2,405 matches
-
stăpînirea peste Divinul chip de Om, din ale lor lăcașuri nalte Răsturnați, Din Veșnicele ceruri ale-Închipuirii Omenești, si îngropați într-a Uitării Beznă dedesubt, cu suferințe ne-ncetate, evi peste evi, 370 Întîi în vrăjmășie și război slăbiți, atunci în aspră pocăința Ei trebuie să-și re-nnoiască strălucirea, și iar să-și rînduiască Lucrările căzute pradă haosului 323, pînă ce capătă din nou înfățișarea făpturii omenești, Împreuna lucrători intru fericirea Omului, ascultîndu-i Voia, Slujitori ai necuprinsului și ai Veciei chipului de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
realitate a Spiritului, care irupe (prin milă divină) din conștiința spațiului. Stările-spațiile de vid sînt lacrimi-deschideri ale durerii divinității și creației ce a căzut și care a primit de la Dumnezeu conștiința faptului căderii, și prin această a primit înțelegerea faptului pocăinței, ca drum invers, ca reintrare în dialogul cu Dumnezeu. 289 (VIII, 394-402) În continuare Blake descrie CEI ȘAPTE OCHI AI DOMNULUI (THE SEVEN EYES OF GOD), menționați în Vala, I, 545-546: Blake a preluat o teorie din Zaharia (4, 10
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Raffaele. Stiffelio o implora pe Lină să se apere. Neprimind nici un răspuns el apucă sabia lui Stankar cu intenția de a-l ataca el însuși pe Raffaele. Deodată se aud din depărtare vocile celor din congregație intonând un psalm al pocăinței. Apare Jorg care îl cheamă pe Stiffelio la biserică pentru a-și pastori turmă. Sfâșiat de emoțiile provocate de conflictul în care s-a implicat Stiffelio cade într-un leșin sub efigia unei cruci. Actul III Tabloul 1. În același
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
o sabie însângerata, îi spune că totul e prea târziu. Uluit de cele întâmplate și cuprins de oroare el îi permite lui Jorg să-l conducă la biserică. Tabloul 2. În biserică congregației. Se aude din nou același psalm al pocăinței cântat de membrii congregației. Printre ei se află Stankar, care se alătură corului implorând indurare, Lină purtând un voal care îi acoperă față, Federico și Dorotea. Stiffelio urca spre amvon însoșit de Jorg care, văzăndu-l palid și tulburat, îi spune
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Tristia. Scrisori din Tomis, pref. trad., Cluj, 1930; ed. 2, București, 1957; Hesiod, Lucrări și zile, pref. trad., Cluj, 1930; ed. (Munci și zile), București, 1957; Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri alese, I-II, Râmnicu Vâlcea, 1937-1938, Predici despre pocăință și despre Sf. Vavila, pref. trad., Sibiu, 1938; [Hipocrate, Seneca, Galenus, Plutarh, Anthyllus, Pausanias, Philostratos, Elian, Heliodor], în Sportul la eleni, Cluj, 1937 (în colaborare cu Elefterie Bezdechi); Antologia poeziei grecești. 1800-1930, pref. trad., Cluj, 1939; Plutarh, Despre mânie. Despre
BEZDECHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285715_a_287044]
-
