41,115 matches
-
cu îmbrățișări, la părinți acceptabili care îl acceptă pe erou ca subiect. Văd în termenul însuși de "Hausmärchen" semnul evident că povestea are o funcție domestică: poveștile casei vorbesc de cămin, de ospitalitatea domestică. Faptul de a pierde și a regăsi animă dialectic povestea. În Cei șapte corbi, "piticul aduse mîncarea pe șapte farfurioare și în șapte păhăruțe și din fiecare farfurioară surioara mîncă un pic, din fiecare păhăruț bău nițel; dar în ultimul ea lăsă să-i cadă inelul pe
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
păhăruț bău nițel; dar în ultimul ea lăsă să-i cadă inelul pe care îl luase de acasă". Nu este vorba numai de dar și contra-dar, actul înseamnă și că trebuie să pierzi o parte din tine pentru a te regăsi, că trebuie să încredințezi celuilalt semnul identității tale. Ospitalitatea este în acest sens delegare de sine. Știm că povestea se spune într-un limbaj simplu, fără nuanțe, procedînd prin opoziții categorice: negru și alb, rău și bun, înăuntru și afară
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
libertate, o bucurie de a trăi - copleșitoare. Semnificativ e faptul că un asemenea film, doldora de lucruri "neortodoxe", a fost premiat, la Cannes, și de Juriul ecumenic ! (cu motivația: " Personajul Manuelei iradiază acea energie a iubirii, care te ajută să regăsești forța de a trăi...") Filmul - dedicat unor Betty Davis, Gena Rowlands, Romy Schneider - e jucat de o echipă de actrițe extraordinare : Marisa Paredes (actrița fetiș a lui Almodovar, în rolul Huma Rojo), Cecilia Roth (Manuela), Penelope Cruz (sora Rosa), Antonia
ALMODRAMA by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16989_a_18314]
-
Calvin, în secolul al XVI-lea și se prelungește cu janseniștii (Pascal, Kant, Hegel etc.) și ale cărei efecte se produc la finele secolului al XIX-lea, întrucât există întotdeauna un efect întârziat. Artei contemporane îi este foarte greu să regăsească imaginea. Iau un exemplu care mi se pare foarte important, cel al nudului feminin. Nudul feminin a fost considerat mereu ca un intermediar privilegiat, deosebit de comod, între om și lume, între om și Natură, între om și Cosmos. Ei bine
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
centristul Gherea de radicalul Racovski) și, în sfîrșit, ideea că la configurarea poporanismului de către Stere modelul rusesc n-a fost narodnicismul ci ideologi liberali ca Struve, Tugan, Baranovski. Și aceștia, împreună cu Stere, Haret, Take Ionescu, chiar Gherea în Neoiobăgia, "se regăsesc pe aceleași poziții, luptînd în același timp contra oligarhiei și a marxismului revoluționar". Constat că am acordat poate prea mult spațiu celor două studii despre junimism și populism (dar aceste teme m-au preocupat și încă mă mai preocupă), nedreptățind
Un naratolog devenit sociolog by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17021_a_18346]
-
lecturi din erotică diminutival-trivială a lui Bolintineanu (Istoria literaturii române, ed. 1982, p. 233). Ieșind istovit din "aceasta universală inepție" (idem), el extrage din culegere "totuși trei poezii" - printre care și "capodoperă întregii lirici a acestui autor", Mihnea și babă. Regăsind-o într-o antologie din ultimii ani (Florin Șindrilaru, Antologia poeziei românești culte, Ed. Teora, 1998), am recitit cu grijă această compunere romantică. Că pentru multe alte scrieri din zestrea națională, îndelung frecventate, totul îmi părea cunoscut, cu multe strofe
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
