1,913 matches
-
-i iubește. De ce ar fi făcut hazardul, de vreme ce femeia apare ca un accident plasat în fața izbucnirii dorinței lor, ca , la rîndul lor, să fie scopul dorinței ei? A i se fi încredințat astfel crește teama de eșec. Din teama de ridicol, din spaime nelămurite, din slăbiciunea de a fi lăsat să se îndrepte spre ea toate cuvintele înflăcărate, bărbatul nu poate ieși demn decît dînd înapoi, luîndu-și cuvintele, retrăgîndu-și simpatia exprimată anterior. Pentru a recăpăta dominația, el lasă loc contra-ritmului, refluxului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
unor articole publicate în "Vocea Patriotului Naționale", jupân Dumitrache înțelege situația și este de acord cu căsătoria acestuia cu Zița. Cherestegiul este un mahalagiu, brutal, care ține la "onoarea de familist". Personajele lui Caragiale trăiesc în epocă prin vicii, impostură, ridicol și prostie. Autorul folosește ironia, satira și sarcasmul pentru a ilustra moravurile societății omenești. Având un statut social onorabil, Jupân Dumitrache Titircă, poreclit "Inimă-Rea", este "cherestegiu", "căpitan în garda civică", bărbat căsătorit, cetățean ambițios, care reprezintă tipul încornoratului. El este
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în care G.D. Ladima văzuse idealul de femeie. Emilia avea relații cu G.D. Ladima, bazate pe interes, în ideea că acesta ar fi scris prin gazete ceva favorabil despre ea. În realitate, el o plictisea, o obosea cu atitudinile lui ridicol de sentimentale. Emilia este insensibilă la sentimente puternice, este o "bestie incultă", "femeia de toate zilele" (G. Călinescu); este un personaj static, unidimensional, "dezastruoasă ca o bucătăreasă patetică" (Fred Vasilescu). În timp ce G.D. Ladima o divinizează, Fred o judecă la rece
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
procesul de antrenament. Pubertatea ridică numeroase probleme. Copilul posedă o mai mare capacitate de gândire, aceasta fiind vârsta la care se poate realiza perfecționarea tehnicii. Mișcările trebuie învățate corect, conștient. Adolescentul prezintă crize de timiditate frecvent, are o teamă de ridicol, este anxios în ceea ce privește corectitudinea exercițiilor. În cazul în care nu sunt respectate recomandările ca în procesul de antrenament să fie prelucrate numai acele calități pentru care există maturizarea substratului biologic adecvat, organismul are de suferit, iar performanțele nu mai apar
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
partenerul nu este cum vrei -, atunci nu se mai produce un contact sexual perfect, frumos, așa cum îl închipuiai în mintea ta. De asemenea, inteligența are și o funcție de percepere a absurdului din care decurge o capacitate sporită de sesizare a ridicolului. Așa se face că persoana inteligentă riscă să puf nească în râs în pat sau să creadă că celălalt este ieftin, prostuț, lipsit de gust și așa mai departe, iar acest lucru impietează asupra dinamicii sexuale. Unde se oprește inteligența
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
când cei de afară, zărind prin fereastră figura lui Venturiano, pornesc în urmărirea lui. Durata urmăririi e compensată de rapiditatea rezolvării punctului culminant în deznodământ, recunoașterea lui Rică și consimțământul la căsătoria cu Zița. Finalul aduce din nou în atenție ridicolul personajului principal, atunci când Jupân Dumitrache găsește cravata lui Chiriac pe patul Vetei. Unii critici din trecut, începând cu anonimul cronicar a cărui idei au fost publicate în „Binelui public“ la 24 ianuarie 1879, au susținut teza caducității tipurilor caragialiene, prin
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Vetei. Unii critici din trecut, începând cu anonimul cronicar a cărui idei au fost publicate în „Binelui public“ la 24 ianuarie 1879, au susținut teza caducității tipurilor caragialiene, prin progresul moravurilor și al instituțiilor: „Biciuiește (comedia - n.n.) numai defecte trecătoare, ridicole efemere? Ea va fi înțeleasă, gustată, aplaudată, cât acele defecte și acele ridicole vor subsista... Ultimului fel de comedii aparține și acesta de care vorbim...“ (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p. 185-186) De aceeași părere sunt Pompiliu Eliade
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
fost publicate în „Binelui public“ la 24 ianuarie 1879, au susținut teza caducității tipurilor caragialiene, prin progresul moravurilor și al instituțiilor: „Biciuiește (comedia - n.n.) numai defecte trecătoare, ridicole efemere? Ea va fi înțeleasă, gustată, aplaudată, cât acele defecte și acele ridicole vor subsista... Ultimului fel de comedii aparține și acesta de care vorbim...“ (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p. 185-186) De aceeași părere sunt Pompiliu Eliade și Eugen Lovinescu. Cel dintâi, ca director al Teatrului Național, considerând bietele capodopere