cu fulgerile-n vârful Olimpului... era Mihai Viteazul. PLANUL MIREI ACT l SCENA HILARIU, MIHAI MIHAI Hilariu! rugăciunile mele sunt murmurele unui preot care le-neacă în răsufletul murind. Tu nu mai trăiești, vorbele tale sunt confesiune, faptele tale [sunt] ultima pocăință, fie comunicarea din sângele lui Cristos, căci libertatea și Cristos (crucea) una sunt. Binecuvântarea mea, gândirea mea, care totdeuna te va conjura, fie mirul din urmă. Ilariu! știi tu ce ai să taci?... Vezi tu Moldova?... Un Domn desfrânat, vânzător
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
când a triumfat asupra lor; și daca acel împărat s-a numit Bulgaroktones (tăietor de bulgari), regele din parte-i voiește a se numi Romeoktonos (tăietor de romei). Deznădăjduitul popor grecesc, frîngîndu-și mînile, ridică un țipăt de spaimă și de pocăință la tronul împăratului; Enric, mărinimos cum era, crezu răzvrătiților de-odinioară, dar acum pocăiților romei, îi iertă și-l luă sub scutul său în contra crudului lor nimicitor. Deși deocamdată nu putu aduna sub steagul său decât 400 de cavaleri cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu brațul pentru espediția războinică, absoluțiunea aceea care nu se obicinuiește a se încuviința decât luptătorilor ce pornesc la Sf[întul] Mormânt. Spre același scop, papa dete arhiepiscopului din Kalocsa împuternicire ca să poată scădea 20 de zile din termenele de pocăință impuse pentru o samă de crime credincioșilor acelora cari se vor îndatori a lua parte la această campanie {EminescuOpXIV 117} Mânia papei contra lui Ioan Asan și a lui Vatatzes și chemarea la război contra lor. Curând se-ntoarse foaia
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
bisericească a tatălui său chiar; încuviință escluderea mumei sale de la {EminescuOpXIV 136} Serviciul divin pe câtă vreme nu va fi iscălit osânda soțului ei; el dete voie de-a nu se pomeni în biserică soția sa chiar, care cu toată târzia ei pocăință n-a fost eliberată înaintea morții de prihana răspândită asupra nației întregi prin complicitatea sacrilege cu latinii. Dar silințele sale pentru a aplana cu binele cearta religioasă rămaseră fără rezultat, întocmai ca și încercările sale de-a liniști pe arseniani
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu Dumnezeu, nu se mai întoarce la dulceața amăgitoare și ieftină a păcatelor. Focul dragostei de Dumnezeu va opri rugina păcatului pe care vrea diavolul să o introducă în inima noastră. Prin păcat noi ne înstrăinăm de Dumnezeu, iar prin pocăință, prin fapte bune, prin dobândirea virtuților și prin primirea Sfintelor Taine ne apropiem de Dumnezeu și ne unim cu El. Întreaga viață creștină este o luptă continuă împotriva despărțirii de Dumnezeu prin gând, prin cuvânt sau prin faptă și pentru
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
naște astfel iubirea de arginți, și toate celelalte care formează lanțul fărădelegilor; dacă pătimașul nu-și poate satisface aceste plăceri se mânie, apoi se întristează, etc. Părinții neptici, referindu-se la păcatele recidive, spun că sunt unii care, în nădejdea pocăinței, alunecă a doua oară, umblând astfel cu Dumnezeu cu viclenie. Pe aceștia însă îi prinde moartea și nu mai ajung timpul nădăjduit de ei, ca să împlinească faptele virtuții<footnote Sf. Isaac Sirul, op.cit., cuv. 60, în Filocalia, vol. X, p.
