porți ca și cum el ar fi un copil? Adică să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
acesta poate cineva trăi? Viky îmi este dragă, am copilărit cu dânsa, îi admir sufletul curat, incapabil să supere pe cineva, dar n-avem nici o legătură amândouă. Să mai insist asupra deosebirilor noastre ar însemna să crezi că iarăși sunt orgolioasă, nu pentru că ocupațiile mele sunt de mai bună calitate ca ale ei, dar pentru că tu nu prețuiești decât ceea ce îmi e și mie familiar: gust pentru viața artificială, închisă în bibliotecă, sau pentru turburările interioare. Și dacă ar trăi Viky
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Te văd acum: suferi în orice moment, nu atât din milă pentru mine - ai dreptate, în dragoste n-are ce căuta mila - cât din scârba că ți s-a putut ție întîmpla așa ceva. Ești umilă în orgoliul tău. Iubita mea orgolioasă, mi-e dor de buzele tale fierbinți (,fierbinte" nu este pentru tine, pasionată, un cuvânt convențional?) și de toate principiile înrădăcinate în tine, orice teorii ai susține. Și poate că fericită ai fi nu având la dispoziție biblioteca cea mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
le era greu să-și închipuie așa ceva, pentru că imaginea unui Mircea nebun, cu un cuțit de un metru strâns cu putere în mâna dreaptă, era cât se poate de grăitoare în acest sens. Degeaba încercară și ei să-l oprească, orgoliosul Mircică trecea prin și printre ei cu o dârzenie nemaivăzută. - Știți cumva unde învață domnul Elefterie Măceș? mai întreba el din când în când mecanic pe cei care îi ieșeau în cale, repetând mereu și mereu aceleași cuvinte. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
prea slabă mulțumire-mi acord, îmi pare, în deplin consens cu mediocritatea ființei mele... Pentru că nu cred că pot cere atât de puține de la indiferent ce, nu cred... Nu cred că cineva atât de stupid, încât să fie atât de orgolios, poate accepta altă poziție decât aceea a învingătorului... Dar ajunge. Mai bine-aș reflecta, poate, în continuare, asupra salvării mele uimitoare, încercând să dau o explicație clemenței cerului de a izbăvi un suflet până nu de mult bun de nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și nicidecum un fulg. Pentru munca mea, totdeauna, răsplata a fost mică, cetatea fiind săracă. Împrejur, pământul e roșiatic și unsuros, o câmpie puțin roditoare. La orizont, spre miazănoapte, dacă ai privirea bună, zărești cealaltă cetate, la fel de săracă, dar la fel de orgolioasă. Până la urmă, una din cetăți, epuizată, va dispărea. Nu este însă exclus ca - din cauza tot mai deselor războaie - celelalte trei cetăți, mai mari și mai puternice, sătule de atâta vacarm, să caute să instaureze o pace definitivă în zonă. Adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
acestui insolit sistem de a desena litera, cuvântul, fraza. Dar, în caz de nereușită, va rămâne scriitura, povestea vieții mele în alb-negru, necolorată, nepictată, mâzgălită, dacă vreți. Pentru că, după cum a fost și este, așa ar trebui așternută pe hârtie. Sunt orgolios însă: în locul hârtiei obișnuite, folosesc pergamentul, pielea câtorva viței și aceasta numai pentru a prezenta o istorie deloc interesantă, un fel de consemnare a nimicului. Fiindcă, de-acum înainte, ce mi s-ar mai putea întâmpla? Chiar și războiul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
plece pe șantier, unde mai erau câteva probleme de rezolvat în vederea predării la cheie a noului edificiu. Era mândru de această nouă construcție, mai ales că el îndreptase multe din omisiunile unor arhitecți grăbiți să-și încaseze onorariul. Nu era orgolios, dar acum, când această clădire putea fi socotită cea mai somptuoasă din urbe, crescuse chiar în proprii săi ochi. Își reașeză cravata, bău zorit cafeaua răcită, care avea toate deliciile unei băuturi fade, verifică apa, gazul, lumina și ieși în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
care le readuce la cunoștința tinerilor de care Savel se simte atât de legat sufletește prin încredere: “Vorbim de clasa politică și de societatea românească. Cea dintâi a întrunit trei superlative: cea mai incompetentă, cea mai lacomă și cea mai orgolioasă din istoria României...avidă de căpătuială și sigură de nepedepsire, ea s-a aruncat asupra României cu un singur gând: să se îmbogățească. A jefuit cum nici huliții fanarioți n-au făcut-o. Responsabilitatea ei asupra situației catastrofale a României
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
