1,714 matches
-
mariajul dintre om și tehnică? După palidele „mal du siecle” ale înaintașilor, nouă ne-a fost dat să trăim o sfâșiere de mileniu. Între buletinele de știri externe și creșterea colesterolului, continuă să existe o emoționantă tandrețe. Stresul reprezintă un perfid impozit pe dezvoltare. Pe oameni îi interesează pâinea de astăzi, nu soarta culturii de mâine. Nu murmurați, pământeni! Avertismentul transmis cândva atenienilor a devenit planetar. Trăim într-o lume a opțiunilor largi. Nici oamenii de geniu nu mai sunt acceptați
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
pustiu, A început prin colț, în orice sat, Să scârțâie fântâna și totu-i arămiu. De fiecare dată, berbanții candidați, Îți rup câte un dinte și limbile-și ascut, Căci, multe axiome, voi, oameni, descifrați Dar, creierul politic e surd, perfid și mut. Dar, iată, candidații-și depun averea lor, Și vor să demonstreze că n-au nimic de-ascuns, N-au nici mașini, nici case de vis, ori protocol, Ci, numai vâlvătaie, ambiție și dor. În frunte-i marinarul, cu
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93374]
-
o pereche de invidiat. După câțiva ani de conviețuire, El s-a rotunjit, iar ea e mai subțire. Teroriști Terorismul mondial granițe nu are, Nici limite în forme de manifestare. Unor demenți și scelerați, Le cad victime nevinovați. Cel mai perfid dușman Atacurile teroriste, frecvente și cu violență, Obligă statele lumii la colaborare, fără reticență. Cu maximă vigilență, indiferent de meridian, Trebuie să lupte cu cel mai perfid dușman. Timpul Nu trece timpul peste noi, accelerat, Ci noi îl parcurgem lent
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
forme de manifestare. Unor demenți și scelerați, Le cad victime nevinovați. Cel mai perfid dușman Atacurile teroriste, frecvente și cu violență, Obligă statele lumii la colaborare, fără reticență. Cu maximă vigilență, indiferent de meridian, Trebuie să lupte cu cel mai perfid dușman. Timpul Nu trece timpul peste noi, accelerat, Ci noi îl parcurgem lent, neobservat. Existența, cu toate ale ei, e trecătoare, Peste un timp ce început și nici sfârșit nu are. Șuetă literar-bahică Un vin bun și-o poezie Provoacă
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
Franța (helas!) Victor Hugo. Probabil că sânt căci nu-mi închipui că belferii de acolo sânt mai grozavi decât dascălii autohtoni. La noi însă și mulți universitari sau academicieni îmbracă odăjdiile de mari preoți, întinînd și batjocorind cu cea mai perfidă batjocură: adulația (opusul admirației), paginile albe pe care bieții oameni, poeți mai buni sau mai răi, și-au scris versurile. Pe cadavrele lor 114 se celebrează liturghii pe dos, în care un poet ca Nichita Stănescu nu mai este un
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
care minte fiind conștientă de înșelătorie. Auto-iluzionarea pare un termen mai potrivit pentru situația în care un mincinos ajunge să creadă că ceea ce spune nu este o minciună, ci un adevăr. Procesul este descris de Prospero prin comentariul său la adresa "perfidului" său frate Antonio din piesa Furtuna lui Shakespeare: ...precum acela care, Din cuvinte născocind un adevăr, Și-a făcut mintea să păcătuiască Și să creadă propria minciună, Că ar fi fost el ducele... (cf. Ewbank 1983:164). Noțiunea de reținere
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-ntârzie.[...] A trebuit să aștept și v-am făcut să așteptați și dumneavoastră. Ce rău îmi pare!" Distanța sensibilă dintre asteism și diasirm (aflate într-o relație de sinonimie parțială) este traductibilă în termenii strategiei polemice prin nuanța de atac perfid atribuită ultimului termen. Diasirmul (formulă des întâlnită în pamfletul ironic arghezian) semnifică un plus de subtilitate și de flexibilitate intelectuală, care face deliciul unui public cu așteptări rafinate, grație provocării de a dezambiguiza ironia. Reproducem, ca argument, o mostră din
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-ndoiam?)", fie că aluziei îi atașază litotic ideea unei posibile și justificabile corecții, deci o insinuare a agresivității ilicite (" De ce n-aș trece ocazional, cu briciul ascuns pe mânecă, și la Universitate, a cărei barbă sunteți?"), fie că disimulează o perfidă ignoranță ("Nu sunteți dumneavoastră acel A.C. Cuza care afișa pe vremuri un liber-cugetism naiv și cam găgăuț?)" sau, în sfârșit, trece din regimul dedublării în cel al transparenței, imputând interogativ ("De ce pentru articolele mele să trageți la răspundere pe colaboratorii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de ce adversarii săi nu evidențiază și meritele grupării lui Lascăr Catargiu: "Cine dar are gloria acestui bine, fiindcă, după chiar spusa Românului, pe acele timpuri (în acele secole cum zice) nu exista decât partid conservator?". Și apoi, cu o inocență perfidă: "Oare era pe atunci vreun Brătianu misterios, vreun Rosetti legendar cărora li s-ar putea atribui victoriile și gloria unui conservator modest ca Ștefan cel Mare, unui reacționar împielițat ca Mihai Viteazul, sau meritele reformei lui Mavrocordat la sfârșitul veacului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
