1,560 matches
-
înțeles decât din perspectiva vieții, vom distinge, în funcție de gradul de investire afectivă și energetică pe care îl implică, două niveluri de conduită. De fiecare dată când, dintr-o rațiunea oarecare, dintre care cea mai constantă este reculul în fața efortului și patosului său, renunțarea la nivelul superior, unde acest efort ar fi cerut, antrenează o repliere a energiei la nivelul inferior, observăm fenomenul paradoxal pe care privirea ageră a lui Pierre Janet a știut să-l distingă: această deplasare care ar trebui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sinelui, fuga în exterioritatea în care se pune problema de a fugi de sine și astfel de a se debarasa de sine, de povara acestei neliniști și de această suferință. Numai că, cum această fugă rămâne prinsă în propriul său patos, adică nemulțumirea din care purcede, și aceasta în ea însăși, în loc să se elibereze de acel ceva de care vrea să fugă și să-l poată lăsa în drum, ea îl poartă și îl reproduce în sine, la fiecare pas. Rămâne
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de a se distruge. Iată de ce un astfel de proces reîncepe fără contenire, cu un soi de frenezie care îi vine din eșecul său din eșecul la care ajunge, însă înainte de toate din cel din care purcede și al cărui patos îl însoțește în fiecare dintre fazele sale, determinând în mod global, ca un soi de a priori, această lume a barbariei și conferindu-i, sub pecetea acestei neliniști, un caracter singular, mai vizibil astăzi ca niciodată. Fuga de sine este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
trecut sau a unui viitor, ci temporalizându-se ca și încercându-se pe sine, în și prin această încercare, în așa fel încât, sprijinită de sine și ca strivită de sine, fără să se creeze distanța nici unui recul posibil, ea este patos și nimic altceva decât patos temporalitatea sa nefiind nimic altceva decât mișcarea acestui patos, adică istorialul Absolutului în plenitudinea nicicând ruptă și ca atare neîntreruptă a suferinței sale și a bucuriei sale. Însă această plenitudine niciodată slăbită este cea a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ci temporalizându-se ca și încercându-se pe sine, în și prin această încercare, în așa fel încât, sprijinită de sine și ca strivită de sine, fără să se creeze distanța nici unui recul posibil, ea este patos și nimic altceva decât patos temporalitatea sa nefiind nimic altceva decât mișcarea acestui patos, adică istorialul Absolutului în plenitudinea nicicând ruptă și ca atare neîntreruptă a suferinței sale și a bucuriei sale. Însă această plenitudine niciodată slăbită este cea a Energiei, ea este Prezența superputernică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și prin această încercare, în așa fel încât, sprijinită de sine și ca strivită de sine, fără să se creeze distanța nici unui recul posibil, ea este patos și nimic altceva decât patos temporalitatea sa nefiind nimic altceva decât mișcarea acestui patos, adică istorialul Absolutului în plenitudinea nicicând ruptă și ca atare neîntreruptă a suferinței sale și a bucuriei sale. Însă această plenitudine niciodată slăbită este cea a Energiei, ea este Prezența superputernică a vieții față de ea însăși și ceea ce face simțită
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
angajându-se în ființa sa însă nici una dintre practicile permițând urmarea acestei angajări, nici una dintre căile oferite de cultură. Se pune atunci problema ca această forță care nu se înfăptuiește să se uite într-un fel oarecare, pe ea și patosul său, și aceasta în fuga în afara sinelui în măsura în care în această exterioritate ceva se ivește în fața privirii în fiece clipă și o captivează: imaginea televizată. În fiece clipă înseamnă acum că în timpul lumii ceea ce se arată aici și, potrivit legii acestui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de la acest punct zero al Parusiei inițiale se produce o dezvoltare extraordinară, dezvoltarea pură a vieții lăsate în voia esenței sale proprii și, astfel, a procesului continuat al conservării sale și al sporirii sale. Corpul de pildă, aflând sprijin în patosul imobil al corporeității sale originare, se "trezește", fiecare dintre puterile sale, printr-o operație care înlănțuie una de alta diversele sale faze constitutive, se construiește încetul cu încetul, astfel încât să poată să se exercite, și așa se întâmplă cu fiecare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să poată să se exercite, și așa se întâmplă cu fiecare dintre puterile sufletului. La drept vorbind, o astfel de dezvoltare pare infinită. Ea constă în punerea în operă a subiectivității, fiind