1,478 matches
-
deține un loc aparte în lumea publicisticii românești -, am îndrăznit să mă apropii din nou de acest subiect care are încă multe necunoscute. Am constatat însă că experiența și bagajul informațional acumulate de-a lungul anilor, introspecția istorică devenită mai pretențioasă, mai intolerantă față de cosmetizarea adevărului documentelor, m-au condus către abordări mai largi ale evenimentelor legate strict de desfășurarea expatrierii Tezaurului și a confiscării lui de către Soviete. Așa s-a ivit și nevoia de a încerca să dezleg acel de ce
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
că programul bine întocmit a fost executat cu „o măiestrie fără seamăn”. În Sonata în re major de Georg Friedrich Händel și aria de Johann Sebastian Bach, violoncelistul a știut să redea muzica clasică, pe cât de simplă, pe atât de pretențioasă în executare, în toată solemnitatea și măreția ei. Concertul în mi minor de Felix Mendelssohn-Bartholdy și Balade et Polonaise de Vieuxtemps au fost minunat interpretate. Au mai fost executate cu mult farmec Caprice vienois de Kreisler și Prélude et Allegro
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
câteva oare în care perinele lui Pogor începuseră să-și joace rolul, chestiunea fu dezlegată în sensul părerei optimiste. Apoi, altă discuțiune, cum să se numească gazeta. Dar timizi, cum eram la început, pentru a nu-i da un nume pretențios ca Facla, Lumina, Zorile, Renașterea, cu care se împodobiseră altădată niște ciuperci sporadice ce au trăit cât roza lui Malherbe, ne-am oprit cu toții asupra titlului modest: Convorbiri literare. După ce lucrul fu hotărât definitiv în mijlocul unui ura frenetic, ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
le-am dat jertfă prin un șir de volume tipărite; totuși unele au ramas uitate, mistuite în fundul memoriei, căci eu nu mi-am înregistrat traiul de zi cu zi, oară cu oară, cum obișnuiesc unii oameni prețioși, ca să nu zic pretențioși, care cred că aduc mari servicii posterităței notând tot ce au făcut sau n-au făcut în cursul existenței lor. Eu, ceea ce am scris a fost așa pe apucate, pe negândite, după impresiunile momentului, printre nenumăratele strădanii ale vieței și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
NASA și la Microsoft), problema nu este numai de natură economică. Recent am aflat, tot din televiziunea românească, despre o inițiativă inițial pozitivă a statului român, în baza căreia cca. 200 de studenți excepționali din România, selecționați sever prin examene pretențioase unde candidau 20 studenți pe un loc, au fost trimiși pe banii statului (sute de mii de euro), la cele mai renumite Universități din Europa, pentru a studia problema administrării în economie, a planificării eficiente a economiei și a organizării
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
ceva valoros, așteptând-o pe ea să vină și să pună ordine în treburi. Cu capodopera de care literatura română avea atâta nevoie. Dar Tiffany Reynaud cred că-ți place, am întrebat-o la cacealma. Am riscat. Era un nume pretențios, sofisticat, care dădea bine. I-am arătat citatul în cauză. Și ea a zis ceva de genul: da, sigur, Tiffany Reynaud e cu totul altceva, nu ca alți opăriți. Noroc că mi-a văzut privirea uimită peste măsură, că ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu minunile lui, care ne Încântă și azi amintirea În fața „aragazului“, cu improviza țiile lui sărace, o soartă din cele mai bune așezase căminul nostru de la mansardă nu numai În inima, cum se spune, dar mai ales În vecinătatea stomacului pretențios și nesățios al Bucureștilor de acum aproape o jumătate de veac, adică lângă halele mari de la Bibescu-Vodă, hala de carne, alta de pește, alta de zarza vaturi și alta de fructe, cum și lângă mulțimea vie, Împestrițată, colorată și aromată
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cuvintele tale, pofticioasă și cu stomacul bun. Pentru asta, nu-s chiar de lipsă decorurile ief tine, dar cos tând multe parale. Femeile de rând sau moftu roase se răsfață În plină lume la o masă scumpă, Într-o grădină pretențioasă de vară. Însă femeile de mare soi iubeț, cu fantezie și cu gust al pitorescului, al ineditului, Îți cedează bucuroase, palpitând entuziast și coapte pentru dragoste, după o seară petrecută În confidențe calde la vreun colț de cârciumă cunoscută numai
