5,789 matches
-
avangardă din anii ’20 Appendix: Avangarda belgiană și Belgia Orientului Capitolul X. În căutarea unei noi estetici teatrale Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Capitolul XII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice Capitolul XIII. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I. De la estetism la preavangardism Astfel mă întorceam, în nenumărate seri de vară, la sfîrșitul veacului trecut, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și comprehensiv despre simbolism apărut la noi aparține unei femei-critic pe nedrept ignorată azi, Izabela Sadoveanu-Evan („Simbolism“), și a apărut în revista poporanistă Viața românească (an III, nr. 3, martie 1908, pp. 387-395, nr. 6, iunie 1908, pp. 366-377). Un „precursor” al ei fusese... neojunimistul Mihail Dragomirescu, la sfîrșitul secolului 19... În studiul despre Simbolismul românesc, Editura pentru Literatură, București, 1966, p. 17, Lidia Bote subliniază pionieratul meritoriu al autoarei: „...Viața românească a fost cea care a discutat cea dintîi, obiectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și reclame literare“. În fine, un „sotissier” simbolist - „Serviciul de ecarisaj literar“ - etalează fragmente literare „compromițătoare”, fapt ce va fi atras, desigur, antipatia lui O. Densusianu. A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire, un prefuturist? Unii exegeți postbelici înclină să afirme că da. Argumente în acest sens găsim, de pildă, în sinteza despre modernismul românesc a lui Dumitru Micu, Modernismul românesc, vol. II, Ed. Eminescu, București, p. 86). Reținem, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Tristan (Tzara) la filozoful spinozian Ion Brucăr. Cronica literară a fost ținută, cîțiva ani, de către tradiționalistul moderat Ion Trivale (Iosef Netzler), mort cu arma în mînă, pe front, în 1916. Modelele interne ale tinerilor poeți estetizanți erau - pe lîngă „precursorul” Macedonski - Arghezi și Minulescu; la nici doi ani de la apariția Insulei, între cei din urmă apar însă tensiuni: ironizînd caustic noul epigonism al minulescienilor, Arghezi denunță, cu ocazia apariției volumului De vorbă cu mine însumi... (1914), „caragialismul” retoric al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în năzuința de a scăpa de intelectualizări și de a ajunge la sufletul pur, cultivă și pastișează desenul copiilor. În chipul acesta, Adrian Maniu e printre cei dintîi pionieri ai dicteului automat”. Autorul va fi privit - în egală măsură - ca precursor al bizantinismului și al „poeziei de sanatoriu” a lui Camil Baltazar... Critica, atît cea interbelică (G. Călinescu, Vladimir Streinu, Perpessicius ș.a.), cît și cea postbelică (Ion Pop, Dumitru Micu, C. Gheorghiță, Gh. Lăzărescu ș.a.), a insistat mult asupra „predadaismului” său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea comentează cu subtilitate volumul Plumb al lui Bacovia, făcînd o apropiere fugară de pictura lui Van Gogh. Faptul a fost interpretat de către Simion Mioc și Elena Zaharia-Filipaș ca o apropiere inedită a lui Bacovia de estetica expresionistă, al cărei „precursor” a fost pictorul olandez. În felul acesta, Vinea devine el însuși un precursor al interpretării poeziei bacoviene în cheie expresionistă, detronîndu-l pe Oscar Walter Cizek (citat de Ov. S. Crohmălniceanu în „Literatura română și expresionismul“, cu o observație - formulată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de pictura lui Van Gogh. Faptul a fost interpretat de către Simion Mioc și Elena Zaharia-Filipaș ca o apropiere inedită a lui Bacovia de estetica expresionistă, al cărei „precursor” a fost pictorul olandez. În felul acesta, Vinea devine el însuși un precursor al interpretării poeziei bacoviene în cheie expresionistă, detronîndu-l pe Oscar Walter Cizek (citat de Ov. S. Crohmălniceanu în „Literatura română și expresionismul“, cu o observație - formulată în 1922 - despre apropierea dintre Bacovia și Trakl). Însă nu atît invocarea lui Van
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au trăit, poeților din ce în ce mai conștienți de unitatea planetei și de participarea lor la viața ei. (...) Poeții «blestemați» ai lui Verlaine au fost reintegrați în mișcarea din care manualele și antologiile pedagogice, oglinzi ale inepției profesorale, îi excluseseră. Arthur Rimbaud, genialul precursor al noii poezii, contele de Lautréamont, Germain Nouveau, Alfred Jarry domină și determină spiritul acestei antologii care readuce, pentru cititorul pînă azi dezorientat, ordinea în haos” („O antologie a poeziei noi“, în Cuvîntul liber, seria II, an II, nr. 10
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mie de ori mai bine să fii futurist decît romantic întîrziat” (v. și Geo Șerban, „Preludes a l’Avant-garde chez les Roumains“, în Euresis, ed. cit.). A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu - cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire - un pre-futurist? Teatralitatea retorică, extravertirea vitalistă, poza „blasfemiatorie”, anumite elemente de recuzită tehnică reprezintă totuși mult prea puțin; nimic din extravaganțele sintactice și din experimentele de limbaj futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
