8,290 matches
-
fălcile și tăcea. Tăcea și-o lăsa să-și facă voile. Vedea bine cum o privesc toți cu ochii înfometați, dar se prefăcea că nu vede. S-o creadă proastă. Mai bine așa decât s-o sperie. Un amestec de patimă a răzbunării și slăbiciune o ținea țintuită lângă patul nurorii, privind-o cum n-o privise niciodată. Dacă ar fi putut ar fi rămas acolo, neclintită, până i s-ar fi desprins carnea de pe oase, numai să simtă plăcerea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Șurdești, Plopiș și Rogoz. Mânăstirile sunt lăcașe de cult situate în locuri retrase și pitorești, unde se stabilesc cei care simt o chemare spre credință și care înțeleg să se dedice complet unei vieți de rugăciune și smerenie, departe de patimile și provocările vieții laice. Comunitățile care se formează în jurul bisericilor desfășoară activități diverse, independente de restul populației, care presupun valorificarea produselor locale, pregătirea unor mâncăruri specifice, producerea de articole bisericești și artizanale. Complexele monahale au în componență biserici, spații de
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
Maicii Noastre și dă-ne, Doamne, acum șintotdeauna, Puterea, Harul și Iubirea Ta! Mulțumesc! 14.01.2005 Aseară am prins câteva fragmente din conversația lui Radu Moraru cu actrița Maia Morgenstern la postul de televiziune B1TV. Se discuta despre filmul „Patimile lui Christos”, în care d-na Maia juca rolul Mariei - mama lui Iisus. La un moment dat este întrebată ce simte și ce face mama când își vede Fiul răstignit și apoi înviat. Nimic - răspunde actrița, rolul Mariei s-a
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
anotimpul în care se născuse. Luna lui cuptor echivala cu zilele lungi, cu cireșele dulci și amare care se găseau peste tot, cu vacanța și mai ales cu ...marea. Marea pe care ea o iubea mult, despre care scrisese cu patimă. Marea, de care o legau atâtea amintiri. - Hei, fii atentă, domnișoară! Luată de valul gândurilor mele, nu mi-am dat seama că am traversat pe roșu. Noroc că șoferul care tocmai mă mustrase, nu conducea cu viteză. Îi zâmbesc vinovat
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Dar există Eva! Te-ai întrebat vreodată de ce începuturile sunt magice? Doar ele. De ce această magie nu rămâne perpetuă? Unde greșim în iubire, ca vraja să dispară, deodată? L-am iubit pe Alexandru. Nu așa cum te iubesc pe tine, cu patima care, pur și simplu, îmi răvășește întreaga ființă, dar l-am iubit. O dragoste cuminte, așezată, simplă. Este un om bun și pe care te poți baza, fără rezerve. Mai mult pragmatic decât visător, dar un om bun. Iar bunătatea
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
trupul tău felin, cu mângâietoarele tale șoapte! Nu vreau să te mai văd niciodată! Nu în viața asta! O ura. O oră, două, trei. O zi. Apoi, ca un făcut, se întorcea iar la sentimentele cele bune, iubind-o cu patimă. Uite acolo, lângă perete, era locul ei preferat, la masă. Iată și vaza pe care el n-o folosea la nimic, dar căreia îi găsise ea o întrebuințare, ascunzând în interior un pachet de țigări, pentru momentele când rămânea în
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Revizorul nostru) Și ne mântuiește de cel rău, În numele Tatălui, al Fiului, Al Neamului tău. (Ipotești) Mai puțin realizată este poezia Ecourile, care se alcătuiește prin dezvoltarea retorică a versului "Eminescu se credea Eminescu", dar alunecă în prețiozitate, emfază: O patimă grozavă, o patimă neînduplecată, mai tare ca oțelul și cremenea. Mania grandorii, comparată cu patima lui este nimic, o nimic toată: Eminescu se credea Eminescu. Dorul eminescian îl învață pe Emil Botta să interiorizeze spațiul. Imaginile sunt captate acum cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ne mântuiește de cel rău, În numele Tatălui, al Fiului, Al Neamului tău. (Ipotești) Mai puțin realizată este poezia Ecourile, care se alcătuiește prin dezvoltarea retorică a versului "Eminescu se credea Eminescu", dar alunecă în prețiozitate, emfază: O patimă grozavă, o patimă neînduplecată, mai tare ca oțelul și cremenea. Mania grandorii, comparată cu patima lui este nimic, o nimic toată: Eminescu se credea Eminescu. Dorul eminescian îl învață pe Emil Botta să interiorizeze spațiul. Imaginile sunt captate acum cu ajutorul unei lumini absconse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Ipotești) Mai puțin realizată este poezia Ecourile, care se alcătuiește prin dezvoltarea retorică a versului "Eminescu se credea Eminescu", dar alunecă în prețiozitate, emfază: O patimă grozavă, o patimă neînduplecată, mai tare ca oțelul și cremenea. Mania grandorii, comparată cu patima lui