2,050 matches
-
ar fi vrut să deranjeze și să atingă pe nimeni. În dreptul vitrinei, trimise cu vârful pantofului cocoloșul de hârtie spre baie. Nimeni nu se uita la ea. Deschise ușa și împinse ghemotocul înăuntru. Arse biletul și aruncă cenușa în toaletă, răsuflând ușurată. " Încă o chestiune pe care ai rezolvat-o, draga mea! Degeaba te uiți în oglindă! Știu, părul tău ar avea grozavă nevoie de un pieptene, nu ți-ar strica nici un puf de pudră și doar o idee de ruj
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
își mușcă buzele până la sînge: "Cu ce-am greșit Dumnezeule! De ce trebuie să trec prin toate astea? De ce tocmai eu să..." - Luăm măștile cu noi, hotărî inginerul. Mă duc să scot mașinile. În zece minute să fiți gata! Melania Lupu răsuflă ușurată: " Te sărut, draga mea. Iar bomboana aceea, știi pe care n-ai meritat-o... acum ți-ai câștigat dreptul s-o savurezi." Scotoci în pungă și scoase două. * Alexandru Miga îl măsură îngrijorat. Clipea des, mărunt, tic nervos deprins
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu un cazan în clocot, cerul scund, fețele sleite, golite de orice expresie, astrahanul doamnei Miga ridicol aici, capul motanului ieșind din geantă nefiresc de viu, aproape ceva monstruos pentru că nu i se vedea trupul și deși decapitat continua să răsufle, să audă poate să și vorbească, toate îl indispuneau. Îngînă: ― Ca într-o mascaradă! ― Ce-ai spus? întrebă Nucu Scarlat. Raul Ionescu se scutură. ― Sinistru peisaj! Hai să ne cărăm! Cârnule, măștile! Dascălu trase cu o mișcare iute fermoarul sacului
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
știu să o aibă după ce au împlinit 50 de ani. Acum, în fața maiorului se afla o bătrână posacă, în ochii căreia ceva murise pentru totdeauna. Urmărea discuția cu intermitențe, fără să-și ascundă plictiseala. Șerbănică vorbea mult, abia prididind să răsufle, gesticula, împungea cu degetul spre Cristescu, se ridica, apoi se așeza iar, emitea ipoteze, se contrazicea, o lua de la capăt. O făcea cu o voluptate și dispoziție de zile mari. Maiorul dădea din cap trăgând cu coada ochiului spre Florence
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu pas. Domnul maior nu concepe că altcineva ar fi combinat povestea. Te rog nu te speria! Admițând că ghicește șiretlicul, ceea ce nu mă îndoiesc că se va întîmpla, faptul în sine tot nu va constitui o probă: Hai, Melania, răsuflă ușurată!" Bătrâna respiră adânc. ― Ce să-ți spun, Șerbănică, afacerile acestea sânt într-adevăr prea complicate pentru mine. Dar aș vrea să-mi explici un lucru. Ce mai caută acum domnul maior? De vreme ce a prins bandiții, totul mi se pare
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Lupu. ― Îmi place să mă conving. Doru Matei lăsă țigara în scrumieră. Declanșă mecanismul ascunzătorii, scoase cele două pânze și le desfăcu. ― E în regulă? ― Mda... Pune-le la loc. Sculptorul începu să râdă. Popa nu-l scăpa din ochi. Răsuflă ușurat abia după ce-l văzu Închizând tainița. ― Aveai o privire... observă amuzat Matei. Spune-mi, te rog, chiar așa impresie proastă fac? ― Execrabilă! ― Trebuie să ne sfătuim, declară Melania Lupu făcând ordine pe masă. ― Iar? Ce naiba, a mers totul pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
gutui și mere ionatane. Făcu câțiva pași și se opri lângă o ușă bâjbâind după clanță. ― Unde o fi comutatorul? Vorbea din nou cu glas tare, ca totdeauna când se știa singură. ― În orice caz, acum îți poți permite să răsufli ușurată. Ai dreptul, draga mea. Glasul se mlădie improvizând un cîntecel: Căci ai cîștigat! Câștigat, câștigat, cîș-ti-gaaat! Femeia cu evantaiul e a ta, al tău e și Vânătorul... Și totuși unde poate fi comutatorul? Pipăia pereții fredonând, se lovea ușor
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ați informat la lași despre sinuciderea lui. ― Fără îndoială, dar asta s-a întîmplat pe data de 11 decembrie. Panaitescu a murit pe 8, iar dumneavoastră ați expediat mandatul pe 10 seara. Poșta a confirmat-o. " Și cu asta basta" răsuflă Azimioară gîndindu-se la o budincă formidabilă și crema de zahăr ars din frigider. Cristescu își întinse mâinile peste masă. ― Unde sânt tablourile, doamnă? ― În umbrelă, chicoti Melania Lupu. Închipuiți-vă! Desfăcu șiretul și scoase pânzele făcute sul: Vi le dau
