2,146 matches
-
vedea un singur rug mare cu flăcări înalte, care răzbătea la câteva mile depărtare. Taso și Kakko puteau, în sfârșit, să-și doarmă somnul de veci în pace. Eu învățasem să omor oameni pe care nu-i cunoșteam, fără vreo remușcare și cu nepăsarea celui care crede că face dreptate, orice vinovăție fiind înăbușită sub stindardele fluturânde ale armatei. Acest scurt război împotriva orașului Oderzo a stârnit o mare tulburare în exarhat, precum și în alte locuri: în Austrasia și în Neustria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
porneau camionete și furgonete. Emma În pat, cu pijamaua În dungi, Întinsă lângă mama ei. La ce se gândește? Se gândește la mine? E trează? S-a ridicat acum, nu-și mai află somnul, simte golul pe dinăuntru, o rod remușcările, și Înțelege că greșește totul, știe că nu trebuie să distrugă familia noastră - a mai fost vreodată cineva atât de fericit ca noi? Are Încă timp să se Întoarcă, poate opri acest angrenaj, poate să nu ceară divorțul, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o poveste Împreună. Antonio nu se mai arătase la față. Nici nu-și imaginase că o va reîntâlni astăzi. Voia doar să alerge pe tapisroulant, crescând viteza și panta din ce În ce mai mult, ca să elimine prin sudoare și efort orice gând, orice remușcare. Urcă pe aparat. Covorul Începu să se miște, iar Antonio Îl programă la timpul maxim admis. Începu să alerge, pedalând din picioare. Alerga de parcă ar fi trebuit să ajungă undeva sau să fugă de ceva care Îl urmărea. Încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe tine - pitic pinguin și orb. Eu te-am creat, eu te răpesc - Îmi aparții. Iar ea va plânge pentru că eu am iubit-o atât de mult Încât i-am acordat iertarea. Va regreta că este Încă În viață și remușcarea o va urmări pentru totdeauna. Alunecară scârțâind prin fața femeilor care, la trecerea lor, amuțiră. Maja, Îmbălsămată În fotoliu, nici nu se mișcase. Îi aruncă lui Antonio Buonocore o privire de dispreț nedisimulat. Ce necioplit. E incalificabil ceea ce a făcut. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi dat seama. Somnul nesfârșit. Nici o durere. Și totuși, nu mai putea să aștepte o oră sau două. Gândurile care i se Îngrămădeau În minte Îl amețeau și l-ar fi Încătușat Într-o plasă de Îndoieli, de ezitări și remușcări. În plus, nu reușea să suporte ideea de a-i veghea. De prea multe ori o făcuse alături de Emma. Când se Întorceau acasă, târziu, după vreo cină cu prietenii sau după câte o ieșire cu mașina pentru a avea parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pentru necazul altuia. Și acesta, și fiii lui, și chiar și Gheorghe al Mariei lui Ioniță, Măcelaru, aveau un mod particular de a se întrista de nefericirea altuia. Erau gata să-l vândă și pe urmă să plângă zece zile. Remușcarea îndelungată îi făcea să nu semene cu alții. Iar aceasta era una dintre acele trăsături care îl intimidau pe Zogru. Nici pe nefericitul de Andrei Ionescu, prigonitorul lui, nu putea să-l urască definitiv. Se uita la el și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ești? Cred că acest băiat va avea o surpriză tare neplăcută când o va întâlni pe Sami. După cum deja v-ați dat seama, sunt o creatură cu puteri supranaturale, o ființă groaznică care pur și simplu omoară oamenii fără nicio remușcare, fără niciun regret (mă rog, nu știu dacă ființele ca mine au sau nu regrete, dar cel puțin mie nu-mi pasă, toți trebuie să moară, nu-i așa?). Într-un cuvânt sunt un vampir (cum este cunoscut în zilele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ea aranjase să cădem unul în brațele altuia fără nici o piedică. Luase vina asupra ei și niciodată n-a mai scăpat de ea. Celălalt motiv pentru care lui Re-nefer i-a fost milă de mine e unul mai important decât remușcarea. Ea spera la un nepot - cineva care să-i ridice mormântul și să răscumpere irosirea vieții ei, cineva pentru care ar fi meritat să trăiască. De aceea, înainte de a pleca din Canaan, Re-nefer s-a adunat și l-a trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și numai după ce-am înghițit-o, mi-am adus aminte că văzusem odată un film cu niște nemți care s-au otrăvit cu pastile de-astea albe, și poate că și tovarășul