1,724 matches
-
a cuvântului" și se caracterizează prin: inhibiție în fața acțiunii, ideea de persecuție, intensificarea sentimentelor prin observație. Criticul ieșean greșește însă atunci când plasează pe Mili (personaj lipsit de energie vitală, din aceeași familie spirituală cu Bizu) alături de Mab (femeie duplicitară și pătimașă), bazându-se pe înclinațiile suicidare ale amândurora (în cazul Emiliei, puseul sinucigaș rămâne un simplu "accident"). Pripită ni s-a părut și afirmația potrivit căreia "existența lui Andrei Lerian este o continuă căutare a femeii ocrotitoare, a femeii- bărbat" (oare
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
prozei lovinesciene tocmai pentru că suferă" (op. cit., p. 64). Criticul ieșean e îndreptățit, de asemeni, să constate că "prin vocea lui Diomo vorbește viața împotriva literaturii, trăirea adevărată împotriva scenariului ei", pentru a stabili apoi o radicală antinomie între Diomo (bărbatul pătimaș) și Andrei (intelectualul ce preferă vieții literatura). Ca atare, conchide Holban, "viața și literatura despart personajele, dar autorul lor are ultimul cuvânt: cei care vor să trăiască viața ca viață sunt robi ai plăcerii, destinați unor roluri secundare, în timp ce ceilalți
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
că pupitrul din primul rând de bănci era locul șezutului ei, iar rochia nu ajungea niciodată să-i acopere formele-i frumoase. Cred că toți colegii mei au fost atrași de frumusețea ei, dar eu, cinstit vă spun, mă îndrăgostisem pătimaș de ea, mai mult pentru glasul ei cald. Cred că de atunci am rămas cu dragostea pentru muzică, e adevărat, aceasta se dezvoltase și din casă, de la părinți, care cântau romanțe și cântece de lume. Era doamna profesoară frumoasă întru
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cum s-a ivit un prilej, iertații au trecut la atac și i-au băgat pe toți fiii ei la ocnă. Ah, ce vremuri! Dar Șerban, care fugise și legase prietenie cu marele vizir, din fugar s-a întors domn. Pătimaș, Șerban Vodă! Doamne, câte liturghii a plătit ea aici și la Sfântul Munte ca să-i fie iertate păcatele! Cum și-a luat locul ce i se cuvenea (oricât de smerită ar fi fost, trebuia să recunoască în sfârșit că nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din strană, toți în românește. Ștefan, sprijinit de tron, își pierduse răsuflarea. Se ruga, pocăinduse. Cum putuse să-și imagineze că va putea ceva să-l clintească pe taica să nu se dăruiască sărbătorii? De asta îl iubea atât de pătimaș. Așa cum cântă el acum la denia mare, cum va bate mătăniile, sprijinindu-l pe mitropolit în timp ce va spune rugăciunea de încheiere „Doamne și stăpânul vieții mele...”, așa le face pe toate, pe toate. Când scrisese pentru dânsul viața marelui împărat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mari turburări, i-am luat capul în mâini și mi-am lipit buzele de-ale ei într-o sărutare încleștată. Ea mi-a răspuns după o secundă de ezitare, timp în care am îmbrățișat-o și sărutul a devenit mai pătimaș. Apoi ea s-a ridicat imediat și a dispărut câteva clipe dincolo. S-a întors și mi-a spus puțin posomorîtă: "Acum să stai liniștit, ești băiat inteligent și înțelegi de ce." "Nu, i-am șoptit, nu înțeleg, vă iubesc, din
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a ascunde tot... Ce era mai ciudat, cânta așa cum auzisem fetele la țară, pierdută în melodie, contopită impersonal în ea, cu doruri parcă cosmice, și fatale, într-un potop de cuvinte pe care le ardea atât de tare glasul ei pătimaș, încît nu le puteam reține nici o clipă înțelesul... Vino, draga mea-n grădină... Cu dorul care suspină... cuvinte ridicule, dar ce văitături fermecătoare cu care parcă se elibera de un blestem al clipei, care totuși o subjuga, dar o și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pentru că) tot natura îi dăruise cândva bucuria dragostei și harul artei ? ...Însăși vocea fetei, relatând patetic despre doamna Hariga, devenea aprigă și rece, nemaireușind a se elibera de forța femeii pe care o admira și o repudia cu violență. Eșecul pătimașei combatante conținea, totuși, o stranie „măreție liniștită“ ?... Cuvinte ! Dovada emoției care o stăpânea. Le cita, fără să-și dea seama, din cărțile despre Cosimo. O cale, poate, către înțelegerea pictorului și spre sufletul celei pentru care devenise, peste cinci veacuri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
