2,564 matches
-
al acestui fluviu care înainta spre necunoscut eram eu. Asta era neîndoielnic: nu eu eram punctul la care ajunsese până atunci istoria? Cine altcineva? Cei dinaintea mea erau bătrâni și vedeam până unde o aduseseră. Era acum rândul meu. Stăteam rezemat de bancă și mă uitam, în timpul orelor, la profesori fără să-i văd și adesea fără să-i aud, copleșit de acest sentiment divin care ne face atât de bătrâni fiind atât de tineri și din care ni se formează
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de dulceață avidă îi umfla buzele și sînii neastîmpărați. Ca o cascadă de izvor, trupul fetei părea unduitor. Pentru a-și admira pulpele, o inocență vinovată o făcea să-și răsucească capul la spate. Pe culoarul unde mișunau studenții, Patricia rezema în fiecare zi fereastra cu o țigară între degete și ivind, dintr-o parte, un șold. Trebuia să remarc în pauze micuța coapsă și coama înfoiată ce-i luneca pe umeri luminoasă. M-am convins că această hieroglifă nu-mi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
din nou noroaiele în clase. Raționînd cu justețe, forfetarul o trimitea pe fie-sa cea mică să descuie școala ca să măture dimineața în cancelarie. După un sfert de ceas, atât cît îi trebuia ca să-și bea țigara, dînsul făcea inspecție. Rezemat de parmalîcul podețului, emitea apoi, pe șanțul din fața școlii, judecăți de valoare. La primul meu contact cu școala, afară de cîrdul de gîște din curte, singura vietate a fost acolo Jugan. L-am întrebat cu cine aș putea vorbi. - Îndefinitiv șefu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
odată cu marea înfrângere de la Nagashino. Acea catastrofă nu fusese doar o consecință a defectelor strategiei și echipamentelor armatei din Kai. Rezultase din lipsurile lui Katsuyori; iar cei din jurul lui - chiar și populația generală, care îl privea ca pe principalul său reazem - simțeau o cumplită dezamăgire. Katsuyori, își dădeau seama oamenii, nu era Shingen. Deși Kiso Yoshimasa era ginerele lui Shingen, complota să-l trădeze pe Katsuyori și nu credea că acesta putea să supraviețuiască. Începu să cerceteze mersul provinciei Kai. Printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
rând. Armura lui Katsuyori se înroșise toată. — Taro! își chemă el fiul, dar avea vederea încețoșată de propriu-i sânge. Toți cei din jur păreau dușmani. — Stăpâne! Încă mai sunt aici! Sozo e lângă dumneavoastră! — Sozo, repede... voi comite seppuku. Rezemându-se de umărul valetului, Katsuyori se retrase ca la o sută de pași. Îngenunche, dar, având atâtea răni de lănci și săgeți, nu-și mai putea folosi deloc mâinile. Cu cât se grăbea mai tare, cu atât mâinile îi deveneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tăcu, când Hideyoshi se apropie de scaunul pus lângă steag. La stânga și la dreapta lui stăteau solemni, cu un pas mai înapoi, pajii și vasalii. Războinicul-demon, Kuroda Kanbei, care era ținta răutăților ei zilnice, se oprise mai la o parte, rezemat în toiag. Li se adresă din înălțimea stăvilarului: — Astăzi, Seniorul Hideyoshi dorește să-i spuneți ceea ce gândiți. După cum știți cu toții, timpul stabilit pentru construirea barajului a trecut de jumătate, dar munca merge încet. Seniorul Hideyoshi spune că unul dintre motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi și ajunsese principalul maestru de ceai al epocii. Era un om care avea un cerc larg de cunoștințe. — Ei bine, stăpâne, să vedem prima strofă, ceru Shoha. Mitsuhide, însă, nu se atinse de hârtia din fața lui. Încă avea cotul rezemat de brațul scaunului și părea să privească afară, în întunericul grădinii, unde fremătau frunzele. Se pare că vă scormoniți creierii după strofă, stăpâne, îl tachină Shoha pe Mitsuhide. Mitsuhide luă pensula și scrise: Toată țara știe Că a sosit vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un luptător al clanului Akechi își încordă micul arc în umbra unui brad negru chinezesc. Săgeata îl lovi pe Nobunaga în cot. Clătinându-se înapoi, Nobunaga se rezemă greu de oblonul din spatele lui. În același moment, dincolo de zidul dinspre apus avea loc o acțiune minoră. Un grup de vasali și infanteriști, sub comanda lui Murai Nagato și a fiului său, năvăliseră afară din conacul guvernatorului, care se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Yahei începură o cercetare atentă a tuturor călătorilor care veneau și plecau din regiune. Cam pe