1,503 matches
-
izbutise să decodeze mimica mutului și Îi forțase literalmente mîna lui Lucas pentru ca acesta s-o ia cu el. - În ce calitate? se zborșise el. - De interpretă, răspunsese ea pe același ton. Yvonne avusese noroc. Mult noroc. Raftul care se prăvălise peste ea fusese oprit În cădere de cel opus, ferind-o astfel să fie strivită sub greutatea lui. Chipul ei avea o paloare anormală și Își ținea nările strînse. Lucas Îi găsi cu greu pulsul. Dar totuși Îl găsi. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un amestec de amărăciune și de revoltă. O dată mai mult, se simțea respinsă, izolată de ai ei. Privirile lor erau schimbate, deveniseră parcă inaccesibili. Ce anume Îi transforma În halul ăsta? Cătă spre Loïc, se uită la el cum stătea prăvălit pe scaun, cu fața Întoarsă. - Ai spus: o să crăpăm cu toții... De cine vorbești? - Tu vorbești cu mine ca un polițist, nu ca o soră! azvîrli el cuvintele. Nu vrei să-mi pui și cătușe, să mă bagi la pîrnaie? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
după moartea soției lui. Marie Își vîrÎ nasul În pahar și Îngăimă: - Dacă i s-a Întîmplat ceva lui Nicolas, o să cadă iarăși, n-o să reziste. Întinse mîna spre sticlă, dar Lucas, mai iute, o Împiedică s-o apuce. Se prăvăli pe jumătate pe tejgheaua barului. - În ritmul ăsta, nici dumneata n-ai să reziști... Protestă, cerînd stăruitor un ultim pahar. Inflexibil, Lucas Îi ordonă să meargă la culcare. Ea scutură din cap și Încercă să apuce sticla. Se pomeniră atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o mai bună strategie pentru a evita să răspundă Întrebării tinerei femei. Lucas simți o străfulgerare de ură, dar durerea neîncrezătoare pe care o citi pe chipul Mariei Îl străpunse. - Nicolas?... Nu... Nu, nu el... O simți clătinîndu-se, i se prăvăli În brațe. - Luați-o de aici! explodă Lucas. Yvonne Îl măsură cu dispreț. - Nu știi să-ți păstrezi cumpătul. Pentru un polițist, e păcat! zise ea, Întorcîndu-se către cei doi OPJ care se holbau la ea uluiți. Nu vedeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să deschid obloanele de la birou. TÎnăra polițistă flutură din mînă În semn că se va descurca și singură, intră În birou și se Îndreptă spre fereastră, cînd se poticni de un pat de campanie așezat de-a curmezișul Încăperii. Se prăvăli cît era de lungă peste ocupantul al cărui bust gol ieșea de sub cuvertura kaki rezervată prizonierilor. Lucas, trezit brusc, se Încruntă văzîndu-i chipul la doar cîțiva centimetri de obrazul lui. Marie Încercă să se ridice, dar, În gestul ei rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ieșea de sub cuvertura kaki rezervată prizonierilor. Lucas, trezit brusc, se Încruntă văzîndu-i chipul la doar cîțiva centimetri de obrazul lui. Marie Încercă să se ridice, dar, În gestul ei rapid, arcurile patului se mișcară, bara de sprijin alunecă, așa că se prăvăli din nou peste el. - De două ori la rînd, asta e deja provocare, murmură el imobilizînd-o cu brațele. Își aținti privirea În ochii ei. - Nu pe el Îl iubești. Ea Își plecă ochii. - Uită-te la mine, Marie, și ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ori mai mare decât oricare dintre ele, care nu purta nicio frunză, dar le păstorea pe furnicile lucrătoare ca un vătaf. Mergea ba mai repede, ba mai încet ca șirul, purtându-și cu emfază zalele chitinoase. Când o furnică se prăvălea pe spate, furnicoiul cobora până în dreptul ei și aștepta până când frunza se înălța din nou semeață în aer și se integra șirului șerpuitor. Povârnișul părea să nu se mai termine, până când, la un moment dat, se prelungi cu un perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fereastră de cer, ce i se arăta de-acum în fiecare zi. Zilele se derulau din ce în ce mai rapid, timpul zăbovea o vreme doar la asfințit, și anume, când se dilata în acea instanță de când ferestruica își făcea apariția până când soarele se prăvălea sub vale. Acum, fereastra s-a apropiat nepermis de mult. Înainta spre el uluitor de repede. Și, pe măsură ce înainta, bulboanele de lumină se revărsau pe la colțuri în afara chenarului ei, și o spumă tot mai densă de cristale de lumină se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ei, înțesat de praf, de unde nu a dislocat-o nimeni timp de mai bine de douăzeci de ani. Celelalte cărți i-au făcut loc