6,394 matches
-
dar ceva Îmi spune că atunci intrăm În altă realitate, poate În alt vis. Ce chinuri preferați morții? Nu pot răspunde, nimic nu poate echivala moartea. Dacă credeți Într-o Împărăție a morților țHades), vă liniștește Închipuirea că ne vom revedea cu toții pe vecie sau, cu toate acestea, vă este teamă de moarte? Și Înaintea unei operații grele sper că după aceea mă voi revedea cu ai mei, cu toate acestea Îmi este Îngrozitor de frică. Vă puteți imagina o moarte ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
echivala moartea. Dacă credeți Într-o Împărăție a morților țHades), vă liniștește Închipuirea că ne vom revedea cu toții pe vecie sau, cu toate acestea, vă este teamă de moarte? Și Înaintea unei operații grele sper că după aceea mă voi revedea cu ai mei, cu toate acestea Îmi este Îngrozitor de frică. Vă puteți imagina o moarte ușoară? Nu. Dacă iubiți pe cineva, de ce nu vreți să fiți partea care supraviețuiește și preferați să lăsați suferința În seama celuilalt? Nu-mi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
era mai importantă decît Își Închipuise. Ce rol Îi atribuia În amintirea lui? Cine putea fi această Marceline? Îl decepționase și trebuia să-i redobîndească Încrederea ca să obțină de la el ce voia. — De-ai ști ce fericită sînt că te revăd, după atîția ani. Și tu, ce-ai mai făcut... mai scrii? Cunoscuse prea mulți scriitori ca să nu simtă că bărbatul din fața ei degaja aerul acela ușor derutant care-i distinge pe cei ce scriu de ceilalți oameni. Nu, poezie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
iese pe gură. — Am înțeles. Trebuia să recunosc că toate aveau sens. M-am simțit mai degrabă dezamăgită. Paul a pus niște bani pe masă. Nu vreau să te mai rețin, a spus. Dar mi-a făcut plăcere să te revăd, chiar dacă a trebuit să vorbim despre ceva neplăcut. Sper ca data viitoare când ne vedem toate astea să fie uitate. Nu pleci în curând la Manchester? am întrebat. —în câteva zile. Claire a trebuit să se grăbească pentru că teatrul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
spune „afară“ încă o dată, am zis. M-am uitat la Catherine, care încă era o statuie de gheață. Avea nevoie de o găleată de apă fierbinte să o dezghețe de pe canapea. La revedere, doamnă Hammond. Sunt sigură că o să ne revedem. Probabil că o să continuăm plăcuta conversație despre cunoștințele noastre comune. Acum bruiată. Și-a îndreptat privirea asupra mea, singura chestie din tot corpul care i se mișca. Avea niște ochi extraordinari: plini de o ură furioasă, un resentiment teribil, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
baie cu vasul plin de sânge. La urmă și-a luat pălăria neagră și trusa și a dispărut. Puterile mă părăsiseră, simțeam cum curgea sângele fără oprire, pendulam între o stare nebuloasă, șoptind: ăsta trebuie să fie sfârșitul. M-am revăzut pe masă, lângă badnaje îmbibate de sânge, aerul era greu. Doream să dorm, măcar puțin, dar nu reușeam. Ceva se petrecuse cu mine, mă trezisem deodată pe un țărm, lângă mare. Am văzut valuri mari legănându-se în sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
realitate. M-am dus la baie, m-am privit în oglindă, parcă mi se dăduse un alt cap. Fusesem aruncată într-un nou început și legătura mea cu Nunu se tocise. Nu aveam nici o bucurie la gândul de a-l revedea. Tot ce am fi putut să ne spunem mi se părea fals și ridicol. Nu acceptam mila nimănui. Ziua următoare a venit Reli și m-a ajutat să scap de patul și lucrurile pline de sânge. Era ca după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
din Crematoriu am văzut fumul negru și un miros de carne arsă ne-a învăluit. Tata urca spre cer în formă de fum și miros. S-au împărțit colivă și vin pe colina Crematoriului. Apoi ne-am dus acasă. Am revăzut totul după atâta timp - ultima mea scrisoare, foarte veche, era pe masă sub ochelarii lui tata. Pe perete - desenele mele frumos înrămate. Amurgul cădea peste ele cu o lumină semănând cu o piele îmbătrânită. Era o vară apăsătoare în București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să fie iubit în cel care veșnic iubește. Era o senzație confortabilă, venind parcă dintr-o existență anterioară când fusese un om „normal“, răspândind în jur altceva decât râs și un anumit dispreț plin de teamă. Dudu n-a mai revăzut-o niciodată pe Nina. În fiecare zi sunase la poarta cu numărul opt, primind de la portarul imobilului mereu același răspuns: - Nina nu te poate primi. Nu poate primi pe nimeni. Până la urmă se dusese la micul restaurant. Cu toate că nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
