KorAP: Find »[drukola/base=păși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...346 >

8,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

nu te mai tulbură. Te temi? La dracu cu lașitatea asta duplicitară! Dumnezeul cailor poartă hamurile cu el, tu împarți iluzii în oglindă și când îți razi barba cu dosul briceagului. Depresia trăgea cortina, când Petru, la 15 ani, a pășit în arenă. Inutilă lupta de unul singur, inconsistentă lașitatea în doi, fără rost victoriile în care doar un soldat rămâne viu să se bucure pe câmpul de bătălie, cascadă de lapte dând în foc înfrângerile (sânii fecioarelor s-au copt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu interesa pe nimeni; urmele imprimau misterul, semnele se priveau din semne și era îndeajuns. Dacă acele amprente erau făcute sub o fereastră străină de un om străin, indiferența ar fi afânat zăpada până în cer. Ce importanță are cine a pășit, dacă pasul nu aparține ferestrei, dacă fereastra a crescut în carnea zidului pe când soarele încă nu era hotărât din ce lună să nască? Ningea ca în cimitir. Când schimbi fereastra, libertatea are altă nuanță! Asta da lumină! Ieri, ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ascultă-te! Obrajii topesc flori de gheață în fereastră vezi, și acum sticla este aburită! Lipeai buzele de ea când erai mic și desenai cercuri. Busuiocul de sub grindă mai cară roua botezului pe frunze, ciupicii din lână, împletiți de bunica, pășesc copăcel prin tindă. Uite lingura din lemn: erai singurul nepoțel pentru care bunicul a cioplit o lingură, ceilalți mâncau cu linguri din aluminiu, se cocleau în laptele cald, a ta era mereu galbenă. Privește, copile, au crescut frunze de fag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
4 pastile de diazepam, tu îl ții de vorbă, eu i le strecor în cana cu ceai, adoarme, îl legăm de calorifer, îi punem căluș în gură și gata. Gară, tren, lume... Largă lume, deschide-ți plămânii că venim! Vom păși dincolo ca o ispășire de livadă curățată până în inimă. Lume, a luat foc arena! S-a făcut pace între clovni, vinovat de următorul spectacol va fi dresorul! Lume, păsările primăverii s-au aprins în zbor, printre cochilii de melci, încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Petre, de tot ce încape într-o frunză! Fetițele tatii, frumoasele tatii, ce v-ar iubi tata! Doamne, ce v-ar iubi... Cred că mai ușor i-a fost lui Dumnezeu să zidească pământul cu tot cu decor decât să gândească copilul. Pășesc, de parca ar călca pe nori, vorbesc cum șoptește vântul, zâmbesc cu soare, se face dimineață și așa rămâne cerul până trec ele înapoi de la școală, trec prin inima mea de două ori în zi: la 7 și la 13 le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
definitiv memoria. Pe sobă, în casa bunicilor, iarna, păsări multicolore ciripesc în cor despre o poveste scrisă în cer: Ce o să le spun despre mine? Știți, eu am fugit de la balamuc cu un pedofil, am spânzurat paznicul de calorifer, am pășit pe inima șotronului, am poftit-o pe mama, femeia de la pagina 7, am râvnit la darurile altor copii cuminți, m-am ascuns de Dumnezeu între cearșafuri, am supt țâță străină în icoană, am... Ce să le spun despre mine? Știți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
băițuită, mai o cuvioasă rămasă peste noapte (părintele este obosit, spovedește mâine, rămâi mata la noi în chilie), mai... un cur de frate (săracul, nu-l înțelege nimeni în afară de mama și de părintele Macarie), confort cât te țin brăcinarele. Petru pășea într-un spectacol fără regie, Dumnezeu a tras cortina pe jumătate. Povestea cu aruncatul din mașină nu a fost nici pe departe o justificare pertinentă, portarul o servea fiecărui rătăcit prin munții Bârgăului. 21. Cuviosul i-a ascultat pe toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ani. Tramvaiul a lovit soarele în plin. Conturul de lumină s-a așternut ca un țol din cordele putrede peste șina de cale ferată. Sângele, o ploaie reversibilă, s-a cules până la ultimul strop în cer. Aveam 18 ani, am pășit șotronul ca o trecere peste ape. În fiecare dimineața, la 4 pășesc dincolo: oglinda, fereastra, icoana, fântâna, felinarul, porțile știu să aștepte. Porțile se deschid în inima celui care nu uită drumul spre casă. La 4 dimineața, șotronul este plin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
