6,632 matches
-
hrană. Pretutindeni se năștea, colcăia, îmbătrânea și dădea ortul popii viața. Cu excepția lui Covaliov care trăgea la rame de-i ieșeau ochii, toți se simțeau mișcați și în sufletul lor se năștea, firavă, senzația că barca ar putea să se răstoarne. într-un târziu ajunseră în fața locuinței creștinului, mai bine zis în fața izbei lui. O droaie de copii frumoși, blonzi și flămânzi, ieșiră pe mal înaintea lor, manifestându-și deplina satisfacție. Episodul 136 JUDECATĂ îNȚELEAPTĂ Dintotdeauna, imaginea unor copii de pescar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
greșit în serie. Se lăsă o tăcere adâncă. Uscată complet, urma de sos se desprinsese de pe bărbia bătrânelului și-i căzu învârtindu-se în poală. Dacă bunul nostru tată, surugiul, auzind ce ni s-a întâmplat, nu s-ar fi răsturnat cu poștalion cu tot într-o prăpastie pe care altfel o cunoștea și cu ochii închiși, lăsându-se astfel o modestă pensie viageră, cine știe cum am fi stat astăzi de vorbă cu tine, vajnice căpitan - zise Amada, uitându-se languros pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
stânga la dreapta. — Da-o-ar boala-n tine de paparudă - murmură Tănase în țigănește, frecându-și obrazul. Apoi se-ntoarse spre spătar: Dumneavoastră nu-ncercați? — Ba da, cum să nu - răspunse Vulture și-i arse una mai-mai să-l răstoarne cu jilțul. — Să fie primit - spuse țiganul, scuturându-și capul. — Aș mai da eu o dată - zise Cosette. Cine-mi împrumută un galben? E destul, să mergem - zise Barzovie-Vodă. Dar n-o dă ne lăsăm toți banii aici. își luară rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mesei, după ce se cunoscuseră și-și spuseseră fiecare păsul, o trecură iar pe politichie, vorbind, cum se și cuvine în asemenea împrejurări, cu glas mai scăzut: — Dacă eu scot atâtea barabule câte-am socotit că scot, zic că-l putem răsturna - spuse Radu Stoenescu-Balcâzu. Cu ce iese din Poiana Morii, aș face vreo 50 de saci, să-l năimim pe armașul Curții, care e cutră și pentru atâta l-ar vinde și pe tat-su, cum a și făcut în 1621
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
blândul creier al acestui om potrivit de statură, cu păr rar, cu nas mic, răsucit ștrengărește spre cer, ci aburoase reverii ce se apropiau ușor de pragul somnului. O tufă de coacăze în care se împiedică, fiind gata să se răstoarne, îi atrase atenția sfântului părinte că părăsise fără să vrea cărarea și că e pe cale s-ațipească. Se-așeză pe o bancă de marmură și-și frecă încet cu podul palmei ochii obosiți, căprui. Dintr-un Fraxinus excelsior pogorî în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de gală, și nu semăna deloc cu prizonierul murdar, bărbos și zdrențăros pe care tata îl târâse după el săptămâni întregi prin deșert. — Sfinte Dumnezeule! exclamă îngrozit interlocutorul său. Și cum de Abdul-el-Kebir se afla acolo? — Pentru că o revoltă populară răsturnase dictatura, readucându-l la putere, dar tatăl meu n-avea de unde să știe asta. — Măi să fie, ce poveste! Și cum s-a terminat? — Tragic, fiindcă garda personală a lui Abdul-el-Kebir l-a omorât și niciodată n-am știut dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un tren, care ne va scoate din nou la lumină. Dimineața e totdeauna mahmură, cu gura amară, cu Înțepături sub coasta dreaptă, cu greutate În stomac și În vintre. CÎnd mă ridic În picioare sînt ca un sac de cartofi răsturnat pe care Îl pui după multe eforturi din nou să stea drept. Pe urma Încep drumurile, de la baie la bucătărie, de la bucătărie În cameră, din cameră În balcon, iar Înapoi prin vestibul. Umbli așa fără noimă, te uiți la ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
toate formele, aneantizînd culorile Într-o singură lumină albă, spectrală. Mă clatin Într-un craniu, sînt creierul lui uscat, scîrțîitor. Produc idei de praf care se scurg lent undeva În adînc, pe fundul unei clepsidre ce nu mai poate fi răsturnată. Un timp de praf Înaintînd continuu În jos și fără ieșire, depozitîndu-se, crescînd În mine, nemaiîncăpînd - neputința evacuării, neputința nașterii - un plod moare lent În viscerele Înfundate și gura care se cască să apuce aerul Înghite cu nesaț doza letală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu toate că e conștient de superioritatea lui intelectuală față de această lume pe care o disprețuiește, rămîne robul ei, un pion la fel cu ceilalți pe care mîna celui ce deține puterea Îi mută după bunul ei plac putînd oricînd să-i răstoarne de pe tabla de șah. Alături de aceștia Îl putem situa și pe Domnul D. - poate cel mai apropiat structural de M. A. - dar, avînd asupra lor ascendentul renunțării totale, indiferența, nu le va Împărtăși niciodată destinul. Mi-am permis această digresiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
