14,286 matches
-
profunzimea ei, ființa umană este un univers fantastic afundat tot numai în bezne, iar, dintre toate sufletele, al meu pare că se găsește în străfundurile cele mai întunecoase și mai umede. Să mă ia dracu’, dacă mă mai înțeleg vreun pic! De fapt, mă simt de parcă aș fi deja cu un picior în iad... Dar, la urma urmelor, cui i-o fi păsând? Absolut nimănui, știu, și cred că, da, aproape că nici mie. Într-adevăr, chiar nu mai vreau să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
sprijinul drogurilor, trebuie s-o scot eu la capăt cumva, și chiar îndrăznesc să fiu foarte încrezător în privința aceasta, căci, în definitiv, doar nu mi-o ține pururea necazul!” Și, reflectând el astfel, cu un suflu triumfător, iute căpătă un pic de inimă, dând uitării toată amărăciunea lui plumburie din ajun. „Sper numai să și reușesc...”, conchise el îngândurat. Însă speranța aceasta a sa trebuie spus că nu rămase deloc searbădă și efemeră, căci știa el foarte bine de ce zisese că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
deoparte. Repede, el sustrase (mai exact, fură) de acolo cam cât credea dânsul că-i trebuie, pe urmă, punând totul în ordine întocmai așa precum găsise, se hotărî să meargă chiar atunci, fără a mai zăbovi în zadar, în locul un pic mai înainte amintit. La ieșirea din casă, când fu întrebat unde se duce, dânsul, ascunzându și bine intențiile prin disimulare, îi răspunse în treacăt, cu o degajare foarte ostentativă, maică-sii: - Ies doar o fugă până afară! Nu mă duc
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
sine împotriva sa. Într-o duminică, mai pe la orele amiezii, Șerban tocmai începu, încetul cu încetul, să se pregătească pentru liturghia duminicală, la care era neîncetat silit de către Victoria să participe și la care el se ducea mereu fără niciun pic de tragere de inimă. Despre asta, am mai vorbit mai devreme. Totuși, întro discuție mai veche a celor doi, el aproape că fusese constrâns să promită că se va duce, fără excepție sau ezitare, la biserică, așa cum se cuvine, întocmai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în fiecare zi! Dar, lasă, mai discutăm noi despre asta, subiectul nu s-a închis de tot aici. Acum, însă, uite cât de mult ai vorbit! Pleacă odată și să alergi - m-auzi? -, să nu care cumva să întârzii vreun pic la liturghie! - Nicio grijă, cunosc cum începe! Și se duse. „Tot am fost oarecum neconvingător, gândea el. Cred că, dacă mi-aș fi încordat și mai tare forțele mele intelectuale pline de resurse, aș fi putut găsi argumente și mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
gândi dânsul aproape cuprins de panică. „Oțet, niște oțet trebuie!”, îl fulgeră imediat prin minte. Fugi, deci, să aducă niște oțet și i-l dădu femeii să-l miroase. Vaporii aceia iuți și înțepători o făcură să mai revină un pic la viață. - Adu-mi și zahăr..., îngână ea deodată cu glasul sugrumat, totuși încă mai mult moartă decât vie, rupând tăcerea. Tânărul dădu repede fuga să aducă și niște zahăr, iar, o clipă mai târziu, fu înapoi la căpătâiul Victoriei
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că, deși ceea ce s-a petrecut cu mine a fost un fel de examen, pe care uite că nu l-am trecut, totuși cred că mi-a fost de mare folos, căci măcar acum am mai prins și eu un pic la minte! Haide, iartă-mă! - Te iert, Șerban. Te iert, dar nu voi uita, nu pot... - De ce?! Dar, te rog, uită! De fapt, zi mi că ai și uitat deja! Nu păstra nimic din ce a fost, nu vreau deloc
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Roșisem toată și nu mai știam ce să mai fac din cauza jenei ce mă cuprinse brusc. Îmi venea să plâng și să mi mușc pumnii de ciudă. Cum am putut să mă pierd În halul acesta, să nu am niciun pic de control asupra stării emoționale? „Lăsați sacoșele și veniți pe scaunul acesta”, Îl aud pe dll Cassian Maria Spiridon, care Îmi arăta alt scaun, fără a-și ridica privirea de pe niște reviste, prefăcându-se atent la articolele din pagină. De
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
e chiar povara ta. Lacrimi prăfuite, curând se vor usca Și-apoi, cătând În urmă cu galeșe priviri, Zâmbind șăgalnic - ecoul ei s-o pierde-n amintiri. Mai bine taci! Ascultă ploaia Și nu te Întrista! Cuvântul ei - curgând În picuri Un soare arzător Îl va usca. Și parcă aud - curtenitor vântul, șoptindu-mi: E timpul să te bucuri!” Cu drag, Valentina 1 iulie 2006 Nu poți lega o prietenie veșnică cu timpul. Cine a crezut că poate face un legământ