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Leonida față cu reacțiunea, Barbu observă că scriitorul nu critică ideea de republică, ci degenerarea principiilor pașoptiste în epoca dominației monstruoasei coaliții. Caragiale evidențiază contrastul între ceea ce sunt exponenții epocii sale și ceea ce pretind că sunt. De aici se naște ridicolul cu care i-a imortalizat marele scriitor. Comicitatea eroilor caragialieni nu anulează ființa lor, fiindcă ei fac parte dintr-o epocă profund realistă, iar calitatea comică nu este decât un înveliș al lor. Ridicolul personajelor caragialiene subliniază elementul odios din
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
că sunt. De aici se naște ridicolul cu care i-a imortalizat marele scriitor. Comicitatea eroilor caragialieni nu anulează ființa lor, fiindcă ei fac parte dintr-o epocă profund realistă, iar calitatea comică nu este decât un înveliș al lor. Ridicolul personajelor caragialiene subliniază elementul odios din ele. O scrisoare pierdută este apreciată de N. Barbu ca sacră sistemă a oligarhiei burghezo moșierești, sinteza calităților odioase ale politicienilor vremii, relațiile dintre diferitele categorii sociale. Dramaturgul posedă arta tipizării: Fiecare din personajele
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
1 POLITICĂ ȘI DEONTOLOGIE Exercițiul puterii, într-o lume așezată, nu este impunisabil. Cu cât mai sus este ierarhia socială, cu atât răspunderea este mai gravă. Eroarea se plătește. Gafa, chiar, nu rămâne fără ecou reprobator, fie și sub forma ridicolului aneantizant. Pe această normă se sprijină sănătatea vieții publice oriunde aceasta constituie o preocupare destul de serioasă. De curând, un ministru francez cu lungi state de serviciu, care a crezut că poate monta o mascaradă publicitară, învinuind apoi presa că "destabilizează
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
din deformarea, dilatarea lumii, îngroșarea anumitor trăsături, "părtenirea uneia din însușiri", menită să ducă spre "o aparență monstruoasă", dar lucru interesant râsul nu devine scop în sine, ci decurge dintr-o lume îndelung privită, scotocită în detaliile ei "supt unghiul ridicolului", în contrast cu tonul serios, cumpătat al relatării. Or, tocmai această duplicitate naratorul serios / limbajul humoresc al personajelor devine suportul de noutate descoperit de Iorga în proza lui Creangă, fapt ce-i permite să-l situeze în primplanul literaturii noastre moderne: "Nici unul
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
cu accente de dramatism, dar și de luciditate, ne permite să percepem în Ladima pe individul abulic care, în preajma morții, devine un om cu mintea sănătoasă: nu pe Emilia ar fi trebuit să o venereze în timpul existenței sale încărcată de ridicol, ci pe d-na T. Gestul e semnificativ și pledează în favoarea considerării poetului ca erou donquijotesc, fiindcă celebrul hidalgo trăiește irațional, dar sfârșește ca un ins cu o gândire limpede, sănătoasă. O spune răspicat Tudor Vianu: "O importantă semnificație se
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
restaurantului de la Movila, amendând pe loc mojiciile lui Fred, deși acesta din urmă era cunoscut ca un boxer de temut. Nu leii îl pot învinge pe nobilul hidalgo, ci niște biete pisici care îl mușcă și zgârâie, acoperindu-l de ridicol: "Sărmane don Quijote! Se tem de tine leii, dar ți se agață de nas mâțele. De pisicile ce fug și nu de leii ce se văd în libertate trebuie să se ferească viteazul."197 În acest caz, verdictul lui Unamono
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
faimosului hidalgo. Poate că demersul apare unora extrem de riscant, însă considerăm că aceste două arhetipuri, fundamentale, ale umanității irizează o serie întreagă de opere din toate domeniile și din toate spațiile culturale. Ca argument, să invocăm aici eseul Invitație la ridicol al lui Mircea Eliade 270. În accepția tânărului (pe atunci) istoric al religiilor, orice operă bine scrisă, temeinic argumentată, durează în conștiința contemporanilor o scurtă perioadă de timp. Aceasta va fi elogiată, comentată, preluată de către alții, după care va fi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
preluată de către alții, după care va fi, inevitabil, predestinată uitării. Tot ce este rațional, întemeiat pe uzul comun, devine caduc. Celebritatea unei asemenea lucrări se constituie în propria piatră de mormânt. Singurul concept care mustește de viață, crede Eliade, este ridicolul. Însă autorul distinge între un ridicol de suprafață (cum ar fi gestul unei femei de a alerga după o pălărie bătută de vânt) și altul de profunzime. Acesta din urmă are conotații subtile, poate fi preluat, interpretat și adâncit de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