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ani de la dispariția lui George Enescu, acest spirit hărăzit de Dumnezeu, care ar putea unifica din punct de vedere spiritual, chiar și după moarte, acest neam pe care l-a iubit și l-a înnobilat cu genialitatea sa. După acest pretențios preambul, mă cuprinde emoția, întrucât, nefiind un cercetător sau muzicolog de profesie, nu cred că voi reuși o portretizare convingătoare a marelui compozitor și interpret. Minunatul copil, cu neobișnuitele sale calități, era dăruit de Dumnezeu părinților săi parcă pentru a
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
Voi, care îmi sunteți o rudă atât de apropiată, să fiți o ființă într-atât de lip sită de caracter, de înțelepciune și de vigoare. La vârsta Voastră e o adevărată catastrofă! O ființă nebună, lașă, geloasă, ridicolă, un pierde-vară pretențios și agasant, un dezechilibrat care se aruncă cu ochii închiși dintr-o extremitate într-alta; un leneș fără pereche, lipsit de orice fel de ordine în idei, de orice simțire cinstită, un neputincios la 24 de ani, nici om în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pe câteva taburete și luam masa de trei ori pe zi. Nu mâncam știr și nici lobodă sau urzici fierte, ca-n Moldova, amenințați permanent de spectrul foamei ucigașe. Părinții erau sănătoși; munceau și nu răbdam de foame. Nu eram pretențioși sau mofturoși. Nu ceream mai mult; prin urmare, de ce ne-am fi așteptat la o schimbare? Cu toate acestea, ea s-a produs brusc, dureros, pe nedrept, având consecințe incalculabile pentru familia noastră. Tata era la muncă; nici nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
îngrijiri: să-i dai de mâncare, să-i schimbi scutecele, să-i cânți legănând-o pe picioare, iar dacă nu faci imediat ceea ce dorește ea plânge de mama focului de te scoală din morți. O păpușă frumoasă, dar grozav de pretențioasă și foarte nervoasă în momentul în care cerințele nu-i erau imediat îndeplinite. Pot spune că surioara mea Țuki și-a dăruit o parte din copilărie fratelui nostru Bebi. De ce neapărat "Bebi"? Stând acolo, la neobositul cântăreț Mita Fâru, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
sentimentul că nu servește la nimic aranjarea obiectelor personale, mobila, cărțile din bibliotecă etc., pentru că, orice aș face, acestea se vor așeza singure la locul lor după ce trece un anumit timp de întrebuințare. Același fenomen care se petrece în parcurile pretențioase cu alei trasate cu rigla: de fiecare dată trecătorii aleg o altă cale de a traversa aleile acestuia, calea firească. Citit în Dilema din septembire 1999: "Săracii sunt la fel ca și bogații, numai că nu au bani". Dimineață de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mâncat mai mult decât o pâine a fi călătorit foarte mult); Pour qui a faim, tout est pain-on est moins difficile quand on manque de quelque chose. (Cel căruia îi este foame vede totul ca o pâine suntem mai puțin pretențioși când ne este foame.) Avoir son pain cuit-être rentier. ( A avea o pâine coaptă a fi rentier) și, în fine, cel care mi-a plăcut cel mai mult, Mieux vaut pain en poche que plume au chapeu tout ce qui
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
aveam impresia că pianul era un dragon cu o coadă lungă, neagră, care rânjea la mine cu clapele lui albe. R.P. Cum decurgeau lecțiile din copilărie? Vă amintiți de vreo recompensă? Dar de vreo sancțiune? Părinții dum neavoastră erau flexibili, pretențioși sau intransigenți față de randamentul dumneavoastră școlar? A.R. Nu am primit nici recompense, nici sancțiuni. Nu am încasat niciodată vreo palmă în toată copilăria mea. Când se supăra pe mine, mama nu-mi vorbea două zile. Nu-mi adresa nici un
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
de spital. Scriam editorialul, reportajele, cronicile teatrale și de carte. Avea și literatură, și cazuri clinice, și epigrame, și actualități medicale, și rubrică de modă, până și mica publicitate, cum numai România liberă mai avea pe vremea aia. Era emfatică, pretențioasă, o varză lansată cu pompă și petrecere. Pentru mine, petrecerea de adio. Am cunoscut la scurtă vreme biblioteci cu adevărat spectaculoase, deschise tuturor sau hiperprivate, specializate sau cu de toate pentru toți, vechi și foarte noi, bine strunite sau diseminând
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
el va fi transformat pentru a deveni "palat princiar" adică pentru a îndeplini funcțiunea de reședință a principelui moștenitor, a principelui Ferdinand. S-admirăm încă arhitectura veche, albă, simplă, distinsă, care exprimă gustul roznovănesc; căci fațada de după transformare, încărcată și pretențioasă, n-o va înlocui cu glorie niciodată. De altfel "Palatul princiar" organizat și pregătit anume de primăria fostei capitale, printre alte expediente menite să readucă ceva din vechea strălucire a orașului, n-a fost reședință princiară decât cu numele, după cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