este nimic, o nimic toată: Eminescu se credea Eminescu. Dorul eminescian îl învață pe Emil Botta să interiorizeze spațiul. Imaginile sunt captate acum cu ajutorul unei lumini absconse, greu perceptibile. Imaginea în genere este un instrument înșelător, care își cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nu a uitat, ba mai mult, s-a aprins în el flacăra și dorința de răzbunare. Ciolac era căsătorit și avea și o fetiță. Dar cum familia lui era la depărtare de doisprezece kilometri, tinerețea cu dorințele de aventură și patima iubirii își spuneau cuvântul. Ciolac și-a găsit o văduvioară tânără și frumoasă în Tansa, deci mult mai aproape de pădure. Într-o zi mohorâtă de toamnă, Ciolac s-a dus la iubita lui Ileana, că așa o chema. Când s-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
în stilul său caracteristic, să afirme despre sine: Până și un prost vede că sunt inconfundabil... Cum singur spune, Țuțea s-a revărsat în alții. Când apele spiritului său s-au retras, ele au lăsat în urmă, cristaline, șlefuite de patimă, suferință și inteligență, câteva sute de „vorbe memorabile“. Funcția acestor pagini este simplă: înțelese în dozajul lor corect, uneori cu doza necesară de umor, alteori rămânând de-a dreptul contestabile, ele pot să apere de amăgitori, de proști și uneori
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
ale memoriei stă adânc năluca strigoiului? Versul dansa fără grai, râu ce curgea leșios și negru, greu de pești așteptând doi ochi ai luminii oare mai trăiești? * * * Răcoare și larmă de vânt coboară aerul pe pământ. Mișcarea clatină miere și patimă. Grație, miraculoasă făptură culori peste sâni și gură. S-a răsfrânt crinul la picior și mirosul mă-ngroapă ușor. Muzica de sfere leagănă iarbă și flori. Niciodată nu te-ai gândit c-ai să mori?! La treizeci de ani, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ce s-a scris în zile ce-au fost și cele de acum! Poate așa înțelegi ce vrea să ne spună. Oricât mercur se ridică în termometrul săptămânii aprinse, în care vremea scade și despletește unde, în neodihna firii, străpunge patima bolnavă și ideea izbăvirii fără chip, trecută prin gâtul clepsidrei sub ritul căderii de nisip. * * * Cărțile au murit, culorile nu dansează ca ființele vii, sentimentele mor se sufocă în fașă, se spun în abstracții minore, în acorduri ce nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
sălbatice de ger, firea a rămas sticloasă și fără cer. * * * Un gest copilăresc era sărutul ce îmbrățișa umărul din care creștea aripa, protectoarea mea. Atunci nu știam câtă candoare era în buzele mele și ce bucurie să găsești un sprijin patimilor pământești! Timpul a fost puțin, zilele numărate tâmplele fierbinți de-ntristare, nu le mai simt ocrotirea, poate să cadă oricând, să zboare ca un gând, să plece în depărtare. N-am înțeles nici eu că m-am înșelat, nici el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Maicii Noastre și dă-ne, Doamne, acum șintotdeauna, Puterea, Harul și Iubirea Ta! Mulțumesc! 14 ianuarie 2005 Aseară am prins câteva fragmente din conversația lui Radu Moraru cu actrița Maia Morgenstern la postul de televiziune B1TV. Se discuta despre filmul „Patimile lui Christos”, în care d-na Maia juca rolul Mariei - mama lui Iisus. La un moment dat este întrebată ce simte și ce face mama când își vede Fiul răstignit și apoi înviat. Nimic - răspunde actrița, rolul Mariei s-a
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
de tot, cu fața mai mică, cu capul mai delicat, ca după o boală. În sentimentul ei pentru Vâlsan era ceva imperios, “absolut”, o exagerare de care este conștientă. Ea dorea să iubească, deși simțea câteodată dragostea ca pe o patimă, o răstignire pe altarul iubirii. Comparația ei în suferința cu ipostaza Fiului Ceresc: “o scuipaseră...îi puseseră spini...ca și Fiului...și ei...deodată cu unicul, cu minunatul!”, este o exagerare, o comparație blasfemitoare. Pasiunea unei plăceri, suferința unei voluptăți
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
privește, încep să cred că și Teodora ar putea fi victima convenției sociale numite căsătorie. Poate fusese pionul unui aranjament matrimonial sau, cine știe, era doar victima credulității ei de fată, puțin cunoscătoare a psihologiei masculine. Încă nu știa că patima sau, mai bine-zis, instinctul de cuceritor îl face pe bărbat să arunce vorbe și să comită gesturi ce pot impresiona decisiv sufletul unei tinere. Iar el marchează, orgolios, încă o cucerire, fără vreun scrupul de responsabilitate și de onoare. Mi-
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