obiectului. E uneori dificil, dacă nu imposibil, de reconstituit atitudinea reală a autorului, în raport cu obiectul ironiei sale, dar sentimentul pregnant pe care ironia, odată dezambiguizată, îl transmite nu este antipatia și nici revolta care, de obicei, se ascund sub surâsul perfid, ci mai degrabă putem vorbi, la Caragiale, de un joc gratuit de atitudine, generat de gândul unei critici binevoitoare. Ironia sa nu e sarcastică și nici șfichiuitoare, ea nu exprimă tragismul unei lumi în derivă, ci o atitudine ludic-intelectuală în fața
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
disimularea argheziană prin asteism și diasirm, figurile de bază ale polemicii literare urbane. E un model de pamflet politic care combină ironia prin antifrază și zeflemeaua neagresivă, "glacială și nepăsătoare fața de obiect"255, și care simulează, cu o naivitate perfidă, acceptul ironistului față de deciziile politice ale adversarului său. Doar titlul lasă să se înțeleagă dispoziția ironică a autorului, prin trimiterea la unul din personajele clasice ale literaturii comice din toate timpurile: nebunul. În cel mai general sens, nebunul e definit
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a se apăra și contraataca. Nu discutăm aici moralitatea unui gest public, însă, pentru că polemica este indisociabilă de un cadru principial, în care opozanții se înfruntă la câmp deschis, campania antiargheziană, inițiată și susținută de Iorga, echivalează cu un linșaj perfid pe care, ulterior, istoria literară l-a deconspirat și amendat ca atare. Iată percepția, peste timp, a unui confrate mai tânăr (Ion Caraion), despre acest episod: "Dintre toți câți au depus eforturi într-o asemenea direcție a negării, trei înfrânți
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lui, ori ca o țesătoare în odăița ei, ca să lucreze"287. Prin sublinierea grafică a cuvântului "lăcătuit", Arghezi își manifestă, economisind prețiosul material lingvistic, dezacordul față de o alegere lexicală neinspirată, licențioasă a adversarului. Glosa specifică discursului polemic arghezian, prin simularea perfidă a admirației atașată enunțului citat atrage atenția însă asupra viciului expresiv care-l incriminează flagrant pe adversar: "O paranteză: comparația e superbă: domnule Iorga, ieși din cămăruță să te felicit"288. La fel, în 1930, după premiera piesei de teatru
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
marginea modului în care acesta își exhibă simțul proprietății; a doua subliniere aparține polemistului care, prin aceeași strategie a retorsiunii, deconspiră nu doar excesul de orgoliu, ci și vulnerabilitatea logică a enunțului. Arghezi atrage atenția asupra paralogismului advers, continuându-l perfid: "[...] nu oricare carte e neapărat a domnului Iorga: numai cele bune sunt ale domniei sale". Dar atacul disimulat nu se oprește aici: conținutul citatului incriminant va fi reiterat, strategic, în text, prin două paranteze ce stârnesc râsul. Reamintind cititorului că vorbește
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
apoi, spre finalul articolului, să întărească și mai comic, prin argoul hâtru cu iz slugarnic, semnificatul blamabil din enunțul advers: "(să chiorăsc dacă nu-i a domniei sale)". Și vanitatea adversarului face obiectul unei ofensive, disimulate prin abordare fals admirativă și perfid reverențioasă, sursă a unui umor fin, intelectualizat, care cultivă, de multe ori, distanța enormă dintre realitatea obiectivă și cea virtuală, recompusă absurd din datele incriminante ale primei. E, aici, mai mult decât ceea ce unii critici au numit "exagerare voit polemică
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ori „ne-voința“ de a crea, el se așază programatic în umbra gestului întemeietor. Mai grav decât plagiatul comun îmi pare plagiatul de idei - greu, dacă nu imposibil de identificat la nivelul contigent al slovelor. Există însă o formă mai perfidă a plagiatului: plagiatul de limbaj, cu pretenție de originalitate. Această formă de pla giat constituie îndeobște patologia mediilor academice și este expresia, dusă până la ultimele consecințe, a parvenitismului intelectual. Asemenea lucrări nu transmit nimic (fiindcă nu își propun acest lucru
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
majore sau minore, acive sau pasive etc., în măsura în care se aseamănă sau se diferențiază de grupul propriu. Etnocentricul folosește pentru grupul, poporul, țara lui expresii ca: "popor ales", "națiune binecuvântată", "rasă superioară" etc., iar pentru ceilalți, "popoare înapoiate", "barbari", "sălbatici", "străini perfizi", "necredincioși" etc. Th. Caplow a pus în evidență că numărul persoanelor care supraestimează grupul din care fac parte este de opt mai mare decât numărul persoanelor care își subestimează propriul grup. Etnocentrismul este o reacție umană întâlnită în toate societățile