Facultății de Filologie din București, în 1966, este redactor la Radiodifuziune și apoi la ziarul Munca; a fost redactor colaborator o vreme la revista Argeș, iar din numărul al cincilea, la recent înființata Românie literară, în 1968; numele ei se regăsește în paginile revistei până în septembrie 1987, cu câteva zile înainte de dispariția ei. Autoarea a debutat în beletristică în 1971, cu volumul de nuvele Migrații, care îi surprinde deopotrivă pe critici și pe cititorii obișnuiți prin siguranța stilului, maturitatea textului și
Criticul literar ca don Quijote by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17017_a_18342]
-
și moșnegi cu hachițe, recapitulează dileme filozofice abisale, caută disperat răspunsuri la întrebări pentru care nu e deloc sigur că acestea există. Daria, Nastasia, Sima, Katerina, Tatiana, Bogodul sînt individualități distincte confruntate cu aceeași teribil dificilă chestiune - cum să-ți regăsești rostul după ce viața ți-a fost practic definitiv răscolită-, dar pentru fiecare din ei soluția este diferită. S-ar zice că nu există dubii în privința temei acestei cărți, titlul și narațiunea la rîndul ei o prezintă în chip cît se
O rugăciune laică by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17028_a_18353]
-
Livada de vișini a lui Cehov în regia lui Vlad Mugur etc.) S-a instituit astfel un paradox greu de soluționat: pe de o parte, Teatrul e premiat la marile Festivaluri din țară sau din Europa, însă acasă nu-și regăsește publicul "de limbă". Nu spun "de cultură", știindu-se prea bine că teatrul, cinematograful, artele plastice și muzica n-au frontiere. Or, lucrul acesta pur și simplu nu place. Anularea "frontierelor" culturale nu e pe placul grosului populației clujene ce
Aventura conjugală by Monica Gheț () [Corola-journal/Journalistic/17058_a_18383]
-
să le prezinte. Nu poți prezenta în Franța la fel ca în Brazilia. Trebuie să-ți cunoști foarte bine publicul, și nu poți decide din România că vei prezenta o expoziție de sculptură românească. Afacerea trebuie calculată, căci altminteri te regăsești în expoziții minunate la care merg foarte puțini oameni, la care lumea e prezentă doar la vernisaj, după care totul ia sfârșit și nimeni nu le mai acordă nici o atenție. Nu e bine așa. E nevoie, prin urmare, de contacte
O convorbire cu Serge Fauchereau by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/17029_a_18354]
-
consideră născuți pentru onoruri și recunoașteri, hrănindu-se mai degrabă din spirit de opoziție. Dar ridică și destule întrebări delicate și vădește unele contradicții. într-un moment de generală alunecare spre religios și chiar spre mistic, cînd biserica catolică își regăsește, grație îndeosebi unui Suveran Pontif fără pereche, rosturi demult uitate, Saramago scrie o viață a lui Isus, în formă de roman, desigur, aproape voltairiană pe alocuri, prin ironie, și foarte incriminatoare la adresa lui Iosif care, singurul avertizat în privința intențiilor lui Irod
Evanghelia după Saramago by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17101_a_18426]
-
unei identități și a unor alianțe comunitare firești rămâne însă punctul nevralgic al bucureștenilor (majoritatea "de import"). Se resimte lipsa unei constelații de simboluri și valori după care ei să se poată orienta și pe cerul căreia să-și poată regăsi propriile aspirații. Înainte de a dobândi notorietatea Turnului Eiffel, a Broadway-ului, sau a Domului milanez, aceste simboluri necesită o curățare în prealabil a locului pe care vor fi înălțate. De gunoaie în primul rând, pentru redarea unei firești încrederi în pulsul
Practica mizeriei by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17085_a_18410]
-