xenofobe, reperabile în cazul mai tuturor adversarilor autohtoni ai lui Tzara. Denunțat ca traficant imoral și dezertor, militantul Dada e opus strategic (probabil pentru a contracara suspiciunile de antisemitism...) unor intelectuali evrei „asimilați”, fideli militar României: „A se scuti de precursori, de inventatori și fondatori din Valahia noastră, fugari de la armată cînd a venit vremea să ne apărăm țara. Tristan Tzara și Marcel Iancu erau tineri capabili de a purta veston militar în 1916-1918, așa cum au purtat Ion Trivale, Maxy, Marcel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cum crește restriștea din noi”. În spatele măștilor avangardiste, veghează singurătatea și melancolia lirică a estetului... Mai tîrziu, într-o notă din Contimporanul, an V, nr. 71, decembrie 1926, Vinea îl va prezenta pe Urmuz ca pe un „revoluționar discret și precursor ignorat al mișcării de avangardă”, insistînd, în spirit... protocron, asupra „originilor autohtone” ale „revoluției mondiale”: „Urmuz-Dada-Suprarealismul, trei cuvinte cari stabilesc o punte, descifrează o filiațiune, lămuresc originile revoluției literare mondiale din 1918”. Precursoratul autohton absolut în materie de avangardă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Partidul Liberal, în urmă cu 25 de ani: „Acest deznodămînt urît și care a zădărnicit foloasele stîrnite prin luptă de cei cîțiva intelectuali de atunci ne interzice, împotriva identității de idealuri și, poate, de temperament, să vedem într-înșii pe precursorii noștri”. Față de cauționarea superfluă a dr. N. Lupu, textul lui Vinea este un adevărat editorial, stabilind o genealogie intelectuală și definind coordonatele unei acțiuni „revoluționare”: „Dar nu se poate nega că în publicistica română Contimporanul de altădată însemna începutul revoluției sufletești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se situa neapărat „în continuitatea lui Dada” -, aceasta e în consonanță cu constructivismul abstracționist al momentului și cu futurismul lui F.T. Marinetti. Luările de poziție programatice sînt deocamdată puține și tatonante (ex. „Premergătorii“ de Ion Vinea; o variantă a acestuia, „Precursorii“, apăruse în Luptătorul, nr. 295, 18 iunie 1921). Sînt publicate, în schimb -, pregătitor - texte militante în favoarea „artei noi”, majoritatea — traduceri (ex. „Contra artiștilor imitatori“ de Theo van Doesburg, liderul grupării olandeze De Stijl, „Constructivismul (pictura neocubistă)“ de cineastul berlinez Hans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu de la sine putere - în „grupul artiștilor radicali” de atunci - „Aceste manifeste erau însoțite atunci de exemplificări ale colaborării artelor plastice abstracte în arhitectură. Mai tîrziu, grupul artiștilor radicali (Arp, Eggeling, Richter și Iancu) ceream chiar anonimatul operei de artă” -, precursori ai noilor tendințe arhitectonice: „Ideea a fecundat, căci scurt timp după aceea am văzut trei minuni: expoziția arhitecților independenți revoluționari din Berlin; apoi, primul oraș cubist („Magdeburg”, prin sforțările uriașe ale arhitectului Taut) și, în urmă, școala artelor abstracte aplicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
V. Tatlin, Naum Gabo, A. Pevsner, Gropius, Archipenko, Brâncuși, Marcel Iancu, Milița Petrașcu, Lipschitz ș.a.), nu în literatură, aceasta din urmă preluînd — cel mult — unele ingrediente de estetică industrială și de abstracționism purist, geometrizant, cerebral și mecanicist. Tot astfel, cubismul — precursorul constructivismului — a influențat cu precădere pictura, deși s-a vorbit și de experiențe poetice cubiste (Apollinaire). Nu există, oricum, o „literatură constructivistă” propriu-zisă, așa cum există - spre exemplu - o literatură futuristă sau suprarealistă. Căci futurismul are în prim-plan ritmul, viteza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de două-trei ori pe an, în numere duble și chiar triple. La începutul lui 1932, își va înceta definitiv activitatea, odată cu aproape toate celelalte publicații avangardiste. Bilanțul este relevant sub destule aspecte. Unul dintre ele are în vedere calitatea de „precursori” ai avangardei autohtone și chiar mondiale pe care și-o revendică liderii grupării (Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin). Pentru Vinea, Dada se născuse în România, cu contribuția lui (înainte de plecarea lui Tristan Tzara și a lui Marcel Iancu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o revendică liderii grupării (Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin). Pentru Vinea, Dada se născuse în România, cu contribuția lui (înainte de plecarea lui Tristan Tzara și a lui Marcel Iancu la Zürich), iar abstracționismul constructivist european își avea un precursor în Constantin Brâncuși. Tot Contimporanul semnalase - prin același Vinea — precursoratul „paginilor bizare” ale lui Urmuz. Bilanțul revistei ilustrează, pe de altă parte, atitudinea „anexionistă” a Contimporanului față de revistele avangardiste mai tinere (75 HP, Punct, Integral), dar mai ales față de adversara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