am văzut la Solna nu se poate descrie în cuvinte. De dimineața până seara numai tu exiști în a mea curioasă minte. Dorul îmi aduce lacrimi în ochi, încât inima îmi bate sălbatic în gât. Dar fericirea de a te revedea în curând e mare. Vom lua masa împreună și după aceea vom fi fericiți stând pe o bancă în soare. Rudi surâdea din nou ca un nebun propriilor gânduri, fără să remarce că serviciul divin se terminase și oamenii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
-le într-o arhitectură magnifică, capabilă să dăinuie veacurilor și să potrivească frumusețea simțirii în cuvinte... oare asta se întâmplă cu ființa între ale cărei ruine nu încetez să exist?... Într-o rară și scurtă clipă de judecată clară, dreaptă, revăd ceea ce nimeni nu trebuie să vadă vreodată. Cine sunt și de ce există oamenii aceștia ciudați care mă înconjoară, ale căror chipuri sunt acoperite de măști și din ochii cărora văd privindu-mă ființe din alte lumi, străine de orice fărâmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu toate spectrele posibile și la început goală, astfel îmi pare lumea morților. Acea știință a tuturor științelor, de care am mai spus, mă învăluie treptat, dezvăluindu-mi prin sine însăși felul în care să mă deplasez prin această întindere. Revăd momentele morții celor apropiați. Ce taină mai mare și totodată ce adevăr mai puternic decât acesta poate exista pe vreun pământ, astfel încât fiecare, timp și numai de o clipă gândindu-se la el, să nu înnebunească definitiv sau, dimpotrivă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mă cuprindă în brațele ei primitoare, sătul de materia care n-a putut oferi nici cea mai mică satisfacție sufletului meu, pe care nici cele mai întunecate spectre nu l-au putut păcăli... sunt atât de sigur că îi voi revedea pe toți ai mei dincolo! Ne vom revedea dincolo, ființe dragi... Am fost salvat. Salvat, și cred că asta era de fapt ceea ce trebuia să înțeleg, aceasta era știința aceea absolută la care visam pentru a putea stăpâni universul, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
materia care n-a putut oferi nici cea mai mică satisfacție sufletului meu, pe care nici cele mai întunecate spectre nu l-au putut păcăli... sunt atât de sigur că îi voi revedea pe toți ai mei dincolo! Ne vom revedea dincolo, ființe dragi... Am fost salvat. Salvat, și cred că asta era de fapt ceea ce trebuia să înțeleg, aceasta era știința aceea absolută la care visam pentru a putea stăpâni universul, abia acum am înțeles, sper, în sfârșit, menirea sufletelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
drum; o lăsam să ajungă la colțul străzii, îi priveam spinarea care se depărtează și, apoi, nu știu cum, o aduceam din nou în locul de unde pornise. Când am dat, distrat, de monedele de argint nefolosite și le-am zornăit în buzunar, am revăzut buzele ei și i-am auzit glasul dulce care-mi spunea: „Le-am strâns mult timp, se spune că aduc noroc“. Amintirea glasului ei a fost ca un bici pentru inima mea ticăloasă, un bici care m-a pus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o disperare rea, urcând dintr-o tristețe inexprimabilă, apărută parcă din neant; ca în vomă, memoria scotea la lumina zilei tot ce era înăuntru, iar eu priveam, nu puteam să nu mă uit la aceste chipuri ale unei rușini înfiorătoare. Revedeam totul până la cele mai mici detalii. Eu, încremenit, la ușa acestei camere liniștite, eu drogat, cuprins de spaima idioată, dar de neînvins că vine cineva, că va intra aici și-mi va vedea ochii îngrozitori. Și ore întregi târându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se făcea lumină. Vă las să vă odihniți, spuse medicul, văzându-l adâncit în gânduri, dacă puteți, e bine să dormiți cât mai mult. Mâncare și somn, asta vă trebuie acum. În somn, organismul se vindecă cel mai bine. Ne revedem la vizită! După ce medicul plecă, în salon intră din nou asistenta cu o altă