1,451 matches
-
noștri. Sfânta Mănăstire Secu este unul din lăcașurile veșniciei românești, semn de referință pentru ceea ce și noi am fi dorit să avem în Ardeal. Păstrăm în suflet aceeași chemare a Mântuitorului, și să dea Domnul Dumnezeu cel milostiv să nu pustiim sufletele niciodată, iar credința, nădejdea și dragostea să rămână veșnic în Potirul inimii fiecărui viețuitor în Grădina Maicii Domnului de-a pururi și pentru veșnicie. Natașa Paru - Târgu Mureș 31 augut 2005 Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru ocazia ce ne-
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
pei saj dezolant: un castel de apă singuratic, șinele de tramvai întorcând la capăt, o fabrică de țevi sudate. Treceam pe lângă o Automecanica și-abia atunci ajungeam la clădirea dărăpănată, vopsită galben mur dar, a școlii. În interior eram la fel de pustiit. Pierdu sem marea mea dragoste din facul tate și sufeream încă din greu. Serile erau o tortură. Imediat cum cerul se colora în roz-sângeriu, simțeam cum se apro pie de mine valuri de disperare și suferință. Era ceva fizic, o
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
aproape ritual care o urma ca pe o suverană n-o însoțea acum nimeni. Era ciudat că lângă ea se afla o singură persoană, un bărbat între două vârste, care părea să fie la capătul unei călătorii obositoare. Încăperile erau pustii. Gajus se opri. Fiindcă uneori zeii le trimit oamenilor mici semne, fața bărbatului care o însoțea pe Antonia fu luminată când ajunseră în dreptul unei ferestre; Gajus văzu că vorbea repede, prudent și că stătea foarte aproape de ea, o apropiere pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întoarse, ajunse sub portic și se lăsă să cadă pe banca de marmură. Gura îi era uscată. Își spuse că rămăsese singur și că nu mai trebuia să se neliniștească pentru nimeni. Nimeni nu mai suferea, închisorile și insulele erau pustii. Trebuia să gândească doar la răzbunare. Cum stătea acolo, mâinile începură să-i tremure; cu degetele-i neîndemânatice desfăcu legăturile acelui volumen și despături prima parte. Nu vedea nimic. Nu știa ce conține. Dar de la etajele de jos ale imensei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cele din urmă în propria-i minte. În acest tărâm supraluminat dominat de violență și tehnologie, el conducea acum pentru totdeauna cu o sută șaizeci de kilometri la oră de-a lungul unei autostrăzi goale, trecând pe lângă stații de alimentare pustii de la marginea câmpiilor întinse, așteptând venirea unei singure mașini din sens opus. În mintea sa, Vaughan vedea întreaga lume cum moare într-un dezastru automobilistic simultan, milioane de vehicule azvârlite laolaltă într-o reuniune finală de vintre țâșnitoare și freon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
adaugă: - Mult succes la examene! Și s-au despărțit în termeni amicali. Au părăsit clădirea Miliției ca niște adevărați șefi< pe intrarea principală după ce pătrunseră ca niște derbedei pe poarta din spatele clădirii! La acea oră târzie din noapte străzile erau pustii și se simțeau eliberați de coșmarul ce l-au întrezărit lumea infractorilor. - Hai că ne-a rămas de-o bere! a spus Magi în concluzie și au intrat toți trei într-un local des frecventat de căruțașii din Piața Griviței
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
an. Câteva minute mai târziu acceleratul prinse viteză. Geamurile erau deschise la maxim pentru a produce curent, vântul șuiera pe culoar și el nemișcat, în picioare, admira nesfârșirea Bărăganului. Câmpia cultivată cu plante cerealiere era întreruptă de câte o localitate pustiită de oameni. Un drum prăfuit și șoseaua paralelă ce însoțeau calea ferată timp îndelungat lăsau impresia de repetiție la nesfârșit a peisajului monoton și plictisitor. Într-un sat doi puști pe-o bicicletă stârneau colbul în urma lor mergând nesiguri. Un
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
iubești propria-ți mamă, nu spera că pruncii tăi te vor recunoaște și te vor iubi mai mult! Cine-și omoară timpul liber cu lucruri de nimic, își scurtează o dată mai mult propria viață... Ceea ce cu greu rațiunea clădește, nechibzuința pustiește. Pentru unii un început este ușor, pentru alții foarte greu. Primii știu ce vor, ceilalți habar n-au pe ce lume le-a fost dat să trăiască. E ușor să-ți furi singur căciula; mai greu e de explicat de ce
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