astfel dublă: este pe de o parte auto-activarea patosului în care se clădește interior ființa noastră. Există astfel o cultură a sentimentului nu a cutărui sau cutărui sentiment: al plăcerii, al urii, al sadismului etc., ci al sentimentului însuși ca atare, un a se simți pe sine al lui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Iată de ce, așa cum observa cu candoare Aristotel, orice activitate se însoțește de o plăcere. Nicidecum în virtutea unei asocieri întâmplătoare, chiar dacă benefice. Ci din această rațiune esențială că orice act, actul de a vedea de pildă, avându-și ființa reală în patos și foarte precis în propriul său patos, orice sporire a viziunii, și aceasta în exercițiul său repetat, este prin chiar acest fapt exaltarea patosului său, adică autodezvoltarea sa potrivit legilor proprii potrivit legii fundamentale a inversării suferinței în bucurie. Mai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
orice activitate se însoțește de o plăcere. Nicidecum în virtutea unei asocieri întâmplătoare, chiar dacă benefice. Ci din această rațiune esențială că orice act, actul de a vedea de pildă, avându-și ființa reală în patos și foarte precis în propriul său patos, orice sporire a viziunii, și aceasta în exercițiul său repetat, este prin chiar acest fapt exaltarea patosului său, adică autodezvoltarea sa potrivit legilor proprii potrivit legii fundamentale a inversării suferinței în bucurie. Mai mult, această lege cea mai interioară a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
rațiune esențială că orice act, actul de a vedea de pildă, avându-și ființa reală în patos și foarte precis în propriul său patos, orice sporire a viziunii, și aceasta în exercițiul său repetat, este prin chiar acest fapt exaltarea patosului său, adică autodezvoltarea sa potrivit legilor proprii potrivit legii fundamentale a inversării suferinței în bucurie. Mai mult, această lege cea mai interioară a vieții, nestăvilita și insuportabila suferință a ființei aruncate în sine și prinse în sine este cea care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și pe aceea a fiecăreia dintre puterile sale, care i le dă propriu-zis pe acestea și le constrânge una după alta să se desfășoare care constrânge văzul să vadă mai mult și, în auto-sporirea continuă a viziunii sale și a patosului său, îl duce pe acesta la capătul său, la inflagrarea suferirii în beția Fondului. Toate actele și procesele care tocmai au făcut obiectul acestei scurte treceri în revistă, legile care le guvernează, adică, în realitate, care le exprimă constituie câmpul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fel o dobândește. O asemenea repetare este dublă, teoretică și practică. Este, pe de-o parte, repetarea evidenței de care tocmai a fost vorba, a actului care o produce; este, pe de altă parte, și în mod necesar, cea a patosului în care se află actul de evidență, nefiind niciodată, ca act cognitiv, decât în auto-afectarea sa și prin ea. Cu certitudine, unele determinări pur patetice pot fi reproduse în lipsa oricărei ținte intenționale, a oricărei "cunoștințe" un act de pură iubire
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
procesul care conduce la acel lucru al cărui contemporan dorești să fii și la contemporaneitatea căruia nu ajungi decât la capătul acestui proces. Temporalitatea acestuia din urmă este cea a ek-stazei, dacă este vorba de adevărul teoretic, cea, inextatică, a patosului, și astfel istorialul însuși al Absolutului, dacă este vorba de adevărul practic. Din natura contemporaneității în care orice transmitere și orice dobândire de cunoaștere își extrag posibilitatea și esența rezultă că aceasta nu este reductibilă la o teorie formală sau
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care ar putea fi separată de conținutul cognitiv, de vreme ce în realitate dobândirea și astfel transmiterea unei cunoașteri sunt identice cu efectuarea fenomenologică concretă a acesteia în repetare, cu actul așadar care reproduce conținutul său reprezentativ în cazul cunoașterii teoretice, cu patosul care, tot în repetare, se identifică cu adevărul practic, în cazul esteticii, al eticii și al religiei. Ideea că pedagogia (sau, cum se spune astăzi, "științele educației") poate constitui o disciplină autonomă este echivocă. Este adevărat că există o esență
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de viu să ard, La pieptul tău. Iar când vom fi chemați la EL, în versul lin de ministrel, Să-și amintească gura rea, Că vom trăi alăturea, Cu Dumnezeu. Luceferi în căutarea ta, râvnind perfecțiune, în setea ta de patos și sfântă împlinire, Mă treci ades, iubire! Eu sunt timidul june, Ce iți adoră trena, când treci spre nemurire. îți încetează zborul și fă popas o clipă, Acolo, lângă Lună, să te privesc un veac, Să mă îmbăt de tine
