1,866 matches
-
excelența marilor transfigurări. Mi-ar plăcea acele clipe când nimănui nu i-ar mai trebui amăgirea idealului, când orice satisfacție în datele imediate ale vieții ar fi imposibilă și orice resemnare iluzorie și când toate cadrele unei vieți normale ar plesni definitiv. Toți oamenii care suferă în tăcere și care nu îndrăznesc să-și verse amărăciunea nici cel puțin în suspine ar urla atunci într-un cor de o sinistră dizarmonie, cu strigăte stranii care să cutremure acest pământ. Apele să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei într-o astfel de explozie, încît după ea să nu mai rămână nimic. Într-o astfel de clipă, când toți oamenii și-ar părăsi ocupațiile, când nimeni n-ar mai găsi un sens în mediocritatea datoriei, când existența ar plesni de contradicțiile ei interioare, ce ar mai rămâne în afară de triumful nimicului și de apoteoza finală a neființei? Monopolul suferinței Mă întreb: pentru ce numai unii suferă? Există vreo rațiune în această selecțiune, care scoate din rândul oamenilor normali o categorie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu flăcări. Nu pricep absolut deloc ce-o fi cu mine în acest univers. Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toți să tremure, să plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine și mă mir cum nu izbucnește pentru a nimici lumea asta, pe care aș înghiți-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt ființa cea mai teribilă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și umbre cuceritoare, forme ciudate și adâncimi halucinante. Un joc de lumină și de întuneric să îmbrace sfârșitul într-un decor fantastic și o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistență, când avântul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie și încîntare. Un foc total să înghită lumea aceasta, și flăcările lui, mai insinuante decât zâmbetul de femeie și mai imateriale decât melancolia, să provoace voluptăți crepusculare, complicate ca moartea și fascinante ca neantul în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu mă simt atât de normal și de mediocru pentru a putea compătimi pe cineva. Trebuie să fii un om care trăiește în afară de orice risc pentru a putea compătimi pe altul. Orice compătimire este un semn de superficialitate. Căci ori plesnești în fața nenorocirilor iremediabile, în fața destinelor frânte, ori amuțești pentru totdeauna. Mila și consolarea sânt nu numai ineficace, dar sânt și insulte. Și apoi, cum să compătimești pe altul când tu însuți suferi infinit? Compătimirea este un sentiment care nu angajează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât al eternității, cum o să devenim sfinți sub acoperișuri? Este o dramă specific modernă aceea de a nu putea renunța decât prin sinucidere. Dar dacă deșertul nostru lăuntric s-ar materializa, nu ne-ar copleși imensitatea lui? Pentru ce nu plesnesc, pentru ce nu mă risipesc în bucăți, pentru ce nu curg ca un izvor de munte? Nu este în mine atâta energie pentru a cutremura lumea asta, nu este în mine atâta nebunie încît să dispară orice urmă de claritate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
francez, fără să știe. Și chiar dacă știe, nu-i folosește și nu-i ajută la nimic. Noi știm în fiecare clipă că sîntem români și ne explicăm toate gesturile și reacțiunile prin condiția noastră particulară. Când, în tot ce facem, plesnesc pseudomorfozele istoriei noastre, simțim o rară voluptate să ne mărturisim dezastrului specific: "Numai în România era posibil", "ce să te aștepți de la o țară ca asta" etc.... Și evreii știu până la isterie că sânt evrei, și tot așa și rușii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cal de rasă; când auzi în urmă-i un pas sever, regulat ca al unui soldat, și recunoscu că-i a lui Castelmare. El se opri și se-ntoarse spre partea dinspre care venea sunetul... Castel mare sosi... Tăcere. Ieronim plesni cu vârful sabiei într-un zid și, la scăpărare, se recunoscură ambii rivali. În acelaș moment, fără să fi schimbat vro vorbă, săbiile începură a se crucișa, apoi s-auzi un gemet... O cădere grea pe pavagiul stradei; una din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