primelor pânze pictate în închisoare ar rezulta prin mișcarea liberă, până la infidelitate, față de propria memorie, derutată, cum susțin unii dintre prietenii deținutei, de prea desele coșmaruri și printr-o fragilitate mereu tensionată. Tensionată fragilitate, ca a acestei studente delicate și pătimașe. Ne învăluiserăm în vorbe și tăceri străine, pentru a le amâna pe ale noastre, pentru a mai amâna clipa. Mi-am amintit de estetul Neagu, furișându-se printre cenzori și demagogi, de Crist, regizorul, pe care îl aștepta exilul, de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
limpede și rece și bizară, ca a lui. Reconstituiri uimitoare pentru că exacte și himerice, în același timp“... recita, în răstimpuri, glasul fierbinte al fetei care încerca, vorbind despre Sia, să-și înțeleagă propriile prăbușiri și dorinți, să provoace înțelegere pentru pătimașele ei plecări și întoarceri și pentru viitoare apeluri. Toctoc, toctoctoctoc, ciocăneau pantofii suprafața străzii sticloase și cuvintele perforau în ritm imprevizibil ecranul dimineții tulburi și reci. „E stearpă acum ! Tot ce a citit despre florentinul acela nu e decât umplerea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
latul pădurii, mai luptăm cu propria noastră bestialitate. Și iar piere tumultul, tunetul valurilor se stinge. M-au părăsit, s-au lepădat de ezitările mele. Revăd incendiul visului, al sângelui turmentat. Fata aceea, evadând în cărți și dorinți rapide, delicată, pătimașă, nevrotică, nu știe decât acest cod fracturat, întrerupt, semnale scurte, grăbite, smulse într-o clipă de neatenție a supraveghetorilor. M-am despărțit, cumva, cine ar ști să-mi răspundă, de altă iubită ? N-am știut să împlinesc suava înlănțuire, turmentarea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din fantezie sau din întâmplare. Mi-aș suporta cu mai multă demnitate neputința, neliniș tile ? Aș primi viața și moartea, precum bătrânul prieten Piero de-acum cinci veacuri, drept înfățișări extravagante, joc captivant, în care sorții mișcă lumea cu o pătimașă imaginație, deopotrivă absurdă și înțeleaptă. „Lăudat fii, rege al universului, care nu lași vreo lipsă în lumea ta, care ai creat într-însa făpturi frumoase, pomi plăcuți, ai plăsmuit pe om și ai creat lumina focului.“ Trenul leneș și murdar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ochii ei și zise cu hotărîre: ― Poimâine voi pleca la război! Marta avu un zâmbet de necredință, dar numai o clipă. În clipa următoare obrajii ei se îmbujorară, privirea i se înflăcără, plină de mândrie, și apoi, cu o mișcare pătimașă, se repezi la Apostol și-l sărută pe buze... Și Apostol, în sărutarea aceasta, își sorbi izbânda. A teia zi a plecat la Cluj și s-a prezentat la cercul de recrutare, unde un colonel deșirat l-a felicitat călduros
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
magnifică de a cataloga, de a sistematiza cu rapiditate, de a emite concluzii, uneori dure, necruțătoare chiar, alteori favorabile, salutậnd de fiecare dată talentul autentic. A fost o relație specială care ne-a marcat mult reciproc. Eu eram o cititoare pătimașă, fără nici un fel de restricții, citisem aproape tot fondul secret al Bibliotecii Eminescu, iar el, la rậndul lui, citea, citea, uneori din plăcere, alteori obligat de fișa postului de redactor, încật întậlnirile noastre deveneau adevărate simpozioane, la care fiecare dintre
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
el, la rậndul lui, citea, citea, uneori din plăcere, alteori obligat de fișa postului de redactor, încật întậlnirile noastre deveneau adevărate simpozioane, la care fiecare dintre părți venea cu ultimele noutăți. Ne regăseam foarte ușor unul în celălalt, ne iubeam pătimaș și petreceam lungile nopți în dueluri interesante, cu dese lovituri sub centură, fiecare încercậnd să fie mai agil decật celălalt. Îmi povestea odată despre Călinescu, despre menajera acestuia care îi era și iubită, despre cursurile universitare, despre talentul oratoric, despre
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
melancolic blând Un glas de corn. {EminescuOpIV 234} CÎNTEC VECHIU Vino, scumpă, de privește Dorul tău cum mă muncește. Nici de fel cum nu mă lasă Nici să intru sara-n casă, Ci din așternut mă scoală, Ca pe-un pătimaș de boală Și mă face de alerg Neștiind pe unde merg. Când în zori de dimineață, Mă visez cu tine-n brață, Când te strâng să nu te pierd Și te chem și te desmierd, Ars deodată sar din pat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o-ntunecă îndată. Prea dulce adormire în aer curge miere 10Și inima-ți bărbată devine de muiere, Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se umple ea adese. Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntîmplă, Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și-n primitorii creeri îndată el încheagă Poftite chipuri albe - femei cu firea dragă. Nu fluerați de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cum scria autorul, "un omagiu adus limbii engleze", dar și un triumf, manierist până la leșin și puternic în același timp, al idiomului învățat de scriitorul rus în copilărie, uitat apoi și reînvățat în America. "Lolita, flacără a rinichilor mei!", exclamă pătimaș, undeva, Humbert. Despre un adolescent spune că era "numai mușchi și acnee". Un capitol e dedicat doar numelor de culori (catalogate și tehnice) pe 269 care le poate avea un automobil. Altul, numelor de moteluri întîlnite în lunga călătorie. Dar