au pierdut din acuitatea și din iminența lor, când viața a devenit favorabilă unei organizații mai bune, mai sigură în orice caz, alături de arta aceasta aproape exclusiv religioasă, Iașul a văzut înflorind în sânul său o altă arhitectură, foarte puțin pretențioasă, totuși nespus de interesantă pentru caracterizarea spiritului și culturei lui. Mă gândesc la casele boierești, construite pe la sfârșitul secolului al optsprezecelea și în mai tot cursul celui următor, case, în genere mari, încăpătoare, construite în linii simple, cu ornamente puține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pentru armonie și proporții, un fel anumit de a le adapta la mediu, la condiții, la peisaj, la cadru; un gust și o distincțiune, din care nu lipsea niciodată moderațiunea, condiții care au ferit Iașul de toate acele lucruri greoaie, pretențioase și ridicole de care alte orașe mai avansate n-au putut rămânea scutite. Zic: "l-au ferit", raportându-mă la ce a fost odată; căci de multe decenii nu numai că secretul artei vechi a dispărut odată cu bătrânii care-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
lucrări de consolidare sau de adaptare, e sau distrusă cu totul pentru a face loc alteia fără gust și fără suflet, sau supusă la transformări de așa fel, încât în înfățișarea nouă, menită s-o adapteze unui oarecare spirit nou, pretențios și vag, ochiul nu mai găsește nimic care să amintească farmecul de altădată. Vorbind despre Iași în Arta Românească, în acea atât de interesantă lucrare care a apărut acum vreun an sub titlul "Arcade, Firide și Lespezi", d. Gh.M. Cantacuzino
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sau cu pereții înnegriți de lepra vremilor își plângeau între hoți, nebuni și bolnavi singurătatea clopotelor amuțite. El făcea versuri pe ritmurile iscodite de geniul poetului, până la cea din urmă strofă a căruia nu se ridică tot nomolul de insanități pretențioase ale galeriei poetice de astăzi. El privea cu un respect religios la mânile, care nu amenințaseră și nu binecuvântaseră sângele vărsat, ale profesorilor cari în rânduri scrise pentru toate timpurile își însemnaseră amintirea. El încheia căsătorii la nouăsprezece ani cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mai înalt grad, de asemenea, simțul realităței. Spiritul său, lipsit de strălucire, avea uneori o mare putere de atracție. Se pare că, de data aceasta, "răzășul", cum îi spuneau partizanii, a reușit să-l încânte pe interlocutorul său, om fin, pretențios și susceptibil de altfel, să-l impresioneze în mod deosebit prin ideile, prin vederile, prin constatările sale. Căci înainte de a se separa, strângându-i mâna, "Conu Matei" nu se putu opri de a nu exclama cu entuziasm: Bravo Bădărău! Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
despre tine, de îndoială, m-a făcut să tresar; așa de tare aș fi vrut să alerg la tine, să te iau în brațe și să ți spun doar atât: nu, scumpa mea, nu ești de gheață, dar ești foarte pretențioasă, fata mea dragă. Nu-i poți ierta cuiva faptul că nu e perfect, că întinează imaginea pe care ți-ai făcut-o despre el; vrei un om perfect, care să fie mai inteligent decât tine, ceea ce e foarte greu, care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de calitate. Rodica? Se mulțumește cu atât de puțin. Lucy? Își trăiește viața din plin, fără să-i pese de bârfe. Sanda... are ce i se potrivește. Marina... Și toate celelalte. Speră, scumpa mea, și mai ales nu fi prea pretențioasă. Până și idiotul acela de frate al Suzettei, câte dintre prietenele tale n-ar fi încântate să le facă curte. Numă ră-le în gând și verifică aceste impresii. Ești și foarte ocu pată intelectual, așa că... Și dacă ai accepta un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
zicem. Dar eu nu vreau să organizez nici o nuntă la New York! îmi vine să-i spun. Eu vreau o nuntă în Oxshott! În loc de asta, însă, zâmbesc și-i spun: — E foarte de înțeles. — Am, de pildă, o clientă foarte foarte pretențioasă... Robyn expiră adânc. Dar, cum am zis, e o afacere destul de stresantă... A! Am ajuns! Arată destul de impresionant, nu crezi? Ridic privirea spre fațada opulentă a Hotelului Plaza și trebuie să recunosc, fără prea mare chef, că nu arată rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]