la miezul nopții, gărzile opriră un orb care mergea cu un toiag gros de bambus, întrebându-l încotro se îndrepta. Înconjurat de soldați, omul se rezemă în toiag. — Mă duc acasă la o rudă, în satul Niwase, răspunse el, cu cea mai mare umilință. — Dacă te duci la Niwase, ce cauți pe drumul ăsta de munte, în toiul nopții? întrebă ofițerul comandant. — N-am găsit nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e? Cine mă ridică? — Eu sunt, Tozo. — A, frate. Ce s-a întâmplat cu Yosaburo? — A fost tăiat în luptă. — Și Suwa? — A murit și Suwa. — Și Denbei? Încă mai e înconjurat de dușmani. Acum, lasă-mă să te însoțesc. Reazemă-te de oblâncul șeii. Fără a preciza dacă Denbei era mort sau fiu, Tozo luă frâul calului fratelui său și porni, cu repeziciune, prin acel haos. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau în jurul taberei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mult de trei ore. Nu încăpea nici o îndoială că Yojiro tocmai primise încă o veste proastă. Și nu mai avea curaj să-i transmită știrea lui Mitsuhide. Mustrat de stăpânul său, Yojiro coborî, încă o dată, colina. Privi în jur, se rezemă vlăguit de trunchiul unui copac și ridică ochii spre stele. Un călăreț se apropie și se opri în fața lui. — Prieten sau dușman? strigă Yojiro, sfidându-l cu o lance pe care o folosea drept baston. — Prieten, răspunse omul, descălecând. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
penelul strâns, mai-mai să-l frângă, și începu să scrie: Nu există două porți: loialitatea și trădarea. Dar mâna îi tremura atât de tare, încât păru incapabil să scrie versul următor. Mitsuhide îi dădu pensula lui Shigemoto: — Scrie tu restul. Rezemându-se de poala lui Shigemoto, întoarse capul spre cer, privind, câtva timp, luna. Când culoarea morții, mai palidă chiar și decât aceea a lunii, îi cuprinse chipul, vorbi cu un glas eliberat surprinzător de orice nesiguranță, încheind strofa: Marea Cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
timp, soarele de după-amiază al Lunii a Șaptea strălucea fără milă. Castelul era liniștit, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Niwa intră în cameră și întrebă: — Cum te simți, Hideyoshi? Ți s-a mai liniștit stomacul? Hideyoshi se întoarse, rezemându-se într-un cot. Văzând chipul lui Niwa, păru să-și recapete rapid cunoștința și se îndreptă de spate. — Pe toți zeii, scuză-mă! — Katsuie m-a trimis să teaduc. — Ce e cu consfătuirea? — Nu poate continua, fără tine. Katsuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi, termină repede și alergă spre el. — Sunteți gata? îl întrebă nerăbdător Hideyoshi, abia lăsându-i timp să îngenuncheze. Dacă sunteți pregătiți cu toții, porniți. — Da, stăpâne, suntem gata. Luând în grija lui stindardul cu tigve aurite al comandantului, care stătuse rezemat într-un colț al porții, îl duse în mijlocul rândurilor și încălecă rapid, pentru a se alătura trupelor. Hideyoshi porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel moment, ar fi putut suna din corn, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
soldații - care acum își săturaseră stomacurile goale - începură, în sfârșit, să moțăie. Continuând să-și țină în mâini armele de foc și lăncile, se așezară. La umbra copacilor, caii închiseră și ei ochii, și chiar și comandanții de grupă se rezemară de trunchiuri, adormind. Peste tot domnea liniștea, dar era acea tăcere care urmează după o luptă intensă. Tabăra inamicilor - care fusese învăluită în visuri până înaintea zorilor - era făcută scrum și din toți soldații nu mai rămăseseră decât leșuri părăsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre, în pas vioi, pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor căzuți, peste care așternuseră drapelele. În continuare, răniții fură aduși pe brațe sau intrară pe picioarele lor și rezemându-se de umerii celor de-alături. Cele circa treizeci de victime pe care le suferise clanul Maeda nu se comparau cu pierderile clanurilor Shibata și Sakuma. La templu începu să fie tras clopotul și, în timp ce soarele cobora spre apus, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
