197,702 matches
-
recitatori erau autori profesioniști excelenți, alții erau poeți talentați: Șciukin, Kovșin, Mihail Kaplan, Victor Kalughin, Alexandrovski, Șuht și alții. La fiecare lecturare se adunau sute de oameni. Întâlnirile aveau loc de obicei seara, sâmbăta și duminica. Pe mine, și se pare că pe toți ceilalți, m-a impresionat în mod deosebit Anatolii Șciukin. Versurile sale pline de talent, originale, le recita minunat și lucrul acesta era foarte important: nu exista nici un fel de aparatură tehnică, nu aveam microfoane, amplificatoare. El îi
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
vi se înfățișa viitorul? OCTAVIAN PALER: Am impresia că o să sfârșesc prin a crede că trecutul, în loc să moară, se transformă în rebus. Sau că am mers prin viață asemenea unui somnambul. În dimineața la care vă referiți, totul mi se părea de o simplitate pe care acum n-o mai pot socoti nici, măcar, naivă. Nu mi-a trecut nici o clipă prin minte că, poate, eram figuranți într-un spectacol. Dimpotrivă, puneam bazele unei teorii care, ulterior, mi s-a părut
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
părea de o simplitate pe care acum n-o mai pot socoti nici, măcar, naivă. Nu mi-a trecut nici o clipă prin minte că, poate, eram figuranți într-un spectacol. Dimpotrivă, puneam bazele unei teorii care, ulterior, mi s-a părut frumoasă. Anume că revoluția română s-a născut din disperare, nu din speranță. Din acea disperare care, golindu-te de orice putere de a aștepta, te golește și de teamă. Nu mai ai ce pierde sau nu te mai interesează
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
nu se mai poate”. Această disperare, mi-am zis mai târziu, a fost singura pe care Ceaușescu și Securitatea n-au mai putut-o stăpâni. Căci, împotriva speranțelor, armele erau de ajuns, dar cum să reprimi disperarea unei mulțimi? Se pare că teoria mea cade, însă, în ridicol, dacă e adevărat ce spun azi diverse voci: că, de fapt, Securitatea l-a dat jos pe Ceaușescu. Până acum doi, trei ani, eram convins că revolta populară a dărâmat regimul comunist, că
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
cam toate certitudinile mele sunt ciuruite de îndoieli, ca niște haine mâncate de molii. Această “decadență”, ca să zic așa, a venit cu vârsta. Nu îmbătrânesc foarte înțelept. Și, la drept vorbind, ideea că bătrânețea ar fi vârsta înțelepciunii mi se pare o glumă proastă. Cum să fii olimpian când simți că începi să devii o paragină biologică? Am avut un infarct și un atac cerebral. Nu pot spera într-o bunăvoință nelimitată a zeilor. Dorm cu nitroglicerina la îndemână pe noptieră
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
atac cerebral. Nu pot spera într-o bunăvoință nelimitată a zeilor. Dorm cu nitroglicerina la îndemână pe noptieră, vreți să am o bună părere despre optimismul de tip săltăreț? Sunt optimist, pentru că am nevoie să sper, dar optimismul mi se pare serios cu o condiție, să nu semene cu un drog, administrat în doze din ce în ce mai mari pe măsură ce devii dependent. Puțină luciditate, cred eu, e necesară pentru un egoism sănătos. M-am depărtat, însă, de întrebarea dumneavoastră care punea în cauză modul
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
ce constă identitatea noastră culturală? De ce nu scrieți o carte în care să o definiți? Vă rog să încercați - deocamdată - ca măcar să schițați o definiție! - Simt nevoia unor precizări. Nu sunt un naționalist. Și, pentru a mă explica, mi se pare suficient să citez o mărturisire a lui Camus: “Îmi iubesc prea mult patria pentru a fi naționalist”. Nu sunt nici un tradiționalist, deși provin dintr-un mediu conservator, al satului românesc interbelic. Mă tem că a exalta tradițiile, în principiu, nu
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
noastre. Tendința noastră de a ne defula prin bășcălie, capabilă să transforme și catastrofele în fleacuri, să facă din orice Golgotă un talcioc, sub pretextul că asta se cheamă “haz de necaz”, demonstrează, în fapt, o carență: ne lipsește, se pare, simțul tragicului. Nu mă încântă nici genul nostru de fatalism, care a creat tot ce putea crea mai bun în Miorița; un fatalism în care “destinul” a devenit “soartă”. Până și neobarbaria arată la noi ca una “second hand”. Încât
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
a împiedicat să facă eforturi constante pentru a face din Adevărul un ziar de centru, capabil să-și arunce săgețile și către stînga și către dreapta. Nu știu cît de echilibrat era directorul ziarului Adevărul ca persoană. Ceea ce mi se pare impunător la el e că a avut voința de a construi un ziar echilibrat și puternic, chiar și în momentele sale de echilibristică politică. Dumitru Tinu, cu voința sa, a făcut mai mult pentru presa din România decît cei care
Voința de echilibru by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14393_a_15718]
-
și politice, din presă, radio și televiziune. Cum Aristide Buhoiu a lipsit o vreme din țară, nu ne așteptăm să fie la curent cu acest lucru. Nici nu ne facem iluzia că ne-a citit vreodată. Îndefinitiv, dacă i se părea de neocolit titlul rubricii noastre, putea s-o declare frumos: mi-a plăcut titlul Ochiul magic din România literară și mi l-am însușit. Ar fi fost o hoție mărturisită, adică pe jumătate iertată. Dl Aristide Buhoiu a preferat una