la nivel de model? Niciuna! Și nerușinarea își bombează pieptul infatuării tot mai înafară și cu o mână în buzunarul suspectaților de perversiuni, saltă pasul pe culoarele instituțiilor din fruntea țării dar și din mădularele ei, privind dintr-o sprânceană orgolioasă pe robii strânși de lanțurile nevoilor, lacrimile copiilor flămânzi, mamelor secătuite de puteri, ale taților în goana după un loc de muncă și exasperați că nu-și pot plăti ratele la împrumuturi și vai! ale tineretului țării debusolat, înșelat de
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
și astfel societatea se modifică, crește progresiv, sintagmatic și paradigmatic, redându-i omului verticalitatea, caracterul, sensul din zicala germană “ein Man ein Wort” = capital sigur în relațiile investiționale ale oricui. E o aserțiune faptul că nu vorbăria gonflantă, înșelătoare, cațavencă, orgolioasă, în general cretină, deșartă ca cea mai sufocantă deșertăciune, ca cea mai diluantă ideatic sursă și la îndemână politicianismului, poate convinge pe termen lung pe un om de bună credință, pe un intelectual care prin mediul său livresc se distanțează
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
în cerințele ei. Orice ajungere în funcții se dublează de responsabilitate, contrar celor prezenți care se grăbesc spre scaune comode, cât mai înalte, mai bine remunerate și mai deschise afacerilor (corupției!); unii pe dedesubt, alții pe deasupra, toți bătăioși, perfizi, tenace, orgolioși, antrenând un întreg sistem de relații. Rămâi uluit când vezi cum se burică în fața viitorului, ca și cum ei i-ar fi croit sensul înaintării și nu martirii atâtor decenii de schingiuiri, de asasinați, înaintemergători ai tineretului din Decembrie 1989. Ai muri
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
masă și mestecam cu lingura în eternul pudding. „You doin’ O.K.?“ mă-ntrebase cu gura plină. „Yeah, fine“, îi răspunsesem cu engleza mea de Iowa City. Cum mergea cu poemele? Well... mergea greu, fiindcă poetele noastre erau afurisit de orgolioase, niciodată nu erau mulțumite de forma finală a tra ducerii, deși nu știau o boabă englezește. Pur și sim plu nu li se părea lor că sună bine. Țăcăniții de poeți irlandezi, pe de altă parte, nici nu se oboseau
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cu gura obscenă, care-și striga propria pedeapsă, și am văzut un zgârcit înghețat de gheața morții (...) pradă îngrozită unei cohorte de draci, dintre care unul îi smulgea, din gura horcăindă, inima în formă de copil (...), și am văzut un orgolios pe umerii căruia se cocoțase un drac, bagându-i ghearele în ochi, în timp ce alți doi lacomi se sfâșiau într-o încăierare corp la corp, dezgustătoare, și încă alte creaturi, cu căpățână de capră, coamă de leu, beregată de panteră, prinse într-
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
așa cum săruți un soldat care pleacă departe la război. Pe buze îi rămase o urmă de sudoare sărată. La urmă Germanicus o chemă pe Agrippina; un martor a spus mai apoi că a sfătuit-o să-și tempereze impetuoasa și orgolioasa sete de dreptate. — Sustine, îndură. O să ai timp. I-a șoptit, după câte se povestește, că mai mult decât otrava îl durea gândul că o lăsa, cu copiii atât de tineri, în mijlocul dușmanilor. — Eram singură, cu fiul nostru, și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încolo, aruncă o privire spre reședința sepulcrală a Liviei, Maștera, unde stătuse un an. „Închideți toate ușile acelea“, porunci. Și trecu mai departe. Apoi deschiseră pentru el legendarele, modestele camere private ale lui Augustus; le străbătu cu amestecul de familiaritate orgolioasă și de ranchiună plină de suferință pe care-l suscita acea amintire. Ieși din ele ușurat și porunci: „Încăperile acelea trebuie să fie păstrate intacte, pentru istorie“. În cele din urmă, intră glorios în splendidul palat imperial, sediul oficial al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
animalele, care nu știau ce-i trădarea. Uneori, în cele mai neașteptate situații, avea răbufniri de tandrețe, simțea nevoia să-i îmbrățișeze pe ceilalți, și toate acestea îi uimeau și, adesea, îi emoționau pe cei din jurul lui, de pildă pe orgoliosul praefectus din Classis Praetoria, amiralul de la Misenum, care nu avea să uite niciodată brațul Împăratului care-i înlănțuia umerii. Dormea întotdeauna singur. Servitorii spuneau că nu primise pe nimeni în camerele silențioase alese pentru nopțile petrecute pe Palatinus. Patul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imperiului. Vei susține bolta cu patru coloane puternice... — O voi face, spuse Manlius, gândindu-se câte sute de oameni trebuia să aducă pe coasta colinei pentru a transforma în piatră semnele pe care mâna Împăratului le trasa în aer; repetă orgolios: O voi face. La Roma nu s-a mai construit nimic asemănător. Martorii vremii aveau să scrie că în sala aceea cu patru coloane s-au utilizat formule de construcție nemaivăzute la Roma. — Manlius, trebuie să studiezi edificiile părăsite de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
