5,851 matches
-
a nu-știu-câta traducere bramburită și neinspirată, care îți taie jumătate din pofta de a merge la film pentru că sugerează o comedie imbecilă la care ți-ar râde un singur neuron. Firește că nu e vorba de așa ceva, ci de o peliculă britanică despre gangsteri, făcută de Matthew Vaughn, producătorul lui Guy Ritchie care s-a apucat de regie tocmai pentru că Ritchie a abandonat proiectul. Or, Vaughn se apleacă în stilul unui ceasornicar de modă veche tocmai asupra lucrurilor pe care Ritchie
Despre gangsteri, psoriazis și bomba atomică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11056_a_12381]
-
sana in corpore sano: adică halucinațiile pierd din perfecțiunea mizanscenei (cu excepția de pe final), din "literatură" în favoarea unui subconștient din ce în ce mai nud pe măsură ce trupul se face bine. Dar și savoarea acidității limbajului se vindecă în favoarea melodramatismului și de aici i se trage peliculei șchiopătatul. Altă peliculă, altă maladie: Punctul Limită, regizat de veteranul britanic Stephen Frears. Un altul pe care, ca amator de literatură, nu poți să nu îl îndrăgești: are la activ două Hanif Kureishi, un Laclos, un Stevenson și cireașa de pe
Despre gangsteri, psoriazis și bomba atomică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11056_a_12381]
-
sano: adică halucinațiile pierd din perfecțiunea mizanscenei (cu excepția de pe final), din "literatură" în favoarea unui subconștient din ce în ce mai nud pe măsură ce trupul se face bine. Dar și savoarea acidității limbajului se vindecă în favoarea melodramatismului și de aici i se trage peliculei șchiopătatul. Altă peliculă, altă maladie: Punctul Limită, regizat de veteranul britanic Stephen Frears. Un altul pe care, ca amator de literatură, nu poți să nu îl îndrăgești: are la activ două Hanif Kureishi, un Laclos, un Stevenson și cireașa de pe tort, una bucată
Despre gangsteri, psoriazis și bomba atomică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11056_a_12381]
-
a aștepta cu înfrigurare decesul unei persoane de care protagonistul este atașat. Din nefericire, mie una nu îmi place Capote de nici o culoare, nici n-am reușit să termin Harfa de iarbă (începută de trei ori), darmite cartea invocată de peliculă, dar voi ridica de la fileu o problemă ridicată de critici. Anume că volumul Cu sânge rece conține o înțelegere rar întâlnită a motivelor pentru care oamenii ucid, înțelegere care nu apare nicăieri în film. Criticii au punctat și i-au
Mărșăluind pe covorul roșu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10830_a_12155]
-
că nu se metamorfozează în nici un fel, indiferent de circumstanțe. Faptul că ,alchimia creației", cum îi spune un critic, nu se vede în film iar nu mi se pare un cap valid de acuzare, mai ales gândindu-mă la nenumăratele pelicule care au încercat acest lucru și au eșuat lamentabil (vezi Sylvia). Ba se vede, dar nu cum te-ai aștepta. Un moment în care mi s-a părut săritoare în ochi este o scenă de la premiera unui film la care
Mărșăluind pe covorul roșu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10830_a_12155]
-
la Jarmusch, camera este în 85% din timp fixă, așa că puținele momente în care e manevrată manual sunt remarcabil de eficiente. Este evident că produsul finit e omogen, extrem de bine potențat la toate nivelele. O afirmație imposibil de translatat asupra peliculei filmate în alb-negru a lui Clooney, Good Night and Good Luck, referitor la care mi-e greu să îmi explic prezența pe această listă. După părerea mea, Syriana i-ar fi putut lua locul cu brio. Singura valoare pe care
Mărșăluind pe covorul roșu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10830_a_12155]
-
ochi are legătură cu o anume mișcare de cameră. E atât de evidentă pentru că ambii regizori, Jim Jarmusch și Ang Lee, lucrează la greu cu camere statice, așa că manevra care m-a frapat marchează o rupere de ritm. În ambele pelicule, în momentul unei epifanii, camera se rotește în jurul recipientului și reușește să sugereze șocul tocmai prin contrastul cu compoziția foarte ordonată până atunci. "Vena idiosincratică și episodică" a lui Jim Jarmusch, vorba unui critic britanic, iese din nou la lumina
Două de nota zece by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10851_a_12176]
-
o fracțiune a filmului. Or, zic eu, se poate comenta fără a mutila. Foarte provocatoare, apropo de "râsul" pe care se presupune că îl suscită o comedie, mi s-a părut reacția criticilor de film în compania cărora am văzut pelicula. O adevărată experiență polifonică, pentru că arareori s-a râs în același timp. Mai știți diviziunea aceea între umorul de limbaj și cel de situație? Nu se aplică la acest film, tocmai din cauza simbiozei dintre cele două. Greu de detaliat, pentru că
Două de nota zece by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10851_a_12176]
-