așternut ca un țol din cordele putrede peste șina de cale ferată. Sângele, o ploaie reversibilă, s-a cules până la ultimul strop în cer. Aveam 18 ani, am pășit șotronul ca o trecere peste ape. În fiecare dimineața, la 4 pășesc dincolo: oglinda, fereastra, icoana, fântâna, felinarul, porțile știu să aștepte. Porțile se deschid în inima celui care nu uită drumul spre casă. La 4 dimineața, șotronul este plin cu rouă. Mâine poate o să plouă părinte, mâine ploaia mă va întoarce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
plec, trageți petalele peste iriși până mă întorc. Nu fiți triste!" Balamucul valuri până și-n conserva de pește. Șotronul fetiței peste șotronul paznicului, peste șotronul Geniei. Doamne, cum poți îndura o așa suprapunere de zăpezi! Ieri ai nins alb, pășeam ca o sanie cu tălpile lustruite. Credeam că acea spumă de înger mă va acoperi până la inimă, până la tâmplă, credeam că într-o dimineață mă voi trezi cel puțin om de zăpadă într-un bloc de desen, dar nu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
trei aureole. Petru intra primul în biserică. Se închina la iconostas ("Sfinților Părinți, îngăduiți dezmoștenitul cerului lângă voi!"), săruta icoana pe o margine ("Preacurată Fecioară cu o mie de mâini, îmbrățișează-mă!"), atingea cu fruntea piciorul Mântuitorului ("Iisuse, rogu-te, pășește înaintea mea!"), apoi se ghemuia în strană. În strană, cânta cât să audă, se ruga cât să rămână, se închina cât să culeagă. O singură dată a fost pus să citească Apostolii, de atunci tot repeta ca un disc zgâriat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
să fiu amăgit sau amenințat cu Dumnezeii personali. Bunica a reușit să și-l apropie, tata, mama, frații, sergentul, doctorul Chelemen, nenea Matei îl purtau ca pe o fotografie uzată printre altele. Drumul spre cimitir Dumnezeu, cu cizme de gumă pășește în urma căruței; drumul spre biserică Dumnezeu, desculț, face cărare în iarbă. M-am săturat! Toată viața proprietarii lui Dumnezeu l-au asmuțit asupra mea ca pe un câine turbat. Doamne, dacă tu ești tatăl meu, atunci fii tatăl meu împotriva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
strigăt, stăpâne, de un cer crăpat precum un pepene răscopt, de un tremur de stâncă, de o inimă desfăcută! Porunca ta, ca o secure, să despartă apele, muntele, frunza! Să plouă sânge din degetul tău arătător, să lași semne, să pășesc după tine! Doamne, culege-te din regrete și fii om atât cât te pot înțelege! Copile, în casa stăpânului, privitul pe fereastră fugă înseamnă. Fericirea schimonosește fața aidoma cu durerea. Nu căuta apă limpede sub cerul fântânilor, izvorul se întâmplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Doamne, culege-te din regrete și fii om atât cât te pot înțelege! Copile, în casa stăpânului, privitul pe fereastră fugă înseamnă. Fericirea schimonosește fața aidoma cu durerea. Nu căuta apă limpede sub cerul fântânilor, izvorul se întâmplă acolo unde pășește îngerul. Te răzvrătești în propria curgere, copile. Vas curat am modelat din tine, de ce vrei să motivezi preaplinul oceanelor? Jumătatea goală întregirea așteptărilor, jumătatea plină confort în sticla cu lapte, de ce justifici seceta melcilor? Te rabd pentru că iubești, Petre. Doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o ofrandă de Duminica Mare, o scuipă în cer. De la chilie până în fața Ușilor Împărătești cale ferată. Pe iconostas este Genia, șotronul meu are suflet, părinte. Despre ce chip, contur, culoare îmi vorbești? Șotronul meu drag nu mă alungă, când pășesc din nepricepere în afara luminii. Dimineața, îngerii îmi fac cărare până la ea, apoi, rușinoși, își ascund ochii sub aripi. Sfinții coboară de pe fresce și ne binecuvântează, cerul se deschide precum un parc de distracție peste noi. Spune-mi, părinte, ne este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
deasupra neștiinței de a fi singur, pune-ți un pampers în jurul sufletului, nefericirea înfundă venele munților, nefericirea pavează aleile cu sare cubică. În mănăstire, liturghia operație reușită: după 6 ore de rugăciune, unul câte unul, călugării, parcă externați din ambulatoriu, pășeau vioi. Părintele Ioan, chirurgul numărul 1, le scotea dracii din inimă ca pe niște schije de obuz. A doua zi, în aceeași atmosferă de front rupt începea slujba. Durerea transfigura virtuțile, egoismul mântuirii rodea ca o carie. Se spune că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sau după păcat nu o să mă identifice cerul. De mâine, timpul meu se va șterge precum amprenta desenată cu cretă pe asfalt. Știu, cărțile tale așezate cuminți în strană vorbesc despre limite, mântuirea desface paranteza pătrată: la