7,913 matches
-
au stimulat interesul și pasiunea spre formele novatoare ale poeziei, prozei și picturii din primele decenii ale secolului trecut. Epistola trimisă lui Camil Baltazar (1902-1977) clarifică opțiunile din tinerețe, curiozitatea pentru aspectele iconoclaste ale artei noi și fixarea într- un realism dur, neconcesiv și perfect adecvat naturii sale. Această epistolă e generată de o intervenție publicistică aparținând cronicarului literar Alexandru Căprariu (1929-1988), care observă cu discernământ și eleganță itinerariul lui Ion Vlasiu în naratologia românească. Și, în fine, cealaltă epistolă, destinată
Întregiri la bibliografia lui Ion Vlasiu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5617_a_6942]
-
a face - într-adevăr! - cu un povestitor „oriental” prin excelență, hedonist și visător, un extraordinar creator de atmosferă balcano-levantină, pentru care intriga reprezintă mai degrabă un pretext. Un Panait Istrati baroc și un „suflet slav” trecut prin luxurianța policromă a realismului magic, un fantast al cărui „balcanism” e vecin cu focurile de artificii ale „moldovenistului” I. Teodoreanu... Chiar dacă notații gen „Frumuseții i se iartă totul, i se cuvine totul” vădesc crezul unui estet, Fănuș Neagu extrage, mereu, din arta povestirii o
Finis coronat opus by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3688_a_5013]
-
de la impresionism și experimentele de descompunere a luminii ale lui Chevreul. Frantisek Kupka, artist ale cărui compoziții pline de forțe și energii mereu în mișcare nu sunt încă destul de apreciate pentru originalitatea lor, a făcut un salt direct din lumea realismului academic. Vocabularul abstract este atât de prezent astăzi încât ne este greu să înțelegem cu adevărat dimensiunile unei revoluții a limbajului artistic care nu-și are echivalentul decât, poate, în „descoperirea” legilor perspectivei la începuturile Renașterii. O expoziție compusă cu
„Inventând abstractul“ la Muzeul de Artă Modernă by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/3700_a_5025]
-
au, dincolo de deosebirile inerente, câteva puncte comune: 1) se nutresc dintr- o nemulțumire față de critica impresionistă, ce revenea cu putere în literatura română , în anii ’60, 2) reprezintă gesturi curajoase de gândire critică originală, la numai câțiva ani de la „amorțirea” realismului socialist, și 3) pornesc de la o înțelegere mai amplă, culturală și chiar identitară, a actului critic. Astfel, anunțat ca o introducere într-un curent aflat în mare (deși superficială) vogă în România anului 1967, Structuralismul reprezintă, de fapt, un prim
Un eveniment: ediția de autor Virgil Nemoianu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3533_a_4858]
-
Realismul socialist din fosta RDG (Republica Democrată Germană) își pierde ultimul reprezentant de frunte prin moartea pictorului și graficianului Willi Sitte, la vîrsta de 92 de ani. Născut în Cehia în 1921, Sitte a emigrat în Germania după război, unde a
Pictura cu tendință () [Corola-journal/Journalistic/3545_a_4870]
-
în franceză (2 romane din 5 sunt astăzi traduceri, față de 1 din 10 în urmă cu treizeci de ani), succesul celor doi trebuie salutat. Vorbim totuși de o țară în care literatura se citește masiv, iar publicul gustă încă un „realism național” pe care-l putem identifica prin două trăsături: tratarea în fel și chip a realității cotidiene contemporane (urbane, altminteri scriitorul e acuzat de „regional”1) - ceea ce s-ar numi prezentism - și sondarea magico-mitică a unei istorii culturale străvechi, premoderne
Florence Noiville: „La Le Monde des livres, avem timp, avem buget“ by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/3563_a_4888]
-
