9,218 matches
-
nu ca model în sine, ci ca suport al unor sensuri superioare, alegorico-anagogice. Motiv pentru care, în primele secole, nu există o biografie/hagiografie a ei și nici reprezentări iconografice individuale. Ea face parte modest din grupul femeilor purtătoare de parfumuri, mirofore 10. Părinții din primele secole deosebesc, în marea lor majoritate, cele trei personaje evanghelice. Este cazul lui Clement Alexandrinul 11, Origen 12, Ambrozie al Milanului 13 sau Ieronim 14. Alții ezită, precum Augustin. Cel care a impus, printr-un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dar reprezentată abia în 1864, Albert Dulk reașază datele evanghelice în jurul cuplului fatidic Iuda-Maria Magdalena. Iuda și Magdalena sunt amanți, dar iubirea lor nu se împlinește din cauza lui Isus, care o fascinează pe tânăra femeie. Aceasta spală picioarele Mântuitorului cu parfumul hărăzit nunții sale cu Iuda. La rândul său, Iuda se vede învestit cu tragica misiune de a-și preda rivalul autorităților. Mesajul piesei lui Dulk depășește sfera esteticului: fără Iuda, Isus n-ar fi murit; fără Maria Magdalena, n-ar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Acesta nu-i spune absolut nimic lui Iuda. Se lasă arestat, în vreme ce ucenicii Îl părăsesc, luând-o la fugă. Unctio Bethaniae declanșează drama Patimilor 36. La Marcu, tonul este măsurat, aproape impersonal. După ce femeia cu vasul de alabastru unge cu parfum de preț capul lui Isus, stârnind supărare între cei de față („unii dintre ei erau mâhniți”), evanghelistul trece, fără nici un element de legătură, la fapta lui Iuda: „și Iuda Iscariotul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Marcu, repet, nu există nici o legătură de la cauză la efect între episodul parfumării lui Isus și hotărârea lui Iuda. Evanghelistul amintește de supărarea câtorva ucenici, dar fără să indice vreun nume exact. Motivul cârtirii lor era prețul, socotit exorbitant, al parfumului din vasul de alabastru, peste trei sute de dinari, bani care ar fi putut să fie împărțiți săracilor. Tot din relatarea de mai sus reiese că Iuda însuși a avut inițiativa predării lui Isus. Nu arhiereii au provocat gestul ucenicului. Ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
propune o versiune diferită, cu câteva elemente inedite. Arhiereii și bătrânii poporului se adună la Caiafa și pun la cale prinderea lui Isus. Acesta merge la Simon Leprosul din Betania, unde o femeie îi toarnă pe cap un vas de parfum prețios. Matei ne spune că „ucenicii s-au mâniat” din cauza risipei. Nu se înțelege bine dacă din pricina episodului din casa lui Simon ori fără vreo legătură directă cu el, Iuda merge la arhierei din proprie inițiativă, ca în Marcu, dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
El trebuie să ofere o explicație inedită gestului făcut de Iuda și o găsește legând momentul de cele trei ispite din pustiu, relatate în capitolul 4. Iuda merge la arhierei nu pentru că s-ar fi revoltat împreună cu apostolii de risipirea parfumului prețios, ci pentru că pur și simplu diavolul s-a înstăpânit asupra lui. Explicația e tranșantă și definitivă. Luca nu va mai reveni asupra personajului, nici măcar la Cina de Taină, unde remarca lui Isus despre apropiata Sa predare autorităților pică oarecum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vorbește despre „apostoli”, referindu-se probabil la toți apostolii, fără discriminare. Luca dă alt sens „ungerii”. Ioan însă precizează scurt și tendențios: singur, Iuda se revoltă și-L ia la bani mărunți pe Mântuitor, reproșându-I că n-a vândut parfumul pentru a împărți apoi banii săracilor. De ce a făcut asta? Ioan vine cu un amănunt inedit, care desăvârșește diabolizarea: nu pentru că i-ar fi păsat lui de sărmani, ci pentru că, fiind vistiernicul grupului și hoț pe deasupra, pierduse o bună ocazie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sărmani, ci pentru că, fiind vistiernicul grupului și hoț pe deasupra, pierduse o bună ocazie de a-și băga o sumă frumoasă în buzunar: Iuda Iscariotul, unul dintre ucenicii Săi, cel care avea să-L predea, spune: De ce nu s-a vândut parfumul acesta pe trei sute de dinari și nu s-au dat șbaniiț săracilor? A spus aceasta nu pentru că-i păsa de cei săraci, ci pentru că era hoț (lestes) și, ținând punga școmunăț, lua (bastazo) daniile (ta ballomena, exact: cele ce se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