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
luat pensia și nu are bani pentru cumpărături de lux. Numai că una s-a cerut la baie iar cealalta continua să-i prezinte tot felul de variante de oferte. Până la urmă, le-a văzut plecate și amicul meu a răsuflat ușurat. Un gând totuși nu îl lasa în pace: de ce nu au sunat negustoresele și la alte uși, după ce au plecat de la el. Dimpotrivă, păreau foarte grăbite să părăsească locul cu pricina. Apoi i s-a părut că și cea
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
prima zi a săptămânii - pe lângă participarea la celebrarea euharistică - să renunțăm la activitățile noastre obișnuite? Aceasta o face din mai multe motive: - Abținându-ne de la muncă o zi pe săptămână, ne asigurăm un spațiu de timp în care să putem răsufla ușurați, și să putem medita. O dată pe săptămână demnitatea umană are prioritate față de muncă! - Dacă facem cu adevărat ceea ce aduce odihnă și bucurie, atunci - și numai atunci - această zi devine o binecuvântare. - Cu prietenii și cunoscuții, dar mai ales în mijlocul
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
Se speriase, probabil. Nici n-am mai văzut-o vreodată. Sincer să fiu, n-am suferit din pricina plecării ei. Poate cel mult vanitatea mea a fost lezată. Dar a fost o rană superficială care s-a vindecat repede. Apoi am răsuflat ușurat. Nu eram apt să trăiesc în comun cu o femeie pe care n-o iubeam. Preferam să fiu singur ca un lup care se ține departe de haită. Mă simțeam mai bine așa. Nu mă întreba nimeni nimic, nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-mă, i-am zis. ― Dar normal? sări directorul încă și mai enervat, ștergîndu-și încă o dată chelia transpirată cu batista plină de pătrățele. Ce vezi normal? ― Oamenii se tem de închisoare, domnule director. Le e frică. Nu e normal? ― Asta e, răsuflă directorul, fericit că spiritul meu de observație nu se atrofiase cu totul la închisoare. Asta e. Aș vrea ca oamenii să nu se mai teamă. ― Păi nu se poate, am bâiguit. Cum să nu se teamă? ― Te privește, conchise directorul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
încercare. Odată, când mă spălam pe mâini, am lăsat să-mi scape săpunul jos și am fost fericit că s-a repezit imediat să-l ridice. Altădată, l-am chemat să schimbe limonada pretextând că se încălzise și, iarăși, am răsuflat ușurat când Francisc a rânjit politicos, a dat din cap supus, a luat carafa și a ieșit să-mi îndeplinească rugămintea. Modestia nu-mi mai atârna demult ca o piatră de moară de picioare, dar nici nu țineam să mucezesc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de răchită încît, o clipă, m-am întrebat dacă nu fusesem un instrument al bolii lor. Poate că, la început, se speriaseră auzind de sosirea mea; dacă, Doamne ferește, eram cu totul imun? îmi vorbiseră cu rețineri, în răspăr, tatonîndu-mă, apoi răsuflaseră mulțumiți, eram chiar mai bolnav decât ei, și mă ascultaseră încîntați, îmbolnăvindu-se odată cu mine din. ce în ce mai mult, până când incidentul meu cu Moașa îi silise să bată în retragere... Oricum, fără sala cu oglinzi, fără Bătrânul, întreg
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrînul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
unii, care aveau case pe malul mării, începuseră să vorbească de un refugiu acolo. Dar a doua zi agenția anunță că fenomenul încetase brusc și că serviciul de deratizare nu adunase decât o cantitate neglijabilă de șobolani morți. Orașul a răsuflat ușurat. Totuși, exact în aceeași zi către prânz, doctorul Rieux, oprindu-și mașina în fața blocului, îl zărește la capătul străzii pe portar, care se apropia greu, cu capul aplecat, cu brațele și picioarele depărtate, cu o înfățișare de marionetă. Bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pomenise de o arestare recentă care făcuse vâlvă în Alger. Era vorba de un tânăr funcționar comercial care omorâse un arab pe o plajă. ― Dacă ar fi băgat toate lepădăturile astea la pușcărie, spusese tutungioaica, oamenii cinstiți ar putea să răsufle. Dar trebuise să se întrerupă în fața agitației subite a lui Cottard, care se năpustise afară din prăvălie fără un cuvânt de scuză. Grand și tutungioaica, cu brațele atârnând de uimire, îl priviseră cum