În timp ce vorbea, nu scăpa din ochi grupul celui de al Treilea Cer, și că nici acestora, la rândul lor, nu le scăpa nici un gest de al său. Ajunse În locuința de la San Piero după ce străbătuse cu repeziciune străzile de peste Arno, pustii odată cu lăsarea nopții. Pe treptele ce conduceau la chilia lui, puterile Îl părăsiră pe neașteptate. Trupul ceda istovirii acelor două zile Îngrozitoare. Fu nevoit să se oprească la jumătatea drumului pentru a-și recăpăta suflarea. Se aruncă În pat Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
jumătatea condiției de bipezi, acuma eram acolo înăuntru, de gît cu securiștii, strîngîndu-l de boașe pe Pitic, dar nu s-a putut, așa că ne-am zis nu-i nimic, o să ne întoarcem, și mîine e o zi, străzile erau deja pustii, poate o să vină și Roja dacă o să reușească să scape din cazarmă, și Curistul, și Părințelul, și o să facem echipă, trebuia doar să mai rezistăm o noapte. M-a dat de gol, spune Tîrnăcop, puteai să taci Gulie, nu trebuie
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
revin la fantomele mele. Kay și cu mine făceam dragoste din ce în ce mai rar. Când o făceam, pentru ea actul nu însemna decât o confirmare automată, în timp ce pentru mine era o eliberare anostă. Ajunsesem să văd în Kay Lake Bleichert o ființă pustiită de obscenitatea din viața ei anterioară, la un pas de treizeci de ani și îndreptându-se deja spre o viață fără sex. Atunci am adus depravarea la noi în pat. Atașam chipul curvelor pe care le vedeam în centru la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
scap de urmăritori m-am refugiat într-o pivniță. De cum am coborât treptele umede am simțit, cu groază, că mi se încolăcește ceva apăsător pe piept. Am ieșit imediat, să cer ajutor celor care mă urmăreau, dar acum străzile erau pustii, nu se mai vedea nici o lumânare aprinsă, un întuneric de nepătruns domnea peste tot. Disperat, m-am oprit la prima casă și am bătut în geam. Nu mi-a răspuns nimeni, în schimb am auzit pe cineva fugind, ieșind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în cascadă, înfricoșător. M-am trezit speriat și n-am mai putut să readorm. Cum nu reușeam nici să citesc ceva fiindcă literele îmi jucau prin fața ochilor, m-am îmbrăcat și am ieșit să mă plimb prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie de om. În gară, a început să plouă, ciuruind întunericul ca pe o haină mâncată de molii. Mai exista încă zăpadă, dar iarna se apropia de sfârșit. Un vânt rece și umed mătura peroanele, încolțindu-i pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mele, în timp ce agitația și panica de pe coridoare creșteau. A fost cea mai violentă și cea mai divină noapte de dragoste pe care am trăit-o. În zori, după ce Laura a plecat, m-am îmbrăcat și am ieșit pe coridoare. Erau pustii. Focul fusese stins. În spatele azilului, pe o mare porțiune, în locul bălăriilor apăruse o pată neagră, de cenușă fumegândă. Ca o cicatrice urâtă. De parcă noaptea însăși căzuse victimă flăcărilor și zăcea acum asemenea cadavrului negru al câinelui împușcat. 17 (Din caietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Profetul. Pe țărm, mă aștepta o namilă de om, având un halat impecabil și imaculat pe care am recunoscut monograma elegantă de pe halatul lui Aristide. S-a recomandat „Francisc” și mi-a făcut semn să-l urmez. Coridoarele azilului erau pustii, dar auzeam șoapte în spatele ușilor. La colțul coridorului, Domnul Andrei a venit tiptil din urmă și mi-a șoptit la ureche: „Fii atent, domnule sculptor, să nu te atragă într-o capcană”. Francisc mi-a deschis ușa unei încăperi unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În ultima clipă mă umilea. Mi-a venit să-l îmbrâncesc, să-l lovesc, dar mi se făcuse frică și am ieșit de-acolo. Azilul ardea ca un putregai uriaș. Mă surprindea însă că nu vedeam pe nimeni. Coridoarele erau pustii, iar camerele goale. Un praf gros, care nu era totuși funingine, acoperea ușile, mobilele, cimentul coridoarelor, de parcă nu locuise nimeni acolo de foarte multă vreme. Ușile erau, cele mai multe, deschise și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în oaza săracă. În satul în care atlanții intraseră întîi, și în jurul lui, unde erau copaci mai mulți și câteva izvoare, se întindeau cele aproape o mie de corturi. Celelalte două sate mai mici găsite în aceeași oază au rămas pustii; locuitorii au fost aduși în tabăra cotropitorilor. Lângă tabără, dulgherii armatei, purtând și ei pieptare și coifuri militare, înjghebară din cea dintâi zi un țarc mare și înalt, nimicind curmalii din care se hrănise și s-ar mai fi putut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
