KorAP: Find »[drukola/base=polemic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...51 52 53 ...131 >

3,259 matches

Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405

Contra Sermonem Arrianorum), o Dezbatere cu Maximinus, episcop al arienilor (Collatio cum Maximino Arrianorum episcopo), și o operă Împotriva lui Maximinus Arianul (Contra Maximinum Arrianum); și câteva predici și câteva scrisori trimise arianului Pascențiu (Epist. 238-241). Tot în acest context polemic de combatere a arienilor trebuie plasată și opera Contra dușmanului Legii și al Profeților (Contra adversarium Legis et Prophetarum), scrisă cam prin 419-420 pentru combaterea unui eretic necunoscut care afirma că creația n-ar fi fost lucrarea unui adevărat Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
o serie de măsuri polițienești instituite în 405; printre alte măsuri coercitive a fost luată și aceea de a restitui catolicilor orice proprietate ecleziastică aflată în posesia schismaticilor. Agustin a adăugat acestor măsuri impuse de autoritatea politică o susținută activitate polemică. Putem să facem doar câteva referiri la unele din numeroasele tratate din acești ani (400-405): cele trei cărți din tratatul Contra epistolei lui Parmenianus (Contra epistulam Parmeniani), donatistul care contestase regulile exegetice ale lui Tyconius (cf. p. ???); dintre cărți, a

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
iustitiae hominis, De gestis Pelagii, De gratia Christi et de peccato originali: C.F. Urba, I. Zycha); BA 22, 1975 (De gratia Christi... De natura et origine animae: J. Plagnieux, F.-J. Thonnard, A.C. de Veer; cf. și BA 21). 14. Polemica antipelagiană: conflictul cu Iulian din Eclano În Italia, totuși, condamnarea lui Pelagius făcuse senzație, și nu atât din cauza intervenției autorității imperiale, considerată, în sine, justificată, cât mai ales pentru că rezultase că episcopatul african își impusese propria teologie întregii creștinătăți occidentale

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
vandalilor; sunt interpretate încercările prin care trec creștinii ca o etapă a justiției lui Dumnezeu; două predici Despre cei ce se apropie de harul dumnezeiesc (De accedentibus ad gratiam) conțin o explicație a simbolului cu funcție antipăgână, antiiudaică și antiariană. Polemicii antieretice și, totodată, explicării simbolurilor credinței le sunt consacrate predica Împotriva iudeilor, a păgânilor și a arienilor (Contra Iudaeos, Paganos et Arrianos), din 439, și Tratatul contra celor cinci erezii (Tractatus adversus quinque haereses), care ar fi păgânismul, iudaismul, maniheismul

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
credinței le sunt consacrate predica Împotriva iudeilor, a păgânilor și a arienilor (Contra Iudaeos, Paganos et Arrianos), din 439, și Tratatul contra celor cinci erezii (Tractatus adversus quinque haereses), care ar fi păgânismul, iudaismul, maniheismul, sabelianismul și arianismul: această insistență polemică antiariană se explică dacă nu uităm faptul că vandalii care invadaseră Africa erau arieni; și ulterior în Africa vor avea loc dezbateri cu caracter doctrinal între episcopii ortodocși și episcopii vandali care erau adepții lui Arie. Oricum, trebuie să avem

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
CSEL 11, 1885 (A. Engelbrecht); P. Courcelle, Les Lettres grecques..., op. cit.; E. Fortin, Christianisme et philosophie..., op. cit. 10. Alți literați din Galia: Evagrie, Ghenadie, Iulian Pomerius O operă a lui Evagrie foarte răspândită în Galia este o scriere cu caracter polemic ce nu conține foarte noi ??? (p. ms. 141) (și concluzia este previzibilă: creștinul iese învingător și determină convertirea evreului), intitulată Dispută despre Lege între iudeul Simon și creștinul Teofil (Altercatio legis inter Simonem Iudaeum et Theophilum Christianum). Evagrie a trăit

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
și că s-a mutat la Roma după invadarea Africii de către vandali. Arnobiu e autorul unor Comentarii la Psalmi (Commentarii in Psalmos) care conțin o scurtă exegeză alegorizantă a tuturor Psalmilor. Opera e bogată în digresiuni cu caracter doctrinal și polemic prin care sunt combătute diversele erezii și chiar doctrina augustiniană a harului, deși Augustin nu este pomenit niciodată. De aceea Arnobiu aparține largului cerc al așa-zișilor semipelagieni: diversitatea de origine și de formație culturală a exponenților acestui curent dovedește

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
foarte însemnată, în special din cauza nivelului intelectual al personajului cu care Fulgențiu intra în polemică; din nefericire, aceasta s-a pierdut în întregime. c) Epistolarul Ca mulți alți scriitori care urmăreau să obțină o mai mare răspândire a propriei producții polemice și teologice, și Fulgențiu ne-a lăsat un epistolar: acesta nu e foarte întins și datează din perioada celui de-al doilea exil al său în Sardinia. Sunt în total nouăsprezece scrisori din care cinci nu sunt compuse de Fulgențiu