fuge. Mai târziu, Grand avea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fugea de-a lungul brațelor ca să se lipească de picioare. O clipocire grea l-a anunțat că Tarrou se aruncase de sus. Rieux se întoarse pe spate și rămâne nemișcat, cu fața la cerul răsturnat, plin de lumina lunii și de stele. Răsuflă îndelung. Apoi percepe din ce în ce mai distinct un zgomot de apă lovită, straniu de clar în tăcerea și singurătatea nopții. Tarrou se apropia, i s-a auzit curând respirația. Rieux se răsucește, ajunge în dreptul prietenului său și înoată în același ritm. Tarrou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nimeni nu zâmbise pe străzi. În realitate, vălul opac, care de luni de zile înconjura orașul, fusese sfâșiat și, în fiecare luni, oricine putea să constate, după știrile radioului, că ruptura se mărea, și că, în sfârșit, se va putea răsufla. Era încă doar o ușurare total negativă și care nu se manifesta pe față. Dar în timp ce înainte nu s-ar fi aflat, fără oarecare neîncredere, că plecase un tren sau că sosise un vapor, sau că va fi din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aici. Aproape sigur, fiindcă șirul de chioșcuri goale, nepopulate fu întrerupt de mănunchiul de lumini de la colțul imediat următor. La un radio se auzea muzică de percuție; bărbații stăteau afară bând cafea din cești mici și ceai din pahare. Mahmud răsuflă ușurat. Se simțea ca acasă. Călăuza intră, iar Mahmud o urmă. Ajunse la o masă la care stătea singur un bărbat. Călăuza dădu rapid din cap și plecă la fel de repede. Nu scosese nici un cuvânt de la început până la sfârșit. Mahmud nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
îți pasă de asta? Nu prea. Dar ție ar trebui să-ți pese. — Ascultă, pericolul nu contează pentru mine. Nu-mi pasă de el. Lucrul de care îmi pasă e să-i găsim pe cei care au făcut asta. Ea răsuflă. —Bine. Atunci poți să începi prin a-mi spune ce știi. Pentru a doua oară în ultimele două zile, se afla pe Malul de Vest, deși acum ghidul ei era un bărbat care îl numea Iudeea și Samaria, chiar dacă sintagma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cum i se spusese. Întinse mâna, pe care avea o mănușă de latex, după primul dintre sigiliile cilindrice pe care le aliniase pe un raft, la nivelul ochilor. Încet, cu atenție, strecură sigiliul înăuntrul tamburului de metal. Se potrivea perfect. Răsuflă ușurat, uitându-se din nou la tezaurul de sigilii pe care le adunase, aliniate în fața lui ca niște soldați ce așteaptă inspecția. Erau de toate mărimile și formele, dar acum se simțea încrezător uitându-se la ambalajul de carton de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Scuzați-mă, domnule, spuse unul din angajații aeroportului, desfăcând larg brațele și invitându-l pe Henry să facă același lucru. Niște monede uitate în buzunarul lui Henry declanșaseră aparatul. Îi făcură semn să treacă. Apucă geanta, tocmai ieșită de pe bandă, răsuflând ușurat. Cineva îl apucă de braț. —O secundă, domnule. Puteți să deschideți geanta, vă rog? — Da, desigur. Henry zâmbi și desfăcu geanta. —Un calculator? — Da. — Indicatorul spune că trebuie introduse separat calculatoarele. Puteți să mai intrați o dată? Henry simțea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
zări în cele din urmă lumina ecranului, observă îngrozită că altcineva era acum aplecat spre el, bătând în tastatură. Se apropie, rămânând ascunsă în umbră. În cele din urmă, își dădu sema cine era: fata cu cercel în nas. Maggie răsuflă ușurată, se îndreptă repede spre calculator și, exact când femeia era pe cale să spună cât de bazat era Second Life, apăsă pe butonul de oprire. —Hei... Dar Maggie se făcuse deja nevăzută, ieșise prin spate, coborând în stradă pe scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și se uită în jur. Pe drum nu era nimic, nici la punctul de observație. Nu erau mașini, nici măcar Mercedesul cu care veniseră. Și, mai presus de toate, nu era nici urmă de Uri. Maggie nu știa ce să simtă. Răsuflă ușurată că nu găsise nici un cadavru. Era posibil ca Uri să fi scăpat cumva, ca zgomotele pe care le auzise să fi fost făcute de Uri plecând cu mașina ca să se salveze? Dar asta, știa, nu avea nici un sens. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]