colonel a vrut să ne otrăvească, din remușcare că ne povestise despre accident, și mi-am dat seama că și Janika se gândește la asta, de murit, însă n-am murit, pastila avea un gust amărui, dar nu ca de migdale, iar eu știam că otrava are gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ne-am rătăcit, dar se făcea că nu observă ca, mai târziu, să nu mă rușinez, iar eu, înțelegând asta, m-am rușinat așa de mult încât, ajunși la patru, etajul unde locuiam, eram gata-gata să izbucnesc în plâns din cauza remușcării că mă îndoisem, fie și doar o clipă, de tatăl meu. Până atunci, nu mai mi-adusesem aminte întâmplarea cu ceața și cu tata, deși o dată răspunsesem din Amundsen la geografie, de parcă n-aș fi vrut să-mi amintesc deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cînd avea zece ani și cînd, Împreună cu Gildas, Loïc și Christian, șterpelise țigările Maïs ale bătrînului Bréhat și se duseseră să le fumeze pe furiș, ascunși În spatele menhirilor. Se gîndi În treacăt la Gildas, apoi alungă hotărît orice urmă de remușcare. Fratele Mariei ar fi vorbit pînă la urmă. Moartea lui era regretabilă, dar cădea bine. Peste cîteva zile zgîrieturile de pe gîtul lui vor dispărea și totul va fi ca mai Înainte. Yves deschise fereastra largă ce dădea spre terasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la dușul din exterior ca s-o ajute să reînșurubeze capătul care lăsa apa să țîșnească În toate direcțiile. O privire fusese de ajuns. Mai tîrziu, Chantal Își făurise refrenul obișnuit al celor care, sătui, Își pot permite să aibă remușcări. Avea mai mult decît dublul anilor lui, chiar dacă ea nu și-i arăta pe ai ei, era prea mult, mult prea mult. Momentul acela de rătăcire nu trebuia să se mai repete. Erau deja trei luni de cînd hotărîrea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei. Și dacă Nicolas, căruia femeia aceea Îi luase mințile, făcuse cu adevărat o prostie? Alungă ideea, mult prea odioasă, și se duse să-l vadă pe Loïc la jandarmerie. Fratele ei era abătut. Concentrat asupra durerii sale. Și asupra remușcării de a se fi purtat ca o brută cu fiul lui. - N-aș suporta să-l pierd, șopti el cu voce gîtuită. - Atunci ajută-mă, Loïc. Ajută-mă să Înțeleg ce se petrece pe insula asta de cînd m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
perpendiculare. M-am gîndit la Erwan de Kersaint, strămoșul meu, care dăduse naștere fără voia lui unei alte generații de jefuitori de corăbii. M-am gîndit la puștii aceia care voiseră doar să se joace. Dacă măcar ar fi simțit remușcări mai apoi. Dar nu, profitaseră de banii nelegiuirii lor. M-am gîndit la aceea care Își sfîrșise viața acolo, cu treizeci și cinci de ani În urmă. Am deschis medalionul pe care Îl recuperasem odată cu dosarul necunoscutei din Molène și am strecurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care citeam: Durere, fii cuminte și nu-ți ieși din fire. Doreai să vină seara - privește-o, a venit; În vânătă-nnoptare orașul s-a-nvelit, Dând unora odihnă și altora mâhnire. În vreme ce mulțimea de muritori mișei, Sub bicele Plăcerii, călău fără-Îndurare, Culege Remușcarea, la josnica serbare, Durerea mea, dă-mi mâna - noi să fugim de ei... Am făcut o pauză. Fetele erau sensibile la acest poem, o simțeam, tăcerea era absolută. Era ultima oră de curs; peste jumătate de ceas aveam să iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
potențialul sexual al celei mai bune prietene ale mele ca lesbiană de vis. — Uite ce e, vrei te rog să uităm total subiectul ? Ziua mea a fost deja destul de Îngrozitor de penibilă. — O. O, Doamne, da, spune Lissy, cuprinsă brusc de remușcare. Scuze, Emma. Trebuie să te simți de-a dreptul... — Total și absolut umilită și trădată ? Mă sforțez să-i zîmbesc. Mda, cam așa mă simt. — Atunci Înseamnă că s-au uitat și cîțiva dintre colegii tăi de serviciu ? spune Lissy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Katie, nu știu ce să zic... — Emma, de ce nu mi-ai spus mai demult ? Tot timpul ăsta pierdut. Timp În care am făcut cadouri idioate, pe care nu le voia nimeni. — O, Doamne, Katie, Îmi pare atît de rău ! zic, cuprinsă de remușcare. Îmi pare foarte rău. Doar că... nu voiam să te rănesc. — Știu că Încercai să te porți frumos cu mine. Dar acum mă simt ca o proastă. — Mă rog. Atunci Înseamnă că sîntem două, spun posomorîtă. Se deschide ușa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