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
nu mai ajung timpul nădăjduit de ei, ca să împlinească faptele virtuții<footnote Sf. Isaac Sirul, op.cit., cuv. 60, în Filocalia, vol. X, p. 311,312 footnote>. Aceștia nu iau păcatul în serios, sau îl iau din ce în ce mai puțin în serios. Amânând pocăința sau înfăptuirea unei virtuți, se obișnuiesc cu amânarea continuă. Pe lângă acestea, ei se comportă față de Dumnezeu cu viclenie, promițându-i că nu vor mai păcătui, dar gândind încă din acel moment la o eventuală nouă păcătuire, deci mințind pe Dumnezeu
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
amintirea păcatelor ce le-a săvârșit mai înainte. Dacă, străpuns de amintire, va cădea în aceleași păcate sau în păcate și mai grave, înseamnă că ea este de la diavol, pe când, dacă acea amintire a păcatelor îl duce pe om la pocăință și îndreptare, înseamnă că este de la Dumnezeu. Orice păcat săvârșit aduce cu sine neliniștea (Geneza 4, 9-11), pe când viața în Duhul Sfânt aduce pacea; păcatul aduce mustrarea conștiinței (Rom. 2, 9; Ps. 37, 3), Hristos aduce liniștea și lauda conștiinței
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
și al sufrajului universal alături cu susțiitorii acestora, tot filigranul artei sale retorice nu e în stare a neutraliza impresia rea, întemeiată pe adevăr, pe care ne-o face. Lucrul pe care l-am sfătui d-lui Boerescu e așadar: pocăința. Dar o pocăință adâncă, care să reformeze oarecum modul său de-a fi. Să se convingă că nici un om nu se aliază nepedepsit cu nulitățile catilinare ale țării sale în contra talentelor și trecutului ei și să-i fie silă că
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
universal alături cu susțiitorii acestora, tot filigranul artei sale retorice nu e în stare a neutraliza impresia rea, întemeiată pe adevăr, pe care ne-o face. Lucrul pe care l-am sfătui d-lui Boerescu e așadar: pocăința. Dar o pocăință adâncă, care să reformeze oarecum modul său de-a fi. Să se convingă că nici un om nu se aliază nepedepsit cu nulitățile catilinare ale țării sale în contra talentelor și trecutului ei și să-i fie silă că a existat o
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
n.n.). Renăscutul (cel care a parcurs inițierea, n.n.) îndatorat să facă ispășire pentru o greșeală săvârșită fie în viața actuală fie în cea precedentă, despre care dau dovadă niscaiva suferințe (s.n.), nu trebuie să stea în legătură cu oamenii cumsecade, atâta timp cât ține pocăința (XI.47, n.n.). Pentru crimele din această viață, sau pentru greșelile dintr’o viață precedentă (s.n.), unii oameni cu inimă înrăită sunt chinuiți de anumite boale sau diformități (XI.48, n.n.). După ce a îndurat acele chinuri, potrivit hotărârii judecătorului infernului
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
cu Dumnezeu, nu se mai întoarce la dulceața amăgitoare și ieftină a păcatelor. Focul dragostei de Dumnezeu va opri rugina păcatului pe care vrea diavolul să o introducă în inima noastră. Prin păcat noi ne înstrăinăm de Dumnezeu, iar prin pocăință, prin fapte bune, prin dobândirea virtuților și prin primirea Sfintelor Taine ne apropiem de Dumnezeu și ne unim cu El. Întreaga viață creștină este o luptă continuă împotriva despărțirii de Dumnezeu prin gând, prin cuvânt sau prin faptă și pentru
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
naște astfel iubirea de arginți, și toate celelalte care formează lanțul fărădelegilor; dacă pătimașul nu-și poate satisface aceste plăceri se mânie, apoi se întristează, etc. Părinții neptici, referindu-se la păcatele recidive, spun că sunt unii care, în nădejdea pocăinței, alunecă a doua oară, umblând astfel cu Dumnezeu cu viclenie. Pe aceștia însă îi prinde moartea și nu mai ajung timpul nădăjduit de ei, ca să împlinească faptele virtuții<footnote Sf. Isaac Sirul, op.cit., cuv. 60, în Filocalia, vol. X, p.