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
sunt adunate în cele trei cărți de Maxime (Sententiarum libri tres) care, potrivit unor studii recente, trebuie plasate în ultimii ani de viață ai scriitorului, adică în perioada conciliului din Toledo. În schimb, într-un mod mai tradițional se articulează polemica antiiudaică în cele două cărți Contra iudeilor (Contra Iudaeos): însă, dincolo de acest lucru, trebuie să observăm că atât Isidor cât și sinodul din Toledo adoptă o atitudine tolerantă față de iudei, afirmând că nu se poate impune credința cu forța (Maxime

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
curente, ci într-o tradiție a polemicii teologice tradiționale în episcopatul alexandrin. Epistola sărbătorească numărul 12 din 424 conține argumentări cristologice privitoare la consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl. Comentariul la Ioan, bogat, așa cum am spus, în dezvoltări doctrinale în bună parte polemice, atacă, pe lângă dualismul cristologic, și arianismul, reproducând chiar citate din texte ariene (cf. I, 4, PG 73, 56-57: respingerea unor opinii eunomiene; IX, 1, PG 74, 217-221; X, 1, ibidem 316; X, 2, ibidem 337: citate din texte neprecizate mai

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
cit., 522-524. d) Contra lui Iulian În 362-363, iarna, în timp ce pregătea la Antiohia expediția contra parților care avea să-i fie fatală, împăratul Iulian Apostatul scrisese o carte în care îi combătea pe creștini. Din aceasta, ca din toate scrierile polemice anticreștine, nu ne-au rămas decât fragmente transmise de autorii creștini care au răspuns la aceste atacuri. Nu suntem siguri nici de titlu și nici de numărul de cărți, dar, în general, cercetătorii sunt de părere că s-ar intitula

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
De aceea, Iulian combate cu severitate influența creștinilor asupra vieții, culturii și religiei imperiului, considerând-o periculoasă și degradantă. Religiozitatea lui Iulian este profund marcată de neoplatonism, însă atitudinea sa critică față de creștinism depinde, așa cum s-a demonstrat, de tradiția polemică antiiudaică și de precedenții polemiști anticreștini, în primul rând de Discursul adevărat al lui Celsus (despre care cf. vol. I din această lucrare, pp. ???-???) și de Porfiriu din Tyr; însă Iulian, totodată, se poate referi la experiența precedentelor decenii în

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
7, 15, 16, 18, 29), operele de caritate (11), milostenia ca pomană (19, 27) și așa mai departe. Înnoirea naturii în timpul primăverii oferă prilejul pentru un îndemn la înnoirea sufletului (2, 9). Un subiect care se potrivea cu Paștele era polemica antiiudaică, fie pentru a califica drept ipocrit postul ținut de ei și pentru a recomanda o atitudine neîndurătoare față de aceștia (1, 21), fie pentru a stigmatiza vinovata lor lipsă de credință (4) sau incapacitatea de a înțelege sensul spiritual al

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
unde să fie reabilitat. Considerată un fals de către Loofs și de către predecesorii săi, această epistolă trebuie considerată autentică după publicarea Cărții lui Heraclid (cf. aici, mai jos) cu care are multe similitudini. S-au păstrat și fragmente din două opere polemice. Una este Tragedia care figurează în lista de opere ale lui Nestorios alcătuită de mitropolitul nestorian de Armenia Ebed Jesu (mort în 1318): era vorba de o autoapologie care prezenta biografia lui Nestorios și conținea critici severe referitoare la procedeele

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
și de reorganizare a grupării sale; a putut să meargă la Constantinopol în 531/2 profitând de favorurile acordate monofiziților de către împărăteasa Teodora, dar a trebuit până la urmă să se întoarcă în Egipt unde a și murit. Dar scrierile sale polemice nu au lovit doar în calcedonieni ci și în monofiziții radicali precum gramaticul Sergiu sau Iulian din Halicarnassus care susținea că trupul lui Cristos nu putea putrezi înainte de înviere (aici, pp. ???-???). De fapt, asistăm în această perioadă la o fragmentare

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
se proclama în Cristos „unirea potrivit cu alcătuirea sau potrivit cu ipostaza” și se afirma că Isus crucificat în carne „este Dumnezeu adevărat și Domn al slavei”. Forme ale producției literare Producția literară teologico-dogmatică din această perioadă este în foarte mare măsură polemică. Pe de o parte sunt combătute doctrine condamnate deja ca erezii: marcioniții (Teodoret), arienii și eunomienii (Chiril din Alexandria, Teodoret), macedonienii care negau caracterul divin al Sfântului Duh (Teodot din Ancyra, Teodoret), apolinariștii (Chiril, Teodoret). Mult mai vie este lupta