i se răcori sufletul... apoi ridică un degețel [deget],... cel mic, deasupra ochilor și se uită printre degete... Văzu un cap frumos pe niște umeri largi și albi, pe un bust ce părea lucrat în marmură... Acum era să-i plesnească colanul... ea-l deșcheie din sponci și, răsuflând din ce în ce mai liniștit, începu să privească întregul acel model frumos, din a cărui mușchi și forme respira mândria și nobleța... Mînele ei îi căzură-n jos, căci era obosită de emoțiune, dai nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unui cal de rasă; când auzi în urmă-i un pas sever, regulat ca al unui soldat, și recunoscu că-i al lui Castelmare. El se opri și se-ntoarse spre partea dinspre care venea sunetul... Castelmare sosi... Tăcere. Ieronim plesni cu vârful sabiei într-un zid de granit și, la scăpărare, se recunoscură ambii rivali. În acelaș moment, fără să se fi schimbat vro vorbă măcar, săbile începură a se crucișa, apoi s-auzi un gemet... o cădere grea pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu-l asculta, sama că se scursese și a 12 oră a miezului nopții. P-ici, pe colea pe lângă mese se zăreau câte - o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, tăcuți, cu ochii fixi, mișcîndu-și și mușcîndu-și buzele făr-a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte - o gură din cafeaua sau berea ce li sta dinainte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
da vânt preotului și-l clătina de picioare într-o parte și-ntr - alta, altul i-atinse lumânarea de barba lui cea albă, care prinse foc și începu a arde-n sus... Pielea cea vânătă de pe fața bătrânului începu să plesnească, genele albe și lungi se {EminescuOpVII 209} aprinsese, pielița de pe ochi, arzând, se trase-n sus, astfel încît ochii încă lucii se holbau sălbateci și-ntorși cătră acei oameni stupizi. Într-adevăr era un spectacol cumplit și înfiorător! Barba arsă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vegheze. Unii își legau ranele - cele mai multe ușoare - alții, cum erau, se întindeau la pământ. M-am propus eu să veghez și toți primiră cu bucurie. Bătrânul sta asemenea gânditor și se uita fix în măruntaiele cele roșii ale focului, ce plesneau în scântei. Feciorii se culca cu frica-n sân, bătrânul cioplea un lemn; eu singur mă sculai și, luând lancea, mă departai ca să mă primblu prin scheletele de piatră ale stîncelor. Noaptea era întunecoasă și rece, gândirile mele erau turburi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de bilete a la miniute, cum s-ar zice, care au pe-o parte un nume oarecare dictat anume de Signora Lume - sub nume însă Monsignorul culegător de tipografie Destin are insolență a pune ce vrea Domnia - sa, ce-i plesnește prin cap Domniei - sale, nu ce i se dictează. {EminescuOpVII 317} Așa d. e. doamna Lume dictează: Ms. Destin scrie: D-nu PETRICĂ MOFT PETRICĂ Compte MOFT /E/ farsor en gros et en detail om politic COSTEA URLĂ CONSTANTIN URLATORIANO Cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca flacăre În vortici”... , „vîrteje ascuțite”, „și șuieră vîlvoarea”, „deschide volborînd”, din nou „vîrteje de fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung urlă și răsurlă, vendictă, răzbunare”, „la ceruri greu hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul deschizîndu-se, Îngerii rebeli se afundă Într-un ocean de foc, Satan mai Întîi, fiind mai greu. Imaginea este remarcabilă: munți de foc se Înalță, plesnesc, vîrteje de fum se rotesc În jurul unei inimi de foc negru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
greu hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul deschizîndu-se, Îngerii rebeli se afundă Într-un ocean de foc, Satan mai Întîi, fiind mai greu. Imaginea este remarcabilă: munți de foc se Înalță, plesnesc, vîrteje de fum se rotesc În jurul unei inimi de foc negru, iar dracii, desfigurați, Înoată Într-un „noroi de flăcări”: „Încep să mișuiască În vasta Încăpere, Într-un noroi de flăcări de tot desfigurați.” Noroi de flăcări e, probabil, metafora