viitorul, deși, in ce mă privește, nu sunt deloc convins, doar că una e a paria pe el și alta, a-l consideră o fericire pentru specia umană. La urma urmelor, ce pune Coști Rogozanu în loc? Ne spune el însuși: „realism frust, intuiții corecte în mersul apocaliptic-mediatic al lucrurilor și încercare de transmitere fără floricele a urgentelor”. Nu e cine știe ce originalitate, daca despre atâta e vorba. În plus, intuițiile cu pricina privesc jurnalismul, nu literatura. În final, Coști Rogozanu ridică substanțial
Craii de Curtea-Nouă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3705_a_5030]
-
banii primiți, se refugiază în Germania. Nu înainte de a declara ritos că face ceva pe țară părăsita. Este elementar să remarcam că, în fond, protagonistul nu-i disprețuiește pentru ideile lor ignobile, ci pentru că nu le pun în aplicare. Dacă realism frust înseamnă lipsa oricărui echivoc artistic, atunci nu e vorba de literatură. Cât despre intuițiile apocaliptice ale romancierului, mă tem că nu mă înspăimânta câtuși de puțin. O fi știind el, cum pretinde Coști Rogozanu, „că ce (sic!) produce ca
Craii de Curtea-Nouă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3705_a_5030]
-
în NATO, a sosit”. „România trebuie să aibă ambiția să dețină, în anii care vin, poziții internaționale cât mai importante, cât mai influente, pe măsura influenței și importanței țării noastre. (...) În primul rând România trebuie să definească aceste ambiții cu realism și un pic mai curajos decât până acum. Cred că avem o șansă, ca stat nou aliat (...) ca să putem să aspirăm la o asemenea poziție. Dar înainte ca eu sau oricare altcineva din România să poată să emită pretenții cu privire la
Geoană confirmă discuţia cu Ponta despre şefia NATO by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/37316_a_38641]
-
reviste ca „Vatra”, „Familia” sau „Observator cultural”), prozele de aici împărtășesc un univers altminteri suspect de coerent. Ceea ce face ca titlul, cu tot echivocul său, să sune extrem de inspirat. Povestirea omonimă conține, în eboșă, toate calitățile volumului. E de un realism tușant (care exclude parabolicul sau regimul simplist al alegoriei politice), restituie cu finețe importanța detaliilor, apelează, chiar dacă ușor antifrastic, la mitologia prieteniei izbăvitoare, are, în sfârșit, și mult haz. Pretextul îl reprezintă fragilitatea argumentelor acelor tenaci nostalgici ai comunismului, cărora
Cu supușenie, Scardanelli by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3735_a_5060]
-
luptă. Horia, un speculum mentis, se resemnează în căsnicia-iad, Pașadia cade în legile pe care le ignorase o viață, Pantazi se aruncă sub roțile metroului, iar Pirgu renunță la frenezia donquijotescă înainte de a porni propriu-zis într-o aventură a cunoașterii. Realismul mâlos nu lasă crailor indeciși nicio șansă de vindecare: melancolia devoră destinele, odată ce și-au acceptat o filiație - fie ea și livrescă, laolaltă cu „vocația genială a eșecului”. Prins în „circuitul malign” al Dianei, numai doctorul Ștefănescu, un crai fără
Reluarea neantului by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3740_a_5065]
-
manevrarea iscusită a interogației metafizice. Confesiunile vor duce firesc către un final deschis. Dan Stanca se pronunță împotriva directeții în roman, cititorul trebuind să decodifice simbiozele revelatorii. De aici complexitatea unui text, crede Stanca. Totodată, scriitorul evită să radiografieze un realism care să bruscheze prin decantări fantastice atenția cititorului. El merge pe calea sinuoasă, dar sigură ca semnificație, a maieuticii ambalate în monologuri din care se extrag esențele tari. Uneori, naratorul se asigură excesiv că cititorul înțelege suprapunerile simbolice. De pildă
Reluarea neantului by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3740_a_5065]
-
prozatorul Henry de Régnier (1864-1936), simbolist și clasicizant, dispărut din manualele de școală de după al doilea Război Mondial. Macedonski, Bacovia, Pillat îl citiseră iar cel din urmă l-a și tradus. Altul este Barbey d’Aurevilly (1808-1889), redutabilul adversar al realismului lui Flaubert și Zola. Era un ultraconservator și un antiburghez, care ura Revoluția din 1789 și considera, ca și Joseph de Maistre, cel elogiat de Cioran, că, o dată cu Vechiul Regim, a dispărut și măreția Franței. Un al treilea este Villiers