pungă pentru perfuzii pe care o agăță de stativ. Acum ce îmi mai dați? întrebă Cristian Toma. E ora pentru antibioticul dumneavoastră și domnul doctor mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nimic, de parcă ar fi așteptat ceva. Inima lui Boris începuse să bată puternic. Putea să jure că moșul îl simțise. Toate superstițiile îl năpădiseră din nou, poveștile pe care le auzise despre acesta îi reveneau în minte. Într-o clipă revăzu iarăși întâmplările de dimineață ca într-un film derulat cu viteză maximă. Era sigur că bătrânul se va întoarce spre el din clipă în clipă. Acesta însă mai făcu un pas în față, împingând cu putere ușa după el. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
șchiopătînd. În scena la care tocmai asistasem, străinul acela putea fi un noctabul oarecare, o figură fără chip și fără identitate. În romanul lui Carax, acel străin era diavolul. 6 Un somn dens de uitare și perspectiva de a o revedea pe Clara În acea după-amiază mă convinseră că viziunea nu fusese decît o Întîmplare. Poate că acea neașteptată izbucnire de imaginație febrilă era doar presimțirea promisei și mult doritei creșteri bruște care, potrivit tuturor vecinelor de pe scară, avea să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și nu aveam să mai dispun de ziua Întreagă pentru a mi-o petrece cu Clara. Bernarda, care sub Înfățișarea ei severă ascundea o fire de mamă iubitoare, sfîrși prin a se atașa de mine după ce mă tot văzuse și revăzuse la nesfîrșit și, În felul ei specific, hotărî să mă adopte. — Se cunoaște că băiatul ăsta n-are mamă, domnule, obișnuia să-i spună lui Barceló. Mie mi se face o milă de el, sărăcuțul. Bernarda ajunsese la Barcelona la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
transforma pe toți Într-un neam de bigoți și de batracieni. Bună ziua, am zis Încetișor. Vă mai amintiți de mine? Cerșetorul Își ridică privirea, iar chipul i se lumină dintr-o dată Într-un zîmbet radios. CÎt mă bucur să vă revăd! Ce mai e nou, stimate prietene? O să acceptați o dușcuță de negrișor, nu-i așa? — Astăzi e rîndul meu să ofer, am zis eu. Aveți chef? — Domle, n-aș zice nu la niște fructe de mare ca lumea, dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să umble cu dinamita. Voi încheia. Luați severitatea avertismentelor mele, nu ca pe o amenințare, ci ca un cauter pentru infecta supurație politică pe care ați generat-o în sânul vostru și în care continuați să vă mișcați. Mă veți revedea și auzi în ziua în care veți merita iertarea care, în ciuda a tot, suntem înclinați să v-o acordăm, eu, președintele vostru, guvernul pe care l-ați ales în vremuri mai bune și partea sănătoasă și curată a poporului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
-l facă, dar așa, și pe deasupra, redus și el la inferioritatea papucilor de casă, se hotărî să facă un gest mare de camaraderie și spuse, Îl ajut și eu. Șeful consimți, i se păru bună ideea și se așeză să revadă niște notițe pe care le scrisese înainte să adoarmă. Încă nu trecuseră cincisprezece minute când cei doi adjutanți apărură din nou cu tăvile, ibricul cu cafea, cana cu lapte, o cutie cu fursecuri, suc de portocale, iaurt, jeleu, fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
suntem ca într-o închisoare, Am făcut ceea ce îmi stătea în putință, e tot ce vă pot spune, Nu veți reveni aici, Misiunea cu care m-au însărcinat s-a terminat, am primit ordin să mă întorc, Sper să ne revedem odată, și în zile mai fericite, dacă vor mai fi, După câte se vede, s-au pierdut pe drum, Cine, Zilele fericite, O să mă lăsați și mai descurajată decât eram, Sunt oameni care rămân în picioare chiar și când sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
toate cunoștințele mele își aranjau plecarea din Londra. Dna Strickland își ducea familia pe coasta comitatului Norfolk pentru ca odraslele să se poată bucura de mare, iar soțul să poată juca golf. Ne-am luat rămas-bun și am aranjat să ne revedem la toamnă. Dar în ultima zi pe care o petreceam la Londra, ieșind din magazinul Armata și Marina, am întâlnit-o împreună cu băiatul și fata; ca și mine, își făcuse ultimele cumpărături înainte de a părăsi capitala și amândoi eram transpirați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]