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
să cumperi pâine, îi zise mama, vei trece și pe la bunică-ta să vezi ce mai face. Cum să se dezbrace ea acum de rochița pe care a așteptat-o atât de cuminte până la amiază? - Mamă, lasă-mă numai un pic, mă duc numai până în drum și imediat mă întorc, o rugă Ioana, care spera că măcar careva dintre prietenele vecine o va vedea, că până seara era încă mult de așteptat. Maică-sa știa că nu va fi chip să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o mai facem, am încercat să facem ceva pentru comunitatea din Ghizela și mai ales pentru femeile din această comunitate. Și cred că femeile din Grupul de inițiativă vor continua ceea ce am început împreună și vor face să fie «un pic mai bine» pentru toți.” Relevanța cadrelor de „dezvoltare comprehensivă” pentru DEVCOMtc " Relevanța cadrelor de „dezvoltare comprehensivă” pentru DEVCOM" Tipul de abordare pe care îl sugerează ANDEO la nivel comunitar este în bună măsură consistent cu ideologia implicată în altă schemă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
obiecte imponderabile, pluteau prin văzduh ca vedeniile, Zinzin s-a înfipt cu picioarele în podea și a cântat ca o apucată, soarele alb se ridica pe cer ca o lună palidă, verdele se amesteca în roșu, din înaltul cerului curgeau picuri de lumină, sunetele pluteau în albastru, dincolo de simțuri cineva povestea învierea, femeia, vioara, un singur trup, durerea contorsionată, cineva murea în univers, e greu pe pământ, e greu și în ceruri, nimeni nu scapă de singurătate, ne amăgim, ne amăgim
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
picamere, nimeni nu-i poate opri, ei spun că ăsta-i sensul vieții, o fi, dar al nostru e altul, e sex și manele, vioara țipă în tăcerea groasă din sală, din stigmatele de la mâini și de la picioare se preling picuri de sânge. Pentru că nu a reușit în cariera de violonistă, de mamă și de soție, Zinzin și-a creat un iubit, desigur în imaginație, la vârsta ei nu și-ar fi putut permite un altfel de iubit, și desigur acesta
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
făcut-o. Închide ochii și o vede pe bunica pe lespedea de piatră din fața casei bătrânești, stând cu mâinile în poală, cu ochii uscați, un sicriu alb, ea despletită, fără ochi, îmbrăcată în rochie de mireasă, din coșciug se preling picuri de sânge ... bunica murmurând: "draga mamii, draga mamii". Cineva bate vârtos în ușă, poate doar visez, încă visez, îl aude pe tatăl ei bodogănind, îl vede ieșind, o siluetă albă, e în cămașă și în izmene, îl aude vorbind în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mamii, ai intrat în rând cu lumea, săraca de tine", un sicriu alb în mijlocul ogrăzii, ea stă întinsă în sicriu, are părul despletit și rochie de mireasă, lumina lunii se așterne peste chipul ei de ceară, din sicriu se preling picuri de sânge, bunica cu ochii uscați, fără lacrimi, stă pe lespedea de piatră din fața casei, cu mâinile în poală. La patru fără un sfert se ridică din pat, are gust de cenușă în gură, se duce în bucătărie, se spală
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
plajelor din Oceanul Pacific... Îmi voi imagina că fac dragoste în câmpiile verzi ale Tasmaniei, îmi voi imagina că sunt chiar pe această plajă, că mâna mea atinge mâna iubitului meu, palmă cu palmă, deget cu deget, din înaltul cerului curg picuri de lumină... Femeia dansează pe Pitt Street, trecătorii se uită ca la urs, poate e țicnită, spun unii, e fun, zic alții, ridică o mână în sus, e doar un pas până la cer... durerea scurmă în stern ca un porc
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în când de un val de cenușă, un soldat își înfășoară mâna în părul Mariei, o trage pe jos și o izbește cu picioarele în rărunchi, cerul se întunecă dintr-odată, din eter apare Dumnezeul Mariei, din ochi îi curg picuri de sânge, vioara țipă în sală, sunetele se izbesc de timpane ca de pereții unei peșteri. Băiatul cel mic al lui Zinzin perorează. S-a urcat pe un scaun și îi spune că "unui absolvent de la horticultură nu-i poți
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