Toți scriitorii au dreptul la posteritate () [Corola-journal/Journalistic/3473_a_4798]
-
o poezie a cunoașterii, și o „poetică a tăcerii”, ocupând în panorama poeziei actuale spaniole poziția unui franctiror fidel crezului său poetic. „Eu respect, dar în același timp nu accept, nu sunt de acord cu această răspândită opțiune estetică, a realismului turnat într-un limbaj doar informativ despre care se spune că e «clar» sau «normalizat»”, mărturisea într-un interviu. Asemenea convingeri l-a alăturat altor poeți valoroși, ca José Ángel Valente, Claudio Rodríguez, Juan Eduardo Cirlot, Leopoldo María Panero, Juan
Antonio Gamoneda și identitatea sa poetico-biografică by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3489_a_4814]
-
și lămuririle lui Eliot de la sfârșit (nu le înțeleg rostul; când faci o aluzie culturală în literatură, stabilești un nivel al lecturii; lămurindu-l tot tu, îl anulezi), iar după aceea citez din Dostoievski la obiect - obiectul care sunt: „Un realism mărginit, care nu te duce decât până la vârful nasului, e mai primejdios decât cea mai nesăbuită și mai fantastică imaginație, fiindcă e orb.” Privirea asta terre-à-terre îmi permite să observ cum Dostoievski, ca și Proust mai târziu, este complet indiferent
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3503_a_4828]
-
s-a autoexilat la Paris în 1901. Și un tablou al lui Nicolae Grigorescu este edificator. În anul 1880, pictorul a expus la Expoziția oficială de la Paris o pictură cunoscută sub titlul Evreul cu gâsca. Suflul proaspăt al lucrării și realismul ei frust i-a impresionat pe criticii de artă ai timpului. Lucrarea a fost remarcată și s-a bucurat de succes. Nu era prima lucrare cu subiect evreiesc a pictorului. Mai multe picturi și desene reprezentând evrei din Moldova sau
De ce sunt evreii din România altfel by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/3510_a_4835]
-
la construcția USL-ului, nu am cum să nu iubesc asta. Am avut o discuție cu o parte a colegilor liberali care a spus că urmează să ne întâlnim. Încă mai sper. Nu e vorba de nervozitate, e vorba de realism. În acest an este important să finalizăm măcar acest proces de modificare a 315 ( Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare - n.r.) pentru a redefini rolul regiunii de dezvoltare. Dacă nu putem să modificăm Constituția, pentru că încă nu suntem constituționali
Dragnea fredonează divorțul PSD-PNL: Țara nu poate fi guvernată așa. Lucrurile trebuie tranșate, dacă se merge mai departe cu acest USL by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/35134_a_36459]
-
proză. Planuri paralele, ca un fel de split screen. Pătlăgeaua este fructul discordiei, pentru a cărui cultivare Ilie Cazane se vede anchetat, cu tot absurdul spețelor minore. E loc, spune David Fontaine, și de umor (fie și involuntar), și de realism poetic, ieșind la iveală în ciuda prozaismului lumii comuniste. Gustul dulce-amar al filmelor inspirate din amănuntele Epocii de Aur, pus într-o poveste cu elemente de anticipație (cronicarul face apropierea de Cărtărescu), de fantastic (roșiile lui Ilie Cazane cresc miraculos) cu
Pătlăgeaua reacționară () [Corola-journal/Journalistic/3567_a_4892]
-
Tot așa, în poezia În miezul verii, „atmosfera are o neașteptată tușă metafizică”. Lumea lui Coșbuc, o descoperă Petru Poantă acum, ca fiind „plină de mișcare și culoare, deopotrivă veselă și dramatică”, glisând pe o scală a reprezentărilor metaforice „de la realismul cinetic breughelian din Iarna pe uliță până la studiul minuțios al gesturilor domestice dintr-o gospodărie rurală din Dragoste învrăjbită. Sunt unghiuri de înțelegere, de abordare a universului coșbucian, pe care exegeții de până acum nu le-au intuit sau nu