auzit un glas pe care nimeni, niciodată, nu-l mai auzise până atunci: "Dar cine-și pierde viața pentru El, o câștigă". Luni dimineața, stăpânul inspectă cu atenție pietrele. Erau toate așa cum le lăsase, la locul lor. Stăruia însă un parfum suav, de trandafir, pe care nimeni nu-l știa de unde vine. De pe etajera lui de cristal, trandafirul deșertului dispăruse. În locul lui, o floare imensă, strălucind în toate culorile curcubeului, își înălța petalele. Și nimeni n-avea să-i știe numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
luneca spre asfințit și, până departe, apa lacului strălucea vălurind lin, până la poalele muntelui. Lacul fusese dintotdeauna aici îmi spuneam ca să oglindească brazii, să zboare deasupra lui păsările și, mai ales, să ne dea nouă răcoare vara, apă rece cu parfum de cetină, pește bun și dulce în vacanță. Dar nu fusese așa. Bătrânul spunea că la început, pe când stră-străbunicul lui era copil mic, pe-atunci oamenii din sat făcuseră un dig din pietre pe un braț al râului. Munciseră cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bobocii trebuiau să fie deschiși, ca să fie sărutați de prima rază de soare (de aceea petalele lui sunt atât de parfumate și catifelate). Da, dar toată lumea știe că pe florile mele a întins Maica Domnului scutecele Lui Iisus ! De aceea parfumul meu e așa de prețuit", spuse rozmarinul. Când, într-un târziu, zarva se mai potoli (fiindcă ieșise Luna), în lumina argintie toate florile au văzut pe tufișul de salcâm picături mari de rouă, care lunecau ca niște lacrimi mari, tăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Uite, El a spus că "eu am ales partea cea mai bună" adică să stau și să-L ascult. Dar știi ceva ? Nu-mi amintesc nimic, nimic din cuvintele spuse. E doar o mare de lumină dulce, plină de un parfum cum n-am știut vreodată că există, pe care-l simt curgând în jur, prin creștet, pe păr, pe haine lumină pe care o gust și e dulce în cerul gurii și cuvinte care se întrepătrund într-un susur blând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
când... "De parcă i s-ar desprinde sufletul" își spuse. O mângâie ușor pe păr... părul, mândria și frumusețea surioarei ei... auriu-roșcat ca și al ei, dar lung, ondulat și greu, o învăluia ca o mantie parfumată... Da, mai păstra încă parfumul... parfumul atât de puternic, care umpluse casa în seara aceea ... Ea, tocmai ea, așa de retrasă, de singuratică, ea, care n-ar fi ridicat ochii la musafiri, care n-ar fi scos un cuvânt în fața cuiva străin... tocmai ea!... Auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
De parcă i s-ar desprinde sufletul" își spuse. O mângâie ușor pe păr... părul, mândria și frumusețea surioarei ei... auriu-roșcat ca și al ei, dar lung, ondulat și greu, o învăluia ca o mantie parfumată... Da, mai păstra încă parfumul... parfumul atât de puternic, care umpluse casa în seara aceea ... Ea, tocmai ea, așa de retrasă, de singuratică, ea, care n-ar fi ridicat ochii la musafiri, care n-ar fi scos un cuvânt în fața cuiva străin... tocmai ea!... Auzi colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cum altfel?! Doar cine a mai văzut mort de patru zile, înviat uite-așa, de parcă s-ar fi trezit din somn: nici măcar picioarele nu-i erau înțepenite, iar ea, care se temuse de miros... mirosul morții!... Nici măcar atunci nu folosiseră parfumul de nard, pentru fratele lor mort... iar acum ea, surioara ei, spărsese vasul în fața tuturor și unsese picioarele musafirului, apoi le ștersese cu pletele ei lungi, auriu-roșcate, plângând, sărutându-le și iarăși ștergându-le și cuprinzându-le în părul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ca i-o fi tare greu să nu lase moartea să se apropie de El! Cine s-o creadă?! Și totuși, chiar când spusese asta, cerul se făcuse deodată ca o mare de sânge și bucatele prinseseră gust de sânge... Parfumul de nard umpluse încăperea, dar, odată cu el, groaza se strecura cu degete de gheață... ca răsuflarea unui mormânt rece care se deschide... De asta au plecat și oaspeții, care încotro. El S-a ridicat fără un cuvânt, s-au ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe obraz și a ieșit în lumina zilei. Din ușă mi-a strigat : "Uite cu ce mă duc eu să-L întâmpin"; în mâna ei strălucea alb, parfumat, un crin cum nu mai văzusem niciodată, cu transparență de alabastru și parfum de nard... * Merg repede spre oraș. E