E un imbecil dacă nu-și dă seama că trăiește ca într-o cușcă, ca arsă pe rug. A primit vestea în ajunul sărbătorilor de Paște, însoțită, desigur, de urările de rigoare. Mesajul a îmbolnăvit-o. Trebuie să nu ai pic de suflet să trimiți un astfel de mesaj cu o zi înainte de sărbători, se gândește Zinzin, golită complet de putere, mai ales când știe cât de fragilă este situația ei de acasă și mai ales cu câtă nerăbdare așteaptă să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
încăperea, spațiul din jur, clădirile intră în rezonanță, aerul devine carnal, spectatorii imponderabili, baierele universului se deschid, în clipa aceea Sandei atacă pianul, cele două încep concertul, trupurile lor se înconjoară de o aură transparentă, pe fruntea lui Zinzin apar picuri de sudoare ca o coroană de spini, privirea albastru-violet devine incandescentă, mâinile lui Sandei aleargă pe clape, Aide ascultă concertul paralizată de uimire, cele trei se scufundă într-o lume proteică, fiecare cade în propriul ei tunel, în propria ei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
-i mai recunoștea nici mâinile, atât de subțiri și atât de expresive, umbra de după sticla groasă avea ochii uscați, mâinile moarte, soarele alb se ridica pe cer ca o lună palidă, verdele se amesteca în roșu, din înaltul cerului curgeau picuri de lumină, sunetele pluteau în albastru, dincolo de simțuri cineva povestea învierea, femeia, vioara, un singur trup, durerea contorsionată, cineva murea în univers, e greu pe pământ, e greu și în ceruri, nimeni nu scapă de singurătate, ne amăgim, ne amăgim
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
-l uite, să-l șteargă din creier, imaginea lui i se înfigea mai tare în carne, îi era greață și scârbă, soarele alb se ridica pe cer ca o lună palidă, verdele se amesteca în roșu, din înaltul cerului curgeau picuri de lumină, sunetele pluteau în albastru, dincolo de simțuri cineva povestea învierea, femeia, vioara, un singur trup, durerea contorsionată, cineva murea în univers, e greu pe pământ, e greu și în ceruri, nimeni nu scapă de singurătate, ne amăgim, ne amăgim
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
groasă din sală, Zinzin se uită spre loja unde s-a așezat Alex cu noua lui femeie, aceasta stă semeață, este cu un cap mai înaltă decât toți cei din lojă, din stigmatele de la mâini și de la picioare se preling picuri de sânge, vioara țipă în tăcerea groasă din sală ... Aide se uită la cele două fete, muzica lor îi sfredelește creierul, îl vede pe Alex cum urcă în lojă cu o femeie la braț, își aduce aminte de serile când
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o garderobă, cândva rafinată, trage un cărucior după ea, un cărucior plin de cutii de carton, se îndreaptă spre o țintă fixă, absentă, trecătorii o izbesc și o înjură, o cerșetoare, ea înaintează absentă, din încheieturile de la mâini îi curg picuri de sânge, Zinzin cântă cu vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, la încheietura mâinii i-au apărut stigmatele, aleargă prin orașul pustiu, aleargă prin parcul orașului, cântă cu vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, și-a sfâșiat hainele de pe ea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
din Clădirea Albastră, n-o să-l mai vadă niciodată, alunecă în tunelul abrupt, întunericul e deplin și tăcerea albă, e singură, soarele alb se ridică pe cer ca o lună palidă, verdele se amestecă în roșu, din înaltul cerului curg picuri de lumină, sunetele plutesc în albastru, dincolo de simțuri cineva povestește învierea, femeia, vioara, un singur trup, durerea contorsionată, cineva moare în univers, e greu pe pământ, e greu și în ceruri, nimeni nu scapă de singurătate, ne amăgim, ne amăgim
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
neliniștea îi ajunsese la paroxism și pusese stăpânire pe inima, pe sufletul, pe întreaga ei ființă. Așa se explica și faptul că reedita mereu aceeași rugăminte fierbinte către soțul ei: Alex, dragule, în drumul tău către șantier, abată-te un pic și pe la Miliție și-l întreabă pe colonelul Priboi dacă n-a aflat ceva, dacă nu a găsit un fir, în fine, un semn, cât de palid care să ne dea o speranță. Te rog, Alex, te rog. Și... când
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]