O nouă ediție George Coșbuc by Constantin Cubleșan () [Corola-journal/Journalistic/3572_a_4897]
-
toate acestea împreună, dar și mediocritatea traducerilor precedente, au ocultat adevărata originalitate argheziană. Las că și puținele antologii din lirica românească, chiar cea din 1968 de la Ed. Seuil, erau puternic marcate de un aer proletcultist și de inconsistență (toți tovarășii realismului socialist se voiau prezenți, ca să uimească Franța!). Iar traducătorii occidentali cu marcate sensibilități de stânga, care, pe bună dreptate, îi promovau pe Vallejo, pe Neruda sau pe Nazim Hikmet, nu se simțeau îndemnați să semnaleze și cazul unui român împotriva
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
despre acei scriitori ubicui care trăiesc trecutul ca pe un prezent continuu. Tocmai citisem cartea scriitorului sibian Die blaue Kugel (Bila albastră). Titlul m-a trimis imediat la Bila vrăjită a australianului Patrick White, care mi-a arătat prima dată realismul magic. Octavian urma să plece la Brașov, orașul lui natal, unde nu mai călcase de ani buni, și-mi mărturisea contrariat că nu simțea nici o emoție, cel mult o vagă nostalgie. Mi-am amintit brusc de conversația mea de anul
Domnul Hermannstadt și fișierele memoriei by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/3603_a_4928]
-
Iordăchescu Ionuț Senatorul Mircea Geoana scrie pe blogul său de la adevarul.ro că România ar trebui să reevalueze independența Kosovo și să intre în rândul celor mai multe țări europene, împotrivirea ținând de lipsă realismului politic. În contextul în care Belgrad și Pristina au decis normalizarea relațiilor sub umbrela Comisiei Europene, România are toate argumentele să-și ”recalibreze poziția”. ”Relațiile dintre București și Belgrad vor avansa în cadrul proiectului comun european, iar minoritatea românească din Șerbia
Geoană: Să recunoaștem independeța Kosovo by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/37998_a_39323]
-
acțiunii, scenariul. Shakespeare ne oferă nu numai altceva, dar substanțial mai mult: accesul la conștiința protagoniș tilor. Care par să-și trăiască, fiecare, mai degrabă filmele personale decât să contemple destinul global. Sigur că o atare soluție ignoră cu totul realismul convențional. Doar că, față de epoca elisabetană, realismul e o invenție târzie! Singurul loc în care demonstrația lui Vlad Zografi nu mi se mai pare eficace (rămânând totuși sclipitoare) e în ultima parte a cărții (mai exact în ultimul eseu, dedicat
Un film personal by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3833_a_5158]
-
altceva, dar substanțial mai mult: accesul la conștiința protagoniș tilor. Care par să-și trăiască, fiecare, mai degrabă filmele personale decât să contemple destinul global. Sigur că o atare soluție ignoră cu totul realismul convențional. Doar că, față de epoca elisabetană, realismul e o invenție târzie! Singurul loc în care demonstrația lui Vlad Zografi nu mi se mai pare eficace (rămânând totuși sclipitoare) e în ultima parte a cărții (mai exact în ultimul eseu, dedicat Istoriei), în care premisele (având în centru
Un film personal by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3833_a_5158]
-
auspiciile pluralului instituționalizat („presupunem că...”, „nu putem să...”) și ale impersonalului securistic („despre frate nu se știe nimic”), e dus într-un regim comic, de aparență suprarealistă. Suprarealismul subtil infiltrat și mai consistent pentru cititorul tînăr de azi este chiar realismul de ieri, în care „șuncile aurii ale Occidentului” au sens pe fondul penuriei generalizate din România Socialistă și în care „tonomatul ce refuză moneda” semnalizează un artist ce nu se prostituează. Dincolo de transparența antitotalitară a mesajului, minim travestit și deghizat
Destabilizatorul by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3838_a_5163]