gheață și fumul negru emanat, în noapte, de pâlpâirea lămpilor, dezvăluiau, pe cele optzeci de fețe îmbătate, o culoare palidă care nu avea nici o legătură sake-ul. Lămpile arătau că era miezul nopții, dar banchetul continua. Fiicele lui Oichi se rezemară de poala ei și adormiră. Pentru ele, acel banchet devenise prea plictisitor. La un moment dat, fata cea mai mică își pusese capul pe genunchii mamei sale, iar acum dormea adânc. În timp ce-i atingea părul, Oichi se străduia să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oamenilor. Ieyasu părea să fie prea adus de umeri. După patruzeci de ani, devenise prea trupeș și, chiar când îmbrăca armura, avea spatele rotunjit și umerii dolofani; capul său părea aproape înfipt între umeri, sub coiful cu decorațiuni bogate. Își rezema pe genunchi atât mâna stângă, cât și dreapta, în care ținea bastonul de comandă. Așezat pe scăunelul de campanie, cu coapsele depărtate, stătea cocoșat înainte într-o poziție care-i știrbea demnitatea. Și, da, aceea era postura lui obișnuită, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
i se declanșase un fel de cancer) l-am îngrijit ca pe un bolnav scump și drag, reușind să-l mențin în viață și să rodească mult, răsplătindu-mi atenta purtare de grijă. Vijelia l-a răsturnat pe o coastă, rezemat pe un ciot, iar el, ca un bătrân grijuliu și cuviincios, s-a așezat la pământ peste tufele de roșii înflorite, dar n-a vătămat decât trei, însă și acestea vor avea rod ceva mai târziu. Peste o săptămână aveam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
desfăteze!" Au scos pe Samson din temniță, și el a jucat înaintea lor. L-au așezat între stîlpi. 26. Și Samson a zis tînărului care-l ținea de mînă: "Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stîlpii pe care se reazemă casa, și să mă reazem de ei." 27. Casa era plină de bărbați și de femei, toți domnitorii Filistenilor erau acolo, și pe acoperiș erau aproape trei mii de inși, bărbați și femei, care priveau la Samson, cum juca. 28
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
din temniță, și el a jucat înaintea lor. L-au așezat între stîlpi. 26. Și Samson a zis tînărului care-l ținea de mînă: "Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stîlpii pe care se reazemă casa, și să mă reazem de ei." 27. Casa era plină de bărbați și de femei, toți domnitorii Filistenilor erau acolo, și pe acoperiș erau aproape trei mii de inși, bărbați și femei, care priveau la Samson, cum juca. 28. Atunci Samson a strigat către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
dă-mi putere numai de data aceasta, și cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!" 29. Și Samson a îmbrățișat amîndoi stîlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, și s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, și altul la stînga. 30. Samson a zis: "Să mor împreună cu Filistenii!" S-a plecat cu toată puterea, și casa a căzut peste domnitori și peste tot poporul care era acolo. Cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
păcăliți. Treptat însă, cu ajutorul lui Richard, ea redevenise ființa blândă și iubitoare. Fetița, o frumusețe, le-a captat întreaga atenție. O țineau în brațe, o hrăneau, o sărutau. Uneori Lotti era copleșită de tristețe și avea inima grea, dar se rezema de umărul soțului ei și, cu o fericire intensă, își privea fetița. Se însănătoșeau văzând cu ochii, fiecare fiind pentur celălalt elixirul fericirii. Richard o iubea ca un nebun. Glumea sau îi dădea replici scăpărătoare, ca apoi s-o privească
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93396]
-
de mine. Am ieșit afară și m-am așezat pe băncuța de la portiță. Luna urca deasupra pădurii, întețindu-și lumina văzând cu ochii. Încet-încet, privirea mi-a alunecat către chilia bătrânului. La început am crezut că mi se năzare, dar... rezemată de perete, cu fruntea ridicată spre astrul nopții și, mâinile împreunate a rugă, ședea nemișcată... fata! Părea o sculptură ieșită de sub dalta măiastră a unui meșter... Conturul chipului cu fruntea ridicată spre înalturi, gâtul bine proporționat și mâinile împreunate a
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
De ce îmi chinui sufletul? Dezleagă-l de vrajă, Doamne!” - îmi spuneam în gând, când... plăsmuirea din mintea mea sau ființa ce se afla aevea pe cerdacul chiliei și-a făcut semnul crucii și s-a întors cu fața spre perete, rezemându-și fruntea de pumnii strânși. Mi s-a părut chiar că bustul i se zbate ca în spasmele plânsului... Primul îndemn din sufletul meu a fost să alerg la ea, să aflu care-i pricina lacrimilor... Dar ceva mă țintuia
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]