părintească. P.H.L. consideră necesară aici o paranteză: legea nescrisă a naturii noastre spune că împerecherea a doi indivizi maturi implică obligatoriu procrearea. Dincolo de frenezia coitului, trecătoare și inconsistentă, trebuie avută în vedere „concretizarea” iubirii, nașterea unei noi vieți. Numai astfel patima împerecherii capătă sens. Aici scriitorul nu admite alternativă. Dar cât de pregătit este Domnul R. să renunțe la „povestea romantică” în care era „angajat trup și suflet”? Trăind-o, se simțea tânăr ca odinioară, savurând totodată avantajul dat de „experiența
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
capabil să ajungă la „revelația maternității” ca valoare umană universală, definitorie pentru specie. Dar cât de „matur” sau la ce vârstă descoperă bărbatul toate acestea? P.H. Lippa închină să atribuie acest „har” doar senectuții înțelepte. Tânărul caută cu prea multă patimă, în femeie, partenera de sex, încât nu are răgazul necesar aprofundării „relației”. Dacă aș fi răutăcios aș spune că P.H.L. iar „trage spuza pe turta pensionarilor”. Dar nu sunt!) Pentru a putea aprecia „minunea maternității”, crede scriitorul, este nevoie de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
găndul, singura cale de comunicare în prezent cu Academia. Dar, pentru că sunt în Univers transmisia îmi va consuma căteva zeci de ani din viața mea de nemuritor. Dar altă soluție n-am. Tăcere deplină; era o veste așteptată cu atăta patimă omenească. Aurora, ca să schimbe vorba: Aș vrea ca ciclul de conferințe ale tale să-l începem căt mai curănd. Profesorul: Desigur. Cu ce vrei să începi? Evelin: Păi cu facerea lumii, cum îi spuneți voi. Aurora: Trebuie să fii atent
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
al personajelor, orizontul lor de gândire este exprimat prin perspective spațiale adecvate. Palatul cu bolțile înalte și sumbre formează cadrul simțământului vag încă, dar totuși înalt al Cătălinei; nesfârșirea parcursă fulgerător de luceafăr în drumul său spre Demiurg plasticizează supramăsura patimii și natura superioară a lui Hyperion; dimpotrivă, ungherul întunecat din palat, unde pajul oprește prima oară prințesa, este pe măsura sentimentului celor doi fericiți pământeni, în contrast cu tot înaltul din care luceafărul nu va mai coborî, astfel încât cele două sfere rămân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cărarea cu iezerul" îl cheamă, ci "depărtările... erele, sferele". Ca și la Eminescu, nemărginirea dă proporții de eveniment cosmic iubirii și celorlalte stări sufletești: În ceasul acela de alchimie cerească/ silirăm luna și câteva stele/ în jurul nostru să se învârtească"; "Patimă fără păcate/ ne răstoarnă-n infinit". Dar cosmicul este la Blaga de natură mitică, un spațiu al povestei: "O, lumea este o albastră haină/ în care ne cuprindem strânși în taină,/ ca vara sângelui să nu se piardă,/ ca vraja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
apoi, odată cu tragedia, în spiritualitatea greacă neliniștea existențială capătă o măreție ne mai atinsă ulterior. Astfel, la Eschile omul înfruntă pe zei, la Sofocle înfruntă destinul orb, iar în teatrul lui Euripide omul se înfruntă cu el însuși, cu propriile patimi. Dar spaima spectatorului în vechea Eladă era exorcizată de catharsisul indus prin elevata poezie a discursului scenic, gândirea înaltă și perfecțiunea artistică. Astfel, suferința îndurată de Prometeu este infinit întrecută de focul răpit și dăruit oamenilor, lumina minții care, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
câmpuri de mătasă, La noi atâția fluturi sunt Și-atâta jale-n casă. Privighetori din alte țări Vin doina să ne-asculte, La noi sunt cântece și flori Și lacrimi multe, multe. ...Din vremi uitate de demult. Gemând de grele patimi, Deșertăciunea unui vis. Noi o stropim cu lacrimi. Neliniștile voioase ale lui George Topârceanu: neliniștea "hotentotei părăsită de amant" (Cioara); neliniștea chiriașului grăbit, nevoit să se mute mereu: Rămâi sănătoasă, cucoană,/ Că-mi iau geamantanul și plec"; neliniștea greierului mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suferinței metafizice a lui Buddha în fața suferinței universale și a morții. Suferința lui Iisus a creat creștinismul, o meditație dureroasă asupra destinului tragic al omului consecutiv miticii greșeli și căderi adamice. În ambele viziuni, viața este o interminabilă Săptămână a Patimilor. * Suferința scoicii născând perla când este rănită, constituie un simbol absolut în Natură această pădure de simboluri, cum a numit-o Baudelaire și anume: forma, care este condiția existențială în ordinea umană, este descătușată, depășită de iradierea luminoasă. Or, aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]