devreme, în zori, am timp, dar n-am vrut s-o mai aștept pe soră-mea. Și nici nu vreau să mă ajungă din urmă. Prea se uită toată lumea la noi o cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Cuvântul Lui , iar și iar... În timp ce eu pregăteam masa, ea stătea acolo, la picioarele Lui și asculta... Poate că nu ține minte, dar știe cu inima ce-o să se întâmple. Poate de asta și tristețea zilei, poate de asta și parfumul de nard și cuvintele Lui despre înmormântare... Eu pregăteam ce trebuie atunci, la masă, pentru trup... Maria asculta Cuvântul care se făcuse trup... Acum e pustiu. Ca și când, plecând, m-au luat cu ei, fiecare în felul lui... iar ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu se mai întoarce la noi. Nici Maria, nici Lazăr. O știu. Nimeni n-a spus nimic, dar știu. O știu de cum i-am văzut plecând : Maria, purtând în mâna ei rănită crinul răsărit miraculos din ciobul de alabastru cu parfum de nard. Lazăr, bucuros ca un copil, alergând fără să se uite în urmă, cu veșmântul larg fluturând în vântul rece din zori, alergând ca niciodată... Eu, ca întotdeauna, m-am îngrijit de trup. De trupurile lor. Și al Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
murmurul mării și adormeam legănați de poveștile lor, mângâiați de vântul călduț și parfumat... Taică-mio zicea că am eu gărgăuni în cap: cine a mai auzit să fie parfumată marea. Ei, da: mirosea a alge, a pește... dar asta numai parfum nu era. Ei, și! îmi spuneam fiecare cu ce-i place: pentru mine zgomotul valurilor era cântec, mirosul mării era cel mai dulce parfum, așa, dulce-amărui-sărat, de l-aș fi mâncat pe pâine de fapt, chiar te sătura, numai ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai auzit să fie parfumată marea. Ei, da: mirosea a alge, a pește... dar asta numai parfum nu era. Ei, și! îmi spuneam fiecare cu ce-i place: pentru mine zgomotul valurilor era cântec, mirosul mării era cel mai dulce parfum, așa, dulce-amărui-sărat, de l-aș fi mâncat pe pâine de fapt, chiar te sătura, numai ce-l respirai! iar poveștile lor erau mai adevărate decât tot ce știam că-i adevărat. Unul chiar spunea că ajunsese până la marginile lumii, altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nani. Mai lasă cursurile acelea. Până acum au fost bune și când ai nevoie de liniște vrei să le Îmbunătățești? ― Să știi că ai dreptate, Despi. Și unde mai pui că pacientul trebuie să-l asculte pe doctor... Vântul, purtând parfumul furat de la floarea caisului din grădinița din fața cerdacului, l-a Întâmpinat pe Gruia În acea dimineață cu mare generozitate. Un cer limpede și deschis spre Înalturi, Întins deasupra dealurilor albastre ale Iașilor, i-a amplificat respirația... A răsuflat adânc, cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
alături de care am luptat și care au căzut acolo... În prăpădul războiului... Dumnezeu să i odihnească În pace! Într-o tăcere deplină, s-au ridicat toți. Cu privirea plecată, au urmat gestul lui Petrică... Apoi au gustat din vinul cu parfum deosebit. Tata Toader, după ce a drămăluit o vreme ulcica, a adulmecat aroma vinului și a gustat și el. A rămas puțin pe gânduri, apoi a mai luat o Înghițitură... Când s-a dumirit ce minune de vin are În ulcică
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
această încercare. Sunt Alindora Bosch, medicul anestezist care vă are în grijă din acest moment până ce totul va reintra în normal. Dora reușește să-și elibereze privirea de presiunea pleoapelor fierbinți. Un alt halat alb este în apropierea patului. Un parfum proaspăt care contrastează în mod plăcut cu mirosul aseptic de spital îi mângâie nările. În fine, reușește să privească chipul ce parcă plutește deasupra halatului convențional și își spune : "Ce ochi verzi și depărtați unul de altul ! Și sprâncenele parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
înfricoșător. Irizații albastre, dar mai blânde, mai estompate ca fulgerele dinaintea furtunii, străbat această nemărginire și nici o bubuitură de tunet nu le urmează. În schimb, Dora percepe o zumzăială ca de albine care crește și descrește în intensitate. Un ușor parfum de brad și de rășină se răspândește atunci când muzica asta ciudată se întețește. "Oare sunt tot eu ?", se întreabă Dora. " Și dacă sunt tot eu, oare unde mă aflu ?" O încearcă senzația stranie că începe să plutească într-un spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]