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și privi mâinile, sutana, dar dintr-odată se trezi gol și, din nou, coridorul acela lung și întunecat și acea jelanie de glasuri nedeslușite și răgușite. Puterile îl părăsiră. Aleargă, aleargă și strigă, strigă...și se trezi asudat, cu capul plesnindu-i de durere și senzația că i s-au umflat mâinile. Starețul se purta cu el cu precauție, îl spiona; dacă îl vedea cu o carte în mână, se apropia, se interesa despre ce e vorba. Poate că e numai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Giandomenico va fi și el poftit. Teama, îngrijorarea, scârba simțită cedară în fața plăcerii de a participa la chiolhan. Se întorcea acasă târziu, iar Geronimo, de vreo câteva ori, l-a așteptat în prag, îl luă de ciuf și mi-l plesni bărbătește, întrebându-l de unde vine la ora aceea, dar el nu scotea o vorbă și încasa palmele fără să crâncească. Într-o zi însă prinse din zbor o conversație. Geronimo le spunea prietenilor lui: Nu prea mai există câini pe-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
umed, în broboane, pe fruntea lui Petrache. Atunci își aminti, se aplecă și luă de pe vârful scării cununa de sârmă. O mai rotunji, încercă, unul câte unul, cuiele, să vadă dacă sunt bine strânse. Apoi se întinse până ce încheieturile îi plesniră și o potrivi pe creștetul cavalerului. Coborî cu băgare de seamă, puse scara la locul ei și făcu ordine în lădița cu scule. Își luă, apoi, mopul și găleata umplută de cu seară. Începu să frece lespezile cu o râvnă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
omul. Când umbrele lor se lungiră până în curtea interioară, flăcăul coborî, iar corbul își luă zborul. Cum gutuii urmau să înflorească mai târziu, dimineața în care înflorea caisul era vremea cea mai potrivită pentru a observa mugurii ce stăteau să plesnească. Petrache scoase din lada cu scule ferăstrăul de mână și foarfecele de grădinărit. Cercetă cu atenție crengile și le reteză pe cele uscate. Făcu din ele un snop pe care îl duse într-unul dintre colțurile umbrite ale zidului. După
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de parcă fiecare respirație e un pumn care-l izbește în măruntaie. Globii oculari i se mișcă cu iuțeală sub pleoape, văd ceva care nu e de pe lumea asta, căci, în ciuda neliniștii pe care o trădează pleoapele ce stau gata să plesnească, trupul rămâne nemișcat și absent. Apoi, exact așa cum începuse, respirația se domolește și buzele se închid. Astfel, întorcându-se, după regresiile sale, pe pământ, ascultă sufletul casei. Simte adierile cum se opresc în geamuri, cum respiră prin streșini, cum grinzile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lingură, ca jivinele, cei care îți măscăresc amintirile și îți sleiesc așteptările, toți ajung să poarte chipul tău. Și atunci nu mai ai unde să fugi. Marginile sufletului tău, frâiele minții, se desfac ca doagele unui butoi căruia i-au plesnit cercurile. După atâta vreme, putea să simtă liniștea cu toate cele cinci simțuri. Uneori o pipăia, așa cum simți cu degetul muchia dintre lumină și umbră. Alteori o privea și atunci văzduhul nu agita nicio frunză. Gustul ei era răcoros, nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să se întâmple ceva... — Nu e foc... observă Chisăliță, mutându-și privirile de colo colo, cu mâna streașină. Când e foc mare, se lățește de la mijloc spre margini. Alea sunt luminițe care merg. Io zic că-s lumânări... — Aoleo ! se plesni Isaia peste frunte. Te pomenești că azi e chiar Vinerea Mare ! Iese lumea cu prohodu’ din bise rică... Am întârziat cu slujba ! — Ce slujbă ? se întoarse Pârnaie. — Epitafu’... răspunse Isaia, suspinând din tot trăscăul pe care-l băuse. — Cine ? nu înțelese
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
coama zbârlită și botul alungit din orice parte l-ai fi privit. Nu mai căutau unii la alții cu dușmănie, el și Pârnaie mergeau în același pas, fiecare nepotri veală stârnea un sunet în pieptul ceasornicului, ca și cum i-ar fi plesnit o coardă. — Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte făr’ de moarte, miluiește-ne pe noi... continuă Isaia, iar Iadeș agită cădelnița, răspândind aromele fierbinți ale alcoolurilor tari. Când se lăsă tăcerea, Bunelu se apropie de umărul popii și îi șopti : — Asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iarăși bătrânul în locul ei. Hai, îi spuse fetiței, du-te în curtea din spate și joacă-te... Ea sări de pe scaun, făcu o scurtă reverență ca la terminarea spectacolului și o zbughi afară. Bătrânul o privi cu duioșie, apoi se plesni cu palmele peste genunchi. — Ce crezi că face ? întrebă. Se duce sub nucul din fundul curții și caută pe jos nucile dezghiocate. Seara vine cu degetele înnegrite de iod și trebuie s-o frecăm jumătate de ceas cu sare de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]