iar apa nu era acolo nici rară, nici deosebit de încîntătoare. Dar Auta trăise până la începutul tinereții în ținuturi unde apa era aur, așa că înțelegea bine miezul minunii acestui fluviu care îngrașă an de an pământurile ce fără el ar rămâne pustii. Când se plimbă o dată cu Iahuben mai sus de tabără, pe lângă malul încă plin de mâl, Auta stătu să privească într-un loc mlăștinos modestele tulpini de papirus. Iahuben mai văzuse aceste plante, dar le credea nefolositoare, și nu le mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
moarte de oameni mulți, schimbări prin casele împărătești. Slujbașii vor părăsi pe împăratul lor, schimbându- se, cu veselie, către un alt împărat. Se apropia, nesmintit și nedezvăluit, ceasul când întreaga lume, răsucită de has-Satan, împotriva adevăratului Dumnezeu, Iehova, va fi pustiită. Pe peluze și prin grădini, gîndăcime și șoricime o droaie. Pește și raci îndeajuns. Lăcustele și gărgărițele ținute în păstrare. 404 DANIEL BĂNULESCU 413 POSTFAȚĂ a prozei contemporane, sleită de utilizarea pattern-urilor tradiționale, în care mistica și morala istorică
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că e bun, a trădat multe femei. Prea puține l-au părăsit: întotdeauna el pleca primul. După un timp și-a dat seama că nu învățase absolut nimic. Multele, numeroasele lui experiențe, mulțimea de oameni și nenumăratele sale crime îl pustiiseră, lăsând din el un rânjet fără chip. Acum nu mai era decât un gest de încuviințare, o plecăciune de supunere. Trupul lui a continuat să arate perfect. Mintea nu i-a slăbit niciodată. Trăia mereu, iar și iar, aceeași zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Iar acum ea îl părăsise. Existaseră bărbați care își luaseră viața chiar și pentru mai puțin de-atât. Dar aici era muntele Calf și în raza Efectului Grimus sinuciderea nici nu fusese necesară. Vultur-în-Zbor aproape că putea să vadă creierul pustiit din tigva cu monede pe pleoape. Asta pentru că vorbele Elfridei făcuseră mai mult decât să-l mâhnească pe Ignatius. Ele îi pătrunseseră în inconștient, în mecanismul lui solid de apărare, trecând de bariera mentală pe care o clădise Ignatius pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un drapel victorios, scânteindu-mi puternic În privire. 17 Vestea cea neagră a venit a doua zi, Într-un noiembrie friguros, și m-a lovit tunător, până departe, În adâncul ființei mele, dărâmând ordinea cuminte a lucrurilor de-acolo și pustiind totul. Trilă-Pătrățilă a adunat toată suflarea școlii pe platou (Îi plăcea tare mult grăsanului să facă lucrul acesta, să ne adune În curtea școlii și să ne anunțe câte ceva, plin de impozanță) și ne-a comunicat faptul că ieri seară
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
un geamăt adânc. Picioarele Îmi sunt ude de lacrimi. Gâtul mă ustură sufocat, ștrangulat de o mână nevăzută. Mă topesc. Trupul mi se Împuținează. Nu sunt altceva decât o materie vâscoasă. Memoria simte migrația apelor ei tulburi, care o Învăluie, pustiind-o. Realitatea cea vie mă părăsește. Lumina scade necontenit. Beznă. Sete. Foame. Frig. Singurătate. Cumplită singurătate. Mă trezesc Într-o baltă de lacrimi. Trupul Îmi este cleios. E aproape Întuneric. O greață cumplită plutește Înăuntru. Ceașca de cafea e răsturnată
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge - nici un arc nu se mai ține, Azi grămezi mai sunt de piatră din cetatea cea de ieri. Cedrii cad din vârf de munte și Livanul pustiește, Jidovimea risipită printre secoli rătăcește - În pustiu se-nnalță-n soare desfrunziții palmieri... O, lăsați să moiu în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu-ale stelelor icoane, cu a cerului azur; Să înnalț
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cerul... Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile Și pornesc în caravană după steaua plutitoare, Ce în aerul cel umed pare-o așchie din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă Și pin ea plutind ca umbre Împărați din răsărit, Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit... Străluce pustia albă de a lunei raze ninsă, Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de măslin Povestind povești bătrâne, au văzut
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]