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14366_a_15691]
-
Dumitru Tinu a reușit să rămînă normal. Lucruri care nu se fac OBSERVATORUL CULTURAL de la începutul anului (1-13 ianuarie) are ce are cu politica editorială, ca să-i zicem așa, a Românei literare. Autorului unei note de la rubrica Infoliterar i se pare că revista noastră s-a grăbit să acorde premiul pentru Cartea Anului, în decembrie trecut, neașteptînd eventuale apariții tardive. Mai mult, între nominalizări a fost și o carte din 2001. Ca să vezi! N-aveam, adică, voie să acordăm premiul - cel
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14366_a_15691]
-
a țării, unul dintre cei mai mari poeți de limbă portugheză vedea singura salvare în reîntoarcerea la trecutul legendar. Astăzi Portugalia s-a modernizat. Este membră a Uniunii Europene, integrează "spațiul Schengen", moneda ei națională este internaționalul Euro. S-ar părea că istoria a optat definitiv. Și totuși... Cine ar fi crezut? După ce, în jumătatea de secol scursă de la moarte, peste numele lui Teixeira de Pascoaes se așternuse tăcerea, autorul începe acum să fie redescoperit. Și nu este vorba doar de
SCRISORI PORTUGHEZE - Teixeira de Pascoaes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14392_a_15717]
-
literară 1). Motivul ar fi - paradoxal - acela că eseul respectiv tranșează destul de clar problema, suferind doar de un exces de delicatețe. Cum nu la fel stau lucrurile cu autorul acestor rînduri, încerc să subliniez mai agresiv ceea ce autorul eseului citat pare doar să fi sugerat. Domnul Niculescu a pomenit despre o distincție importantă: cea între reformele ortografice fundamentate științific și cele impuse ideologic. Pornind de aici, argumentul Academiei cum că revenirea la scrierea cu "â" și cu "sunt(em)" înseamnă restabilirea
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
în 1932 de Sextil Pușcariu. Printre ei, găsim nume de marcă în domeniu: Al. Rosetti, Al. Philippide, Ovid Densusianu. Așadar, Academia Română se zbate să impună o "tradiție" de 21 de ani, neacceptată în totalitate nici la vremea ei. Mi se pare rizibil. Propaganda mi se pare însă punctul tare al tuturor reformelor ortografice din România secolului al XX-lea. Reforma din 1953 a fost una cu tentă politică. Dar oare cea din 1932 nu va fi fost astfel? Să nu uităm
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
Printre ei, găsim nume de marcă în domeniu: Al. Rosetti, Al. Philippide, Ovid Densusianu. Așadar, Academia Română se zbate să impună o "tradiție" de 21 de ani, neacceptată în totalitate nici la vremea ei. Mi se pare rizibil. Propaganda mi se pare însă punctul tare al tuturor reformelor ortografice din România secolului al XX-lea. Reforma din 1953 a fost una cu tentă politică. Dar oare cea din 1932 nu va fi fost astfel? Să nu uităm că în 1932 România trecea
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
apelează la Parlamentul României ca să impună cu anasîna (anasâna?) o măsură impopulară, propagandistică și contrară spiritului limbilor în general, nu face decît să confirme ceea ce bănuiam de mult: departe de detașarea științifică obligatorie în cazul unui asemenea for înalt, Academia Română pare mai degrabă un instrument de propagandă revanșard. Girul acordat unei lucrări de istorie cu tentă naționalistă sau plagiatele scăpate neglijent sub egida sa nu susțin poziția de autoritate pe care și-o arogă respectiva instituție, dar merg pe aceeași linie
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
se ceartă acum de mai bine de zece ani, făcînd paradă de argumente, pentru a demola sau susține o măsură luată în răspăr. Ceea ce a contat era, cum am spus impactul propagandistic. în fața propagandei, orice argument științific (pro sau contra) pare să pălească. Și mai e un lucru, unul extrem de important: poate ar fi vremea să renunțăm la ideea că originea latină a limbii române reprezintă un fel de blazon aristocratic pe care contactul cu graiurile peizane ni l-ar putea
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
trenciul subînțeles și cu o nevastă în mod sigur mai răbdătoare decît un înger, PSD-ul și-a asmuțit balaurul său bicefal compus din doi eroi fictivi și din două carcase propagandistice: bruta Piedone și arhanghelul Gabriel. Ceea ce însă nu pare a se fi observat este un fapt de o banalitate înduioșătoare: în timp ce Băsescu desfundă bulevarde, pune beculețe de Crăciun și măcar provoacă iritări, vînătorii lui de pe tăpșanele catodice sînt doar niște biete construcții virtuale și tocmai din această pricină sfîrșesc
Bruta Piedone și arhanghelul Gabriel by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14410_a_15735]
-
de o banalitate înduioșătoare: în timp ce Băsescu desfundă bulevarde, pune beculețe de Crăciun și măcar provoacă iritări, vînătorii lui de pe tăpșanele catodice sînt doar niște biete construcții virtuale și tocmai din această pricină sfîrșesc prin a fi așa de inofensivi, deși par, teoretic, atît de bine aleși.
