7,636 matches
-
Turki Al-Aidieri dădu din cap dezaprobator. — Și, după părerea mea, felul în care se procedează nu duce decât la decadență și depravare. Poporul meu poate că e foarte sărac și condamnat să dispară asemenea uneia din acele specii amenințate ce pier zilnic din cauza civilizației, dar poți fi sigur că în ziua în care vom dispărea din acest deșert o vom face respectându-ne pe noi înșine și legile strămoșilor noștri. Din ce-mi spui înțeleg că nu pot conta pe ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se ardă foarte repede, iar ochii săi albaștri, în ciuda ochelarilor de soare, nu mai erau în stare să distingă altceva decât umbre. „Cel ce duce soarele în spate poate supraviețui în deșert. Cel care-l duce în brațe întotdeauna va pieri.“ Acela care nu dădea ascultare unei vechi zicători care, în puține cuvinte, concentra veacuri de experiență a nenumăraților călători pe pământul care nu servea decât doar pentru a fi străbătut, era condamnat dinainte să moară în această încercare. În general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
bătrîn mijloc și banca pe care jucam șah cu Mitică Bordeianu i-au citit prietenii de la Casa de cultură poeziile Înainte de a-l băga În groapă și umbra clătinată a lui taică-miu pe peretele din dreapta și mama În balcon pierită sub șalul de lînă și În casa mică veche de lîngă gard patul Florichii servitoarea cămășile ei de americă ligheanul cu smalțul sărit sînii moi de femeie trecută bine de patruzeci plăcere și greață nevoia de a trăi și chiotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
iată, sînt și eu indiferent În fața alternativei pentru că am credința că tot ce se Întîmplă În ultimă instanță e spre bine. — Păi, domnule, față de somnul matale suveran, claustrarea mea e... — Hai s-o lăsăm baltă. Fiecare pasăre pe limba ei piere. Am obosit, n-ai vrea să schimbăm discuția? Mai bine Îți recit ceva din Pessoa: „Să-i imităm pe Perșii din poveste În timp ce-afară, - aproape Războiul, viața, patria ne cheamă, Zadarnic să lăsăm De-afară să ne cheme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bănuiesc primejdia, trăiesc Într-o dulce inconștiență, cei mai mari sînt vicleni, caută subterfugii, se ascund În găleata de gunoi, se strecoară pe orificiul de scurgere. Talpa Îi lovește la Întîmplare, mai mult după inabilitatea lor decît după iscusința ei. Pier credulii, cei apatici, cei obosiți, pier Îndrăgostiții, aventurierii, Înfometații. În fiecare noapte, după ora 12, trebuie să joc rolul lui Dumnezeu. Nu reușesc să intru niciodată În pielea personajului, să fiu la Înălțime, cum se spune. Ucid cu milă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
inconștiență, cei mai mari sînt vicleni, caută subterfugii, se ascund În găleata de gunoi, se strecoară pe orificiul de scurgere. Talpa Îi lovește la Întîmplare, mai mult după inabilitatea lor decît după iscusința ei. Pier credulii, cei apatici, cei obosiți, pier Îndrăgostiții, aventurierii, Înfometații. În fiecare noapte, după ora 12, trebuie să joc rolul lui Dumnezeu. Nu reușesc să intru niciodată În pielea personajului, să fiu la Înălțime, cum se spune. Ucid cu milă și frică. Mă paralizează conștiința păcatului. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
poate să se bucure de hoitul lui nici cît un cîine și ea cu dușurile Înainte și după ca să nu-ți mai tihnească nimic Suzi e mult mai naturală nu-și face probleme nu te Înnebunește cu preludiul de-ți piere tot cheful cînd o simți mai fierbinte acolo și moale și ești gata să i-o Înfigi atunci Începe să-ți vorbească de amorul divin de perechea predestinată de atracția lunii și dă-i cu poezia de parcă ne-am regula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de lei ca la cerșetori și mi-am cumpărat parizăr și penteleu și o pîine neagră de toți banii și-am Înfulecat ca un spart În sala de așteptare de clasa a doua atunci am știut că n-am să pier dacă nu simți rușinea cînd cerșești Înseamnă că ai stofă de Învingător și spate ce spate salahor a Întîia la BCS opt ore cu cărțile-n spinare la mutatul depozitelor aveam mușchi nu glumă și mîntuitoarele alea durdulii li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lor protectoare, duioasă, ați fi în stare să vă întoarceți la lucru. Să scrieți versuri. Dar dumneata, tinere, știi cel mai bine că poezia nu e salahorie. Ai nevoie de odihnă. De nemaipomenit de multă odihnă, altfel te consumi. Îți piere suflul și atunci gata, uite calitatea, nu e calitatea. Noi te iubim și tocmai de aceea nu avem încredere în dumneata“. Nu aveau încredere în mine. Tot mai puțin pe măsură ce se apropia primăvara. Germenii însămânțați în sufletul meu nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