picioare, atunci trei pisici vor cădea tot în picioare, chiar dacă nu văd nimic. Am luat sacul în brațe și l-am cărat la etaj. Nu am mai avut putere să-l azvârl cumsecade. A căzut peste Avram și s-au răsturnat împreună. Discul a continuat să se învârtească, pe jumătate înfășurat în pânză iar din sac țâșnea pe caldarâm un lichid roșu. Atunci vedeam prima oară așa ceva. M-am apucat de balustradă, privind cum pulsa umbra sacului și cum se scurgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
i se sprijinea pe leii jilțului. Dimineață m-am dus în grădină, sub platan. Soarele lumina palid și ploșnițele mișunau pe uscături. Noaptea m-am culcat și a doua zi m-am uitat din nou la gângănii. Una s-a răsturnat și s-a oprit. Apoi s-a oprit și cealaltă. Doar așa, din mers. La prânz nu mai mișunau decât două, disperate, lipite una de cealaltă. Ușa dintre cameră și bucătărie era întredeschisă și muștele din jurul cratiței s-au mutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ani, din India. Nu știu dacă e cu cruce sau văduva neagră, pentru că la cele vii nu mă pricep. Dar vaza știu că valorează cât o casă, totuși țin la ea mai mult decât la mumie. Iar dacă s-ar răsturna, mi-ar părea tare rău. Nici nu-ți poți imagina cât de rău. Însă păianjenul am putea să-l strivim, fie eu, fie dumneata, din greșeală. Dar, dacă m-ai pune să strivesc păianjenul, căci altfel dumneata vei răsturna vaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ar răsturna, mi-ar părea tare rău. Nici nu-ți poți imagina cât de rău. Însă păianjenul am putea să-l strivim, fie eu, fie dumneata, din greșeală. Dar, dacă m-ai pune să strivesc păianjenul, căci altfel dumneata vei răsturna vaza, n-ai decât să o răstorni cât poftești. Apoi mi-a povestit despre covorul numit Grădina de trandafiri, de pe șezlongul pe care stăteam. — Azi n-a mai rămas decât unul, cu toate că au fost făcute două. Dar nici asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Nici nu-ți poți imagina cât de rău. Însă păianjenul am putea să-l strivim, fie eu, fie dumneata, din greșeală. Dar, dacă m-ai pune să strivesc păianjenul, căci altfel dumneata vei răsturna vaza, n-ai decât să o răstorni cât poftești. Apoi mi-a povestit despre covorul numit Grădina de trandafiri, de pe șezlongul pe care stăteam. — Azi n-a mai rămas decât unul, cu toate că au fost făcute două. Dar nici asta nu-i adevărat. N-au fost făcute două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
niște sandvișuri și mi-a zis că dacă Bruce îmi face ceva, să îi fac și eu același lucru. Eu am dat din cap și am zis că da, așa o să fac. Când a dat să plece, Bruce mi-a răsturnat paharul cu lapte și mama lui s-a întors și a crezut că eu sunt de vină și mi-a dat o palmă peste față. Bruce a râs și ea ne-a zis să ieșim să ne jucăm afară. Aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
peste mușamaua învechită. Tanti Mae a întins mâna și a aprins lumina când a intrat mama. A mers și a închis ușa de plasă fiindcă mâinile mamei erau ocupate să țină conurile. Mama s-a îndreptat spre masă și a răsturnat conurile într-o grămăjoară pe mușama. Mâinile îi erau pline de pământ, de la conurile pe care le-a scos din pământ, iar fusta îi era plină frunze lipite. — Uite, a spus ea. M-am uitat la ea, ea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
care-i intra prin piele și prin orificiile corpului, purificând tot ce mai rămăsese încordat de frica de oameni și de pretențiile lor absurde. Dar într-o zi, când se lăsase copilărește prea mult pe panta visurilor, o mașină îl răsturnase și se trezise la spitalul Karolinska. Acolo întâlnise iubirea, sub forma unei infirmiere cu ochi blânzi și păr lung, îngeresc. Se numea Duva, Porumbița. Aparținea unei secte religioase - „Preoții noi“ sau „Aleșii Domnului“. Prin Porumbița, Zaharel se convertise și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