Bruta Piedone și arhanghelul Gabriel by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14410_a_15735]
-
mi-a spus chiar în zilele imediat următoare: "L-am bănuit degeaba pe cutare coleg al nostru că e securist. El este cel care ne-a scos la manifestație, spărgînd lacătul de la poartă pe care direcțiunea îl încuiase". Dar se pare că revoltele au anticipat lovitura de stat plănuită. Și atunci securiștii le-au exploatat cum s-au priceput mai bine. (Nu toți, desigur, doar aceia care aveau o minimă putere de decizie. Alții, subalterni, au fost sacrificați. Unul din subofițerii
Imposibila lustrație by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14395_a_15720]
-
fost serios contestată, Fukuyama însuși simțind nevoia să-și nuanțeze în cîteva rînduri poziția. Problema islamistă, dar și mutațiile politice survenite în Europa după căderea regimurilor comuniste au demonstrat că lucrurile nu sînt nici pe departe așa de simple cum par la prima vedere. într-o carte tradusă și în românește cu o salutară promptitudine, Marea Paradă. Eseu despre supraviețuirea utopiei socialiste (traducere de Vlad Russo, Editura Humanitas, București, 2002), Jean-François Revel atrage atenția asupra unuia dintre marile paradoxuri ale vremii
Ochelarii de cal ai istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14372_a_15697]
-
de sunete al cărei ropot ne sfârtecă timpanele, ajungând până la a ne inunda mințile și sufletele de apele menajere ale acelor muzici, fie scăpate de sub inducție și control, fie controlate și induse cu oneroasă competență. Aceasta și pentru că limbajul muzical pare a nu avea limite, conținând totul, exprimând orice (Noica spunea că "muzica aduce cu ea o nobilă generalitate,...și, după ce o modulează la nesfârșit, se rezolvă în neîmplinirea însăși, fără să poată ancora nicăieri"). Delimitarea muzicilor ce ne împresoară este
Ce ascultăm by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14414_a_15739]
-
și recognoscibile, dînd, de multe ori, senzația ciudată că artistul nu inventează, că imaginația sa refuză consemnele mobilizării și că totul se rezumă la o anumită ordine prestabilită. Artist al memoriei, al reactivării unor imense depozite de forme confirmate, Maitec pare un executor testamentar și un exponent al multor generații a căror existență nu a dobîndit niciodată funcții contemplative. Sculptorul vine acum să răzbune toate infirmitățile unei istorii anonime, mutînd accentul de pe funcții pierdute, erodate sau numai limitate, pe frumusețea proporțiilor
Sculptori români contemporani by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14387_a_15712]
-
domnia-sa l-a montat la Bulandra. De fapt, este o recidivă. Malka reia acest proiect care a avut premiera absolută acum cîțiva ani, la Teatrul Național din Timișoara. Si atunci, și astăzi, textul lui Martin Sherman mi s-a părut cu mult mai interesant și mai profund decît tratamentul regizoral aplicat. Traducerea nuanțată, vie și rafinată a piesei îi aparține lui Alex Leo Șerban și aduce un suport solid construcției. Printre puținele. Cred că ar fi fost cu mult mai
Triunghiul roz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14386_a_15711]
-
inventate și lipite de naziști. Din răsfățul lui Max și poezia Berlinului antebelic plăcerile au fost definitiv alungate. În locul lor au apărut umilințele, trădările, neputința de a pricepe ce se întîmplă chiar cu propriul eu. Condiția acestor descoperiri mi se pare cel mai puțin sau insignifiant urmărită în montarea de la Bulandra. Eu cred că aici se găsește greutatea piesei, între-un fel ignorată. Probabil, în mod deliberat. Privind spectacolul, adesea tern, fără evoluții și emoție, din păcate, ba pe ici, pe
Triunghiul roz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14386_a_15711]