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
nu mai descoperea Troia. Ce zici? Homer a făcut un simbol al unei Troie imaginare, ca să aibă ce opune aheilor, nu-i așa? Celălalt suportă liniștit ironia: - Nu tăgăduiesc tot ce spui, dar îți aduc aminte iarăși că ești prea pătimaș în generalizări. - Nu generalizez de loc: te invit numai să ai un punct de vedere științific asupra miturilor. Să știm să căutăm piatra bună în moloz. Simbolul e un șperaclu prost în cazul de față, căci cu el intri prin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mi-o mai spus..." (E., 68 ani, Suceava). Relatările unui judecător de la Judecătoria de pace din Broșteni preluate și prezentate de Alexandru Ofrim demonstrează prezența acelorași credințe și practici divinatorii la începutul secolului trecut. "Sunt încă oameni care duc oamenii pătimași de cutare boală ori necaz spre a le da în pravilă și preotul le deschidea o carte bisericească, de obicei Evanghelia, așa, la întâmplare, și unde se deschidea cetește și se leagă de cutare cuvânt care i se pare nimerit
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
comunicare. În esență, aceste canale sînt specifice celor două categorii de limbaje majore: limbajul natural (verbal și nonverbal), pe de o parte, limbajul artificial (logico-matematic, tehnico-științific, cibernetico-computațional etc.). În funcție de aceste limbaje/canale, deosebim: minciuni "naturale", spuse sau scrise (cîte cuvinte pătimașe transmise pe o cale sau alta ființei "iubite" nu sînt decît minciuni gogonate), mimate (cu cîtă seninătate își etalează o falsă suferință cei care abia așteaptă să fie părăsiți de o indezirabilă rudă pe care trebuie să o moștenească), modelate
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
părăsiți de o indezirabilă rudă pe care trebuie să o moștenească), modelate (cît de neadecvate par a fi unele sculpturi moderne în raport cu titlul pe care îl poartă) sau cîntate (să ne amintim cazul trubadurilor plătiți pentru a media sentimentele unui "pătimaș îndrăgostit") etc.; minciuni "artificiale", care îmbracă forma limbajului formalizat ("mincinos" prin faptul că nu ne spune nimic despre referențial, așa cum relația p q este goală de conținut, dar nu și de sens), a bruiajelor și a zgomotelor prin care receptarea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care nimeni n-a gândit cu adevărat. În capul lor domnește golul etern și iritant, mascat cu o vitrină de împrumut și împrejmuit de colbul vechimii, al neaerisirii din casele părăsite"165. E evidentă atitudinea de frondă, dublată de o pătimașă gesticulație retorică și o mare încărcătură emoțională în acest manifest revendicat astăzi, și de publicistica literară și de istoria ideilor politice. Un alt "document", greu de ocolit, ar fi Itinerariul spiritual (în Cuvântul, 1927) al tânărului, pe atunci, Mircea Eliade
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Talasie, sc. 24, rp. 54, în Filocalia..., vol. III, p. 242) „Lasă fiilor, înainte de toate, moștenirea credinței nepătimașă (nepătată)<footnote Tâlcuirea Pr. D. Stăniloae: Credința nepătimașă. Căci numai credința ortodoxă nu e produsul unei patimi și nu exprimă un Dumnezeu pătimaș și dă putere pentru dobândirea nepătimirii. Căci ea e credința în Treimea ca structură supremă a iubirii în Fiul lui Dumnezeu care din iubire Se smerește, întrupându-Se și răstignindu-Se; e credința care are, de aceea, ca rod, sobornicitatea
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
că Menelau vorbea cu ușurință, limpede, fără șovăieli și fără cuvinte de prisos, însă că Odiseu i-a uluit pe toți cu bogăția, cu forța și cu farmecul vorbirii lui. Ahile, până la un punct, vorbește cum ne-am așteptat: vehement, pătimaș, abrupt. Adesea enunțurile lui sunt scurte și sacadate. Într-un loc, supărat pe Agamemnon, folosește, în cinci versuri, zece propoziții independente: „N-o să l mai ajut nici cu vorba, nici cu forța. M-a înșelat și m-a jignit. N-
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]