paralelă cu Don Juan, care pare a fi nejustificată. Cel puțin acum, când se mulțumește să contemple femeile fără să încerce vreo manevră. Sau poate Jarmusch vine cu ideea afrodisiacului secolului: inerția. Nu e singurul paradox pe care îl încorporează pelicula. Deriva personajului are și un sâmbure discret de dramă, din cauza unei delăsări existențiale și a unei lipse totale de motivație a protagonistului. Mai e nevoie să spun că Jarmusch descurajează orice tentativă de a o explica și că îi lasă
Două de nota zece by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10851_a_12176]
-
deja acolo, și nu de ieri, de azi. În al doilea, să ne lămurim: unul sau doi cowboy nu aduc westernul, ca atare Brokeback Mountain nu e un western cu gay. Cuvântul din urmă e o altă simplificare tocmai pentru că pelicula refuză să elucideze orientarea sexuală a personajelor. De-a lungul filmului, unul dintre ei reușește să și-o asume într-un mod coerent, în timp ce altul și-o recunoaște în legătură cu o singură persoană. Nici poveste ca vreunul să își renege heterosexualitatea
Două de nota zece by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10851_a_12176]
-
care Florin Țurcanu, scriind-o în franceză, a publicat-o în Franța în 2003 - acest munte de informație este atît de bine difuzat în volumul cărții, încît cititorul trăiește cu senzația că asistă la un film alert, pe a cărui peliculă se derulează viața și opera unui singur personaj principal. Mircea Eliade. Prizonierul istoriei e genul de carte grea pe care o citești ușor, și asta pentru că discursul viu, al cărui ritm este dat de alternarea citatelor cu comentarii adiacente, topește
A fost Eliade fascist? by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10867_a_12192]
-
Syriana, un film regizat și scris de Stephen Gaghan. E suficient de complicat pentru ca studioul care a produs lungmetrajul să pună la dispoziția criticilor de specialitate un ,ghid" al personajelor... Mare parte din meritul punerii la punct și promovării acestei pelicule îi revine însă lui George Clooney, care a făcut tot lobby-ul aferent, plus că, împreună cu Steven Soderbergh, deține compania producătoare a Syrianei, Section Eight, și că interpretează rolul unui agent CIA (pentru care a fost și nominalizat la Oscar
O premieră cu tâlc și două DVD-uri fără by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10871_a_12196]
-
Spielberg - vorbesc de o providență o idee perversă - un moment istoric cum nu se poate mai elocvent pentru lansarea filmului. Un moment în care, din cauza unor circumstanțe greu de prevăzut (sănătatea lui Sharon și ascensiunea la putere a Hamas-ului), mesajul peliculei se aude cu ecou. Să pornesc o dată cu lungmetrajul: Jocurile Olimpice de la München, 1972. Oficiali sportivi, antrenori și atleți, delegația israeliană, toți luați ostatici și uciși. Nu vă mirați că Spielberg acordă atât timp imaginilor de arhivă sau celor care urmăresc de la
Istoria intră și iese din "München" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10890_a_12215]
-
singurul în a cărui responsabilitate cade toată sutura. Echipa aferentă se constituie din sud-africanul Steve (Daniel Craig), neamțul Jew Hans (Hanns Zischler), belgianul Robert (Mathieu Kassovitz) și nu-mai-știu de-ce-naționalitate-e Carl (Ciaran Hinds), despre care însă nu ai prea multe detalii. Pelicula abordează legea Talionului după regula ,ontogenia repetă filogenia". Cu alte cuvinte, arată circuitul violenței în lumea geopolitică printr-un studiu de caz, adică Avner. Începe cu convingerea că faci lucrul corect, după care devine o rutină care dă dependență. Abia
Istoria intră și iese din "München" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10890_a_12215]
-
lucrul corect, după care devine o rutină care dă dependență. Abia apoi îți induce teama și realizezi că îți atârnă o sabie a lui Damocles deasupra capului. Odată cu frica îți parvine și paranoia, și - aici e momentul de cinism al peliculei - confuzia morală. Piramida lui axiologică se cutremură în defavoarea statului și în favoarea familiei, de care se agață din ce în ce mai strâns pe măsură ce comite crime. Lungmetrajul are darul de a te menține în tensiune prin fazele de acțiune. Sincer, chiar era nevoie de așa ceva
Istoria intră și iese din "München" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10890_a_12215]
-
fără ca vreunul dintre personajele principale să fie de sex feminin, Almodóvar revine, la doi ani distanță, pentru a încerca pariul invers. Volver e un film în care nu există protagoniști bărbați, iar opțiunea pare conștientă și programatică: femeile din ultima peliculă a regizorului spaniol sînt, aproape toate, implicate în intrigi care ar putea fi rezumate sub titlul "cum am reușit să scap de soțul meu". Și, evident, acesta nu e deloc un motiv de remușcări sau regrete - singurul personaj masculin un
Femeile lui Almodovar by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10143_a_11468]
-
vieții, o privire autoironică aruncată complicațiilor cotidiene. E drept, în Volver sînt mai puține răsturnări de situație decît în filmele mai vechi ale regizorului. Dacă unii dintre noi vor găsi că Volver nu reușește grandiosul tur de passe-passe care transforma peliculele care l-au făcut celebru pe Almodóvar în adevărate rafale de tir epic, trebuie remarcat, totuși, că tendința aceasta de a mai încetini puțin începe cu Hable con ella, un film care, tocmai, a avut parte de o presă bună