fi, inevitabil, predestinată uitării. Tot ce este rațional, întemeiat pe uzul comun, devine caduc. Celebritatea unei asemenea lucrări se constituie în propria piatră de mormânt. Singurul concept care mustește de viață, crede Eliade, este ridicolul. Însă autorul distinge între un ridicol de suprafață (cum ar fi gestul unei femei de a alerga după o pălărie bătută de vânt) și altul de profunzime. Acesta din urmă are conotații subtile, poate fi preluat, interpretat și adâncit de semeni. Aceste calități fac ca ridicolul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ridicol de suprafață (cum ar fi gestul unei femei de a alerga după o pălărie bătută de vânt) și altul de profunzime. Acesta din urmă are conotații subtile, poate fi preluat, interpretat și adâncit de semeni. Aceste calități fac ca ridicolul să fie mereu viu, mereu actual, prin capacitatea de a se fixa în conștiința noastră. Ceea ce interesează mai mult în aceste reflecții, sublim argumentate, sunt protagoniștii, care întrupează, în mare măsură, dimensiunea ridicolului: Søren Kierkegaard, sugestiv numit de către eseist "Nebunul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
adâncit de semeni. Aceste calități fac ca ridicolul să fie mereu viu, mereu actual, prin capacitatea de a se fixa în conștiința noastră. Ceea ce interesează mai mult în aceste reflecții, sublim argumentate, sunt protagoniștii, care întrupează, în mare măsură, dimensiunea ridicolului: Søren Kierkegaard, sugestiv numit de către eseist "Nebunul din Copenhaga", și Gandhi, aflat în postura ridicolă de a lupta cu artileria și diplomația astuțioasă britanică de pe poziția principiilor non-violenței, a vieții interioare și a forței contemplației. Nu în ultimul rând, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
vedeam apa coborând spre Ciric prin locurile amenajate pentru scurgerea în firul de apă numit "râu", abia reperabil în verile secetoase) sau, luând-o pe altă direcție, la balta purtând numele savuroasei Bârzoience, despre care învățam la școală că reprezenta ridicolul clasei exploatatoare și disprețuitoare de popor, maimuțărind maniere franțuzești. Ca orice pescar serios, bunicul evita malul dinspre oraș (unde se afla debarcaderul și de unde plecau spre traversarea lacului sau făceau "trempette" citadinii) astfel încât înotătorii erau pentru mine elemente ale unui
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
unica iubire a vieții cu camerista Lidia și nu ezită să se piardă în visul imposibil de a se însura cu tânăra Marcenda, care-i poate fi și fiică. Este un idealist, contemplativ și abulic, dar etic și cu simțul ridicolului, și prin urmare n-are cum să nu se disocieze sarcastic de triumfalismul dictaturii, menit să infesteze o națiune și o Lisabonă, devenită epicentru al unui sinistru carnaval, al mitingurilor de pe stadioane și al ciorbei săracilor. Fresca lui Saramago compulsează
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
culpabile de asumarea inconștientă a anonimatului ca destin: "suntem/ suntem asemenea unei turme/ și ne hrănim/ cu rodul altor vieți/ ce poartă de la noi/ amprenta morții" (Mai crezi). Celălalt nume al anonimatului este, firește, mediocritatea acoperită de scoria groasă a ridicolului: "ridicolul/ eternul cadou/ pe care ni-l facem/ reciproc/ într-o splendidă banalitate/ de gesturi/ și un buchet de flori/ proaspăt ucise" (Nu știu...). A nu se înțelege însă că acest gen de sentință versificată se schimbă, vreodată, total în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de asumarea inconștientă a anonimatului ca destin: "suntem/ suntem asemenea unei turme/ și ne hrănim/ cu rodul altor vieți/ ce poartă de la noi/ amprenta morții" (Mai crezi). Celălalt nume al anonimatului este, firește, mediocritatea acoperită de scoria groasă a ridicolului: "ridicolul/ eternul cadou/ pe care ni-l facem/ reciproc/ într-o splendidă banalitate/ de gesturi/ și un buchet de flori/ proaspăt ucise" (Nu știu...). A nu se înțelege însă că acest gen de sentință versificată se schimbă, vreodată, total în rechizitoriu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prezinte tânără, va avea grijă să o depoetizeze de la inceput printr-un mic defect, deloc grav în aparență (ten în culori, o împlinire precoce), dar suficient pentru a arunca asupra tuturor acțiunilor, chiar și celor mai nobile, o nuanță de ridicol. 88 "Leș femmes de province ont la politesse des manières, celles de Paris ont la politesse de l'esprit"; "Leș femmes de province șont tristes; leș femmes de Paris șont ennuyées" [Bauer, p.4,5]. 89 "La mère Duroy ne
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Philippe Hugon o cere chiar pe Nana în căsătorie: "Nana, tu devrais m'épouser" [Zola, Nana, p.411]. Este sugestiv că această idee i se pare inadmisibilă chiar lui Nana: "Mais, mon pauvre chien, tu es malade!" [ibidem, p.411]. Ridicolul situației se accentuează prin cererea în căsătorie pe care o face lui Nana și fratele mai mic: "C'est moi que tu vas épouser..." [ibidem, p.416]. Acest paralelism și aceasta indiferență duce la catastrofă familiei, dezonorându-l pe unul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]