politețe, atunci... — Connor, nu o spun doar așa, de politețe ! Care e problema ta ? — Problema mea e că nu te cred. — Nu mă crezi ? Tipa pare de-a dreptul furioasă. Și de ce naiba nu mă crezi ? Brusc, sînt cuprinsă de remușcări. E numai și numai vina mea. Nu e destul că mi-am distrus relația, acum le-am mai distrus-o și pe a lor. Trebuie neapărat să fac ceva. Trebuie să remediez situația. Îmi dreg glasul. — Ăă... scuze. — Cine dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
trebuie.): Vezi? MACABEUS (Molfăind.): Ce? PARASCHIV: Vezi cât țin eu la tine? MACABEUS: Văd. PARASCHIV: Nu te miri și tu că-ți mai dau de mâncare, după toate câte... mi-ai făcut? MACABEUS: Ba da. PARASCHIV: Și n-ai nici o remușcare? MACABEUS: Nu. PARASCHIV: Nu? MACABEUS: Nu. PARASCHIV: Nimic, nimic? MACABEUS: Gol total. PARASCHIV: Hm! MACABEUS: Ce hm? PARASCHIV: Nu ești om. MACABEUS: Nu știu. PARASCHIV: Nu, nu ești om. (Îl hrănește.) MACABEUS: Nici tu... (Molfăie.) n-ai să mai fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Samuel lăsă din mână telecomanda, concentrându-se asupra unei pensule de pe podea, pe jumătate acoperită cu o bucată de plastic. Vinovăția începea să-i dea târcoale. Cu cât se gândea mai mult, cu atât se afunda într-o mare de remușcări. Nu procedase corect. De atâta vreme n-o mai văzuse doar pe Margareta. Dormise ani în șir, iar acum, la trezire, o forțase să continue firul vieții de acolo de unde el singur îl întrerupsese. Și asta, pentru a câta oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
el se gândea, eu îmi aminteam de sâmbetele și duminicile pierdute pentru șeful care se retrăgea acum în biroul lui și forma un număr uitându-se pe fereastră. Tip de treabă, de acord, dar să-l fi ajuns din urmă remușcările? Ce zice manualul de PR? Se recomandă? Ne-a frecat și ne-a săpunit, e un zbir când vrea să fie, dar iată că, fiind și un tip de treabă, și-a călcat pe inimă: distracție la locul de muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
am mai uitat o dată în dulăpiorul din spatele ficusului, în alt dulap de pe hol, am mai scotocit prin raftul cu haine. Toată această operațiune de investigație inutilă mi-a consumat încă o jumătate de oră, timp suficient ca să iasă la lumină remușcările și sentimentele autocritice. Sprijinindu-mă de mânerul unui fotoliu, îmi mușcam buza cu frenezie; pornisem televizorul, zappând de pe un canal pe altul și gândindu-mă pe unde ar trebui să mai scotocesc - dacă nu cumva ar trebui să renunț. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
litere. Îmi imaginam desfășurarea ulterioară a acțiunii: urma să chem Poliția, s-o dau pe Mama Mare pe mâna justiției, să mă scutur de toată bizareria asta, iar ele trei urmau să fie puse undeva într-un ospiciu. Nu aveam remușcări pentru acțiunile mele ulterioare. Ceea ce se petrecea aici era o crimă. Bunică-mea nu le-a cultivat pentru contemplare, asta era clar. Le-a crescut pentru a se putea transfera într-unul din trupurile lor. Iar creierul ce avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
bene), care-i promisese un rol principal în serialul la care lucra în acel moment. Rolul n-a mai venit, și Helen s-a întors la Janey, nici mai tristă, nici mai înțeleptă, în aparență, dar cu siguranță chinuită de remușcări, promițând că va fi fidelă de atunci încolo. Bănuiam că ce înțelegea Helen prin fidelitate avea un sens mai larg decât elasticul chiloților lui Mick Jagger, dar nu i-am mărturisit acest lucru lui Janey pentru că nu voiam să stric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
poate de calmă și prietenoasă. Mă îndoiam că putea s-o ducă de nas Violet, care făcu ochii mari, fixându-și privirea pe fața lui MM așa cum țintești cu pușca. Știu că ești supărată pe mine, spuse ea, chinuită de remușcări. Cum să nu fi supărată? Ar fi trebuit să sun. Știu asta. Numai că mi se părea că se prăvălește lumea peste mine - făcu un gest larg, măturând aerul cu brațele, în clinchetul brățărilor - și a trebuit să fug. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]