un capăt, veșnicia pășește rar, balansând între doi umeri o cruce; la celălalt capăt, moartea ascute creioane colorate după nuanța ochilor. De mâine, în locul meu, vei găsi, stând la masă, două aparențe identice, nici o diferență între un câmp de luptă și un lan cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pe masa lui Dumnezeu. "Copăcel puiule, copăcel, te ține mămuța de mână!" Prima orbire a cerului în furtuna sângelui se întâmplă, ultima... of, Genia, ultima... ochii tăi însenină aparențele omului singur! "Copăcel, puiule, copăcel!" Viața este precum o funie întinsă, pășește în arenă, lupta își stabilește eroii înainte să sune goarna, pacea împarte insigne pentru morți, pentru vii se va face strigare sub ghilotină. Genia, ia-mă de mâna, dragostea este o ponderabilitate incontestabilă. Dumnezeu suferă de obsesia baloanelor de săpun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu venele tăiate.) Concretul îmi numără vertebrele de cal mort în grădina împăratului. Alerg. În afara șotronului nu mă pricep să exist. Până la 7, cel mai bine printre morminte învăț să număr. Cimitirul este locul de joacă al îngerilor: pe inimă pășesc în vârful iluziilor; ochii îi ating cu intenția de a privi cerul din cretă; umerii, amăgindu-se a zbor, exersează o cruce sub formă de aeroplan; genunchii însemnează păcatul; mai sus de brâu doar la mila lui Dumnezeu. Genia, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
învârte roata, iese banul. Voi ardeți gazul de pomană și pe deasupra vă luați de coaiele mele! La muncă, bă, la muncă! Sau v-a făcut mumele voastre în bocancii statului?! Era vremea Vecerniei. Arhimandritul a coborât din duba jandarmeriei, a pășit în pronaos (mai departe se simțea necurat să treacă, chiar dacă biserica semăna cu un schelet devorat de corbi), a căzut în genunchi, a rostit canonul sfântului Efrem Siru, psalmii 50, 103, 140: "Soarele și-a cunoscut apusul său. Pus-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
până când lac va crește sub picioarele tale, dar nu deznădăjdui! Vei trece și peste această cumpănă și vor veni altele și mai grele. Te rog, părinte Petru, nu dispera! Rămâi sub pavăza tatălui ceresc până la capăt! Doar așa vei putea păși cu sufletul curat la cei dragi. Iartă-mă, părinte arhimandrit, eu am pus foc sub tălpile lumii. Arhimandritul a binecuvântat valea, făcând semnul crucii în văzduh și peste creștetul lui Petru. A rostit ca pentru sine: Aici va crește cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
urmau să se vândă în Piața Unirii). Alte 40 internat la Socola (a evadat cu un pedofil pe care l-au împușcat băieții de la crimă organizată în Grădina Botanică). Școală militară abandonată (spărgea oglinzi la miezul nopții, crezând că poate păși dincolo). Liceul cu chiu, cu vai i-au pus în buzunar o repartiție pe Motru la hidrocentrală, dar tată-su, fost sergent cu diagonală, și-a trimis odrasla la școala de majuri (îi plăcea haina militară, purta cămăși kaki, șapcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-n frunza de salcie, în icoană ferestre, în firul de nisip! Și piatra, și apa i-au așternut pat sub cer nicio moarte mai intimă, nicio visare mai adâncă! A trecut de atâtea ori pe lângă Ușile Împărătești, dar nu a pășit dincolo. Între lașitatea de a rămâne și frica de a pleca, Petru a ales mereu calea de mijloc. La Dumnezeu, cel mai simplu, se ajunge pe scara de incendiu. Degeaba a pus foc sub icoană, dacă nu a pășit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a pășit dincolo. Între lașitatea de a rămâne și frica de a pleca, Petru a ales mereu calea de mijloc. La Dumnezeu, cel mai simplu, se ajunge pe scara de incendiu. Degeaba a pus foc sub icoană, dacă nu a pășit în inima flăcării. Poate a fost prea sincer cu moartea, poate, pur și simplu, trebuia să o mintă frumos: să-i spună o poveste despre neprihănirea statuilor, să o mângâie pe creștet ca pe o bătrână senilă, să-i cumpere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
invalid, încet, cu grijă, parcă pentru a nu strica muchiile imprimate în zăpada pardoselii: Nu, sigur nu sunt urmele mele, de-a lungul și de-a latul fiecăreia mai rămâne loc neocupat. Un uriaș a călcat înaintea mea sau poate pășesc cu inima, cu pustiul din inimă pășesc. S-a ridicat din nou în picioare, și-a suprapus tălpile cizmelor în semne, același spațiu al nimănui definea absența ca pe o cangrenă în trupul unei cruci. Nedefinirile paralele extirpau aparențele: Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]