optimates susținură acuzațiile cu aceeași înverșunare. Clarvăzătorul Callistus comentă: — Vor să ne demonstreze că nici unul dintre ei n-a fost complice. Și încheie ușurat: Încă mai provocăm teamă. Imediat ce a înțeles că partida era pierdută și puterea sa era distrusă, orgoliosul Junius Silanus nu mai așteptă verdictul; se închise în camera lui. Când l-au găsit, murise de câteva ore, cu adevărat de propria-i mână, într-o liniște deplină. — Se spune că a reușit s-o facă dintr-o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acesteia puțină atenție. — Ei nu spun nimic, zâmbi Callistus. Precum țăranii egipteni, se tem că spiritul cu cap de șacal le va răpi întâiul născut. Dar, după cum o văd pe ea, continuă, conștient că avea să-l dezamăgească iremediabil pe orgoliosul senator, cred că nu vom avea mult de așteptat... Vinicianus se îndepărtă, gândindu-se furios că familia Julia, pe care o ura, era destinată să supraviețuiască. După câteva zile, în zori - la ceasul când Împăratul, după o noapte de insomnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
plin de vise liniștite și luminoase, de dorința de a șterge durerea celorlalți. Acum însă, făcând bilanțul primilor ani de domnie, era sigur că nimănui nu-i păsa de durerea celorlalți. Cei împinși de demonul puterii erau în chip lucid, orgolios orbi la suferință, indiferent dacă era vorba de o victimă lipsită de apărare ori de sute de mii de condamnați ce piereau de foame într-un asediu. O cruzime inimaginabilă... „Puterea e un tigru.“ Acum i se părea că aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
legatul Syriei - tocmai Lucius Marsus - a declarat că Roma nu avea vreme de pierdut cu conciliabulul acela de dinaști, și i-a trimis acasă. Apoi Asiaticus sugeră: — De Herodes Agrippa din Judaea să nu vă atingeți deocamdată. Și, văzând că orgoliosul Marcus Vanicius protesta, surâse: Supușii lui se încăpățânează să creadă în independența lor. Iar noi nu avem nevoie de un război acolo. Mi s-a spus că e bolnav... Parcă printr-o premoniție, Herodes Agrippa avea să întărească Jerushalem-ul, construind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pare că se află în spatele unui ecran. Gura e închisă, fără să fie strânsă; singurul element dur îl constituie bărbia ridicată. Pe când poza, era probabil cufundat în gânduri, iar artistul a simțit detașarea lui imperială. Putem percepe prudența neîncrezătoare și orgolioasă a minții sale, care a creat proiecte pe termen lung și, pentru vremea aceea, planetare. Ochii privesc spre un punct îndepărtat. Concentrarea e trădată de ridurile dintre sprâncene și de încordarea mușchilor sub piele. Cruda și longeviva Livia, Maștera, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ideea începutului absolut. Denumirile unor curente postsimboliste europene: paroxism, dinamism, expresionism, futurism, înregistrează deja, către 1910, un alt puls al epocii, o extravertire eruptivă. Decadența se considera un „capăt de drum”, un crepuscul estet și pervers, o disoluție rafinată, senzual-morbidă, orgolioasă și sterilă a Europei aristocratice devitalizate, „efeminate”. Angoasa civilizației industriale și a emancipărilor revoluționare, progresist-demofile (pe care o resimțea acut, la noi, Mihai Eminescu după 1870), începe să fie însă treptat concurată de o atitudine optimist-entuziastă; un nou stil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
postsimbolist. Imaginea sa se țese, retrospectiv, din mărturii. Iată cîteva: B. Fundoianu: „Bogdan-Pitești și-a pus geniul în viață. A fost unul din puținii convivi vrednici de banchetul lui Platon. (...) nu putea gusta elevația morală. Era un simplu Alcibiade, zvelt, orgolios și cinic. (...) Izolat de ceea ce imbecilii continuă să numească cu venerație «opinia publică», Bogdan-Pitești a avut cea mai aleasă societate ani de-a rîndul (...) Numai la Bogdan-Pitești puteai să bei cafea între Luchiani și Iseri, numai la dînsul puteai vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]