aspirația înaltă a unui credincios practicant? ... Paradisul poate fi o zonă pe care ne-o interzicem singuri, o ignorăm sau o negăm cu bună știință. Există și cazuri, numeroase, când scriitorii se întorc la proiecțiile fericite ale copilăriei lor, sau regăsesc fragmente din acest paradis, "fragmente din regiunea de odinioară" (cu sintagma regretatului Virgil Mazilescu) în prezent, în concretul înconjurător. Sau, mai des, construiesc un spațiu și un timp salvatoare, din mizeria imediatului și din presiunea efemerului. Mai mult decât un
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
a universului, cred și într-un Paradis, unde virtuțile și binele făcut au răsplata lor, după moartea noastră aici, care e începutul unei alte vieți. Amintirea Paradisului: nu iluzorie fugă de imediat și din imediat, ci vocația de a-l regăsi în frumusețea trecătoare a lucrurilor și a sentimentelor din apropierea noastră. O fericire "în fărâme", o arvună, o anticipare a ceea ce vom întâlni la soroc. Amintirea deșteptată de o pădure bucovineană dimineața devreme, sau de colinele toscane, sau de surâsul unui
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
cu atît mai mult cu cît vine de la acest nabab atît de faimos și de răsfățat. În astfel de strînsori, ivite din cînd în cînd în drumurile noastre către nicăieri, blazarea dispare speriată măcar și pentru o clipă, pașii noștri regăsesc ceva din cadența rîvnită, fără de care nimic, zicem noi, nu putem împlini". Boema, firește, n-ar putea fi dezlipită de senzualitate. Val Gheorghiu cultivă o senzualitate frust-estetă, cu atît mai excitantă cu cît mai lucidă, analitic-abstrasă. Înălțîndu-se deasupra propriilor sale
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
competența magistrală veche și, bineînțeles, posturile și fotoliile). "Nu se întorc ei acasă" - declara, cu ani în urmă, un decan de facultate - "pentru că nu-și lasă salariile bune din Occident"... Iată, însă, unii s-au întors "acasă", sperînd să-și regăsească un rol util. Curînd ei au fost nevoiți a face cale întoarsă: intraseră în țesutul intern de intrigă individualistă care domnește în țară. 2) Bineînțeles, există dorința "să se revizuiască", dar "să nu se schimbe nimic"! În aceste împrejurări România
"Destrucția elitelor" by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/17103_a_18428]
-
nu producă stricăciuni semănăturilor), fie erotică, fie din motive religioase. Iordan Datcu relevă câteva momente încorporând o încărcătură poetică mai deosebită, ca, de pildă, așezarea mesei de către erou, unde nu are drept parteneri decât calul și codrul. Motivul "închinării" se regăsește în basm și îl va prelua și Eminescu în Mușatin și codrul. Valoarea lui artistică, ne atrage atenția autorul, a fost remarcată încă de Alecu Russo, care cita într-o scrisoare aceste foarte frumoase versuri: "Închinare-aș și n-am
Un mit: Toma Alimoș by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/17122_a_18447]
-
nașterea ș.a.m.d.), firesc întâlnite în paginile acestei literaturi, sunt imediat taxate drept feminine. Dacă în plus sunt tratate într-o tușă duios-lirică verdictul e fără apel. Amuzant este și faptul că dacă într-o creație literară nu se regăsesc aceste coordonate sau proporția lor nu e majoritară, critica etichetează pozitiv și victorios: iată o literatură dură, viguroasă, o mână forte etc." (Cîteva pagini mai încolo, Dumitru Chioaru despre Elena Ștefoi: "Poezia Elenei Ștefoi nu mai păstrează nici una dintre mărcile
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17133_a_18458]
-
când se împlinesc două secole și jumătate de la intrarea sa în nemurire. În acest an, mai mult ca altădată, cântăm muzica lui Bach cu gândul de a ne cunoaște, cu gândul de a ne recunoaște pe noi înșine, de a regăsi verticale clătinate, de a reechilibra conștiințe tulburate. Nu este o noutate, de la începutul de secol XIX și până în zilele noastre, fiecare epocă, fiecare generație l-a căutat și s-a regăsit în muzica lui Bach. Iar confesiunile bachiene ale marilor