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
nu mai ajung timpul nădăjduit de ei, ca să împlinească faptele virtuții<footnote Sf. Isaac Sirul, op.cit., cuv. 60, în Filocalia, vol. X, p. 311,312 footnote>. Aceștia nu iau păcatul în serios, sau îl iau din ce în ce mai puțin în serios. Amânând pocăința sau înfăptuirea unei virtuți, se obișnuiesc cu amânarea continuă. Pe lângă acestea, ei se comportă față de Dumnezeu cu viclenie, promițându-i că nu vor mai păcătui, dar gândind încă din acel moment la o eventuală nouă păcătuire, deci mințind pe Dumnezeu
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
amintirea păcatelor ce le-a săvârșit mai înainte. Dacă, străpuns de amintire, va cădea în aceleași păcate sau în păcate și mai grave, înseamnă că ea este de la diavol, pe când, dacă acea amintire a păcatelor îl duce pe om la pocăință și îndreptare, înseamnă că este de la Dumnezeu. Orice păcat săvârșit aduce cu sine neliniștea (Geneza 4, 9-11), pe când viața în Duhul Sfânt aduce pacea; păcatul aduce mustrarea conștiinței (Rom. 2, 9; Ps. 37, 3), Hristos aduce liniștea și lauda conștiinței
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
cu Dumnezeu, nu se mai întoarce la dulceața amăgitoare și ieftină a păcatelor. Focul dragostei de Dumnezeu va opri rugina păcatului pe care vrea diavolul să o introducă în inima noastră. Prin păcat noi ne înstrăinăm de Dumnezeu, iar prin pocăință, prin fapte bune, prin dobândirea virtuților și prin primirea Sfintelor Taine ne apropiem de Dumnezeu și ne unim cu El. Întreaga viață creștină este o luptă continuă împotriva despărțirii de Dumnezeu prin gând, prin cuvânt sau prin faptă și pentru
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
naște astfel iubirea de arginți, și toate celelalte care formează lanțul fărădelegilor; dacă pătimașul nu-și poate satisface aceste plăceri se mânie, apoi se întristează, etc. Părinții neptici, referindu-se la păcatele recidive, spun că sunt unii care, în nădejdea pocăinței, alunecă a doua oară, umblând astfel cu Dumnezeu cu viclenie. Pe aceștia însă îi prinde moartea și nu mai ajung timpul nădăjduit de ei, ca să împlinească faptele virtuții<footnote Sf. Isaac Sirul, op.cit., cuv. 60, în Filocalia, vol. X, p.
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
nu mai ajung timpul nădăjduit de ei, ca să împlinească faptele virtuții<footnote Sf. Isaac Sirul, op.cit., cuv. 60, în Filocalia, vol. X, p. 311,312 footnote>. Aceștia nu iau păcatul în serios, sau îl iau din ce în ce mai puțin în serios. Amânând pocăința sau înfăptuirea unei virtuți, se obișnuiesc cu amânarea continuă. Pe lângă acestea, ei se comportă față de Dumnezeu cu viclenie, promițându-i că nu vor mai păcătui, dar gândind încă din acel moment la o eventuală nouă păcătuire, deci mințind pe Dumnezeu
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
amintirea păcatelor ce le-a săvârșit mai înainte. Dacă, străpuns de amintire, va cădea în aceleași păcate sau în păcate și mai grave, înseamnă că ea este de la diavol, pe când, dacă acea amintire a păcatelor îl duce pe om la pocăință și îndreptare, înseamnă că este de la Dumnezeu. Orice păcat săvârșit aduce cu sine neliniștea (Geneza 4, 9-11), pe când viața în Duhul Sfânt aduce pacea; păcatul aduce mustrarea conștiinței (Rom. 2, 9; Ps. 37, 3), Hristos aduce liniștea și lauda conștiinței
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
h nu se grăbește să pedepsească, este încet la mânie. Aceasta nu înseamnă neapărat că nu are intenția să o facă, ci faptul că nu se tulbură de păcatele oamenilor și aplică pedeapsă la timpul cuvenit, lăsând păcătoșilor răgaz de pocăința. Așa înțeleg Aš‘ar, Zamm"m, Hatt"b, iar Abó Ish"q al Isfar"’în explică numele de ′alm spunând că All"h „voiește să anuleze pedeapsă pentru păcat”157. Traducerea cu „Blând” ni se pare potrivită; are și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]