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
scriu opere teologice de bună calitate, dar numai în măsura în care trebuie să se implice în controverse. Limbajul devine foarte tehnic; retorica și mai ales dialectica cea mai subtilă sunt puse în slujba dezbaterii cristologice. Dintre formele literare, în afară de tratatul teologic, adesea polemic, sunt mai cultivate cele mai potrivite pentru dezvoltarea unor argumentări teologice într-un context de politică ecleziastică dominat de definirea frontierelor și de căutarea de alianțe, și în primul rând epistola, de la Chiril la Acacius din Berea, de la Ioan de

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Unului-născut) și introdusese acolo un interlocutor personal, însă trecuse imediat (ca și în Dialogurile despre Trinitate) la desemnarea celor doi interlocutori drept A și B, atât de inconsistentă este figura lor. Și Nestorios compusese sub formă de dialog scrierile sale polemice (Teopaschitul și, cel puțin parțial, Cartea lui Heraclid din Damasc). La fel de convențional este dialogul și în Răspuns la silogismele propuse de Sever, scris de Leonțiu din Bizanț. Regăsim această formă în Eranistes al lui Teodoret și în Apocriticul lui Macarie

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
la disputa cristologică, ci se înscrie în tradiția apologetică. Se poate spune același lucru despre tratatul Teofrast al lui Enea din Gaza; și Disputa cu iudeul Herban, legată de numele lui Gregențiu reia o tradiție deja consolidată, aceea a dialogului polemic dintre creștini și iudei. Însă genul literar cel mai caracteristic al epocii este florilegiul dogmatic. Producția marilor teologi din secolul al IV-lea dusese la crearea unei vaste biblioteci teologice și crease condițiile pentru folosirea intensivă a argumentului patristic. Am

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
atribuie un rol mântuitor decisiv. Totodată, stilul și chiar forma citatelor biblice din secvențele atribuite celor doi interlocutori sunt diferite. Fără îndoială, Macarie nu e autorul părților atribuite „filosofului”; el s-a mulțumit să reproducă pasaje extrase dintr-o operă polemică anticreștină, distribuindu-le în forma fictivă a unui dialog de cinci zile. Au fost făcute diverse tentative de identificare a acestei scrieri: a fost propus Philalêthês, operă a lui Hierocle din Bitinia (anii 307-310), deja criticat de Eusebiu de Cezareea

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
doilea fiind atacată cristologia lui Apolinarie din Laodiceea; o omilie despre Bobotează, inedită; în latină o predică despre Urcarea la cer a Mariei; îi mai sunt atribuite patru omilii despre Crăciun în armeană. Antipater a mai compus și un tratat polemic contra Apologiei lui Origen a lui Eusebiu de Cezareea (cf. vol. I, pp. ???-???); s-au păstrat unele fragmente din prima carte, citite la Niceea în 787, și altele, mult mai numeroase, incluse de Ioan Damaschinul în Sacra Parallela (unde sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Constantinopol pentru a protesta împotriva lui Nefalie, un agent al patriarhului de Ierusalim care crea dificultăți călugărilor de la Maiuma; plângerea le-a fost rezolvată rapid și ei au rămas în continuare la Constantinopol unde Sever a compus mai multe opere polemice. În 512 a fost numit patriarh de Antiohia după plecarea lui Flavian în urma presiunilor monofiziților. Sever declară că acceptă prevederile din Henotikon, decretul prin care împăratul Zenon propunea în 482 un compromis, și respinse Tomul lui Leon și formula de la

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
sale după ordinul de distrugere promulgat de Justinian în 536, în timp ce în greacă a rămas doar o omilie (nr. 77, transmisă sub numele lui Grigorie de Nyssa) și fragmente în catene sau florilegii. Tratatele teologice ale lui Sever sunt toate polemice. Către 507-508, înainte de călătoria la Constantinopol, a scris două Discursuri către Nefalie (din primul au rămas doar fragmente). Nefalie, un călugăr din Alexandria, fusese întâi monofizit extremist, numărându-se printre liderii „schismaticilor (aposchiști)”: îl combătuse pe Petru Mongo pentru că era

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
naturi, încercând însă să demonstreze că aceasta este echivalentă cu cealaltă: „o singură natură a Logosului întrupată”; a fost așadar considerat primul reprezentant al neocalcedonismului cu identitate precisă. Din Apologie au rămas doar pasajele citate de Sever în scrierea sa polemică. Sever contestă felul în care se folosește Nefalie de Sfinții Părinți: aceștia, în realitate, au afirmat că Cristos este din două naturi, nu în două naturi (așa cum spune formula de la Calcedon). Sever împărtășește această opinie și susține că afirmarea a

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
bine Scriptura și tradiția patristică la care recurge în mod constant pentru a da temei afirmațiilor sale. Ca scriitor e destul de repetitiv, însă se exprimă foarte limpede și e un abil dialectician. Așa cum am văzut, scrierile sale doctrinare sunt toate polemice; Sever e nevoit să-și expună și să-și precizeze tezele confruntându-le cu opinii opuse, mai ales când răspunde unor atacuri. El i-a combătut pe calcedonieni pe de o parte, iar pe de altă parte pe eutihieni și

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]