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
bună dreptate, zicem noi, dată fiind situația economică dezastruoasă a Rusiei); George s-a spălat pe mîini ca Pilat din Pont, dar, ca în cazul lui Macbeth, sîngele nu s-a spălat**********************. A fost o dovadă tipică de ipocrizie a "perfidului Albion" (apud Napoleon) la cel mai înalt nivel. Dacă George ar fi fost, în acele clipe în care a luat fatala decizie, mai puțin influențabil și mai puțin poltron, drama din casa Ipatiev (Ekaterinburg) din noaptea de 16/17 iulie
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
câteva orașe, câteva cătune împrăștiete, încolo pretutindeni beciuri, bordeie subpământene, dar izolate, ascunse cu câteva lemne [...]. Temându se [țăranii, n.n.] să nu li se ia de fisc boii și plugul, ei preferă să nu le aibă și aleargă la mijloacele perfide ale cămătarilor, cărora le vând dinainte, pentru câțiva piaștri, recolta lor de grâu, lână, vin și ceară. Munca lor nu le mai aparține; puțina hrană ce le mai rămâne, udată cu sudoare, nu este de ajuns pentru ca să le dea zile
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în teatru pe Ahile cel de atâtea ori celebru, să fie neobosit, irascibil, inexorabil, înflăcărat, să nege că legile sunt făcute pentru el și să nu împartă dreptatea decât cu armele. Medeea să fie sălbatică și neîmblânzită, Ino jeluitoare, Ixion perfid, Io rătăcitoare, Oreste sumbru 29. Dacă riscați să aduceți în scenă un subiect nou și îndrăzniți să modelați un nou personaj, să fie până la capăt așa cum s-a arătat de la început și să rămână în acord cu el însuși." Dornic
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ludovic XV. Louis-Sébastien Mercier, care va ședea, douăzeci de ani mai târziu, la Convenție, alături de Girondini, atacă indirect monarhia de drept divin în Moartea lui Ludovic XI (La Mort de Louis XI) în care critică tirania acestui rege irascibil și perfid. Scriind în 1772, la două sute de ani după Noaptea Sfântului Bartolomeu, Jean Hennuyer, episcop de Lisieux (Jean Hennuyer, évêque de Lisieux), piesă despre masacrarea protestanților, el condamnă fanatismul timpului său, al cărui martor fusese, zece ani mai înainte, cu execuția
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Perisabilul Caragiale", din lucrarea Caragiale în presa vremii 34, în privința tezei legate de efemeritatea operei lui Caragiale, E. Lovinescu a avut precursori în critica sincronă, de exemplu în Anghel Demetriescu (prin câteva studii din 1896 și 1903), în "cel mai perfid dintre adversarii operei caragialene "35, Pompiliu Eliade, în G. Panu și în mulți alți comentatori care împărtășeau părerea că "dramaturgia lui Caragiale, atât de ancorată în realitatea social-politică a vremii, este condamnată la o moarte rapidă. Așadar, o operă fără
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a văduvei colonelului Zaharescu. În general, reminiscențele caragialiene sesizabile la nivelul tipologiei sunt umbrite prin grija de organizare echilibrată, de autentificare a comediei umane prin opoziția între personaje negative și pozitive. Astfel, lui Mirea, tipul amicului colpoltor care amintește de perfidul Lache, i se opune în plan moral, integrul Sergiu, la fel cum penibilei bătrâne Caliopi Zaharescu îi corespunde la celălalt pol, blajina doamnă Săraru, demnă în suferința de o viață și înnobilată tragic de gestul sinuciderii preferate în locul viețuirii în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
80, acarul Păun este victima-simbol a sistemului juridic absurd și corupt, care îl învinuie cu paradoxala justificare: "Ai dreptate, dar n-ai drept"81. Toți ceilalți reprezentanți ai norodului, fie din lumea săracilor, precum mahalagioaicele murdare ca Manda sau bețivi perfizi ca Năstase, fie din cea a protipendadei, ilustrată prin Respectabila, Doamna cu Pussy, Inconsolabila, care se înghesuie în audiențe, trezesc sentimente de dispreț prin rapacitatea, indolența și egoismul uniformizator. Cei care se detașează prin cinste, răbdare și respect față de suferința
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nota Vlahuță, apare succesiv în amintirile contemporanilor într-o varietate de ipostaze contradictorii, pur și simplu amețitoare: sarcastic și sentimental; sensibil și poltron; generos și avar, lesne de înduioșat (cu "naturelul simțitor"), dar și violent; sociabil și mizantrop; melancolic și perfid; arghirofil, dar și ultracheltuitor, epicureu și anxios; ateu și superstițios; seducător și misogin; cu fobie la vegetal și infantil, dar meloman pătimaș, impresionabil până la lacrimi; sumbru, nevricos, nestatornic, histrionic, dar și ursuz, ultrajovial, placid și ferm în principii; causeur și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]