reverențios, semn că i-au păstrat poziția de cinste în tot acest răstimp, fără să se prăvălească leneș una peste alta, puțin îngrijorate de îndelunga ei absență, apoi s-au reașezat, înghesuite, pregătindu-se pentru somnul lor îndelung. Acest pasaj probabil că s-a instalat în memoria ei fără ca ea să-l conștientizeze, să se gândească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cascadă. Aici, aerul poartă miresme de fân uscat și alte esențe tari asemănătoare smirnei. Abadiania este așezată pe un pat de cristale speciale, ceea ce face acest spațiu atât de energizant. Cristalele sosesc unul câte unul pe povârnișul cascadei și se prăvălesc pe firul apei. Se opresc în breșele săpate de apă în stâncă sau se aștern ca nestematele la baza cascadei, dând acestui loc o strălucire remarcabilă. Cascada este înconjurată de o vegetație abundentă ce-l ecranează complet pe scăldător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de apă îl împinsese să aleagă această direcție de drum. Și nu regreta cu nimic: priveliștea era pe măsura așteptărilor! Zorii proaspăt mijiți îi descopereau încet cascada imensă, căzînd de undeva, de deasupra, mult dincolo de cît, încordat, putea privi. Se prăvălea dintr-o uriașă gură căscată deopotrivă spre cer și spre pămînt. Lupino privi cu nesaț. Picuri invizibili și ceața mai deasă, pe măsură ce se apropia îi îmbrăcaseră blana într-o pelerină de umezeală pătrunzătoare. Stătu neclintit, fascinat pentru totdeauna, pînă ce
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
o forță căreia nimic nu i se putea opune. Țărînă ridicată în văzduh îi intra în ochi și în gură, iar părul răvășit era îmbîcsit de scaieți. Numai ploaia, binecuvîntata ploaie, întîrzia să apară. Și, dintr-o dată, blestemul s-a prăvălit ca o avalanșă peste lume. Limbi de foc căzură pe pămînt. La o aruncătură de băț de tînărul lup, limbi de foc se înălțau acum către zări, înghițind dintr-o suflare iarbă uscată și copaci vlăguiți. Foc! Foooc! strigau vocile
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Un roi de schije din piatră și cărămizi explodă de jur Împrejur, În timp ce zidurile cetății vibrau, zguduite din temelii de violența ciocnirii. Unghiul exterior al turnului, surpat pe o Înălțime de două etaje, se Înclină Încetișor și Începu să se prăvălească, trăgând după sine grinzile tavanelor. Urletele de groază ale oamenilor care cădeau În abisul ce li se deschisese sub picioare acoperiră, pentru câteva momente, huruitul prăbușirii, iar apoi Întreaga parte superioară a edificiului se nărui peste zidul de centură, deschizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi știut să spună de când dura acea tăcere deplină. Simțea În tâmple șuieratul surd al sângelui. Toate umorile se precipitau Înlăuntrul lui. Din când În când, i se părea că se găsește pe buza unei cascade uriașe care se prăvălea spre măruntaiele pământului. Era copleșit de bubuitul propriului său trup. Apoi, dindărătul ușii Închise, desluși un ușor târșâit. Oameni care se Înghesuiau Încercând să nu se facă auziți, Înăbușind cu mâna sunetul glasurilor, ca să nu Îl deranjeze. Dar ora era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
forma lumii e Într-adevăr splendidă și Înfricoșătoare precum chipul lui Dumnezeu și, ca și acesta, trebuie Învăluită, ca să nu ne orbească. Probabil că ai dreptate, messer Flavio. Dar se spune că În clipa cea din urmă, Înainte să se prăvălească În tenebre, ochii condamnaților la orbire cunosc o strălucire miraculoasă, care le dezvăluie forma lucrurilor. Poate că noi toți căutăm tocmai acea strălucire. Bătrânul ridică din umeri. — Da, Înainte de tenebre. După ce se despărțise de meșterul colorist, Dante ieși În strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ivise un pârâiaș subțire de sânge. — Nu te iubea, nu te iubea! Îi strigă În față În timp ce câteva picături Îi stropeau rochia. Apoi izbucni În plâns. — Nimeni nu te iubește. O să sfârșești departe, de unul singur. Dante simți cum se prăvălește Într-un puț al durerii. Se adăpa din apa acea amară cu Înghițituri mari, ca un Înecat. Fata o zbughise pe coridor, sughițând În plâns, iar el coborî treptele Încet, cu pași Îngreunați. Când ajunse la capăt se uită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului său elan, se Împleticea printre picioarele tovarășilor săi, care se opriseră la marginea rampei Întunecate, prăvălindu-i la pământ. Cei trei urmăritori se prăbușiră Într-un amalgam de brațe și de picioare, coborând ca Într-o avalanșă un număr de trepte, Înainte să se oprească, făcându-i scut cu trupurile lor Împotriva durității pietrelor. Ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de pânză pe care o ținea între genunchi, încât păreau să nu simtă mersul șovăitor al muștei. Pe neașteptate, se auzi deslușit urletul vântului, și ceața minerală care învăluia autobuzul se făcu și mai deasă. Pumni întregi de nisip se prăvăleau acum peste geamuri, azvârliți parcă de mâini nevăzute. Musca mișcă dintr-o aripă amorțită și își îndoi ușor labele, luându-și zborul. Autobuzul își încetini mersul, ca și'cum ar fi vrut să se oprească. Apoi vântul păru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu mai e așa; Dar îmi voi aminti mereu, C-am fost și eu copil... cândva! Mi-este dor de tine... (Mamei mele) Stropi de ploaie leneși bat în geamul meu, Vântul suflă tare, când o să mai stea? Norii se prăvale, aerul e greu, Ploaia bate-n geamuri și pe fața mea! Moartea te atinse prea de timpuriu Și din vremi trecute, amintiri mă cheamă; Ploaia bate-n geamuri, s-a facut tarziu... Mi-este dor de tine, prea iubita mamă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și indiferent cât de brutal de mahmură eram. Am aruncat o privire la ceasul de pe peretele din spatele biroului lui David - era 9:03 a.m. - după care m-am făcut mică, gata să încasez în plin loviturile care aveau să se prăvălească asupra mea. — Trebuie să vorbim, s-a răstit Vivian. Am patru cărți abia intrate, de care vreau să te ocupi. Pentru fiecare, ai un termen de producție de trei săptămâni, iar autorii au trei săptămâni, începând din secunda asta, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Am simțit cum șireturile mănușii mele îi deschid iar arcadele sparte și mi s-a întors stomacul pe dos când am văzut fața lui Blanchard acoperită de sânge. Mi s-au înmuiat genunchii. Mi-am scuipat proteza și m-am prăvălit în corzi. Am văzut cum vine-n zbor spre mine o dreaptă nimicitoare. Ziceai că-i o bombă lansată de la o distanță de câțiva kilometri și mi-am dat seama că aș avea timp s-o contracarez. Mi-am adunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
primului meci Bleichert-Blanchard mi-a adus faima locală, un post la Arestări și aproape nouă mii de parai. Câștigarea revanșei mi-a adus o încheietură scrântită la mâna stângă, două carpiene dislocate și o zi în pat, unde m.a prăvălit o reacție alergică la pastilele de codeină pe care mi le-a dat căpitanul Jack când a auzit de cafteală și m-a văzut cum încerc să-mi oblojesc mâna în birou. Singura parte bună a „victoriei“ mele a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în Egipt. Mă credea o prințesă a Canaanului, descendenta unei regine mărețe care fusese detronată de un rege rău. N-am corectat-o, de frică că dacă o să pronunț numele mamelor mele sau al Innei, toată povestea mea se va prăvăli peste mine și eu o să fiu aruncată din acea casă, iar fiul meu, alungat, pentru că poartă în vene sânge de asasin. Așa că Meryt a înflorit povestea și o spunea tuturor femeilor pe care le întâlnea și acestea erau numeroase, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o cupă de bere care a rămas neatinsă. Tăcerea era grea și apăsătoare. Benia stătea cu mâinile strânse, speriat că aveam să fiu luată de lângă el; avea gura încleștată, pentru că nu știa exact cum trebuie să vorbească cu acel nobil prăvălit pe scaun în bucătărie. Iosif îmi trimitea priviri pline de grabă nespusă, pentru că nu voia să vorbească de față cu Benia. Eu mă uitam când la unul, când la celălalt și mă gândeam cât de mult am îmbătrânit. Până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ciudate, cum că ar fi venit demult la poalele acestor munți de undeva de la răsărit, din țara Pământului Negru, își cunosc munții atât de bine încît nu o dată s-au ascuns în peșterile lor alungîndu-și dușmanii cu bolovani de piatră prăvăliți de sus. De aceea neamul kanuri i-a numit tibbu, adică oameni de piatră. Oamenii tibbu au picioare iuți și vânjoase și nimeni nu poate alerga mai repede ca ei după vânat sau vrăjmași. Sunt și viteji și cei mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]