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
de a ne recunoaște pe noi înșine, de a regăsi verticale clătinate, de a reechilibra conștiințe tulburate. Nu este o noutate, de la începutul de secol XIX și până în zilele noastre, fiecare epocă, fiecare generație l-a căutat și s-a regăsit în muzica lui Bach. Iar confesiunile bachiene ale marilor muzicieni rămân exemplare. De la Wanda Landowska și Albert Schweitzer la Pablo Casals, la Menuhin și Szeryng, de la Stokowski la Anton Webern, de la Enescu și Lipatti la Harnoncourt și Glenn Gould. În
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
traducerii Vioricăi Nișcov, care ne furnizează totodată o cantitate suplimentară de informații în prefața consistentă a volumului. Ernst Jünger - Cartea ceasului de nisip. Traducere și prefață de Viorica Nișcov, Editura Polirom, Iași, 2001, 210 pag, f.p. O nuvelă pierdută și regăsită într-o cultură cu puternice tradiții francofone, traducerea și publicarea unei nuvele practic inedite a lui Marcel Proust poate fi socotită, fără teama de a exagera, un eveniment. Cititorul român va avea ocazia să descopere în aceste pagini un Marcel
Editura Timpul nisiparniței by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15796_a_17121]
-
după război, deși Gusti a imaginat proiecte mari de continuare a Școlii sale și fusese invitat în SUA, comuniștii l-au prigonit. A fost ultimul președinte al Academiei Române de după război. Dar, la reînființarea Academiei, în 1948, nu s-a mai regăsit printre membrii săi și, apoi, dat afară din casă (pierzîndu-și și imensa bibliotecă), a trăit din mila foștilor săi studenți, o vreme în casa fostului său student Marinescu, director al Liceului Matei Basarab. De-abia, după moarte, văduva sa a
Școala sociologică de la București by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15800_a_17125]
-
unor realități paralele se reflectă în mărci temporale de tipul: "în timp ce", "între timp". Formula finală - "Cam asta a fost" - implică o acceptare a limitelor transpunerii visului în limbaj. în Jurnalul lui Mircea Zaciu (vol. IV, însemnare din 22 ianuarie 1987) regăsim o formulă introductivă ("Vis cu C."), aproximarea ("era un fel de cîmp", "nu părea"), alternarea de imperfect și prezent; naratorul încearcă să disocieze planurile conștiinței ("știam din vis", "realizam asta încă din vis"). La Corin Braga (Oniria, Jurnal de vise
Realism politic și fantezie poetică by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15810_a_17135]
-
bibliografie. Volumul conținea epigrame și era ilustrat de Al. Popescu-Tair. Colaborator la principalele gazete din vremea războiului, Ion Pena avea gata alte două cărți - de data aceasta de poezie propriu-zisă - dintre care unul intitulat Simple nimicuri a fost de curînd regăsit în manuscris de un nepot al său. Celălalt, Iarmaroc, s-a pierdut. Cronicarul l-a răsfoit pe cel dintîi și depune mărturie ca Ion Pena era cu adevărat poet, mișcîndu-se între Arghezi cel serios și Arghezi cel ludic. La 25
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15834_a_17159]
-
noi lecturi - pot să ne ajute foarte mult. Domnule Butor, ce caută romanul? Depinde romanul de memorie, de istorie, de uitare, de o luptă cu interiorul, de arta de a seduce picăturica de nemurire din viața fiecăruia? Poezia caută să regăsească un paradis pierdut. Dar și romanul îl caută. E adevărat. Și romanul vrea paradisul pierdut. Inspirația sa vine, în mare parte, din sentimentul că ne scapă câte ceva, ceva de care eram siguri, ceva care se derobează, se eschivează tocmai sub
Michel Butor: - "Scriu mereu contra uitării" by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/15820_a_17145]