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
să nu fii lângă mine, Tu, raza mea de soare, luceafăr printre stele. De-aș fi pe tronul lumii atotstăpânitor, Ți-aș dărui, iubito, o viață-n curcubeu. în fiecare clipă de tine mi-este dor, Căci te iubesc cu patos, așa cum știu doar eu. Azi, sufletu-mi plutește în gingașe cântări, Căci tu ești pretutindeni, în suflet și în gând, Vreau să-ți ating iar trupul cu mii de sărutări Eu, pentru-a ta iubire, și sufletul mi-l vând
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
senin. Pun pariu că nu-i de pe-aici, uite-l cum adulmecă, așteaptă ceva, locul ăsta-i destinat să găzduiască întîlniri importante. Allegretto, menuetto, moderato, și apoi ce-o mai fi, aceeași temă festivă, care alunecă întîi către un patos sumbru, apoi către o melodie de marș acompaniată de timpane, tobe și cinele. Trăim într-o țară tristă, își reveni brusc la normal, ăsta e adevărul, spuse, ce poate fi mai trist decît să te simți mereu ca prins într-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Am reușit să prind „vivisecția unei tinere încântătoare“, „vârcolac psihopat“ și „aspirațiile mele politice se subordonează dorinței de face dreptate“. Am deschis ușa de acces în biroul de la Omucideri și am dat cu ochii de istețul republican, care vorbea cu patos la microfon, în timp ce echipa tehnică îi înregistra fiecare cuvânt. Purta la rever o insignă a Legiunii Americane, probabil cumpărată de la bețivanul decorat care dormea în parcarea de la Hall of Records, un tip pe care într-o vreme îl urmărise încrâncenat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Brooke - nu rănit În bătălie, ci În urma unei septicemii contractate la bordul vasului care Îl purta spre Dardanele - eșuase atât de lamentabil În a Împlini sublima profeție a lui „Și dac-ar fi să mor...“ nu făcuse decât să intensifice patosul, să accentueze tragismul elocvent al irosirii atâtor vieți tinere În Marele Război. După ce sfârși de dictat ultima revizuire a acestei lucrări, constată că nu mai avea nici un chef să Își continue romanul În curs de elaborare, Turnul de fildeș. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Cu ocazia acelei prime vizite la Hampstead, În timpul plimbării relaxante pe câmp, după masa de prânz, Însoțiți doar de Chang, Du Maurier Îi povesti lui Henry principalele evenimente din viața sa, o poveste foarte interesantă, cu elemente de mister, romantism, patos și o victorie precară asupra adversităților. Misterul Îi Învăluia În principal numele și originea. Bunicul din partea tatălui fusese un gentilhomme verrier francez - adică, după cum sublinia cu multă grijă nepotul, un gentleman care avea un atelier de sticlărie, și nu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Simțea că se identifică intens cu eroul său și vedea În renunțarea finală, eroică, la dragoste și căsătorie În favoarea vieții religioase o paralelă cu propriul celibat, dedicat chemării către scris. Poate, În personajul dnei Peverel, pusese și câte ceva din Fenimore: patosul, suferința ei tăcută, dorința nedeclarată dar Întotdeauna sugerată de a fi iubită. Se gândea mult la Fenimore În perioada din urmă, căci se pregătea din nou să părăsească Anglia, pentru a se stabili la Veneția. Vorbea de multă vreme despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se termine mai repede!“ se rugă În gând Elizabeth Robins, Îndemnându-i pe actori să grăbească ritmul. Dar, parcă dintr-un impuls pervers, Alexander făcea tocmai pe dos, Încetinind tempoul scenei finale și rostindu-și ultimele monologuri sonor și cu patos. Ar fi trebuit, desigur, să fie pentru el momentul dramatic culminant, acela În care Guy Domville renunța la lume În favoarea unor lucruri mai mărețe, lăsându-și prietenul și pe femeia iubită unul În grija altuia, și, dacă piesa și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
își traversa straniul său semi-leșin. La coada autoturismului, străinul, disprețuitor, nici nu mișcase. - ...Niciodată nu mi-aș fi închipuit, recuplă în același registru monoton Norocosul, decimând în treacăt alt pâlc de insecte, capturate în șănțulețul unei încuietori și înhățînd fără patos trei dintre ele și deșertîndu-și-le în deschizătura tristă a unei guri. Practicată într-un cap mic, turtit lateral. Confecționat dintr-o materie difuză, mucilaginoasă, pe jumătate invizibilă în lumina solară. Niciodată nu mi-aș fi închipuit... că printre aspirațiile claselor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]