țară - pentru că tot orașul a sărit în ajutorul profesorului Angelo și nici presa, după cum îi era obiceiul, nu a rămas mai prejos. Iar cei câțiva opozanți de nimic și-au blestemat și ziua în care s-au născut. Le-a pierit cheful să se mai ocupe de gărgăunii altora. Cursurile lui erau fascinante. Așa le și concepea. Veneau și educatorii noștri, care cum putea în fiecare săptămână. Mai cu seamă când vorbea despre homunculuși și despre monștri, astea le plăceau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Adél l-a implorat să nu facă una ca asta, cu nici un preț. Mai bine coase ea. O să picteze și stema, dacă trebuie, o să-l picteze și pe bunul Dumnezeu, numai el să nu facă una ca asta, pentru că o să pierim cu toții. — Altceva nu am, fata mea. Iar stofa englezească neagră nu le-o dau din principiu. Dacă la altceva nu, măcar de pansamente e bună. Tricolorul infectează rănile - a spus el, continuând să tivească drapelul. Afară Mulțimea muncea. Au pavat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
îi simțea, îi atenționa cu un fluier de polițist și se răstea la ei -, ca să nu mai vorbim de urs, căci dacă îndrăznea să coboare pe malul celălalt, tanti Amália trecea lacul cu barca și îl alunga, așa că i-a pierit cheful să mai coboare. Pe preot nici nu-l putea suferi, căci ea se avea bine numai cu Dumnezeul personal și se întâlnea de mai multe ori pe zi cu El, când avea timp. Dar mai degrabă îi era milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vorba de ea. Ceea ce se întâmpla tot mai des. Și asta așa era bine. Se povestea că una din tăblițele cu „Pișatul în Lac E Interzis“, din care ea a plantat o mulțime pe mal, pentru că „nu de aceea au pierit sărmanele animale, ca toți neisprăviții să se ușureze pe ele“ - deci Alajos, cofetarul, a corectat una din acele tăblițe, scriind pe ea că „Pișatul în Lac E Fatal“, pentru că pusese ochii pe Amália și voia să se apropie de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
număr, unul ești dumneata, al doilea e bogat, al treilea e olog, al patrulea cioclu, al cincilea nu mai știu ce, dar de fapt bolnavi cu toții, vă hotărâți să vă faceți singuri de petrecanie, așa, într-o doară, ca să-i piară Domnului cheful de voi. Numai ca să-I faceți în ciudă. Și eu ce să fac? Să-mi amintesc toată viața de glumele voastre tâmpite de bătrâni precoce? Cum ați pus voi niște picioare la poștă pentru educația neamului, înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
bucurie. Dar el m-a respins dezgustat, cu un gest de dispreț. - Marș! Străduiește-te mult, pentru a atinge umbrele unghiilor mele! Într-o clipă am înțeles că existau ierarhii ale întunericului. Și după asta am fost dezamăgit, mi-a pierit pur și simplu cheful de a-l chinui pe Zaharel. Am căzut într-o stare letargică la gândul că eram nedemn chiar de zestrea bogată în umbre a bunicului meu. Într-un vis l-am întâlnit chiar pe bunicul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ajungem la mal. Stelele parcă străluceau în apă căzute din cer, se auzea altă muzică decât cea de carnaval. Poate era cealaltă parte a orașului, unde nu se ținea carnaval. Auzeam vorbindu-se în dialect despre un accident în care pieriseră mai ales cei care se aflaseră în apropierea marelui vârtej. Și concluzia că apa nu va reda corpurile niciodată. Nu știu cum am ajuns la hotel, cine mă pusese în pat între pături călduroase. Eram obosită de moarte și îndurerată de dispariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
accept ceea ce văd. Neputând face una ori alta, aș vrea să trag timpul înapoi până în clipa când am fost aruncat în această lume și să mă anulez. Eu însumi fiind o anomalie a judecății și a credinței, trebuie fie să pier în acest moment, în încăperea aceasta sinistră, fie să schimb lumea după înfățișarea mea, ceea ce nu vreau. Nu poate fi atât de crud destinul meu, pur și simplu nu cred că poate. Cum să fii mai nebun decât însăși nebunia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