morala. Să vă fie de bine! Fumatul oprit. A se trage de mîner după fiecare întrebuințare”, reflex al unei lumi pe dos, vidate de transcendență (blasfemiile la adresa creștinismului, dar nu numai, sînt frecvente), suficientă sieși și propriilor metamorfoze arbitrare. La „precursorul” Urmuz, trăsăturile genurilor clasice erau conservate în forme liliputane: „romanul în patru părți” Pîlnia și Stamate păstrează, în ciuda celor numai patru pagini ale sale, elemente romanești: complexitate narativă, intrigă ramificată ș.cl. Genul prestigios al epopeii supraviețuiește degenerat, hibrid și chircit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la noi, e încă în stadiul în care enervează prostimea elegentă a vernisajelor și simulația găunoasă a criticii” („Pictorul M.H. Maxy...“). În comentariul despre „Noua expoziție a lui Marcel Iancu“, colegul de la Contimporanul este așezat alături de alți avangardiști români „universalizați”, „precursori” puțin (re)cunoscuți în țară. Un argument de autoritate menit să acționeze asupra orgoliului național și a complexului de inferioritate locală: „Marcel Iancu a fost printre puținii români cari, asemenea lui Brâncuși, lui Pascin, lui Segal, nume atît de insuficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asupra orgoliului național și a complexului de inferioritate locală: „Marcel Iancu a fost printre puținii români cari, asemenea lui Brâncuși, lui Pascin, lui Segal, nume atît de insuficient cunoscute în țara lor de baștină, s-au înscris în străinătate alături de precursorii artei ce reprezintă cu adevărat veacul nostru pînă mai ieri inexprimabil”. Tot aici, Vinea introduce un alt argument de autoritate legitimatoare - internă de această dată - pe care-l va folosi și cu alte prilejuri: „tradiția folclorică autohtonă” a artei abstracte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
culturii noastre în universalitate). Vor fi, de asemenea, prompt înregistrate ecourile externe ale creațiilor lui Ion Vinea, Marcel Iancu, Milița Petrașcu sau Mattis Teutsch. Speranțe sînt legate și de traducerea în limbi de circulație universală a unor nume autohtone, precum „precursorul” Urmuz sau Jacques G. Costin. Să ne oprim însă asupra unui alt articol programatic, „Promisiuni“ (în Contimporanul, an III, nr. 50-51). Dintru început este afirmat - în spirit avangardist - caracterul „internaționalist” al spiritului novator: „Există astăzi, la noi, un public impozant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
însă tăcerea asupra celeilalte acuze. În altă parte însă, „precursoratul” capătă semnificații opuse: „Epigoni, cum ne-a numit, într-un acces de scîrbă nedreaptă, Eminescu, de al cărui entuziasm pentru predecesorii slăviți ne îndoim foarte, continuăm azi seria lungă a precursorilor. Așteptăm pe inspiratul de mîine, care să iasă din limitarea balcanică de pînă acum și să producă în planul unic al valorilor universale. Dar cum vom ajunge oare acolo, cînd n-avem o cultură capabilă să completeze pe un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Roberto Smith, Ruiz de Gallarela. Se ocupă într-un articol de mișcarea artistică modernă din România — Un studiu asupra contesei de Noailles, de Augustin Baasave”. La rubrica „Note-cărți-reviste” a nr. 75, alături de un comentariu despre poetul renascentist Maurice Scéve (considerat „precursor” al noilor curente moderne și „al treilea mare poet după Ronsard”, din sec. al XVI-lea), o notă salută gloria transatlantică a modernismului și a „compatriotului” Panait Istrati: „Amauta, revistă lunară de cultură peruviană, apare la Lima sub direcțiunea d-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în cazul futuriștilor italieni - prin Nietzsche și Georges Sorel. Oricum, la Integral, „comisarul pentru cultură” Lunacearski pare privit cu multă simpatie. Atitudinea „integraliștilor” față de revoluția sovietică lasă totuși loc de multă ambiguitate... estetică. Un articol semnat de Alexis Nour („Un precursor integralist“) îl prezintă en fantfare pe „N.C. Mihalkovski, portdrapelul revoluției sociale omnilaterale (nu de clasă!) din Rusia”, elogiind - în spirit... integralist - „știința pură, constructivă și integrală” și filozofia socială care pledează pentru „o cît mai redusă diviziune a muncii între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
francez și german, în plus - avînd în sora sa occidentală un corespondent și, totodată, un model mai „avansat” pe calea artei noi și a constructivismului arhitectural. Înainte de Primul Război Mondial tînărul Vinea scrisese elogios despre poezia postsimbolistului Émile Verhaeren, un „precursor” el însuși. „Deschidem această anchetă asupra poeziei mondiale cu Belgia - scrie el, într-un P.S. al amintitului grupaj belgian - pentru că poeții ei au fost primii care ne-au revelat, prin Verhaeren, frumusețea lumii moderne” (este invocat și un „precursor” american
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]