la un colac de salvare. Atârnam cu brațele de stâncă împreună cu alții, vineți de frig ca niște struguri mov. Am văzut din depărtare cum bucata de gheață pe care se aflau orchestra și pianul s-a înclinat, apoi s-a răsturnat, scufundându-se ca un vapor împreună cu toți cei care se aflau acolo. Mikael căzuse în marele vârtej și ieșea din când la suprafață, arătându-și dinții albi de sidef. Am stat încleștată de stâncă minute lungi ca o eternitate. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ani, pe Abdulah aproape îl apucă plânsul. Era o mizerie de nedescris, cumplită, iar cei doi copii ai lui urlau de foame. Deschise frigiderul, încercând să încropească două sandvișuri cu brânză stricată. Apoi, supărat, dibui sticla de palincă de sub pat, răsturnându-se deprimat. Mult mai târziu în noapte, în timp ce omul care părea a fi nevasta lui urla și spărgea casa din pricina beției, a sărăciei și a frustrării, fostului Moș Abdulah îi curseră și primele lacrimi. Asta în vreme ce televizorul aprins și spart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
una în care, după cum mi se părea mie atunci, orice cale a logicii ar fi fost părăsită. Ne afundam în covorul roșu devenit dintr-odată moale și scârbos și ne clătinam, surpându-ne, încet, asemeni edificiilor pe cale de a se răsturna ale umanității muribunde. Dădeam să ieșim. Numai că, dintr-odată, lucrul acesta nu mai era atât de ușor de făcut. Cei care până acum ne priviseră în tăcere, oamenii aceia atât de cruzi, cu fețe atât de ciudate, se strânseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
micului nostru orășel. Nu știu în ce măsură și-a respectat bunul Maro promisiunea făcută, întrucât la un moment dat drumurile noastre s-au despărțit, cert este însă că mie soarta mi-a rezervat cu totul altceva. Ca un paradox venit să răstoarne - ca întotdeauna în viața mea - tot ceea ce afirmam cu tărie ori negam cu insurmontabilă hotărâre, pașii mei au luat la scurtă vreme după aceea, ca din întâmplare, calea unui alt cenaclu literar. Aici am avut încântătoarea surpriză să întâlnesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
copeici pe care i le voi da înapoi neîntârziat, căă Dar Zinocika m-a întrerupt. Și-a deschis cu grabă temătoare gentuța ei veche din piele de crocodil, de unde a scos un portofel micuț iar conținutul lui mi l-a răsturnat în palmă. Erau o grămadă de monede de cinci copeici din argint, pe atunci o raritate, așa că am privit-o pe Zinocika întrebător. - Sunt exact zece, îmi spuse ea liniștitor, după care, parcă drept scuză, adăugă, ascunzându-și chipul rușinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de cunoștințele lui fără cusur. Când vreun profesor pronunța „Sșșștein“, cu ochii în catalog, toată clasa amuțea. Ridicându-se din bancă atât de zgomotos de parcă îl priponise cineva de ea, Stein ieșea dintre bănci cu pas rapid, gata-gata să se răstoarne pe picioroangele lui. Se oprea departe de catedră într-o poziție oblică față de podea. De s-ar fi dus o linie de la vârful pantofilor în sus, aceasta ar fi ieșit prin unghiul pe care-l făcea umărul lui slăbuț spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o poată trage pe Nelly spre el, Iag se lăsă în față atât de mult, că fu nevoit să ridice un picior de la podea. În timp ce căuta să se sprijine de ceva cu acest picior, se propti în masă și o răsturnă. Câteva secunde zgomotul căderii se auzi straniu în liniștea casei, iar noi rămaserăm cu toții înlemniți, trăgând cu urechea și ținându-ne respirația. Pe fereastra care se lumina se zăreau niște vrăbii așezate pe liniile de telegraf, care păreau fire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de pe marginea fotoliului și să mai prizez, dar, deși fac apel la întreaga mea voință și ordon mâinilor să se miște repede, acestea nu mă ascultă, se mișcă greoi, încet, paralizate parcă de teama că vor sparge, vor risipi, vor răsturna ceva. Stau de mult timp picior peste picior, lăsat într-o rână. Piciorul și partea pe care stau cu toată greutatea corpului au obosit, simt furnicături și doresc o schimbare. Îmi încordez voința, vreau să mă mișc, să mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]