unor îndemnuri cu totul și cu totul străine de rațiunea mea. Sunt, așadar, prizonierul și în același timp marioneta forțelor maniheiste ale universului. Ce om poate rezista cu cugetul curat unei asemenea grozăvii? Și cine poate face asta fără să piară? Dar iată-mă acum deschizând ușa camerei din mijloc cu propria-mi mână, singur săvârșind acest act fără putință de întoarcere, de nimeni obligat, trădat de propriile-mi gesturi, fapte și gânduri. Iar prea-discreții mei companioni, cei de teama cărora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acestei Astarte, numai pentru a mă mai lăsa odată să-i văd pe cei dragi. Ce trebuie să fac, demone, ca să uiți că te-am văzut, ca să nu-ți aduci aminte că am fost aici, ce trebuie să fac să pier mai repede, oameni întunecați ce m-ați ghidat către această cameră în care ascundeți de mii de ani rodul căutărilor voastre neobosite de idioți neostoiți? De ce nu-mi spuneți, ca să am un motiv suficient de bun să vă ucid, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-i văd cu adevărat, pe toți aceia pe care i-am cunoscut. Doamne, prieteni, cum de-am putut să vă greșesc atât de rău? Cum de m-am trufit atât și v-am nesocotit sufletele în așa măsură fără să pier în clipele următoare? Cum am putut fi atât de străin de mine însumi? Îngrozit de ceea ce am făcut în timpul vieții, caut singura armă pe care-aș mai putea-o avea la îndemână în fața acestor orori cutremurătoare, de nimeni altul decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și rece a falsului templu prin care, rătăcind, am ajuns aici, se strânge în și pe corpul meu, supunându-mi ființa unor chinuri îngrozitoare, sfârtecându-mă pur și simplu, cât de ciudat!! Cum, dintre toate morțile posibile, să ajung să pier din pricina unei clădiri, ba chiar numai a unei încăperi nebune, care prin suflul demonic al celor care o locuiesc și vizitează a căpătat ea însăși viață, identificându-mă astfel rapid drept dușman al ei și vrând acum să mă nimicească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
așteaptă să vin din lumea celor ce nu mai sunt? Calvarul meu se apropie de sfârșit, spre fericirea mea nespusă, iar încăperea în care în nebunia mea intrasem se pierde de la sufletul meu și din carnea mea, desfăcându-se și pierind, asemeni unei fantasme răuvoitoare și întunecate fugind din somnul oamenilor odată cu venirea zorilor. Asemeni celei mai înspăimântătoare arătări a universului, probabil, irump dintre și prin dalele grele și triste ale unei cu totul și cu totul alte încăperi, ce pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
continuă a vieții, cu toate că amândouă mă vor atât de mult în ceata lor de soldați... Dar ce se întâmplă, nu mă învăț minte? Încă vreau să mor, după ce experiența aceasta teribilă în care până și cei mai puternici oameni au pierit, pentru mine s-a sfârșit cu bine? Cât de nerecunoscător pot fi? Când am să mă-nvăț minte? După ce, datorită luminii, am ajuns să văd din nou, cu bucurie, cerul însorit? Trebuie să-mi vin odată în fire și, măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dânsa să-i sucești capul. Ildiko, era nepoata lui Loți, fata surorii agentului. Abia terminase școala de poliție și își făcea stagiul de mai puțin de un an la secția din Baia de Sus. Taică-său lucrase în mină și pierise cu ceva ani în urmă într-un accident în subteran. Szabo o luase la el și o crescuse ca pe fiica lui, iar acum se considera răspunzător pentru ea și se îngrijea s-o ferească de bărbații care roiau în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
minele lui de aur. Bieții oameni nu s-au putut salva din pricină că erau legați în lanțuri ca să nu fugă de pe pământurile lui. Îmi amintesc că mi-ai mai spus asta. Nimeni nu s-a sinchisit să-i salveze, așa încât au pierit cu toții, se făcu Ileana că nu bagă de seamă întreruperea lui Cristi. Se spune că înainte să-și dea ultima suflare, i-au blestemat pe străinii ce veniseră acolo și, după ce l-au ucis pe Negru, și-au luat lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]