Femeile lui Almodovar by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10143_a_11468]
-
nu neapărat într-un sens tragic, pentru că nu avem deloc de a face cu o comedie amară. De la minciunile de conveniență pînă la scenariile complicate pe care le compun ca să iasă din situații imposibile, toate personajele fabulează tot timpul în peliculele lui Almodóvar, iar Volver nu este o excepție, însă cu adevărat fabulos este că uneori povestea ține, iar situația se rezolvă, evident, cu un pic de noroc, ca atunci cînd, lăsată să găsească un nou gestionar pentru un mic restaurant
Femeile lui Almodovar by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10143_a_11468]
-
o mai mare atenție la posibilitățile concrete ale vieții comune. Volver este, de altfel, un film în care - lucru neobișnuit la Almodóvar - ambiguitatea sexuală nu este tematizată, iar provocarea nu vine din această direcție, cel puțin nu explicit. E o peliculă despre emancipare și eliberare, însă mai degrabă într-un sens social. Anecdotic, dar relevant, se poate spune că Volver nu prea conține scene de nuditate, nu prezintă acte sexuale și nu are de ce să fie interzis minorilor. Probabil și acest
Femeile lui Almodovar by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10143_a_11468]
-
face și tu, nu simți nevoia să le strigi - ca-n filmele de groază - "Uită-te în spatele tău!". Sutura merge înainte. Neglijez exact subiectul cu care începusem. Ritmul e de film de acțiune, dar cu clenci. Eroul acestui gen de pelicule e mereu stăpîn pe situație, iar inamicul ține de natura evidenței. Or, aici situația stăpînește personajele, iar peregrinările lor au uneori aspectul unei mișcări browniene. Ce să mai zic, că stăpînul mitralierei pe care o ții în mînă ți se
Turnesolul Rrrrevoluției by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10183_a_11508]
-
caselor erau gri. Și înghețați. Totuși ceva pâlpâia în acest univers. Vedea oameni care mergeau ca într-un film derulat cu încetinitorul. La rândul lui, se mișca lent, cu impresia că ar fi ajuns la capăt. Și bucățica sa de peliculă se proiecta în altă parte, acolo unde legea gravitației nu mai funcționa și unde suveran era un soi de magnetism astral care aspira în afara pământului. Trăia într-un echilibru fragil". În puține cuvinte, din elemente minimale, Irina Egli reconstituie întregul
Tragedia antică reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10192_a_11517]
-
trăiri. Pentru Culianu, fantasmele nu sînt nimic altceva decît secvențe intuitive echivalînd cu leit-motivele imaginației unui om. Sînt reprezentări și imagini ce ne revin deseori în memorie, dar reprezentări care, înlănțuite în secvențe scurte, apar ca porțiunile tematice dintr-o peliculă de film, sau precum temele obsesive și recurente din cursul frămîntărilor noastre. Ceea ce le definește cu precădere este frecvența cu care revin în imaginație sau în structura unui text literar. Și astfel, cu cît recurența unei fantasme este mai deasă
Laudă fantasmelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10201_a_11526]
-
inițială își pierde din vigoare, iar ezitările regizorale dispar. Era, pînă la urmă, inevitabil ca, la un moment dat, o temă cu un asemenea potențial cinematografic să nu fie abordată. îndată după comemorarea a cinci ani de la atentate, cele două pelicule care tratează acest subiect au avut premiera și pe ecranele românești. Primul film este un documentar ficțional al regizorului britanic Paul Greengrass, cunoscut pînă acum și pentru alte proiecte cinematografice de analiză a unor evenimente istorice sau politice - de exemplu
11 septembrie: de la sol și din aer by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10206_a_11531]
-
tratează acest subiect au avut premiera și pe ecranele românești. Primul film este un documentar ficțional al regizorului britanic Paul Greengrass, cunoscut pînă acum și pentru alte proiecte cinematografice de analiză a unor evenimente istorice sau politice - de exemplu, pentru pelicula "Bloody Sunday" în care e vorba despre conflictul din Irlanda de Nord. în United 93 este pusă în scenă, cu lux de amănunte, povestea celui de-al patrulea avion deturnat în dimineața zilei de 11 septembrie și care s-a prăbușit într-
11 septembrie: de la sol și din aer by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10206_a_11531]
-
Trade Center. Cu toate că tema centrală este una politică, istorică și umană, filmul lui Greengrass e în același timp o explorare inteligentă a posibilităților și limitelor documentarului de ficțiune. 11 septembrie, proba la sol, șchioapătă însă considerabil. World Trade Center, ultima peliculă a lui Stone este un "așa nu" de la cap la coadă. Chiar defalcînd filmul, nu rămîi cu prea multe: o muzică demnă de funeraliile unui papă, un stil de filmare desuet și lălăit la maximum, un montaj total neinteresant a
11 septembrie: de la sol și din aer by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10206_a_11531]